Pretentii civile. Speta. Decizia 1671/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de munc și
asigurri sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVIL NR. 1671
Ședința public din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
Judector: - -
Judector: Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se afl judecarea recursurilor declarate de ctre pârâții Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția General a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 669/16.06.2009 pronunțat de ctre Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâții Parchetul de pe lâng Tribunalul C-S și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii, având ca obiect drepturi bnești.
La apelul nominal, fcut în ședinț public, se constat lipsa prților. Procedura de citare este îndeplinit legal.
Recursul este scutit de tax de timbru.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care, se constat c, prin registratura instanței la data de 29.10.2009 reclamantul intimat a depus la dosar o cerere prin care solicit judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de faț, constat:
Prin sentința civil nr. 669/16.06.2009 pronunțat în dosar nr- Tribunalul C-S a respins excepția extinctiv a dreptului material la acțiune și excepția lipsei calitții procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a admis acțiunea formulat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA, Parchetul de pe lâng Tribunalul C-S, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice; a obligat pârâtele s plteasc reclamantului sporul de stres și suprasolicitare neuropsihic în cuantum de 50% calculat la indemnizația brut de încadrare, în perioada 29.08.2000 - 01.02.2006, actualizat cu valoarea indicelui de inflație și s prevad aceste sume în bugete.
A respinge acțiunea pentru stabilirea și plata de dobânzi legale la aceast sum.
Pentru a pronunța aceast sentinț tribunalul a reținut:
Cu privire la excepția extinctiv a dreptului material la acțiune:
Acțiunea reclamantului este întemeiat pe principiul dreptului muncii, dar mai ales pe principiul nediscriminrii, statuat în mai multe acte normative, între care și Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, care în art. 27 alin. 2 prevede c termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data svârșirii faptei sau de la data la care persoana interesat putea s ia cunoștinț de svârșirea ei.
Reclamantul susține c a luat cunoștinț de svârșirea faptelor incriminatorii prin minuta deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 din dosar nr. 5/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecinț, conform art. 27 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și practicii judiciare, termenul de prescripție de 3 ani în acest caz curge cu începere din luna martie 2008 și nu de la data discriminrii de ctre pârâți, motiv pentru care excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocat în cauz, a fost respins.
Cu privire la excepția lipsei calitții procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice:
Având în vedere faptul c Ministerul Finanțelor Publice are funcții în elaborarea proiectului bugetului de stat, de care rspunde, și pentru a fi realizat includerea în acest proiect a sumelor necesare plților drepturilor pretinse de reclamanți, în caz de admitere a acțiunii, se impune ca partea s aib calitatea de pârât în proces.
În consecinț, tribunalul a constatat c excepția invocat este nefondat și a procedat la respingerea acesteia.
Cât privește fondul cauzei:
Dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevd c pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, magistrații și personalul auxiliar beneficiaz de un spor de 50% din salariul brut de baz lunar, iar abrogarea prin art. 42 al Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vdit contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnic legislativ pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expres prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, a art. 47 din Legea nr. 50/1006, au fost înclcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativ, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat s emit Ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judectorești, republicat".
Cu toate acestea, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezult din dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnic legislativ pentru elaborarea actelor normative, republicat, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevzut decât posibilitatea modificrii și completrii legii, prin ordonanța emis în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, c acolo unde legislativul a intenționat s acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de exemplu, conform art. 1 pct. 3 din aceeași Lege nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat s emit ordonanț pentru "Abrogarea art. 2 alin. 3 pct. b lit. d din Decretul nr. 247/1997".
Analizând prevederile privind tehnica legislativ în concret ale art. 56 "Evenimentele legislative" - care arat c: (1) dup intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificare, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv, evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementeaz o anumit problematic, iar ca msur conex dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor dou acte normative interferente", se constat c abrogarea a fost dispus în mod nelegal.
Înlturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuit) privind cazurile în care poate fi restrâns acordarea unui drept, dar și prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția European a Drepturilor Omului.
În acest sens, art. 1 din Protocol prevede c: "orice persoan fizic sau juridic are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauz de utilitate public și în condițiile prevzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihic solicitat de reclamanți fiind un drept de creanț, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția European a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția European a Drepturilor Omului, doar pentru o cauz de utilitate public.
Din cuprinsul Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea public a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dac exist neconcordanț între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementrile internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Existând un conflict de legi între art. 1 pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, se va da preponderenț și se va face aplicarea acestui din urm act.
Totodat, se constat c prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, dat în dosar nr. 5/2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitar a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești, republicat.
Potrivit acestei decizii, judectorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brut lunar, respectiv salariul de baz brut lunar și dup intrarea în vigoare a Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, aprobat prin Legea nr. 334/2001, dezlegarea dat asupra problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedur civil.
În privința actualizrii creanței, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și art. 1000 alin. 3 Cod civil, sumele datorate vor fi actualizate în raport de rata inflației, de la data nașterii dreptului și pân la efectuarea plții.
Prejudiciul s-a produs în momentul în care, deși sporul de 50% a constituit un drept salarial câștigat, prin art. 50 din Ordonanța de Urgenț a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
legislativ astfel sesizat, trebuie sancționat, reclamantul fiind îndreptțit la repararea integral a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaug nici o penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și pltite reclamantului s aib valoarea real din momentul în care i-ar fi trebuit achitate, potrivit respectrii principiului echitții și executrii cu bun credinț și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuat în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedur civil.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizeaz conform indicelui de inflație.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea formulat de reclamantul și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, a obligat pârâtele s plteasc reclamantului sporul de stres și suprasolicitare neuropsihic în cuantum de 50% calculat la indemnizația brut de încadrare, în perioada 29.08.2000 - 1.02.2006 actualizat cu valoarea indicelui de inflație și s prevad aceste sume în bugete.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâții Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA, Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedur civil, a criticat sentința ca nelegal și a susținut c prin respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune s-au înclcat prevederile art. 283 alin. 1 lit. și art. 166 alin. 1 Codul muncii, precum și ale art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
S-a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 821/2008 prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 2 alin. 1 și 11 și art. 27 din Ordonanța de Urgenț a Guvernului nr. 137/2000, act normativ pe care și-a întemeiat reclamantul acțiunea și în raport de care s-a înclcat principiul separației puterilor în stat prin admiterea acțiunii, care trebuia respins ca inadmisibil.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, recurentul a susținut și c sentința cu prinde motive contradictorii, reținându-se c dreptul pretins de reclamantul se încadreaz în categoria de bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și în același timp fiind și un drept de creanț.
Ministerul Public a criticat sentința ca nelegal și sub aspectul actualizrii cu rata inflației a sumelor acordate, fiind înclcate prevederile art. 14 alin. 2, art. 29 și 47 din Legea nr. 500/2002, nefiind alocate fonduri pentru plata acestor sume.
Și pârâtul Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARAa criticat sentința ca nelegal pentru respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la fondul cauzei s-a susținut c dreptul pretins de reclamantul a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 care a abrogat Legea nr. 50/1996 și nu exist temei legal pentru admiterea acțiunii, în condițiile în care Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii nu este obligatorie.
S-a susținut și înclcarea prevederilor art. 84 și 85 din Legea nr. 303/2004, reclamantul fiind procuror pensionar și neputându-se dispune acordarea sporului de 50% acestei categorii.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția General a Finanțelor Publice C-S a criticat sentința ca nelegal pentru greșita respingere a excepției lipsei calitții procesuale pasive și a susținut c s-au înclcat prevederile art. 47 alin. 4 și art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002.
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare.
Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedur civil și în raport de motivele de recurs, se constat c este fondat doar recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice coordoneaz acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului privind pregtirea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
De asemenea, conform art. 28 din același act normativ, elaboreaz proiectele legilor bugetare anuale.
În același timp, acest minister este ordonator principal de credite la fel ca și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și între acesta și reclamant nu exist raporturi de munc.
În raport de atribuțiile artate mai sus și de calitatea de ordonator de credite Ministerul Finanțelor Publice nu putea fi obligat la plata drepturilor salariale ctre reclamant care este salariatul altui ordonator principal de credite.
Prin urmare, în mod greșit a fost respins excepția lipsei calitții procesuale pasive, reclamantul nesolicitând obligarea Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor conform atribuțiilor prevzute de Legea nr. 500/2002.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedur civil, va fi admis recursul și modificat sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantului faț de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, menținându-se restul dispozițiilor.
Recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA sunt nefondate.
Criticile referitoare la incidența dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 nu sunt fondate.
Instituția prescripției extinctive poate fi privit ca un adevrat instrument de sancțiune împotriva titularului de drept care nu își exercit drepturile într-un anumit termen stabilit imperativ de lege.
Termenul de prescripție extinctiv este echivalent intervalului de timp înuntrul cruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens procesual.
La rândul su dreptul la acțiune este reglementat în msura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adic de dreptul în vigoare, ceea ce presupune c dreptul subiectiv trebuie s existe la momentul exercitrii dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual, presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speț, dreptul subiectiv consacrat în favoarea reclamanților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se afl într-o imposibilitate juridic de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înltur incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înltura-o ar fi asimilabil cazurilor prevzute în art. 13 din Decretul nr. 167/1958, care reglementeaz suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incident în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogrii normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
În condițiile în care prin lege (OG nr. 83/2000) se abrog expres un drept, nu se poate susține rezonabil c reclamanta a fost neglijent în valorificarea dreptului s Ar fi în același timp o cerinț excesiv și nefireasc a statului ca prin intermediul legilor s impun termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogat prin act normativ.
A accepta ideea c termenul de prescripție de 3 ani prevzut de Decretul nr. 167/1958 și de art. 283 lit. c Codul muncii, ar curge de la data intrrii în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, ar însemna în același timp a impune și ideea c reclamanții erau obligați s intenteze o acțiune împotriva actului normativ, fapt inadmisibil.
Reclamantului nu i se poate impune mai mult decât o diligenț rezonabil, neputând fi previzibil c actul normativ (OG nr. 83/2000) încalc dispozițiile din legea de abilitare a Guvernului de legiferare, iar cetțeanul nu poate fi sancționat pentru o culp care nu îi aparține, conform jurisprudenței O (cazul Rotaru contra României, 2000 și cazul Sunday Times contra Regatului Unit 1979).
Decizia nr. XXI/10.03.2008 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a recursului în interesul legii declarat de Procurorul General în raport de o jurisprudenț neunitar, în legtur cu interpretarea și aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 a constatat c prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 care abrog art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost înclcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativ, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și doar de la data pronunțrii acesteia începe s curg termenul de prescripție.
Termenul scurs între momentul suprimrii dreptului subiectiv și data constatrii neconstituționalitții normei de abrogare nu are relevanț și nu se poate reține prescripția decât cu înclcarea și a actelor normative de drept internațional, avute în vedere de instanța de fond.
Nu sunt fondate nici susținerile cu privire la aplicarea greșit a dispozițiilor Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 care nu sunt incidente în cauz, acest act normativ nefiind avut în vedere ca temei juridic pentru admiterea acțiunii reclamantului, prin urmare și Decizia Curții Constituționale nr. 821/208 este lipsit de relevanț.
Nici criticile formulate de recurentul Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA nu sunt întemeiate, acesta susținând în mod greșit c Decizia Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 21/2008 nu este obligatorie pentru instanț, întrucât dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedur civil prevd, dimpotriv, c dezlegarea dat de instanța suprem problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanț, iar tribunalul a respectat aceste dispoziții.
Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 84 și 85 din Legea nr. 303/2004, așa cum susține acest recurent, întrucât reclamantul pretinde drepturi salariale anterior pensionrii sale, când avea calitatea de magistrat și în cauz nu se pune în discuție actualizarea pensiei de serviciu.
Nici criticile Ministerului Public referitoare la actualizarea creanței nu sunt fondate.
Principiul actualizrii și indexrii drepturilor salariale neacordate de angajator este consacrat de prevederile art. 78 și 161 alin. 4 din Codul muncii, iar cuprinderea acestor sume în buget este o problem de executare, legalitatea sentinței neputând fi pus în discuție sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedur civil, va fi admis recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și modificat sentința în sensul respingerii acțiunii faț de acest pârât, iar celelalte dou recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 669/16.06.2009 pronunțat de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modific în parte sentința în sensul c respinge acțiunea reclamantului faț de acest pârât.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi 11 noiembrie 2009.
Președinte, Judector, Judector,
- - - - Dr. - -
cu opinie separat în sensul admiterii
tuturor recursurilor declarate de ctre pârâți
și modificrii în parte a hotrârii recurate, în sensul
respingerii acțiunii reclamantului pentru pretențiile
aferente perioadei 29.08.2000-15.07.2005, ca fiind
fiind prescrise, precum și faț de pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice, ca fiind introdus împotriva unei
persoane fr calitate procesual pasiv, urmând
menține în rest dispozițiile hotrârii recurate.
Grefier,
- -
Red../3.12.2009
Tehnored. 2 ex./4.12.2009
Prim inst.: Tribunalul C-S -,
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Opinia separat este în sensul admiterii recursurilor declarate de ctre pârâții Ministerului Public - Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția General a Finanțelor Publice C-S, și modificrii în parte a hotrârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru pretențiile aferente perioadei 29.08.2000-15.07.2005, ca fiind prescrise, precum și faț de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdus împotriva unei persoane fr calitate procesual pasiv, urmând a menține în rest dispozițiile hotrârii recurate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Apreciez c instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calitții procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția General a Finanțelor Publice C-
Astfel, între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu exist raporturi de munc. Conform dispozițiilor art. 3 și art.14 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare se utilizeaz potrivit scopurilor prevzute în legi și alte reglementri, cheltuielile bugetare având destinație precis și limitat. Prin urmare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu putea fi obligat în solidar cu pârâții Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Tribunalul C-S și Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA la plata drepturilor pretinse de ctre reclamant.
Este adevrat c Ministerul Economiei și Finanțelor, care asigur elaborarea proiectelor bugetare anuale, conform art. 18 și art. 28 din Legea nr. 500/2002, poate fi obligat la alocarea fondurilor necesare achitrii drepturilor salariale pretinse prin acțiune, dar reclamantul nu a solicitat aceasta, ci obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la plata, în solidar, cu pârâții Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Tribunalul C-S și Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA. Or, raportat la acest capt de cerere lipsește calitatea procesual pasiv a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prima instanț a soluționat în mod greșit și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, invocat de ctre pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA, astfel încât este incident motivul de recurs prevzut de art. 304 pct. 9 Cod procedur civil.
Conform art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munc const în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despgubiri ctre salariat, cum este în speț.
Decizia nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitar a unor dispoziții legale din materia salarizrii, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementat de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În dispozitivul hotrârii și în considerentele acesteia, instanța suprem nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Anterior pronunțrii deciziei în interesul legii, un numr mare de magistrați și grefieri de la diferite instanțe de judecat, precum și de la diferite parchete de pe lâng instanțele de judecat au promovat acțiuni în justiție pentru acordarea sporului în litigiu.
Recursul în interesul legii, soluționat prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost promovat ca urmare a constatrii existenței unei practici neunitare cu privire la aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicat, în raport cu prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihic, în cuantum de 50% din salariul de baz brut lunar, pentru judectori, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.
Astfel, s-a reținut, în considerentele deciziei în interesul legii, c unele instanțe de judecat au respins cererile formulate de magistrați și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor pentru acordarea acestui spor, apreciind c dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicat, care reglementau sporul, au fost abrogate, iar alte instanțe s-au pronunțat în sensul admiterii unor asemenea acțiuni, întrucât abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, a contravenit normelor constituționale și Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnic legislativ pentru elaborarea actelor normative, neputând s-și produc efectele.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate da naștere dreptului la acțiune, decât dac are în sine acest obiect. Totodat, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urm aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr. 167/1958, cât și scopului și finalitții urmrite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
Prin urmare, nu se poate susține c reclamantul a fost împiedicat s exercite dreptul la acțiune pân la apariția deciziei în interesul legii, pentru a se putea aprecia c el nu a avut o conduit neglijent, respectiv o stare de pasivitate în ceea ce privește neexercitarea dreptului la acțiune în termenul de prescripție extinctiv prevzut de lege.
Dreptul reclamantului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihic reprezint, conform art. 155 din Codul muncii, o component a salariului și are drept izvor raportul juridic de munc.
Pe cale de consecinț, el este supus prescripției dreptului la acțiune reglementat de dispozițiile legale cu privire la drepturile de creanț, respectiv de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii coroborat cu art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Calificarea lui ca "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția European a Drepturilor Omului, nu înltur aplicabilitatea prevederilor legale referitoare la prescripția extinctiv a dreptului la acțiune, menționat mai sus, astfel încât admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, în speț, nu este de natur a înclca dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția European a Drepturilor Omului.
Având în vedere cele expuse mai sus și dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, apreciez c excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de ctre pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție este întemeiat.
Pe cale de consecinț, apreciez c, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 4 Cod procedur civil coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedur civil, se impunea admiterea recursurilor declarate de ctre pârâții Ministerului Public - Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția General a Finanțelor Publice C-S, și modificrii în parte a hotrârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru pretențiile aferente perioadei 29.08.2000 -15.07.2005, ca fiind prescrise, precum și faț de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdus împotriva unei persoane fr calitate procesual pasiv, urmând a menține în rest dispozițiile hotrârii recurate
Judector,
Dr. - -
Red/Tehnored.: -/13.11.2009
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
