Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 201/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 201/2010

Ședința publică de la 11 FEBRUARIE 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Fiț JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu

- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâtul Consiliul Local S împotriva sentinței civile nr. 836 din 14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în cauză pârâtul intimat Inspectoratul Școlar al Județului Saî nregistrat Întâmpinare.

Instanța, reținând că recurentul solicită judecarea pricinii în lipsă, față de actele și înscrisurile depuse la dosar constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea de dreptul muncii formulată la 5.02.2009 sub nr- de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S, conform art. 28 din Legea nr. 54/2003, în baza mandatului acordat de membrii de sindicat, personal didactic din învățământ, a chemat în judecată pe pârâții: 1.INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S, 2.CONSILIUL LOCAL S,3.GRADINIȚA NR 5 S, 4.GRADINIȚA -IU, 5.GRADINIȚA -IU, 6.GRADINIȚA -IU,7.GRADINIȚA -IU,8.GRADINIȚA -IU,9.GRADINIȚA -IU, 10.GRADINIȚA -IU,11.GRADINIȚA -IU,12.GRADINIȚA -IU, 13.GRADINIȚA -IU, 14.GRADINIȚA -IU,15.GRADINIȚA -IU,16.GRADINIȚA -IU,17.GRADINIȚA FRATII S,18.GRADINIȚA -IU,19.GRADINITA NR.42 S,20.GRADINIȚA -IU,21.SCOALA CU I-VIII, NR 1 S,22.SCOALA CU I-VIII, NR 2 S,23.SCOALA CU I-VIII,NR 4 S,24.SCOALA CU I-VIII S, 25.SCOALA CU I-VIII NR 6 S,26.SCOALA CU I-VIII,NR 8 S,27.SCOALA CU I-VIII, 28.SCOALA CU I-VIII, -IU, 29.SCOALA CU I-VIII, -IU, 30.SCOALA CU I-VIII, -IU, 31.SCOALA CU I-VIII, -IU, 32.SCOALA CU I-VIII, 33.SCOALA CU I-VIII, 34.SCOALA CU I-VIII, -IU,35.SCOALA CU I-VIII, -IU, 36.SCOALA CU I-VIII,-IU, 37.SCOALA CU I-VIII, -IU, 38.SCOALA CU I-VIII, -IU,39.SCOALA CU I-VIII, -IU,40.SCOALA CU I-VIII,-IU, 41. COLEGIUL NATIONAL G, 42.COLEGIUL NATIONAL,43.COLEGIUL NAȚIONAL, 44.COLEGIUL NAȚIONAL SAGUNA, 45.LICEUL TEORETIC, 46.LICEUL TEORETIC,47.LICEUL DE ARTA S, 48.COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARA, 49.GRUPUL SCOLAR,50.GRUPUL SCOLAR INDUSTRIAL ENERGETIC, 51.GRUP ȘCOLAR DE CONSTRUCTII I, 52.COLEGIUL TEHNIC INDEPENDENTA,

53.GRUPUL SCOLAR INDUSTRIAL CONTRUCTII, 54.COLEGIUL TEHNIC TEXTIL,55.COLEGIUL ECONOMIC,56.COLEGIUL AGRICOL, 57.GRUPUL SCOLAR INDUSTRIAL TRANSPORTURI FERATE, solicitând:

- obligarea pârâților să calculeze și să plătească membrilor de sindicat personal didactic drepturile salariale neacordate ce rezultă din Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat conf. disp. acestei legi, începând cu 1.10.2008, actualizate cu coeficientul de inflație până la plata efectivă și integrală.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că aceste majorări salariale au fost prevăzute în nr.OG 15/1.02.2008, care, în art. 1 prevedea expres majorările și categoriile de funcții didactice la care se aplică. Majorările erau prevăzute începând cu 1.01.2008. Ordonanța amintită a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/27.10.2008 publicată în Of. Nr. 730/28.10.2008, lege care a majorat valoarea de referință pentru creșterile salariale, atât pentru personalul didactic, cât și pentru cel didactic auxiliar. Nici după apariția legii, pârâții nu au calculat și nu au plătit aceste drepturi salariale.

Reclamantul mai arată că, legea a făcut obiectul controlului de constituționalitate și a fost declarată constituțională.

Cu toate acestea, prin nr.OUG 136/2008 s-a amânat aplicarea majorărilor pentru data de 1.04.2008. Ordonanța care a procedat în acest mod a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale, însă Guvernul a emis o nouă ordonanță, nr.OUG 151/2008 cu același conținut și cu scopul de a întârzia aplicarea majorărilor salariale solicitate de reclamant.

Chiar prin acțiune, reclamatul a invocat excepția de neconstituționalitate a acestei din urmă ordonanțe de urgență și a solicitat sesizarea Curții Constituționale să se pronunțe asupra acestei excepții.

Ulterior, reclamantul a mai invocat și neconstituționalitatea art. 2 și 3 din nr.OUG 1/2009 prin care guvernul a amânat din nou aplicarea Legii nr. 221/2008, parțial, până la 1.09.2009.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Sai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că au calitatea de angajatori numai unitățile de învățământ, deci între Inspectorat și membrii de sindicat pentru care s-a formulat acțiunea, nu există nici un raport juridic.

Și pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât aplicarea dispozițiilor legale invocate de reclamant a fost amânată succesiv pentru că efortul bugetar pentru plata acestor drepturi ar fi fost prea mare.

De asemenea Consiliul Local al munic. S invocă prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, pe considerentul că nu are raporturi de muncă cu cadrele didactice din învățământul preuniversitar, iar fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale sânt asigurate din bugetul de stat.

În baza art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, judecata a fost suspendată și a fost sesizată Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepțiilor invocate.

Prin decizia nr. 1065/14.07.2009 Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 2 și 3 din nr.OUG 151/2008 și ale art. 2 și 3 din nr.OUG 1/2009. În motivarea deciziei, Curtea a reținut că în practica sa, s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții pe care le-a constatat ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 842/2009 și prin decizia nr. 989/2009, ultima referindu-se la.OUG nr. 1/2009.

La dosarul cauzei s-a făcut dovada că membrii de sindicat în numele cărora a acționat reclamantul, sunt angajații unităților școlare pârâte.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Inspectoratul Școlar Județean S, Consiliul Local al municipiului s-a constatat că este nefondată având în vedere considerentele de mai jos:

Potrivit art. 282 lit. d muncii pot fi părți în conflictele de muncă și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale codului d e procedură civilă.

În raport de obiectul acțiunii, se constată că drepturile salariale ale personalului din învățământul preuniversitar sunt stabilite și asigurate în condițiile Legii nr. 84/95 și Legii nr. 128/97, prin implicarea mai multor factori decizionali.

Chiar dacă numai unitatea de învățământ are calitatea de angajator, potrivit art. 142 din Legea nr. 84/1995, inspectoratele școlare județene sunt organe descentralizate, subordonate Ministerului Educației și Cercetării, având printre atribuții organizarea și funcționarea rețelei de învățământ preuniversitar, aplicarea legislației și organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, propun rețeaua de școlarizare, coordonează activitatea bibliotecilor din unitățile de învățământ subordonate. Prin urmare, având în vedere implicarea inspectoratului școlar ca factor coordonator al întregului proces de învățământ la nivel județean, inclusiv în ce privește bibliotecile școlare, el este ținut alături de unitățile de învățământ, să asigure deopotrivă plata drepturilor salariale cuvenite personalului angajat din sistem. Așa fiind excepția a fost respinsă ca nefondată.

În privința aceleași excepții invocată de Consiliul Local al munic. S, calitatea procesuală în cauza dedusă judecații rezidă din chiar legile de care a făcut vorbire în întâmpinarea depusă la dosar. Autoritatea administrației locale nu a fost chemată în judecată în considerarea unui raport de muncă, ci ca organ cu atribuții în asigurarea finanțării unităților de învățământ preuniversitar, potrivit competențelor stabilite de lege. Astfel, conf. art. 7 alin. 3 și art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 modificată, finanțarea acestora se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene sau prin bugetele locale, în baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, aprobată prin hotărâre a guvernului și cu asistența tehnică a inspectoratelor școlare. Așadar, în procesul alocării de fonduri necesare plății drepturilor salariale devine evident că acest pârât, care are competența de a aproba bugetele, este factor de decizie la nivel local chemat să asigure aducerea la îndeplinire a obligațiilor de plată ce revin angajatorului, drept pentru care excepția a fost respinsă./

Prin sentința civilă 836/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar -, s-a respins excepția excepția lipsei calității procesuale pasive Inspectoratului Școlar Județean S.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive Consiliului Local

A fost admisă acțiunea formulată de SINDICATUL PREUNIVERSITAR în contradictoriu cu pârâții;

1. INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN,

2.CONSILIUL LOCAL S,

3.GRADINIȚA NR 5 S,

4.GRADINIȚA -IU,

5.GRADINIȚA -IU,

6.GRADINIȚA -IU,

7.GRADINIȚA -IU,

8.GRADINIȚA -IU,

9.GRADINIȚA -IU,

10.GRADINIȚA -IU,

11.GRADINIȚA -IU,

12.GRADINIȚA -IU,

13.GRADINIȚA -IU,

14.GRADINIȚA -IU,

15.GRADINIȚA -IU,

16.GRADINIȚA -IU,

17.GRADINIȚA FRATII S,

18.GRADINIȚA -IU,

19.GRADINITA NR.42 S,

20.GRADINIȚA -IU,

21.SCOALA CU I-VIII, NR 1 S,

22.SCOALA CU I-VIII, NR 2 S,

23.SCOALA CU I-VIII,NR 4 S,

24.SCOALA CU I-VIII S,

25.SCOALA CU I-VIII NR 6 S,

26.SCOALA CU I-VIII,NR 8 S,

27.SCOALA CU I-VIII,

28.SCOALA CU I-VIII, -IU,

29.SCOALA CU I-VIII, -IU,

30.SCOALA CU I-VIII, -IU,

31.SCOALA CU I-VIII, -IU,

32.SCOALA CU I-VIII,

33.SCOALA CU I-VIII,

34.SCOALA CU I-VIII, -IU,

35.SCOALA CU I-VIII, -IU,

36.SCOALA CU I-VIII,-IU,

37.SCOALA CU I-VIII, -IU,

38.SCOALA CU I-VIII, -IU,

39.SCOALA CU I-VIII, -IU,

40.SCOALA CU I-VIII,-IU,

41. COLEGIUL NATIONAL G,

42.COLEGIUL NATIONAL,

43.COLEGIUL NAȚIONAL,

44.COLEGIUL NAȚIONAL SAGUNA,

45.LICEUL TEORETIC,

46.LICEUL TEORETIC,

47.LICEUL DE ARTA,

48.COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARA,

49.GRUPUL SCOLAR,

50.GRUPUL SCOLAR INDUSTRIAL ENERGETIC,

51.GRUP ȘCOLAR DE CONSTRUCTII I,

52.COLEGIUL TEHNIC INDEPENDENTA,

53.GRUPUL SCOLAR INDUSTRIAL CONTRUCTII,

54.COLEGIUL TEHNIC TEXTIL,

55.COLEGIUL ECONOMIC,

56.COLEGIUL AGRICOL,

57.GRUPUL SCOLAR INDUSTRIAL TRANSPORTURI FERATE,

58.INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN

Au fost obligați pârâții la calculul și plata drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, rezultată din aplicarea Legii nr. 221/2008 începând cu data de 1.10.2008 actualizată în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă și integrală plății.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanții prin Sindicatul Preuniversitar S au dreptul la majorările salariale acordate prin OG15/2008 aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 28.10.2008 și până la modificarea acestor dispoziții printr-o normă juridică de forță egală, deci până la modificarea lor într-o formă constituțională, întrucât OUG136/2008, 151/2009 și 1/2009 de modificare a datelor de la care se aplică dispozițiile legale invocate au fost declarate neconstituționale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local S, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe cale de excepție invocă lipsa calității sale procesuale pasive, motivată de faptul că între Consiliul Local S și salariații unităților de învățământ din județul S nu există niciun raport juridic de muncă, nefiind angajator al vreuneia dintre părți.

Mai mult, arată că unic la nivel județean este încheiat între S și Organizațiile sindicale județene, iar raporturile juridice dintre unitățile de învățământ preuniversitar și cele administrativ - teritoriale, în speță Consiliul Local S, nu au caracterul unor raporturi juridice de muncă și, prin urmare, nu pot forma obiectul unor litigii aflate în competența jurisdicției muncii.

În privința finanțării, se susține că aceasta se asigură prin complete locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

Pe fond, lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentei cauze, arătând doar că reclamanții ar trebui sa facă dovada faptului că ordonatorul de credite, respectiv directorul unității de învățământ, a solicitat Consiliului Local plata drepturilor salariale și refuzul autorităților locale, formulat în scris, de a efectua aceste plăți.

În drept invocă art. 299, art. 304/1, 312 Cod proc. civ. art. 8 și 16 din HG538/2001, art.11 al. 5 din Legea 128/1997, art. 167 din Legea 84/1995, art. 38 din Legea 215/2001.

În considerarea art. 275 Cod proc. civ. solicită a se lua act de poziția sa procesuală și în consecință să se dispună exonerarea recurentului de la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare ( 11-12 ), intimatul Sas olicitat respingerea recursului ca nefondat.

Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat.

În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Consiliul Local S, admițând acțiunea formulată de reclamanți față de acest pârât.

Raporturile juridice dintre unitățile de învățământ preuniversitar și cele administrativ teritoriale nu au caracterul unor raporturi juridice de muncă și, prin urmare, nu pot forma obiectul unor litigii aflate în competența jurisdicției muncii.

Pentru personalul didactic de predare contractul individual de muncă se încheie între inspectoratul școlar reprezentat de directorul unității de învățământ și salariat. Deci, raportul de muncă în speță privește inspectoratul școlar și unitățile școlare, ca angajatori, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe reclamanți ca salariați.

În consecință, calitatea procesuală pasivă în litigiile ce decurg din modul de calcul și plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi prevăzute de lege în favoarea acestei categorii de personal, o au doar inspectoratul școlar și unitățile de învățământ.

Între reclamanți și consiliile locale nu există nici un raport juridic legat de plata drepturilor salariale. Obligațiile organelor administrației locale referitoare la acordarea drepturilor bănești personalul didactic sunt stabilite în raport cu inspectoratul școlar și unitățile de învățământ și nu în raport cu personalul didactic, astfel că natura lor este administrativă și nu de dreptul muncii.

Față de această împrejurare, Curtea va admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Local S și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți împotriva acestui pârât ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local S împotriva sentinței civile nr. 836/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Modifică în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul Sindicatul Preuniversitar S împotriva pârâtului Consiliul Local

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. NV,

Tehnored.IM

10.03.2010 /

Jud.fond-,

Președinte:Carmen Fiț
Judecători:Carmen Fiț, Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 201/2010. Curtea de Apel Alba Iulia