Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 203/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 203/2010

Ședința publică de la 11 FEBRUARIE 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Fiț JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu

- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului A împotriva sentinței civile nr. 945/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat G pentru intimatele reclamante C, și, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța reținând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.

Reprezentantul reclamantelor intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică pentru motivele dezvoltate pe larg în întâmpinare. Mai arată că pârâtul Inspectoratul Școlar Județean A nu a introdus elemente noi în recurs și față de atribuțiile clare fundamentale stabilite prin lege nu se poate prevala de lipsa calității procesuale pasive.

Cu cheltuieli de judecată.

Instanța, față de actele și înscrisurile depuse la dosar, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba, sub dosar nr- reclamanții, C, și au chemat în judecată pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", COLEGIUL ECONOMIC " ", COLEGIUL TEHNIC "", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și LICEUL SPORTIV AIp entru ca, prin sentința ce se va pronunța:

- să fie obligați pârâții să acorde tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 al.1 și 2 din legea nr.128/1997 modificată, către reclamanți;

- să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale pe ultimii trei ani - anterior introducerii acțiunii, sume ce se cer a fi actualizate în raport cu rata inflației;

- obligarea pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " să plătească reclamantei cel de-al doilea salariu pentru pensionare;

- obligarea pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " să plătească reclamantei cel de-al doilea salariu pentru pensionare;

- obligarea pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și COLEGIUL ECONOMIC " " să plătească reclamantei cel de-al doilea salariu pentru pensionare;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că reclamantele au fost cadre didactice la unitățile școlare menționate mai sus din A Deși conform art.50 al.1 și 2 din Legea nr.128/1997 reclamanții erau îndreptățiți să primească tranșe de vechime la salarizare precum și tranșe suplimentare de vechime conform unei vechimi în muncă de 30, 35 și peste 40 ani, salariile acestora au fost diminuate cu respectivele tranșe de vechime.

Deosebit de aceasta, la data pensionării, reclamantele, și au primit doar un salariu, deși conform Contractului Colectiv de Muncă, art.5 lit.e, bonificația era de 2 salarii.

În probațiune la dosarul cauzei, s-au depus adeverințe pentru fiecare reclamante, prin care se face dovada vechimii în învățământ.

În drept s-au invocat prevederile art.281 Codul muncii.

Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Aas olicitat respingerea acțiunii față de acest pârât și pe excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu se află în raporturi contractule de muncă cu reclamantele, conform dispozițiilor art. 142 din Legea nr.84/1995, coroborate cu art. 11 alin. 5 din Legea nr.128 /1997 așa cum a fost modificată prin Legea nr.349/2004.

Prin întâmpinările formulate de pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", COLEGIUL ECONOMIC " ", COLEGIUL TEHNIC "", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și LICEUL SPORTIV AIs -a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu motivarea că textul alin. 2 de la art.50 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare nu poate fi interpretat separat de textul de la alin. 1 al aceluiași articol, susținând totodată că creșterea de 1/25 a coeficientului de ierarhizare prevăzut la tranșa 30-35 este făcută de coeficientul de ierarhizare tranșei anterioare de vechime 25-30 ani.

Pârâții au invocat în drept prevederile art. 115, 242 din Codul d e procedură civilă, nr.OG15/2008 și Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Prin sentința civilă nr.945/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai sus s-a hotărât:

Respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, C, și, împotriva pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", COLEGIUL ECONOMIC " ", COLEGIUL TEHNIC "", ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și LICEUL SPORTIV A I și în consecință:

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " să acorde și să plătească reclamantei - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 30.03.2006-31.07.2007, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " să acorde și să plătească reclamantei - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 30.03.2006-15.06.2008, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII să acorde și să plătească reclamantei - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 01.09.2008-30.03.2009, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " să acorde și să plătească reclamantei - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 30.03.2006-01.07.2008, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și COLEGIUL ECONOMIC " " să acorde și să plătească reclamantei - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 30.03.2006-31.08.2008, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și COLEGIUL ECONOMIC " " să acorde și să plătească reclamantei - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 30.03.2006-15.06.2007, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și COLEGIUL ECONOMIC " " să acorde și să plătească reclamantei C - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 30.03.2006-30.03.2009, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și COLEGIUL TEHNIC "" să acorde și să plătească reclamantei - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 30.03.2006-15.06.2007, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și COLEGIUL TEHNIC "" să acorde și să plătească reclamantei - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 30.03.2006-15.06.2007, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și LICEUL SPORTIV A I să acorde și să plătească reclamantei - personal didactic, corespondent raportului de muncă, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, pentru perioada 15.06.2007-15.06.2008, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " să plătească în favoarea reclamantei o indemnizație egală cu un salariu de bază, ca urmare a pensionării.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " să plătească în favoarea reclamantei o indemnizație egală cu un salariu de bază, ca urmare a pensionării.

Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A și COLEGIUL ECONOMIC " " să plătească în favoarea reclamantei o indemnizație egală cu un salariu de bază, ca urmare a pensionării.

A fost respinsă cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 01.08.2007-30.03.2009.

A fost respinsă cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 16.06.2008-31.08.2008.

A fost respinsă cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 02.07.2008-30.03.2009.

A fost respinsă cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 01.09.2008-30.03.2009.

A fost respinsă cererea reclamantelor și privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 16.06.2007-30.03.2009.

A fost respinsă cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 16.06.2008-30.03.2009.

Au fost obligați pârâții în solidar să plătească în favoarea reclamantei, suma de 1.600 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI

Această excepție a fost respinsă întrucât conform art. 33 lit. a din Normele Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat aprobate prin nr.HG2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului în subordinea Ministerului Educației și Cercetării funcționează și Inspectoratul Școlar al Județului

De asemenea Inspectoratul Școlar al Județului A coordonează activitatea la nivelul școlilor, îndrumă activitatea directorilor și stabilesc numărul de norme și posturile vacante în învățământul preuniversitar.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Reclamanții au avut calitatea de personal didactic în învățământul preuniversitar, iar din adeverințele depuse la dosar rezultă că toți îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de art. 50 din Legea nr.128/1997, adică au vechime de 30 - 35 și 40 de ani în învățământ.

În conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr.128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la 40 de ani de activitate în învățământ.

2 al aceluiași text de lege individualizează aceste tranșe și arată pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime (30, 35 și peste 40) se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, numite în cuprinsul legii.

Din reglementarea acestor norme legale, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, tribunalul reține că elementele sistemului de salarizare proprii personalului didactic sunt reprezentate pe de o parte de salariul de bază care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte de sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.

Din actele dosarului, tribunalul constată că reclamanților nu le-a fost acordat acest spor salarial, nedepunându-se nici o dovadă în acest sens, deși se fac afirmații în întâmpinare referitor la acest aspect.

Pârâții în cauză urmează a răspunde față de reclamanți, în calitatea lor de partener contractual în contractul de muncă al acestora, potrivit dispozițiilor art. 58 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură - învățământ ca angajator care stabilește în concret drepturile salariale cuvenite fiecărui cadru didactic și întocmește statele de plată.

Ca urmare, aceștia au fost obligați să acorde și să plătească reclamanților -personal didactic în funcție de raportul de muncă avut cu fiecare reclamant, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă începând cu data de 30.03.2006 și până la data pensionării.

Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective, instanța constată în speța de față că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real, suferit de cadrele didactice ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natură salarială.

Repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale.

Beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de cadrele didactice este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate și data plății efective, pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvată fiind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume, la data plății efective.

Având în vedere și evoluția economică - socială actuală, cât și soluțiile doctrinare și jurisprudențiale în materie, tribunalul apreciază că în materia dreptului muncii daunele pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor bănești se pot concretiza nu numai în dobânda legală, ci și în actualizarea cu indicele de inflație, de la data când fiecare sumă ar fi devenit scadentă, la data plății efective, principiul primordial ce se cere a fi respectat fiind repararea în totalitate a prejudiciului suferit.

Pentru aceste considerente, instanța a admis și acest capăt de cerere, și a dispus actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești acordate reclamanților, de la data scadenței fiecărei sume, la data plății efective.

În ceea ce privește cererea reclamantelor, și privind plata celui de-al doilea salariu cu ocazia pensionării, instanța reține următoarele:

Potrivit art.37 lit. e din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de județ A Învățământ 2007-2008 "salariații care se pensionează la vârsta standard primesc o indemnizație de cel puțin două salarii de bază".

Prin adeverința nr.216/20.03.2009 eliberată de ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " se adeverește faptul că reclamanta și-a încetat raportul de muncă cu unitatea pârâtă la data de 31.07.2007.

Prin adeverința nr.93/23.03.2009 eliberată de ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " se adeverește faptul că reclamanta și-a încetat raportul de muncă cu unitatea pârâtă la data de 15.06.2008.

Prin adeverința nr.276/19.03.2009 eliberată de COLEGIUL ECONOMIC " " se adeverește faptul că reclamanta și-a încetat raportul de muncă cu unitatea pârâtă la data de 15.06.2007.

Întrucât Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de județ A Învățământ 2007-2008, constituie legea părților și că petentele s-au pensionat în perioada de aplicabilitate a acestuia, instanța constată și acest capăt de cerere ca fiind întemeiat, și pe cale de consecință a dispus și admiterea acestuia.

Referitor la cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 01.08.2007-30.03.2009, instanța a respins această solicitare ca fiind neîntemeiată pe considerentul că începând cu data de 31.07.2007 nu a mai avut calitate de salariată a unității pârâte ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", stare de fapt confirmată de adeverința nr.216/20.03.2009(fila 6).

Referitor la cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 16.06.2008-31.08.2008, instanța a respins această solicitare ca fiind neîntemeiată pe considerentul că în această perioadă nu a mai avut calitate de salariată a unității pârâte ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", stare de fapt confirmată de adeverința nr.93/23.03.2009(fila 7), prin care se arată că și-a desfășurat activitatea până la data de 15.06.2008 și nici a unității pârâte ȘCOALA CU CLASELE I-VIII unde a fost angajată începând cu data de 01.09.2008, conform adeverinței nr.130/23.03.2009(fila 8).

Referitor la cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 02.07.2008-30.03.2009, instanța a respins această solicitare ca fiind neîntemeiată pe considerentul că începând cu data de 01.07.2008 nu a mai avut calitate de salariată a unității pârâte ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", stare de fapt confirmată de adeverința nr.173/23.03.2009(fila 9).

Referitor la cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 01.09.2008-30.03.2009, instanța a respins această solicitare ca fiind neîntemeiată pe considerentul că începând cu data de 31.08.2008 nu a mai avut calitate de salariată a unității pârâte COLEGIUL ECONOMIC " ", stare de fapt confirmată de adeverința nr.275/19.03.2009(fila 10).

Referitor la cererea reclamantelor și privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 16.06.2007-30.03.2009, instanța a respins această solicitare ca fiind neîntemeiată pe considerentul că începând cu data de 15.06.2007 nu au mai avut calitate de salariate a unității pârâte COLEGIUL ECONOMIC " " și respectiv COLEGIUL TEHNIC "", stare de fapt confirmată de adeverința nr.276/19.03.2009(fila 11) și adeverința nr.615/20.03.2009(fila 13).

Referitor la cererea reclamantei privind plata drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 16.06.2008-30.03.2009, instanța a respins această solicitare ca fiind neîntemeiată pe considerentul că începând cu data de 15.06.2008 nu a mai avut calitate de salariată a unității pârâte COLEGIUL TEHNIC "" și ulterior LICEUL SPORTIV A I, stare de fapt confirmată de adeverința nr.614/20.03.2009(fila 14) și adeverința nr.359/20.03.2009(fila 15).

Văzând că în speță sunt aplicabile prevederile art.274 Cod pr.civilă, instanța i-a obligat pe pârâți să-i plătească reclamantei suma de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

În expunerea de motive arată că, potrivit art.5 alin.2 din Ordonanța nr.15/2008, în coeficientul de multiplicare din anexa nr.2 la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscute de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzut de art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 cu modificările și completările ulterioare și Ordonanța nr.39/1997.

Ca atare, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN A nu poate fi obligat la plata diferențelor salariale solicitate de reclamanți, acestea fiind acordate începând cu data apariției Legii nr.128/1997.

Cele două valori pentru persoanele care se pensionează la vârsta standard au fost acordate greșit de către instanța de fond deoarece Contractul Colectiv de Muncă la nivel de județ A învățământ este în vigoare din data de 21.05.2008.

De asemenea, nai arată pârâtul recurent, instanța de fond i-a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu are calitatea de angajator și nici de finanțator al unităților de învățământ preuniversitar.

Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu potrivit prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art.137 Cod pr.civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale formulată de pârâtul recurent, excepție care în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.

Contractele de muncă ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar sunt încheiate între Inspectoratul Școlar Județean A și organizațiile sindicale județene din învățământ, calitatea de angajator revenind inspectoratului școlar și directorului unității de învățământ.

În conformitate cu art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, angajarea personalului didactic se face prin dispoziția inspectorului școlar județean, iar prin modificarea adusă acestui act normativ prin Legea nr.349/2004, angajarea se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general. Contractul individual de muncă se încheie între inspectoratul școlar reprezentat de directorul unității de învățământ și salariatul cadru didactic.

În calitatea sa de angajator, inspectoratul școlar semnează statele de funcțiuni unde sunt menționate drepturile salariale în cuantum legal.

Deși la dispoziția inspectoratului școlar nu există un cont special pentru plata salariilor cadrelor didactice, acesta deține o serie de pârghii economico-financiare prin care poate și trebuie să intervină în acest proces.

Astfel, potrivit nr.HG538/2001, în perioada 19.04.2001-01.01.2005, perioadă în care acest act normativ s-a aflat în vigoare, inspectoratul școlar avea obligația stabilirii cheltuielilor pe unități de învățământ de către comisia specială instituită în cadrul său și de a întocmi și centraliza datele necesare Consiliului Național al Învățământului Preuniversitar de Stat, în vederea întocmirii de rapoarte trimestriale și anuale care se înaintau conducerii însoțite de propunerile inspectoratului școlar de îmbunătățire a sistemului de finanțare și execuție bugetară a sistemului de învățământ.

Începând cu data de 01.01.2005, calitatea procesuală pasivă a recurentului se justifică prin prisma atribuțiilor conferite în administrarea actului de învățământ prin nr.HG 2192/30.11.2004. Astfel, conform art.40 și 45 din acest act normativ, inspectoratul școlar, prin compartimentele de specialitate contabilă - informatizare, centralizează informațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ și le transmite și acordă asistență de specialitate pentru repartizarea sumelor defalcate din bugetul de stat.

De asemenea, Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură Învățământ prevede obligația inspectoratului școlar de a asigura asistență tehnică cu prilejul elaborării bugetelor și de a colabora cu unitățile administrativ teritoriale și cu organizațiile sindicale din învățământ pe parcursul execuției bugetare în finanțarea învățământului preuniversitar.

Soluția primei instanțe este corectă și pe fondul cauzei. Astfel, principala apărare formulată de către recurent este aceea că tranșa suplimentară solicitată de către reclamanți este prevăzută de lege și, deci, le-a fost acordată încă de la momentul apariției textului de lege pe care aceștia își fundamentează acțiunea, respectiv art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și art.5 alin.2 din nr.OG15/2008.

Potrivit art.1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Această dispoziție legală are o caracteristică specială în materia litigiilor de muncă, în sensul că, potrivit art.287 Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Instanța de fond a reținut corect că pârâtul recurent nu a făcut dovada că a acordat reclamanților, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime, 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani, o creștere a coeficientului de ierarhizare de vechime.

Având în vedere că însuși recurentul nu contestă dreptul reclamanților la beneficiul acestor tranșe de vechime, iar la dosar nu există nicio dovadă a acordării efective a acestui drept salarial, Curtea constată că prima instanță, în mod temeinic, a apreciat acțiunea ca fiind fondată și a admis-o în consecință.

De asemenea în mod corect a admis prima instanță și cererea formulată de reclamantele, și privind plata celui de-al doilea salariu cu ocazia pensionării, dând eficiență prevederilor art.37 lit.e din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de județ A Învățământ pe 2007 - 2008, potrivit căruia salariații care se pensionează la vârsta standard primesc indemnizație de cel puțin două salarii de bază.

Față de cele ce preced, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în conformitate cu prevederile art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean A împotriva sentinței nr. 945/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /Thred.

18 ex./09.03.2010

Jud.fond-,

Președinte:Carmen Fiț
Judecători:Carmen Fiț, Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 203/2010. Curtea de Apel Alba Iulia