Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1555/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1555

Ședința publică din data de 19 august 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 864 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, și prin reprezentant cu domiciliul ales în P,-,. 177,.B,.1,.28, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale din 16.06.2008, și intimații-reclamanți, -, -, și, reprezentați de avocat, conform împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, depune la dosar adresele nr. 830 și 831 din 05.02.2008 emise de către Direcția Corporative-Juridic, arătând că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat, pentru intimații-reclamanți, -, -, și, având cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată prin motivele de recurs și respingerea acțiunii ca prescrisă; într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în al doilea subsidiar solicită admiterea rercursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul acordării sumelor reprezentând salariul mediu pe, comunicate prin adresele depuse la dosar, sens în care depune concluzii scrise.

Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

Avocat, pentru intimații-reclamanți, -, -, și, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalul Prahova, reclamanții, - si au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa fie obligată pârâta la plata catre reclamanți a drepturilor salariale constând în primele de Paste si C, astfel: pentru reclamantul suma de 3084,20 lei din care 2800 lei prima de Paște si C pe 2005 si 284,2 lei actualizarea acestei sume cu indicele de inflatie, pentru reclamanta suma de 8811,8 lei din care 8350 lei reprezentând prima de C pe anii 2005, 2006 si prima de Paște pe anii 2005, 2006, 2007 și 461,8 lei actualizarea acestei sume cu indicele de inflație, pentru reclamanții, - si, suma de câte 4993,4 lei din care 4650 lei reprezentând prima de Paște și C pe anul 2005 si prima de Paste pe 2006 și 343,4 lei și actualizarea acestei sume cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând in suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște si de C, drepturi ce nu i-au fost acordate in perioada sus-menționată.

La data de 14.03.2008 pârâta a formulat întampinare solicitând respingerea acțiunii atât timp cât drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază incepând cu 2003 și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.

În cauza s-a administrat proba cu acte.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 864 din 14 martie 2008 Tribunalul Prahovaa respins exceptia prescriptiei dreptului la acțiune invocată de parată, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata catre reclamanți a drepturilor salariale constând în primele de Paște si C, astfel: pentru reclamantul suma bruta de 2800 lei reprezentand prima de Paste si C pe 2005; pentru reclamanta suma bruta de 8350 lei reprezentand prima de C pe anii 2005, 2006 si prima de Paste pe anii 2005, 2006, 2007; pentru reclamantii, - si, suma de cate 4650 lei reprezentand prima de Paste si C pe anul 2005 si prima de Paste pe 2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie, de la data scadentei fiecarei prime si până la data plății efective.

Totodată a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 1000 lei - cate 200 lei pentru fiecare reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Conform actelor existente la dosar, reclamanții au fost salariații pârâtei, ocazie cu care nu au încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paște si C 2005-2007.

Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, mentionandu-se că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.

Asadar, din analiza probelor administrate in cauza a rezultat că reclamanții au fost salariații pârâtei însă, în perioada 2005-2007, nu au incasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamanților, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.

Faptul că, ulterior emiterii contractelor colective de muncă și adreselor din anii 2004-2007 eliberate de către pârâta, s-a întocmit o adresă în cursul anului 2008 în baza căreia se stipulează cuantumul suplimentărilor salariale ce li s-ar cuveni reclamanților în sume mult mai mici decât cele stabilite inițial, nu înseamnă în mod automat că reclamanta are dreptul la încasarea sumelor de bani cu titlu de suplimentări salariale stabilite în baza adreselor emise de către pârâtă în cursul anului 2008, deoarece, la stabilirea cuantumului acestor sume de bani, se ține seama de drepturile recunoscute de către pârâtă în baza adreselor emise in perioada 2004-2007 care au produs efecte juridice intre părți la data emiterii lor și nicidecum de adrese emise de către pârâtă ulterior introducerii acțiunii în scopul diminuării cu rea-credință a drepturilor ce li se cuvin reclamanților în calitate de foști salariați.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă, în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că, începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că pentru anii ulteriori, acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ce privește cuantumul sumei acordată reclamanților criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma datorată de pârâtă reclamanților, astfel: 1777 lei brut pentru; 5244 lei brut pentru -; 2824 lei brut pentru fiecare din reclamanții, -,.

Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 864 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, și prin reprezentant cu domiciliul ales în P,-,. 177,.B,.1,.28, județul P și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamanților, astfel:

- 1777 lei brut pentru;

- 5244 lei brut pentru -;

- 2824 lei brut pentru fiecare din reclamanții, -,.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

- - - - - -

GREFIER,

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Tehnored.CP/SȘ

2 ex./25.08.2008

f- Tribunalul Prahova

R -

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1555/2008. Curtea de Apel Ploiesti