Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2760/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2760
Ședința publică din data de 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Sorin
Grefier
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, și Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței civile nr.2008/05.11.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Tribunalul Gorj, Curtea de APEL CRAIOVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal și că, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj, prin sentința nr.2008 din 5 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- a admis acțiunea formulată de petiționara, în contradictoriu cu intimatele Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat intimatele în solidar la calculul și plata către petentă a diferențelor de drepturi salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază, pe perioada septembrie 2006 - 05.11.2007 și la plata pe viitor a acestui spor, suma urmând a fi actualizată la data plății efective.
A obligat intimata Tribunalul Gorj la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al petentei.
A obligat intimata Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății în favoarea petentei a drepturilor bănești mai-sus menționate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Petiționara este salariata intimatei Tribunalul Gorj în funcția de grefier, calitate în care i-a fost impusă, prin lege o obligație profesională imperativă de confidențialitate (art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Activitatea desfășurată de petentă presupune cel puțin contactul cu informații confidențiale, precum: sesizări adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, arestări, interceptări de convorbiri telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și 5 din Legea nr. 677/2001), etc.
Astfel, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă cuprinzătoare care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă, indiferent de funcția deținută sau activitatea prestată.
Deci, petenta se află sub acest aspect într-o situație identică cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare, deoarece este parte a unui raport de muncă și îndeplinește o obligație de confidențialitate. Totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații, petentei nu i se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut celorlalte categorii de personal bugetar.
In acest sens, sistemul de salarizare nu este echitabil față de petentă, întrucât este încălcat principiul egalității de tratament (art. 154 Codul muncii ) și cel al diferențierii de tratament numai în funcție de nivelul studiilor, cu treptele și gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate în situații comparabile. Deci, tuturor persoanelor cărora li se aplică obligația de confidențialitate trebuie să li se recunoască același element salarial: sporul de confidențialitate.
Susținerea intimaților în sensul că petenta nu face parte din categoriile de personal beneficiare ale sporului de confidențialitate pentru a justifica discriminarea, nu poate fi reținută de instanță, întrucât este total nepertinent și neconcludent, neavând nicio legătură cu fundamentarea sporului de confidențialitate. Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul de bază, partea fixă, nu și în sporurile salariale, care au obiective și elemente specifice de acordare, precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc.
In concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, petenta este în mod evident discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamntează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Deci, petenta este discriminată în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât i-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, ci sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Astfel, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamnetale, respectiv Protocolul nr. 12, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție.
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală.
De asemenea, potrivit OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Petenta a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit cu indicele de inflație, cerere pe care instanța o găsește întemeiată având în vedere și dispozițiile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cărora, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. In prezenta cauză, intimatele sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor.
In ceea ce privește cererea de chemare în judecată împotriva intimatei Ministerul Finanțelor Publice, instanța constată că aceasta este întemeiată întrucât potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind instanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, iar în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor solicitate de petentă.
Față de aceste considerente, și cu respectarea dispozițiilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamnetale, respectiv Protocolul nr. 12, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție și art. 269 Codul muncii, instanța a admis cererea, a obligat intimatele în solidar la calculul și plata către petentă a diferențelor de drepturi salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază, pe perioada septembrie 2006 - 05.11.2007 și la plata pe viitor a acestui spor, suma urmând a fi actualizată la data plății efective, a obligat intimata Tribunalul Gorj la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al petentei, a obligat intimata Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății în favoarea petentei a drepturilor bănești mai-sus menționate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, și Direcția Generală a Finanțelor Publice G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens, Ministerul Justiției arată în primul motiv de recurs că în speță sunt incidente prevederile art.304 pr.civ. potrivit căruia se poate cere casarea unei hotărâri atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În mod greșit instanța a admis acțiunea reclamantei în baza unor texte de lege care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, neexistând temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor și procurorilor sau altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești.
Reținerea discriminării excede cadrului legal stabilit prin OG 137/2000 și nu se poate vorbi de discriminare în cauza de față astfel că prin acordarea unui drept neprevăzut de lege în beneficiul unei categorii profesionale din care fac parte reclamanții, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică.
În al doilea motiv de recurs se invocă faptul că hotărârea este afectată de motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. întrucât s-a făcut o aplicare greșită a legii pentru că nu ne aflăm în fața unui drept recunoscut și protejat de lege în lipsa unui act normativ care să prevadă sporul de confidențialitate și să garanteze acest drept personalului auxiliar de specialitate.
Categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege printre care reclamanta nu se regăsește și în special sunt salariații care gestionează informații clasificate potrivit Legii 182/2002.
Sporul de confidențialitate nu este recunoscut de lege și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, iar instanța a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare prin raportare la prev. OG 137/2000.
Situația persoanelor de specialitate nu poate fi comparabilă cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special și nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În condițiile în care nu se poate reține existența discriminării nu se putea nici acorda sporul de confidențialitate care nu a fost reglementat prin lege și ca atare nici nu se putea dispune plata în viitor a acestui spor.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice G critică sentința invocând excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât acest minister are atribuții doar în ceea ce privește elaborarea proiectului legii bugetare anuale pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite, astfel că nu poate acorda credite bugetare în baza unor hotărâri judecătorești, iar inițiativa procedurii de rectificare bugetară revine Ministerului Justiției.
În cauză nu s-a depus întâmpinare cu privire la motivele de recurs invocate.
Recursurile se admit pentru considerentele care se vor expune:
Din examinarea sentinței prin prisma motivelor invocate a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu, Curtea constată că hotărârea este afectat de motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. întrucât s-a făcut o aplicare greșită a legii.
Astfel, Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi al personalului din organele autorității judecătorești, care este actul normativ aplicabil pentru perioada pentru care a fost solicitat sporul de confidențialitate de până la 15%, precum și OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești - în vigoare în prezent - nu au dispoziții în sensul acordării dreptului solicitat de reclamantă.
În cauză nu există discriminare nici în raport cu dispozițiile prevăzute în Codul muncii cu privire la această instituție și nici în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din OG 137/2000, care prevede că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Potrivit art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.
Codul muncii definește noțiunile de discriminare directă și discriminare indirectă. Astfel, alineatul 3 al art. 5 din Codul muncii arată că, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute la alineatul 2, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii. Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alineatul 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
OG 137/2000 reglementează explicit modalitățile prin care se realizează eliminarea tuturor formelor de discriminare și anume prin instituirea unor acțiuni afirmative sau a unor măsuri speciale pentru persoanele și grupurile de persoane aparținând minorităților naționale, pentru comunitățile minorităților naționale, respectiv în vederea protecției grupurilor defavorizate atunci când acestea nu se bucură de egalitatea șanselor, precum și prin sancționarea comportamentului discriminatoriu.
Curtea reține că, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr. 567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin legea specială.
Este adevărat că potrivit art. 78 din Legea nr. 567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, însă situația acestei categorii de personal nu poate fi considerată comparabilă cu ce a altor categorii de personal pentru care se prevede în mod expres în legislație acordarea sporului de confidențialitate.
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și îndatoririle acestora sunt diferite. Totodată categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă OG 19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și anume informațiile clasificate este diferit de cele la care se referă Legea nr. 567/2004, privind statutul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și anume informații confidențiale.
Pe de altă parte, situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite - Lega 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, OG 6/2007, privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Astfel, OG 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționai publici, și anume, funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Curtea reține că acest act normativ menționat mai sus nu se referă la alte categorii de salariați din sistemul public precum personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a membrilor plenului și a altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite, respectiv Legea nr. 656/2002, privind prevenirea spălării banilor, OG 137/2000, OG 2/2006 și OUG 24/2000.
Dreptul solicitat de recurenții reclamanți nu face obiectul art. 14 al CEDO, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea 103/2006, consacră expres la art. 1 că, exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată în special pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare situație, astfel că nu poate fi aplicat, în speță, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa, nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și protocoalelor sale. Se reține că dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Acest drept nu face obiectul reglementării constituționale din art. 16, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii de speță - decizia nr. 108/14.02.2006 - că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și apărate de Constituție.
Față de cele statuate de decizia Curții Constituționale, sporurile, premiile și alte stimulente nu reprezintă drepturi fundamentale atunci când sunt acordate prin acte normative, deci cu atât mai mult acestea nu sunt drepturi fundamentale dacă nu sunt acordate pin acte normative.
În aceste condiții în mod greșit a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata unor drepturi care după cum s-a arătat nu au reglementare legală, astfel că este întemeiată și critica acestui recurent.
Ca atare în temeiul art.312 pr.civ. Curtea admite ambele recursuri și modifică sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței civile nr.2008/05.11.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Tribunalul Gorj, Curtea de APEL CRAIOVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.
Ex.4//16.05.2008
Jud.fond.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Sorin
