Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA N R. 309
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanta domiciliată în Scăieni,-,. 2A,.2, județul P, și de SC SA, prin reprezentant legal @, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2716 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, amânat pronunțarea cauzei la 17.02.2009, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA P, solicitând să fie obligată pârâta la c/val orelor suplimentare aferente ultimilor 3 ani, la plata indemnizației de concediu de odihnă și a primelor de vacanță aferente ultimilor 3 ani, la restituirea garanției de gestionar reținută în baza contractului de gestiune, la restituirea fondului, actualizarea acestor sume de la data scadenței, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost salariata pârâtei încă din 1987, în funcția de gestionar și a încheiat cu pârâta un contract de garanție în baza căruia lunar, i se reținea din salariu o sumă de bani care se vira într-un cont la Bank și o sumă de bani pentru fondul.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamantă, că potrivit art.139 din muncii, dreptul la concediul de odihnă anual plătit, este garantat tuturor salariaților, însă pe perioada în care a fost salariată nu a putut beneficia de acest drept, iar la momentul la care s-a desfăcut contractul individual de muncă, nu i s-a restituit garanția, fondul si nu i-a fost achitata indemnizație pentru concediul de odihnă.
În cauză s-au administrat probe cu acte, interogatoriu si expertiză salarizare-normare.
Prin sentința civilă nr.2716/27.10.2008 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 5070 lei c/val ore suplimentare, 450 lei indemnizație de concediu, 2091 lei garanție numerar și garanție suplimentară, potrivit raportului de expertiza întocmit de expert si a fondului, cu 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a ocupat funcția de gestionar în cadrul SC SA, începând cu anul 1987, calitate în care a încheiat cu pârâta un contract de garanție în baza căruia i se reținea din salariu o sumă de bani.
Din cuprinsul raportului de expertiza a reținut tribunalul că rezultă că reclamanta a efectuat ore suplimentare în zilele de repaus săptămânal în perioada 14.02.2005-07.08.2007, valoarea actualizata acestor ore fiind de 5070 lei.
Potrivit aceluiași raport de expertiză, valoarea drepturilor salariale reprezentând zile de concediu pe perioada 14.02.2005-07.08.2007, este de 450 lei.
Probele cu înscrisuri si expertiza salarizare au relevat că reclamantei i s-a reținut o garanție în numerar de 2091 lei, sumă care, potrivit Legii nr.22/1969, urmează a fi restituită acesteia, ca urmare a încetării contractului individual de muncă al reclamantei.
A mai reținut tribunalul că disp.art.119 si art.120 din Codul Muncii prevăd că munca suplimentară urmează să fie compensată prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, iar în cazul în care nu este posibilă compensarea, se acordă un spor de salariu corespunzător duratei acesteia care nu poate fi mai mare de 75% din salariul de bază.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recursul declarat de reclamantă se referă la faptul că instanța de fond nu a obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
În recursul declarat de pârâtă se susține, în esență, că în mod eronat instanța nu a avut în vedere compensația legală intervenită pentru sumele de 1500 lei și 784,13 lei, prima dintr-o decizie de imputare și a doua dintr-un angajament de plată al reclamantei.
Mai susține recurenta pârâtă că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că este o organizație cu statut special și nu se subordonează societății pârâte, astfel că aceasta din urmă nu poate dispune de banii asociației și nici nu poate garanta pentru aceștia.
Recurenta - pârâtă arată și faptul că, în mod greșit, instanța de fond a omologat concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care acesta a trecut reclamanta cu două zile consecutive de repaus în timpul săptămânii, deși orele efectuate în zilele de sâmbătă și duminică nu pot fi considerate a beneficia de un spor de 100%.
Recurenta pârâtă a solicitat, în principal, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize în cauză, iar, în subsidiar, modificarea sentinței și acordarea numai a c/val orelor suplimentare efectuate, indemnizația de concediu și diferența de garanție reținută în urma compensării.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs invocate de ambele recurente, curtea va reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de reclamanta, curtea va constata că acesta este nefondat, întrucât instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată, în cuantumul solicitat și dovedit prin chitanțe, cheltuieli reprezentând onorariul pentru expertiza efectuată în cauză.
În ce privește onorariul de avocat nu au fost depuse dovezi în ceea ce privește cuantumul acestuia, astfel că în mod corect instanța de fond a stabilit cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de pârâta SC SA, curtea va constata că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs privește obligarea societății la achitarea sumei de 2091 lei cu titlu de garanție numerar și garanței suplimentară.
În mod corect instanța de fond a constatat că nu operează o compensație legală, conf. art.1144 civ.
Astfel, pentru suma de 1500 lei, decizia de imputare invocată nu mai este prevăzută de art.269-275 Codul Muncii care reglementează răspunderea patrimonială a salariatului. În plus, această decizie datează din 10.08.2008, moment la care reclamanta nu mai era angajata societății.
Singurele modalități prin care angajatorul poate pretinde vreo sumă de bani unui angajat sunt acordul părților sau o hotărâre judecătorească. Ori, în ceea ce privește suma de 1500 lei părțile nu se află în nici una din cele două situații menționate.
În ce privește suma de 784,13 lei, pentru care s-a invocat existența unui angajament de plată, curtea va constata că angajamentul de plată nu constituie titlu executoriu, astfel că nu poate constitui temei legal pentru efectuarea de rețineri din drepturile salariale. Singurul titlu în baza căruia se pot efectua rețineri din salariu îl reprezintă o hotărâre judecătorească.
Recurenta pârâtă nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamantei la plata sumelor menționate mai sus, astfel că, în mod corect instanța de fond a omologat concluzia raportului de expertiză în privința sumelor reprezentând garanție.
Un alt motiv de recurs privește plata orelor suplimentare. Și aici, curtea va constata că dispozițiile sentinței sunt legale și temeinice.
Expertiza efectuată în cauză a avut în vedere foile colective de pontaj, monetare și carnete cu rapoarte de gestiune, documente din care rezultă în mod cert că reclamanta a lucrat și în zilele libere.
Calculul drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru orele efectuate în zilele de repaus săptămânal a fost efectuat corect de către expertul desemnat, deoarece sunt aplicabile disp. la nivel național, art.52 în contractul pe 2004 și art.40 în contractul pentru 2005 -2006 privind sporul aplicabil, iar nu dispozițiile CCM la nivel de societate care stabilește un spor mai mic.
Art. 8 din Legea 130/1996 prevede:
Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege. Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Prin urmare, corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor din contractul încheiat la nivel superior.
Curtea va constata că este fondată critica în ce privește obligarea societății la plata fondului.
Art. 1 din Legea nr.122/1996 stabilește: Casele de ajutor reciproc ale salariaților sunt asociații fără scop patrimonial, organizate pe baza liberului consimțământ al salariaților, în vederea sprijinirii și întrajutorării financiare a membrilor lor. Membrii unei case de ajutor reciproc a salariaților pot fi numai persoane fizice salariate. Casele de ajutor reciproc ale salariaților își desfășoară activitatea exclusiv cu membrii acestora.
Prin urmare nu se subordonează în nici un fel societății angajatoare, aceasta din urmă neavând nici o legătură cu administrarea fondurilor asociației.
Casa de Ajutor Reciproc a salariaților este singura care administrează și dispune de fondurile constituind aport, astfel că restituirea fondului unuia dintre membrii la momentul retragerii acestuia din asociație poate fi cerută exclusiv asociației.
Astfel, apare ca eronată dispoziția instanței de fond prin care a fost obligată societatea la restituirea fondului.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art. 304 pct.9 și 312 alin.1 pr.civ. va admite recursul declarat de SC SA și va modifica în parte sentința, în sensul că va înlătura obligarea pârâtei la restituirea fondului, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta domiciliată în Scăieni,-,. 2A,.2, județul P împotriva sentinței civile nr. 2716 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Admite recursul declarat de SC SA, prin reprezentant legal @, cu sediul în P,-, județul P împotriva sentinței civile nr. 2716 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Modifică în parte sentința, în sensul că înlătură obligarea pârâtei la restituirea fondului.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored./SȘ
3 ex./16.03.2009
. fond - Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
