Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 223/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 223
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.1771 din 06 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA - MEMBRU GRUP B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata pârâtă SC SA, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 08.12.2008 reclamanta a chemat în judecată SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâta la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale aferente anilor 2005-2006, aprovizionarea toamnă-iarnă din luna octombrie a anilor 2005-2006 si indemnizația minimă de concediere, sume reactualizate.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost salariata societății pârâte iar aceasta nu a respectat clauzele contractului colectiv de muncă ce reglementează drepturile pretinse prin acțiunea de față.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând, în esență, că acțiunea este prescrisă, reclamanta nu justifică legitimare procesuală activă, includerea drepturilor ce fac obiectul petitelor 1si 2 din acțiune în salariul de bază, acordarea indemnizației de concediere conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pârâta a mai invocat necompetenta teritorială a instanței si excepția de neconstituționalitate a dispozitiilor art. 298 alin. 2 din Legea nr. 53/2003.
Instanța a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, soluție confirmată de instanța de recurs.
Prin sentința nr.1771 din 06 mai 2009 Tribunalul Dolja respins excepțiile invocate de pârâta SC SA. și a respins acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei SC SA
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția necompetentei teritoriale este neîntemeiată deoarece reclamanta domiciliază în circumscripția acestei instanțe, în acest sens fiind dispozițiile art. 284 din codul muncii.
In privința excepției lipsei calității procesuale active instanța a constatat că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".
Totodată, art. 241 alin. 1 lit c din prevede că " clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel".
Examinând cererea introductivă instanța a constatat că pretențiile reclamantei s-au întemeiat pe dispozițiile art. 176 și art. 187 din contractele colective de muncă aplicabile în perioada 2005-2006 la nivelul ramurii energiei electrice, termică, petrol si pe dispozițiile art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil la nivelul anului 2006.
Cum reclamanta a fost salariata pârâtei în perioada dedusă judecății angajatorul făcând parte din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă ce reglementează drepturile pretinse, fără îndoială că aceasta justifică legitimare procesuală activă.
Pentru aceste considerente instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active.
Pe fondul cauzei instanța a constat că potrivit art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, aplicabil în perioada 2005-2006
- " cu ocazia unor evenimente anuale si în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă iarnă ) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă"-alin 1;
- "condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă la nivele inferioare"-alin. 3;
S-a constatat că dispozițiile art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură creau doar premisele acordării unui drept la suplimentarea salarială denumită " aprovizionare de toamnă iarnă" si nu un drept individual al fiecărui salariat la încasarea unei sume de bani cu acest titlu.
Dreptul invocat de reclamantă nu izvorăște direct din contractul colectiv de muncă în forma prezentată anterior ci, pe calea negocierilor dintre patronat si sindicat ar fi trebuit să se stabilească condițiile de diferențiere între salariați si implicit nominalizarea celor care au beneficiul acestui drept, cuantumul si modalitatea concretă de acordare.
Prin contractele colective de muncă la nivel de nu s-au stabilit, în mod concret, condițiile si criteriile de acordare a acestor drepturi, sindicatul reprezentativ al dând dovadă de pasivitate, în sensul că nu a inițiat procedura legală a negocierii care le-ar fi facilitat salariaților nașterea dreptului de a încasa o sumă de bani cu titlu de aprovizionarea de toamnă iarnă.
Observând dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1999 instanța a constatat că modificarea, completarea clauzelor contractului colectiv de muncă poate interveni pe parcursul executării lui.
In speță, s-a constatat că aceste negocieri nu au avut loc pe durata existenței contractelor colective de muncă enunțate, iar în prezent, față de înțelesul clar al dispozițiilor art. 31 din Legea pentru perioada 2005-2006, acest demers ar rămâne fără finalitate.
Prin urmare, în lipsa acestor negocieri, nu poate fi vorba de un drept individual al reclamantei la obținerea aprovizionării de toamnă iarnă aferente perioadei deduse judecății, și, prin urmare cererea cu acest obiect va fi respinsă.
Cât privește excepția invocată de către pârâtă instanța a reținut că prescripția dreptului material la acțiune reprezintă o sancțiune ce intervine în ipoteza neexercitării unui drept la acțiune în termenul prevăzut de lege, or, câtă vreme dreptul pretins de reclamantă nu s-a născut, nu intră în discuție prescripția.
Cererea având ca obiect ajutorul material constând în contravaloarea cotei de gaze naturale.
Cota de gaze reglementată de art. 187 din CCM la nivel de ramură se acordă potrivit aceluiași articol alin.2 "în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază", cuantumul și condițiile de acordare fiind stabilite prin CCM la nivel de unitate.
În CCM la nivel de unitate din anul 1997 la art. 176 alin 1 s-a prevăzut că "începând cu 01.06.1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază."
În contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2005-2006, la art.176 alin. 1 s-a menționat expres că "ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/ 1997".
Din interpretarea acestor clauze contractuale instanța a reținut că cererea reclamantei sub acest aspect este neîntemeiată, dreptul solicitat fiind acordat de angajator prin includerea sumei respective în salariul de bază, începând cu 01.06.1997 și menținerea acestei includeri și în anii următori, inclusiv în 2005, 2006.
Toate măririle de salariu ce au avut loc ulterior datei de 01.06.1997 s-au aplicat salariului de bază ce includea și contravaloarea cotei de gaze naturale, fără ca salariile să se mai diminueze vreodată cu contravaloarea acestei prime si prin urmare acest capăt de cerere va fi respins.
Referitor la cererea privind indemnizația de concediere, instanța de fond a reținut că, în speță, contractul individual de muncă al reclamantei a încetat în temeiul art. 65 și 66 din Codul Muncii, respectiv ca urmare a desființării postului ocupat de salariat.
La art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol sunt minime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamanta consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța a apreciat neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
Pentru aceste considerente instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de fond, respingând acțiunea, a reținut în mod greșit, în ceea ce privește plata drepturilor pentru aprovizionarea toamna-iarna, că sindicatul a dat dovadă de pasivitate și nu a demarat negocierile care ar fi facilitat salariaților nașterea dreptului de a încasa această sumă de bani.
În acest sens, recurentul a susținut că dreptul salariaților este născut prin CCM la nivel de ramură, că doar cuantumul dreptului este negociat, că obiectul negocierilor îl reprezenta, în speța de față, valoarea concretă și modalitatea de acordare, dar că acordarea acestor drepturi nu era condiționată de negocierea însăși a dreptului pretins.
A mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar lipsa negocierilor privind modalitatea de acordare nu înlătură dreptul salariaților de a solicita acest drept și nici obligația angajatorului de a acorda acest drept.
În ceea ce privește contravaloarea cotei de gaze naturale, recurentul a susținut că este nelegală reținerea că drepturile au fost incluse în salariul de bază, întrucât astfel s-ar da posibilitatea angajatorilor să stabilească un salariu de bază care să nu poată fi controlat de salariat.
A mai arătat recurentul că instanța de fond s-a raportat în mod greșit la situația de la nivelul anului 1997, întrucât chiar dacă s-ar reține că în salariul reclamantului s-a inclus contravaloarea cotei de gaze naturale încă din acest an, trebuia avut în vedere că dreptul său la contravaloarea a 4.000. de gaze îi este acordat prin CCM, în fiecare an și diferă de la an la an.
Consideră recurentul că obligația a fost să acorde aceste drepturi salariale și chiar dacă s-ar admite că ele au fost acordate pentru anul 1997, modificarea unui element esențial al, respectiv salariul, nu se putea realiza decât printr-un act adițional la contract, iar nu în baza unor adrese semnate de liderul de sindicat și director, care nu s-au materializat într-un act adițional la contractul individual de muncă.
A mai susținut că, pentru anii următori, acest artificiu creează salariaților un prejudiciu patrimonial, întrucât prețul gazelor naturale s-a majorat an de an, dar majorarea salariilor nu a acoperit și diferența prețului gazelor.
Totodată, a arătat recurentul că includerea în salariul de bază a fost inițiată în anul 1997, când exista o altă formulă de calculare a salariului minim de bază, mod de calcul care s-a modificat începând cu anul 2005, aplicându-se o nouă formulă de salarizare, în baza căreia salariul minim pe este de 500 de lei, astfel că în opinia recurentului se ajunge la încălcarea disp.CCM la nivel național cu privire la salariul minim pe economie.
În ceea ce privește indemnizația de concediere, recurentul a susținut că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că nu este posibilă acordarea cumulativă a indemnizației de concediere prevăzută în CCM și cea stabilită prin Planul social, neavând în vedere că această indemnizație a fost menținută în CCM și după apariția Planului Social ( alin.4 din art.50), că aceste drepturi au fost renegociate anual, tocmai pentru a fi acordate, că ele au fost stabilite în cuantumuri și modalități de acordare diferite.
În acest sens, recurentul a menționat că, prin CCM 2002 și 2003, s-a stabilit acordarea indemnizației de concediere în raport de vechimea în muncă, dispunându-se că dacă există dispoziții mai favorabile, se aplică acestea și că, deși prin CCM 2004-2007 nu s-a menținut această din urmă prevedere, fiind înlocuită cu mențiunea completării cu prevederile planului social, trebuiau totuși avute în vedere disp.art.7 din CCM 2004 -2007, care prevedeau că drepturile salariaților prevăzute prin prezentul CCM nu pot reprezenta cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale recunoscute anterior, precum și ale art. 9 din același contract conform cărora interpretarea clauzelor din CCM se face prin consens, iar dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariaților.
Consideră recurentul că dacă s-ar interpreta dreptul dedus judecății în sensul că salariații beneficiază doar de suportul financiar conform planului social, fără a beneficia de indemnizațiile de concediere s-ar ajunge la interpretarea clauzei în defavoarea salariaților.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Temeiul juridic contractual invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 176 și art.187 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, Petrol și Gaze pe anii 2005,2006 și 2007.
Potrivit Art. 176 - (1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.
(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
(7) Salariații, organizațiile patronale și sindicale, precum și agenții economici pot participa la înființarea unor instituții gen asociații profesionale, fonduri mutuale, de asigurări sociale etc. Contribuția agenților economici va fi stabilită, cu respectarea prevederilor legale, prin negociere cu federațiile sindicale și organizațiile patronale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Cu acordul salariaților, aceștia pot contribui și cu o parte din cota ce le revine din profitul agentului economic.
La negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii, părțile contractante au stabilit expres (la art. 176 alin. 6) modalitățile concrete de acordare a drepturilor menționate la alin. 1 și anume: fie suplimentările salariale se acordă distinct, fie acestea sunt incluse în salariul de bază, în funcție de modul în care aceste drepturi sunt negociate la nivelul unității.
Cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 1997, partenerii sociali au stabilit introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, stabilind la art. 168 alin. 3:
"Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".
Această hotărâre luată în deplin acord de partenerii sociali s-a concretizat abia începând cu 01. 03.1998.
În contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA 1998 s-a menționat la art. 168 alin. 3 ca "suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998)".
În telexul nr. 2412/1998 este menționat faptul că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu data de 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Se constată astfel că dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu data de 01.03.1998, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, iar obligația de acordare a suplimentării salariale a fost executată începând cu data de 01.03.1998 în forma includerii acestui drept în salariul de bază.
Prin urmare, față de aceste argumente se reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă respingând cererea reclamantei privind acordarea ddrepturilor pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la respingerea cererii privind contravaloarea cotei de gaze naturale, Curtea apreciază că și aceste sunt nefondate, deoarece instanța de fond nu a reținut că negocierea drepturilor la nivelul unității reprezenta o condiție pentru acordarea acestora, ci, dimpotrivă, că negocierea nu a mai fost necesară în condițiile includerii acestor drepturi în salariul de bază.
Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și în art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 32 dosar fond), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 33 și 34 dosar fond) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
Critica recurentei legată de necesitatea încheierii unui act adițional la contract colectiv de muncă este de asemenea nefondată, în condițiile în care această formă de acordare a drepturilor salariale pretinse este în deplin acord cu dispozițiile art. 137 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, privind introducerea adaosurilor în salariul de bază, iar acest fapt a fost confirmat expres prin mențiunile din contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2008.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la neacordarea indemnizației de concediere, C reține că, potrivit rt. 50 alin. 1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul muncii.Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Este neîntemeiată și susținerea recurentei în sensul că, din interpretarea clauzelor CCM și Planului Social rezultă că este posibilă acordarea cumulativă atât a suportului financiar, cât și a indemnizației de concediere prevăzute la art.50 din CCM. Chiar din interpretarea art.7 din CCM 2004-2007, text de lege pe care recurentul îl invocă în susținerea motivelor sale de recurs, rezultă că nu este posibilă cumularea celor două indemnizații.
Potrivit acestui articol inserat în CCM 2004-2007 " drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fot recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați se vor aplica acestea".
Prin urmare, în ipoteza vizată de acest text de lege ( drepturi bănești mai mari prevăzute în CCM încheiate anterior) se realizează o înlocuire a clauzelor contractuale mai puțin favorabile din respectivul CCM cu clauzele mai favorabile salariaților, reglementând drepturi bănești mai mari din CCM anterioare, iar nu o cumulare a drepturilor bănești prevăzute prin aceste clauze. În cauza de față, în CCM 2004 -2007 și Planul Social la care art.50 din contract face trimitere, nivelul indemnizațiilor de concediere în favoarea salariaților a fost majorat, astfel încât nu se poate reține că CCM pe anii anteriori cuprind drepturi mai mari, astfel că nu se poate face aplicarea art.7 din acest contract și, cu atât mai mult, nu s-ar putea dispune cumularea suportului financiar din Planul Social cu indemnizația de concediere prevăzută la art.50 din CCM 2002 sau 2003.
În aceste condiții sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurenților în ceea ce privește fondul cauzei și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.1771 din 06 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA - MEMBRU GRUP B, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud. -
26.01.2010
Jud.fond MA /
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Florența Carmen Cojocaru, Lucian
