Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1520/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1520

Ședința publică de la 07 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu

JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

JUDECĂTOR 3: Daniela Părău

Grefier - - -

***************************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamanții și alții împotriva sentinței civile nr. 653 din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nefiind alte cereri,vazand că s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă-fila 15, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.653 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a respins acțiunea civilă având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Livezi și Consiliul local Livezi.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:


Prin cererea formulată de către reclamanții, și aceștia au chemat în judecată în calitate de pârâți pe Unitatea Administrativ Teritorială Livezi, Consiliul local Livezi prin Primar pentru obligarea acestora la plata indemnizației de dispozitiv in cuantum de 25 % din salariul de bază lunar, retroactiv și până la încetarea raporturilor de serviciu.

În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că sunt personal contractual în cadrul aparatului administrativ al comunei Livezi, făcând parte din Ministerul Administrației și Internelor.

Ca urmare a apariției Ordinului MAI nr. 496/28.07.2003 de modificare și completare a Ordinului NR. 275/2002, personalul din cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, trebuie să beneficieze de o indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% calculată la salariul de bază, conform pct. 9.2 din acest act normativ care prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Reclamanții au invocat în favoarea lor și soluții pronunțate de instanțe judecătorești.

Reclamanții nu și-au motivat acțiunea în drept.

În dovedirea susținerilor lor au depus la dosar înscrisuri ( 20 - 28, 31-34).

Acțiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit art.285 din Codul muncii.

Deși legal citați, pârâții nu au trimis reprezentant în instanță și nici nu au depus întâmpinare la dosar.

Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, instanța a constatat următoarele:

Reclamantii fac parte din personalul contractual in cadrul aparatului administrativ al comunei Livezi, astfel cum rezultă din dispozițiile Primarului comunei Livezi.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".

Potrivit art. 1 din legea citata "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații,Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".

In conformitate cu prevederile art. 47 si 49 din aceeași lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.

In aplicarea Legii nr. 138/1999 au fost emis Ordinul nr. 275/2002 modificat si completat prin Ordinul nr. 496/2003.

In conformitate cu dispozițiile art 75 si 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Astfel, prevederile Ordinului nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor, invocate de reclamanți, nu pot reglementa acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază decât personalului din Ministerul Administrației și Internelor, altfel s-ar adăuga la lege - contrar dispozițiilor mai sus citate.

Este adevărat că prin Ordinul 30/2007 Ministerul Administrației și Internelor s-a reorganizat și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - nou înființat a căpătat noi atribuții și în domeniul administrației publice, însă dispoziții legale, care să extindă acordarea indemnizației de dispozitiv și la lucrătorii din structurile administrației publice nu există.


Având în vedere și considerentele deciziei nr. 818/2008 a Curții Constituționale, potrivit căreia instanțele de judecată nu pot înlocui norme de drept cu unele create pe cale judiciară și nici nu le pot înlocui cu prevederi cuprinse în alte acte normative, tribunalul respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, recurs promovat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

A fost criticată soluția primei instanțe pentru următoarele considerente:

- dreptul la îndemnizația de dispozitiv a fost recunoscut personalului civil din domeniul administrației publice, nefiind just ca ei să nu beneficieze de el;

- instanța a făcut o interpretare gresită a dispozițiilor ordinului 496/2003, 275/2000, 30/2007 și nu a ținut cont de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.-

Intimații, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor art.304, 3041, 312 Cod procedură civilă, Curtea constată caracterul său nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Ordinul nr. 496/28.07.2003 - invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor deduse judecății și necontestat ca și existență și conținut de către pârâți - face distincție în art. 31.1 între personalul civil - funcționari publici și personal contractual din MAI menționat de Legea 138/1999 - care beneficiază de indemnizația de dispozitiv prev. la art. 9.2 - și cel exceptat de la plata acestui drept - personal civil din domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura orice confuzii privind categoriile de personal vizate;

De asemenea, este adevărat că MAI ( actual MIRA ) s-a format prin comasarea Ministerului Administrației publice cu Ministerul d e Interne conform OUG63/2003; însă, potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG63/2003 - act normativ în vigoare la data emiterii Ordinului 496/2003 - doar anumite instituții di n domeniul administrației publice - menționate expres - erau trecute în subordinea acestui minister ( respectiv: Institutul Național de Administrație, Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare aLegii nr. 10/2001, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și Arhivele Naționale );

De menționat că și prin G nr.30/2007 s-au păstrat aceste instituții în subordinea MIRA.

Ori, personalul Primăriilor nu se regăsește printre acestea; prin urmare actele interne emise în cadrul acestui minister nu erau aplicabile pârâților.

Nici susținerea cum că interpretarea dispozițiilor Ordinului 496/2003 nu se poate face decât în sensul acordării indemnizației de dispozitiv tuturor persoanelor ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice indiferent de calitate, în caz contrar survenind o situație discriminatorie, nu poate fi reținută ca întemeiată întrucât:

Prin raportare la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană, un tratament diferențiat devine discriminare când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Ori, în cauză nu s-a dovedit că reclamanții sunt în situații comparabile cu angajații civili din subordinea MAI ( actual MIRA ) - sub aspectul pregătirii profesionale identice, a competenței materiale ( muncă ) egale prestate, a elementului generator comun al dreptului pretins ( regim de dispozitiv), astfel încât să se justifice o remunerare egală.

Mai trebuie menționat și că, prin pronunțarea deciziilor de neconstituționalitate nr. 818 - 821/2008, drepturile salariale nu se mai pot acorda în temeiul unor situații discriminatorii.

Pentru considerentele sus-arătate, văzând că nu există motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, va fi respins ca nefondat recursul în temeiul art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefundat recursul promovat de reclamanții, si împotriva sentinței civile nr. 653 din 15.04.2009 pronuntata de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,7 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

- -

Red.sent.,

Red.dec.SC/10 2009

Tehn.red.EG/4 ianuarie 2010

Președinte:Sorina Ciobanu
Judecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1520/2009. Curtea de Apel Bacau