Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3320/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2103/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3320/
Ședința publică de la 13.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.60/LM/2008 pronunțate de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, și și intimații-pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitata ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.60/18.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă espins excepția lipsei competenței materiale invocată de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și a lipsei calității sale procesuale pasive, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul garant Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis cererea formulată de reclamanții, G, împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și pârâtul garant Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu să plătească fiecărui reclamant o sumă de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflație până la data efectuării plății sumă egală cu stimulentul financiar acordat judecătorilor și procurorilor cu vechime între 0-3 ani prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, l-a obligat pe pârâtul garant Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare Ministerului Public - Parchetul de pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în vederea plății drepturilor către reclamanți si a respins cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În considerente a reținut că in ceea ce priveste excepția necompetenței materiale, aceasta este neîntemeiată, în mod corect reclamanții adresându-se cu acțiune Tribunalului Giurgiu, întrucât plata drepturilor salariale solicitate, constituie un conflict de muncă, în înțelesul art.282-284 din Codul muncii, pentru a cărui soluționare competenta revine Tribunalului în primă instanță, potrivit art.2alin1 lit. c din pr.civ.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este de asemenea neîntemeiată, întrucât deși Ordinul nr.192/C/2005 prin care s-au acordat stimulente financiare magistraților cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani a fost emis de Ministerul Justiției, pârâtul MINISTERUL PUBLIC se interpune între Ministerul Justiției și reclamanți în executarea acestui ordin calitatea sa procesuală justificându-se prin caracterul opozabil al hotărârii judecătorești.
Pe fondul cauzei a reținut că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, având în vedere Hotărârea nr.15723.01.2006 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a constatat că acordarea de stimulente a câte 1700 RON de către Ministerul Justiției prin Ordinul nr.1921/C/15.12.2005 pentru fiecare judecător de la judecătorie care are vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani și pentru fiecare procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii constituie acte de discriminare conform art.2 alin 1 și 2, art.6 lit c, art.8 alin 3 și art.19 alin 4 din OG 139/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 21 alin 1 din OG 137/2000 persoana care se consideră discriminată, poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Prin Ordinul emis de Ministerul Justiției, au fost încălcate prevederile art.5 alin 1 și 4 art. 6 alin 2 din Codul muncii, și prevederile art. 12 din OG 137/2000, această încălcare producându-le reclamanților un prejudiciu egal cu stimulentul financiar în sumă de 1700 RON.
Potrivit art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Având în vedere dispozițiile art.5 din Norma de aplicare a Ordin Ministerului Justiției, conform cărora stimulentele nu fac parte din indemnizația!-încadrare brută lunară, nu se suportă din fondul de salarii, iar asupra lor nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale, șomaj, pensie suplimentară, Tribunalul a reținut că asupra stimulentului financiar de 1700 RON nu se calculează contributia pentru asigurări sociale, șomaj și pensie suplimentară și de asemenea nu se aplica nici impozitul prevăzut de Codul fiscal, nefiind vorba de o sumă sau avantaj denatură salarială ori asimilate salariilor potrivit art.55 alin 2 lit. k din Codul fiscal.
Ca atare, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți, iar subsecvent acesteia a admis și cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta având competența alocării fondurilor necesare Ministerului Public, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în vederea plății drepturilor către reclamanți.
Cu privire la cererea formulată de către reclamanți, privind acordarea cheltuielilor de judecată, Tribunalul a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul MINISTERUL PUBLIC.
În susținerea recursului a arătat că Hotărârea judecătorească a instanței de fond este nelegală, deoarece ost pronunțată cu încălcarea competentei altei instanțe.
Instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal excepția competenței materiale, reținând în mod greșit că plata drepturilor salariale solicitate constituie un conflict de muncă în înțelesul art. 282 - 284 din Codul muncii.
Insă, având în vedere că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 - privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din acest act normativ, "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instantei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, po trivit dreptului comun ".
Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competenta judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
In această situație, acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții se pune a fi timbrată la valoare.
Din acest motiv, solicită instanței de recurs să pună în vedere reclamanților să-și precizeze cuantumul pretențiilor solicitate și să timbreze la valoare potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997 - privind taxele judiciare de timbru.
Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, invocată prin întâmpinare, reținând în mod netemeinic că pre vederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 se aplică în mod corespunzător și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și, precum și unităților de parchet subordonate acestuia.
Astfel, Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 nu se găsește în posesia MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ac est act administrativ aparținând Ministerului Justiției.
Prin urmare, este evident că discriminarea (dacă prin raționamentul reducerii la absurd am accepta că există) nu a fost produsă de către acest pârât.
Mai mult, MINISTERUL PUBLIC - în calitatea sa de ordonator principal de credite - are atribuții de gestiune doar asupra bugetului propriu și al unităților subordonate, nu și asupra bugetului altor ordonatori principali de credite, în spetă Ministerul Justiției.
Față de faptul că reclamanții și-au întemeiat solicitările pe Ordinul Ministrului Justiției nr. /C/2005, apreciem că instanța de fond a respins în mod greșit excepția tardivității formulării acțiunii - invocată de MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin întâmpinare, reținând în netemeinic că litigiul dedus judecății reprezintă un conflict de muncă.
Având în vedere că Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 este act de autoritate publică, ce emană de la o instituție a administrației publice centrale (Ministerul Justiției), în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 - a contenciosului administrativ " înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite torității publice emitente,în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există ".
Insă, Ordinul Ministrului Justiției prin care s-au acordat stimulentele menționate a fost emis în anul 2005, iar reclamanții au formulat acțiunea în luna octombrie a anului 2007, ceea ce înseamnă că au trecut mai mult de 30 de zile de data comunicării actului, acțiunea fiind astfel tardiv formulată.
In aceste condiții, în care legiuitorul stabilea, așa cum o face și in pr ezent prin dispozițiile art. 18-21 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 27 / 2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007 - o posibilitate acordată ordonatorul pr incipal de credite, fie el MINISTERUL PUBLIC, Ministerul Justiției sau Consiliul Superior al Magistraturii, de a constitui fonduri de premiere și a acorda premii în numite condiții și anumitor angajați, este evident că nu s-a produs nicio di scriminare.
A susține că acordarea unor astfel de premii unei anumite categorii de ju decători sau procurori este discriminatorie este similar cu a susține că acordarea salariului de merit numai salariaților merituoși - în funcție de aprecierea conducătorului unității - este discriminatorie, acest salariu de merit necesitând a fi aprobat tuturor salariaților.
Ca atare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanta de Guvern nr. 137/2000. modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 77/2003 și aprobată prin Legea nr. 27/2004, potrivit cărora " sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute alin., față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare ".
Astfel, acordarea acestor " stimulente" numai anumitor categorii de maagistrați nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind revenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă"o deosebire excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată".
Mai mult decât atât, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unor astfel de stimulente, sunt adecvate și necesare.
Recurentul apreciaza că instanța de fond dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lansă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție ca institutie bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legala pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată de acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciaza că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin interventia legiuitorului.
Mai mult, apreciaza că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Față de considerentele expuse, solicită instanței admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 4 și pct. 9 din Codul procedură civilă cu aplicarea art. 304!Cod procedură civilă, casarea sentinței civile nr. 60 LM din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Giurgiu si respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Intimatii nu au formulat intampinare si recurs nu s-au administrat probe noi,
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
In ceea ce priveste motive referitoare la competenta primei instante si la calitatea procesuala pasiva a recurentului, Curtea constata ca sustinerile recurentului nu pot fi avute in vedere, in cauza fiind dedus judecatii un litigiu de munca, iar competenta solutionarii acestuia in prima instanta apartinea Tribunalului, potrivit dispozitiilor art.284 Codul muncii si art.2 pct.1 lit.c din Codul d e procedura civila.
Recurentul are calitate procesuala pasiva, fiind institutia in care functioneaza intimatii parati si ordonatorul principal de credite pentru drepturile banesti cuvenite acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constata ca ntimatii-reclamanti au calitatea de procurori in cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe langa Judecatoria Giurgiu si Parchetul de pe langa Judecatoria Bolintin, asa cum rezulta din cartile de munca depuse la dosar.
In concluzie acestia au stabilit raporturi de munca cu recurentul-parat Ministerului Public - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, care are si calitatea de ordonator principal de credite pentru toti angajatii din sistemul sau.
Ministerul Justitiei nu este parte in raporturile juridice stabilite cu intimatii-reclamanti, in baza carora acestia ar putea pretinde despagubiri pentru existenta unei discriminari in raporturile de serviciu. In concluzie acest parat nu are calitate de ordonator de credite pentru personalul din cadrul Ministerului Public.
Instanta a fost sesizata prin cererea introductivacu pretentiile reclamantilor privind plata unei despagubiri in cuantum de 1700 lei pentru fiecare reclamant, pentru existenta unei discriminari.
Discriminarea petinsa de reclamanti s-ar fi stabilit prin Ordinul Ministrului Justitiei nr.1921/C/2005, ca urmare a faptului ca prin acest act ar fi fost acordate stimulente financiare in suma de 1700 lei doar pentru judecatorii din cadrul judecatoriilor si pentru procurorii de la parchetele de pe langa judecatorii, care aveau o vechime in magistratura cuprinsa intre 0 si 3 ani.
Din analiza Ordinului amintit, rezulta ca prin acesta s-au acordat stimulente doar personalului din cadrul instantelor judecatoresti, iar in privinta magistratilor,doar judecatorilor din cadrul judecatoriilor cu o vechime cuprinsa intre 0 si 3 ani.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005, invocat de intimatii-reclamanti ca act in baza caruia s-ar fi produs o discriminare, nu s-au stabilit sau acordat stimulente niciunei categorii de salariati ai Ministerului Public si nici procurorilor. de aceasta situatie, instanta nu poate retine sustinerile reclamantilor in sensul ca s-ar fi acordat stimulente si procurorilor din cadrul parchetelor de pe langa judecatorii, care aveau o vechime in magistratura cuprinsa intre 0 si 3 ani.
Curtea nu poate retine nici sustinerile reclamantilor in sensul ca existenta unei discriminari s-ar fi constat prin hotarârea nr 15/23.01.2006 a CNCD, deoarece, asa cum rezulta din cuprinsul acesteia, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a fost sesizat cu existenta unei situatii discriminatorii intre judecatori, fara a lua in discutie existenta unei discriminari intre diverse categorii de procurori.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat, potrivit prevederilor art.2 al.1 și 2, art.3 lit. c, art.8 al.3, art.9 al.4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, existența unei discriminări indirecte între membrii aceleiași categorii profesionale (judecatori).
Potrivit art.21 al.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Conform art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință,pe bază derasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Dar intimatii-reclamanti aveau la data acordarii drepturilor banesti respective calitatea de procurori,nefiind intr-o situatie combarabilacu cei care au beneficiat de stimulentele respective. au fost acordate doar pentru o anumita categorie de judecatori, salariati ai Ministerului Justitiei, calitate pe care reclamantii nu o indeplineau. In aceste conditii nu se poate vorbi de un tratament diferentiat intre persoane aflate in situatii de egalitate, existand doua categorii distincte de salariati. Prin Ordinul respectiv s-a creat o situatie diferentiata intre diverse categorii de judecatori, fara insa a afecta categoria profesionala din care fac parte reclamantii.
Mai mult, MINISTERUL PUBLIC are propriul buget si propria politica de stimulare a personalului propriu si acordarea de eventuale stimulente propriilor salariati nu poate fi invocata de o alta categorie profesionala, de exemplu judecatorii. In aceste conditii, modul de acordare a stimulentelor de catre Ministerul Justitiei pentru proprii salariati nu poate fi invocat ca fapt generator de discriminare de catre o alta categorie profesionala, pentru care Ministerul Justitiei nu este ordonator principal de credite.
MINISTERUL PUBLIC nu este responsabil de situatia creata prin ordinul emis de Ministerul Justitiei si nu s-au putut dovedi in persoana acestuia actiuni generatoare de discriminare. In aceste conditii, instanta constata ca in privinta acestui recurent-parat nu se regasesc elementele raspunderii civile( fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate, vinovatie) pentru a fi implicata raspunderea sa in temeiul art. art.21 al.1 din OG nr.137/2000.
de aceste considerentede fapt si de drept, avand in vedere si dispozitiile art/312 Cod procedura civila, Curtea urmeaza sa admita recursul declarat, sa modifice sentinta recurata, in sensul ca va respinge actiunea formulata in contradictoriu cu acest parat ca neintemeiata.
Vazand solutia ce se va pronunta pe cererea principala, instanta va respinge si cererea accesorie privind actualizarea despagubirilor solicitate.
In temeiul art.60-63 Cpc, de solutia ce se va pronunta pe cererea principala, Curtea va respinge ca ramasa fara obiect cererea de chemare in garantiei formulata de paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatiei si Justitiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.60/LM/2008 pronunțate de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, și și intimații-pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored
/2ex/26.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy
