Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1673/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1673
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamanții-recurenți, și împotriva sentinței civile nr. 517/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 10.09.2009, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare.
Văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 517/15.05.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2005-31.10.2005, invocată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și a respins acțiunea reclamanților, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții și își desfășoară activitatea în calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C-S, iar reclamantele și în calitate de grefieri în cadrul aceleași instituții.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la calcularea și plata de despăgubiri, echivalente cu drepturile salariale, reprezentând 25% din valoarea salariului de bază, începând cu anul 2005.
Cât privește pretențiile reclamanților pentru perioada 01.01.2005-31.10.2005, instanța de fond a apreciat că dreptul la acțiune în sens material s-a prescris, conform art.283 al.1, lit. c din Codul Muncii coroborat cu art.1 al.1 și art.12 din Decretul nr.167/1958, deoarece reclamanții nu au formulat acțiunea în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, considerent pentru care a admis, pentru această perioadă, excepția privind prescripția dreptului la acțiune în sens material, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a reținut că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, astfel încât are calitate procesuală pasivă.
Totodată, a apreciat că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării are calitate procesuală pasivă, având în vedere art.27 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că nici dispozițiile Legii nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea, în cadrul Ministerului Public, a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și nici ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007, nu prevăd acordarea sporului de 25% de misiune permanentă, solicitat de reclamanți.
Pe de altă parte, nu se poate constata că reclamanții au fost discriminați în raport de alte categorii de salariați (lucrătorii de poliție), întrucât existența sau inexistența unei discriminări presupune o analiză în cadrul aceleiași categorii de salariați, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
Având în vedere dispozițiile art.63 al.1 Cod Procedură Civilă, instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs se arată că reclamanții, în calitate de procurori și grefieri în cadrul Biroului Teritorial C-S al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au un program de permanență, ce implică periodic și consecutiv, timp de câteva zile pe lună, disponibilitatea lor, după orele de program și în zilele nelucrătoare, în caz de necesitate, precum și prezentarea la sediul parchetului pentru redactarea propunerilor de arestare preventivă, audieri, anchete penale în cauzele urgente.
Conform art. 4 din Ordinul Procurorului General nr. 144/27.10.2005, asigurarea permanenței de către procurori și personalul auxiliar este obligatorie.
Polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariu pentru funcția îndeplinită, astfel încât există discriminare între diferitele categorii socio-profesionale, respectiv între polițiști, pe de o parte, și procurori și grefieri, pe de altă parte, împrejurare ce atrage incidența art. 2 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Intimatul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Bad epus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a reținut corect că, raportat la prevederile art. 166 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, operează excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2005-31.10.2005, precum și că, în speță, nu-și găsesc incidența dispozițiile legale invocate de reclamanți prin acțiune.
Prevederile Legii nr. 508/2004, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, modificată prin Legea nr. 45/2007, ale Legii nr. 303/2004 și ale Legii nr. 567/2004 fixează cadrul special al salarizării magistraților și personalului auxiliar, excluzând aceste categorii profesionale de la plata sporului pentru misiune permanentă, astfel încât instanța nu poate obliga angajatorul la plata acestui spor. Acordarea sporului în litigiu doar anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
În drept, se invocă dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță a apreciat în mod corect că nu poate fi reținută discriminarea recurenților față de categoriile profesionale care beneficiază de acest spor de permanență, întrucât constatarea unei astfel de discriminări în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 ar conduce la eludarea deciziilor Curții Constituționale, atâta timp cât prevederile legale privind salarizarea reclamanților nu reglementează acordarea sporului în litigiu.
În drept, se invocă dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Examinând recursul reclamanților prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanții pretind despăgubiri, constând în spor de 25% din salariu, pentru faptul că sunt discriminați în raport cu lucrătorii de poliție, care beneficiază de sporul prevăzut de art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 pentru misiune permanentă, în timp ce magistrații și grefierii, deși asigură un serviciu de permanență care le restrânge dreptul la libertatea de mișcare prevăzut de art. 25 din Constituție, nu sunt remunerați pentru această activitate.
Critica referitoare la existența unei discriminări între reclamanți, care au calitatea de magistrați, respectiv personal auxiliar de specialitate și alte categorii socio-profesionale, precum polițiștii și funcționarii publici din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu poate fi reținută. În mod corect, prima instanță a constatat că nu devin incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 și nici nu sunt încălcate normele dreptului comunitar în materie de nediscriminare în raporturile de muncă.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la incidența dispozițiilor art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, diferența de tratament constituie discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Faptul că lucrătorii de poliție beneficiază de sporul de permanență, prevăzut de art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, și magistrații și personalul auxiliar nu beneficiază de un spor asemănător, nu poate conduce la ideea că ar fi incidente dispozițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, întrucât aceste două categorii nu se află în situații comparabile sau în situații analoage.
Cele două categorii, polițiștii, pe de o parte, și magistrații împreună cu personalul auxiliar, pe de altă parte, nu au același statut, au atribuții diferite, au legi de organizare și salarizare diferite, precum și competențe diferite.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea magistraților prevede că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Art. 73 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților prevede, la art. 73, că stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținând seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții.
Și cu privire la personalul auxiliar, legiuitorul, prin Legea nr. 567/2004 și Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, a avut în vedere rolul acestei categorii cu referire la desfășurarea activității instanței.
Prin urmare, legiuitorul, la stabilirea salariilor și a sporurilor, a luat în considerare și obligațiile magistraților și personalului auxiliar cu privire la asigurarea permanenței. În același timp, îndeplinirea unei obligații de serviciu, asumată odată cu ocuparea funcției de magistrat sau grefier, nu poate fi asimilată cu o restrângere a dreptului la liberă circulație așa cum susțin reclamanții.
Având în vedere cele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanții-recurenți, și împotriva sentinței civile nr. 517/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /12.11. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./12.11. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
