Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3254/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1209/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3254/
Ședința publică de la 13 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții, (), I, (), G, scu A, laurenția, ., Negoe, I, a, C, (), G, scu, și, împotriva sentinței civile nr.268 din data de 11.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5388/2008), în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Curtea de Conturi a României, Departamentul Național Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Tribunalul Giurgiu, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - diferență valoare de referință sectorială".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar-fila 147, lipsind recurenții, (), I, (), G, scu A, laurenția, ., Negoe, I, a, C, (), G, scu, șiși intimațiiConsiliul Superior al Magistraturii, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Curtea de Conturi a României, Departamentul Național Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Tribunalul Giurgiu, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 16.04.2009, note de ședință din partea intimatului Departamentul Național Anticorupție; la data de 30.04.2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; la data da 07.05.2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii; la data de 11.05.2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Ministerul Justiției și Libertăților, iar la data de 12.05.2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Ministerul Apărării Naționale.
Intimatul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, interpelat fiind, arată că a luat cunoștință de conținutul motivelor de recurs deduse judecății.
Curtea, după deliberare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, invocată de acesta pe cale de întâmpinare, prorogă discutarea acesteia odată cu fondul pricinii, dat fiind faptul că excepția invocată vizează în partea anumiți recurenți.
Totodată, Curtea, acordă intimatului Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI în soluționarea pricinii deduse judecății, excepția invocată de intimata Direcția Națională Anticorupție, pe cale de întâmpinare.
Intimatul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, având cuvântul asupra excepției, solicită admiterea acesteia.
Curtea, după deliberare, respinge excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI în soluționarea pricinii deduse judecății, invocată de intimata Direcția Națională Anticorupție, cu motivarea că în raport de decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile OUG nr.75/2008 sunt neconstituționale, și astfel, competența de soluționare a recursurilor în materia conflictelor de drepturi revine Curților de Apel, conform prevederilor Legii nr.168/1999 și a dispozițiilor art.2 și 4 pr.civ.
Intimatul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, interpelat fiind, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.268 din data de 11.11.2008, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a respins ca efect al prescripției dreptului material la acțiune pretențiile reclamanților aferente perioadei 01.10.2004-01.05.2005; s-a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive; s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, scu A, (), I, (), G, G, I, (), scu, a, C, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Departamentul Național Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Apărării, Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Curtea de Conturi a României, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă cu Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Giurgiu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a disjuns cererile de chemare în garanție formulate de pârâți și s-a dispus formarea unui nou dosar.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamanții, în calitatea de magistrați, procurori și respectiv personal de specialitate juridică asimilat magistraților, personal auxiliar și conex au pretins drepturi bănești salariale, constând în diferența de valoarea sectorială prevăzută în OG nr.9/2005, OG nr.3/2006 și OG nr.10/2007 și cea prevăzută de OUG nr.27/2006 și OG nr.8/2007, ca urmare a discriminării produse prin nereglementarea acestei valori de referință sectorială și categoriei magistraților și personalului din instanțe și parchete, în condițiile în care aceasta a fost aplicată numai persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite și respectiv celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică.
S-a ținut seama că potrivit prevederilor art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice și s-a arătat că sunt discriminatorii, conform art.3 din același act normativ, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
S-a motivat că o persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de drept comun o cerere, în condițiile art.27 din OG nr.137/2000, pentru acordarea de despăgubiri, fiind ținută să dovedească faptele care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Ori, faptul discriminatoriu invocat de reclamanți este prevederea legală numai în favoarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică a unei valori de referință sectorială într-un anumit cuantum, deși salarizarea magistraților și a personalului din instanțe și parchete trebuie să se facă ținându-se seama de caracterul justiției de putere în stat.
S-a menționat că în ipotezele normelor legale invocate în cererea de chemare în judecată prin care se stabilesc anumite valori de referință sectorială, acestea stau la baza calculului indemnizației pentru categorii de persoane expres și limitativ prevăzute, în principal pentru categoria persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică.
Instanța de fond a observat că legislația salarizării magistraților și a personalului din instanțe și parchete a cunoscut modificări sub aspectul valorii de referință sectorială.
Astfel, inițial, prin OUG nr.177/2002 se prevedea în art.2 că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, această valoare fiind actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale.
După apariția Legii nr.303/2004 și a Legii nr.304/2004, care dispun că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face prin lege specială, această prevedere a fost modificată.
În acest sens, prin Legea nr.347/2003 pentru aprobarea OUG nr.177/2002, s-a stabilit că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa nr.1 la această ordonanță de urgență, or în această anexă se prevede o valoare de referință sectorială de 1.833.754 lei pe baza căreia se calculează indemnizația magistraților cu aplicarea unor coeficienți de multiplicare.
Ulterior, prin OUG nr.27/2006 s-a abrogat OUG nr.177/2002 și începând cu luna aprilie 2006 indemnizația pentru magistrați s-a calculat pe baza unei valori de referință sectorială de 257 RON.
S-a reținut că situația este similară și în ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, a căror salarizare s-a făcut în baza Legii nr.50/1996 republicată, până la data aplicării OUG nr.8/2007, aprobată prin legea nr.247/2007, care, de asemenea, în anexe stabilește anumite valori de referință sectorială.
Față de cele arătate, prima instanță a constatat că nu există o situație comparabilă, ca premisă a constatării unei discriminări, între situația magistraților și a personalului din instanțe și parchete și între situația persoanelor alese în funcții de demnitate publică, sub aspectul valorii de referință sectorială ce stă la baza calculului indemnizației lunare.
Neexistând situație comparabilă, s-a considerat că este justificat tratamentul diferit aplicat acestor persoane, cu atât mai mult cu cât nu există nici un text de lege care să consacre în favoarea reclamanților dreptul pretins.
Nu în ultimul rând, s-a apreciat că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000, aplicabile cererii reclamanților pentru acordarea unor drepturi salariale pretinse ca urmare a unei discriminări, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale (similar și în deciziile nr.819, nr.820 și nr.821/03.07.2008).
S-a invocat faptul că instanța de contencios constituțional a stabilit că textele indicate anterior contravin principiilor Constituției, în măsura în care din aceste texte de lege se desprinde înțelesul că instanța de judecată are competența de a anula ori de a refuza aplicarea prevederilor unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așa fiind, s-a apreciat că instanța nu are în nici un fel competența de a anula dispoziții legale vizând salarizarea reclamanților magistrați și de a aplica dispoziții prevăzute în actele normative indicate de aceștia, aplicabile însă altor subiecte de drept, față de care reclamanții s-au considerat discriminați, pentru a restabili un eventual echilibru între subiectele de drept. S-a considerat că a proceda în sens contrar, adică aplicarea unor dispoziții reglementate strict de lege unor situații premisă, situației reclamanților care nu se încadrează în ipoteza textelor de lege ar însemna ca instanța să încalce principiul constituțional al separației puterilor în stat și să își aroge putere legislativă, ceea ce, evident, nu este posibil.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către recurenții, (), I, (), G, scu A, laurenția, ., Negoe, I, a, C, (), G, scu, și, care au criticat-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a admis greșit excepția prescrierii dreptului material Ia acțiune invocată de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Justiției pentru perioada 01.10.2004-01.05.2005, întrucât termenului de prescripție a fost întrerupt, prin nr.HG 232/2005 cap. VI anexa 2 pct. 3.2. prin care s-a hotărât plata nediscriminatorie a drepturilor salariale aferente anilor 2000-2004, magistraților și personalului auxiliar de specialitate, drepturi datorate și pentru care nu există hotărâri judecătorești, această hotărâre de guvern reprezentând un act întrerupător de prescripție, fiind o recunoaștere a necesității plății drepturilor salariale cuvenite, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă.
În privința fondului cauzei, recurenții au invocat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, conform cărora salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoarea de referință universală; indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente diferențiați pe domenii de activitate; valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valoni de referința universală cu indicatorii de prioritate intersectorială; grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
S-a arătat că în baza dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținând seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere înotat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați prevăzute de Constituție și Legea nr. 92/1992.
S-a mai susținut că potrivit art.l din nr.OUG 134/1999 privind unele măsuri referitoare, la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr. 714/2001 începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală, această valoare fiind corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
S-a precizat că prin prevederile art. 2 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, stabilirea indemnizației pentru magistrați se făcea pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executivă.
S-a invocat că Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, se aplică conform art. 2 persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și celor care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică și că prin legile bugetului de stat se stabilește valoarea de referință-universală și evoluția acesteia în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, în Anexa 3 din această lege fiind prevăzut salariul de bază lunară pentru funcțiile asimilate funcțiilor de demnitate publică.
S-a precizat că pentru perioada 01.05.2005 - 30.09.2005, deși nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001 era în vigoare și stabilea în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială din organele autorități judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, iar conform art. 74 alin.2 din Legea nr. 303/2004, lege organică "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege, nu s-au acordat creșterile salariale prevăzute de nr.OG 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Ca atare, deși acest act normativ, conform denumirii sale reglementează creșteri salariale pentru anul 2005, art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din nr.OG 9/2005 arată doar că în anexele 8 și 9 sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora, fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizației, recurenții fiind astfel îndreptățiți la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG 9/2005.
Totodată, s-a arătat ca fiind întemeiate și pretențiile privind acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007 pentru anii 2006 și 2007, întrucât salariile recurenților trebuie calculate pe baza valorii de referință sectoriale pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de: - 264,7 lei pentru perioada 01.05.2005 - 30.09.2005; 312,3 lei pentru perioada 01.02.2006-31.08.2006; 331 lei pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006, conform art. 1 din nr.OG 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 01.02.2006 și cu 6% începând cu 01.09.2006.
S-a menționat că potrivit art. 2 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilități și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de persona, dar cu toate acestea, în Anexa nr. 1 la nr.OG 27/2006 s-a stabilit o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică cu consecința diminuări indemnizațiilor magistraților în disprețul atât al dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, cât și ale Codului Muncii și ale legii privind combaterea discriminării.
Prin urmare, s-a arătat că prin intermediul nr.OG 27/2006 a fost încălcat și principiul prevăzut de dispozițiile art. 3 alin. 4 din legea fundamentală a statului referitor la echilibrul puterilor legislative executive și judecătorești și în care este inclusă și salarizarea ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat, în condițiile în care drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de lege așa cum prevăd și dispozițiile art. 74 din Legea nr. 303/2004, iar drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări.
S-a mai adăugat că prin respingerea acțiunii s-a produs o discriminare, încălcându-se în acest fel dispozițiile nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tutore formelor de discriminare, art. 14 din CEDO și art 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană.
Față de deciziile Curții Constituționale prin care dispozițiile art. 1, art l alia 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OUG 137/2007 au fost declarate neconstituționale, recurenții au arătat că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturi fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au priorități reglementările internaționale.
Prin întâmpinările formulate intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției și Libertăților, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere existența raporturilor de muncă dintre aceasta instituție și o parte din reclamanți.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin cererea adresată instanței de fond recurenții reclamanți au solicitat obligarea intimaților pârâți la plata diferențelor de salariu calculate pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate prin adaos în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, după cum urmează: 01.10.2004 - 30.12.2004 la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform nr.OUG 123/2003; 01.01.2005 - 30;09.2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OUG 9/2005; 01.02.2006 - 31.08.2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OUG 3/2006; 01.09.2006 - 31.12.2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006; 01.01.2007 - 31.03.2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG10/2007; 01.04.2007 - 30.09.2007 la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007; 01.10.2007 - 31.12.2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007 și pentru viitor.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2004-01.05.2005, criticile recurenților sunt neîntemeiate, întrucât termenului de prescripție nu a fost întrerupt prin nr.HG 232/2005, prin acest act normativ fiind hotărâtă plata nediscriminatorie adrepturilor salarialeaferente anilor 2000-2004, magistraților și personalului auxiliar de specialitate, drepturi datorate și pentru care nu există hotărâri judecătorești.
Prin urmare, în condițiile în care prin hotărârea de guvern invocată de către recurenții reclamanți nu au fost recunoscute repturile bănești ce fac obiectul prezentului litigiu, Curtea nu poate reține existența unui act întrerupător de prescripție, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, motiv pentru care constată că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect admisă de către prima instanță.
În privința fondului cauzei, Curtea reține că dispozițiile legale invocate de către recurenți nu sunt aplicabile acestora, de vreme ce nu fac parte din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, fiind salarizați în temeiul unor legi speciale, prin care s-au stabilit anumite valori de referință sectorială, corect enunțate de către prima instanță.
Acordarea creșterilor salariale anumitor categorii de persoane a reprezentat o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui odiscriminare, întrucât nu reprezintă "o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată", în sensul dispozițiilor OG nr.137/2000 republicată invocate în cauză.
Nu se poate aprecia ca fiind discriminatoriu faptul că magistrații sau personalul auxiliar de specialitate, personalul conex din cadrul instanțelor și parchetelor nu au beneficiat de măririle salariale acordate persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, de vreme ce persoanele din aceste categorii profesionale sunt salarizate în baza altor prevederi legale.
De asemenea, nu se poate reține aplicarea unui tratament diferențiat între persoanele menționate și categoria magistraților sau personalul auxiliar de specialitate, personal conex din cadrul instanțelor și parchetelor, de vreme ce sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor art.14 din Convenție, de vreme ce din actele dosarului nu rezultă că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, aceasta să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Prin deciziile Curții Constituționale s-a statuat constant că principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, sunt diferite, însă acesta nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Admiterea acțiunii deduse judecății și acordarea drepturilor solicitate în cauză, în condițiile în care acestea nu sunt prevăzute de legea specială de salarizare a magistraților sau a personalului auxiliar de specialitate, personalului conex din cadrul instanțelor și parchetelor, ar însemna depășirea puterii judecătorești și încălcarea gravă a principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului, cunoscut fiind că instanța de judecată nu are atribuții de legiferare, misiunea sa fiind de a realiza justiția, respectiv de a soluționa litigiile deduse judecății, aplicând legea, doar Parlamentul României și Guvernul, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, având competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
În condițiile în care recurenții beneficiază de prevederile unei legi speciale de salarizare, prima instanță în mod corect a avut în vedere cele statuate prin deciziile Curții Constituționale, reținând judicios că aceștia nu pot pretinde, în afara legii, alte drepturi reglementate prin alte acte normative în beneficiul altor categorii de salariați, nefiind dovedită în cauză existența unei discriminări între persoane aflate în situații analoge sau comparabile pentru considerentele arătate.
Față de cele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii.
Respinge, ca nefondat, recurenții, (), I, (), G, scu A, laurenția, ., Negoe, I, a, C, (), G, scu, și, împotriva sentinței civile nr.268 din data de 11.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5388/2008), în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Curtea de Conturi a României, Departamentul Național Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Tribunalul Giurgiu, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
15.06.2009
Jud. fond;; a
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
