Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3323/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2122/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3323/
Ședința din ședința publică de la 13.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.82/13.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4731/2008) în contradictoriu cu intimații-pârâți, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurentul-pârât a comunicat trei exemplare al motivelor de recurs și note de ședință, înscrisuri înregistrate la dosar la data de 08.05.2009, respectiv 12.05.2009, de asemenea că intimatul-pârât a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 11.05.2009, după care,
Curtea s-a constituit cu judecător, potrivit planificării de permanență, față de incompatibilitatea, conform art.24 alin.1 Cod procedură civilă a doamnei judecător, căreia i-a revenit competența să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței civile nr.82/13.10.2008, asupra căreia s-a pronunțat la fond, în același proces.
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitata ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 82/13.10.2008, pronunțată în dosarul nr- (4731/2008), Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și în contradictoriu cu expertul-parte CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, a obligat pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat în funcție de indemnizația de bază brută lunară, de la data de 1.03.2005 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație la data plății, a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 1700 lei brut cu titlul de despăgubiri, reprezentând premiu pentru luna decembrie 2005, actualizată cu indicele de inflație la data plății, a obligat pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
In considerente a retinut ca, in ceea ce privește cererea privind plata sporului de 50%, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese ale art.329 alin3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente a reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art. IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile. art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea de Apel a constatat că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal din care fac parte și reclamanții, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
Aceste sume vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective, în vedere asigurării reparării integrale a prejudiciului creat prin întârzierea în acordarea sumelor la nivelul sporurilor pretinse, în conformitate cu disp. art.1088 Cod civil.
Cât privește data de la care această actualizare se acordă, aceasta este data scadenței, față de natura salarială a despăgubirilor pretinse, rezultate din raporturi juridice de muncă, ceea ce pune debitorul angajator de drept în întârziere, deoarece reglementările civile (precum acelea referitoare la acordarea dobânzii de la data cererii de chemare în judecată) fiind incidente în materia raporturilor de muncă, numai în subsidiar și numai în măsura în care nu contravin principiilor fundamentale ale egalității de tratament, protecției salariaților, și bunei credințe ce guvernează aceste relații conform art.5, 6 și 8 din Legea nr. 53/2003.
În aplicarea art.1 din Decretul nr.92/1976, față de natura salarială a sporului acordat, pentru care angajatorul urmează a reține și a vira contribuțiile către fondurile de asigurări sociale de stat, va obliga TRIBUNALUL BUCUREȘTI să efectueze în carnetul de muncă al reclamantului, mențiunile cuvenite referitoare la drepturile salariale acordate prin prezenta hotărâre.
Referitor la cererea privind plata sumei de 1700 lei, Curtea a reținut că, prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1.700 RON.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat, potrivit prevederilor art.2 alin.1 și 2, art.3 lit.c, art.8 al.3, art.9 alin.4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, existența unei discriminări indirecte între membrii aceleiași categorii profesionale (magistrați).
Potrivit art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Reclamantul făcea parte la data acordării acestor stimulente din categoria profesionala a magistraților si nu au încasat sume cu acest titlu, sume ce au fost acordate discriminatoriu, in baza unor criterii subiective, nefăcându-se dovada unor aspecte obiective in baza cărora Ministerul a ales intre persoanele care in fapt îndeplineau aceeași funcție si se aflau intr-o situație similara.
Deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreditar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin 2, art.5 alin. 4 din Codul muncii, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Or, este clar că, în realitate, singurul criteriu avut în vedere de pârât la acordarea stimulentelor în discuție a fost acela al vechimii în profesie, acesta excluzând de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraților cu o vechime în profesie mai mare de trei ani și aceasta indiferent de calificativele anuale obținute de aceștia, rezultatele meritorii obținute de-a lungul activității, complexitatea sarcinilor de serviciu și modul de îndeplinire a acestora, calitatea activității desfășurate de magistrați, criteriul vechimii cuprinse între 0 și 3 ani înlăturând în mod nejustificat și în lipsa unor criterii obiective de la acordarea stimulentelor marea majoritate a corpului magistraților.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul Ministerul Justiției înregistrat pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția Civilă pentru Proprietate Intelectuală sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin sentința civilă nr. 82/13.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, instanța a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat în funcție de indemnizația de bază brută lunară, de la data de 1.03.2005 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație la data plății, a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 1700 lei brut cu titlul de despăgubiri, reprezentând premiu pentru luna decembrie 2005, actualizată cu indicele de inflație la data plății, a obligat pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru motivele expuse recurentul solicită instanței să observe că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală în ceea ce privește admiterea pretențiilor formulate de reclamante.
Hotărârea pronunțată de C prin care pârâții sunt obligați să plătească reclamantului stimulente financiare este criticabilă pentru considerentele expuse de recurent în cele ce urmează, întrucât neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict conduce la o greșită aplicare a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă.
In primul rand, recurentul arata ca prin mai multe decizii, definitive si general obligatorii, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1,2 al.3 si 27 alin.1 din OG nr.137/2000. pe care le-a constatat neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de părți sau de alți participanți Ia proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri bugetul statului).
În aplicarea acestor dispoziții legale, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiar pentru personalul din sistemul justiției în anexă fiind specificate sumele repartizate pe ordonatori cărora le-a revenit responsabilitatea distribuirii și plății sumelor acordate cu titlu de stimulente, potrivit criteriilor prevăzute în Normele referitoare la repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Conform alin. 3 al art. 25 din Legea nr.146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul ministrului justiției nr. 2404/C/200 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997. Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme rezultă faptul că principalele criterii repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale elf Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).
Recurentul mai arată de asemenea, că în conformitate cu art. 1 Normele aprobate prin nr. " Fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.
Din veniturile realizate potrivit alin. 1 ministrul justiției repartizează prin ordin, pentru stimularea personalului, un procent de 1% pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, 3% pentru parchete și 1% pentru Consiliul Superior al Magistraturii." Ca atare, fiecare ordonator principal de credite emite ordine pentru repartizarea fondurilor pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 din Constituție "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Potrivit art. 155 din Codul muncii "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: "(i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare -" - art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. în schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 "în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative".
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă, (cauza Kopecky Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile și Stratis Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu putem vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, si este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a aduce atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau în criteriile stabilite de ordonator în temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau în situații similare.
Recurentul solicită instanței de recurs să constate că la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp. Nu poate fi vorba de practici discriminatorii câtă vreme ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de către ordonatori. Cu titlu exemplificativ, menționăm Ordinul ministrului Justiției nr. 1744/C/13.07.2006 a aprobat de asemenea repartizarea unui fond destinat stimulării judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Prin urmare, ținând seama de faptul că repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu Normele Interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004, care enumera exemplificativ criteriile ce pot fi luate în considerare la repartizarea stimulentelor, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din țară, criteriile indicate nu prin Ordinul nr. 1921/C/2005, cum greșit a reținut prima instanță, ci într-o informare comunicată curților de apel, având caracter de recomandare, și având în vedere că acordarea stimulentului financiar este determinată de o multitudine de factori, fără a avea caracterul unui drept exigibil, motivarea primei instanțe nu subzistă, cu atât mai mult cu cât toți magistrații din cadrul instanței care îndeplineau criteriile stabilite au beneficiat de stimulente financiare.
Stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG 137/2000 sau alte documente, cu atât mai mult cu cât, așa cum a arătat, în continuare s-au aprobat fonduri pentru stimularea judecătorilor, astfel încât nu se poate concluziona în mod fundamentat că, față de situația potrivit căreia o parte dintre judecători au primit stimulente într-o anumită perioadă, iar alți judecători ulterior, pe măsura colectării altor fonduri, având aceeași sursă, s-a creat o diferențiere nepermisă.
Recurentul a precizat totodată că stimulentele nu se confundă nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane care prestează o muncă, acestea fiind drepturi suplimentare. Si dacă toți judecătorii primesc stimulente, cu diferența că unii primesc într-un anumit interval de timp, iar alții într-o perioadă ulterioară, nu se găsesc elementele care să fundamenteze concluzia tribunalului în sensul că intimații reclamanți au fost discriminați.
În ceea ce privește Hotărârea nr. 15/23.01.2006, a învederat faptul că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt obligatorii pentru instanță acestea fiind suverane în aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei acțiunilor judecății. În aceeași ordine de idei, arătăm că în conformitate cu dispozițiile nr.OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată se poate adresa direct instanței judecată.
Un alt motiv de recurs se refera la faptul ca instanta de fond nu a pus in discutia partilor si nu a admis exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune pentru perioada 1.03.2004-07.04.2005, avand in vedere ca reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale, care, ca prestatii periodice, au termen distinct de prescriptie potrivit Decretului 167/1958. In raport de data introducerii actiunii, pretentiile pe perioada respectiva sunt prescrise.
Față de argumentele prezentate, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, recurentul a solicitat admiterea recursul și modificarea sentinței civile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Intimatul a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat si in recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatul-reclamant are calitatea de judecator in cadrul Tribunalului B, calitate pe care o detinea si in anul 2005.
In ceea ce priveste pretentiile acestuia pentru suma de 1700 lei, Curtea retine ca prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1.700 RON.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat, potrivit prevederilor art.2 al.1 și 2, art.3 lit. c, art.8 al.3, art.9 al.4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, existența unei discriminări indirecte între membrii aceleiași categorii profesionale (magistrați).
Potrivit art.21 al.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Reclamantul-intimat facea parte la data acordarii acestor stimulente din categoria profesionala a magistratilor si nu a incasat sume cu acest titlu, sume ce au fost acordate discriminatoriu, in baza unor criterii subiective, nefacandu-se dovada unor aspecte obiective in baza carora Ministerul a ales intre persoanele care in fapt indeplineau aceeasi functie si se aflau intr-o situatie similara.
Susținerile recurentului-pârât Ministerul Justiției în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamantului la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu vor fi luate în considerare de C, întucât, deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreditar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art 5 din Codul muncii care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate "în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin 2" (art. 5 alin 4 din Codul muncii ", dar care produc efectele unei discriminări directe.
Or, este clar în cazul dat că, în realitate, singurul criteriu avut în vedere de recurentul-pârât la acordarea stimulentelor în discuție a fost acela al vechimii în profesie, acesta excluzând de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraților cu o vechime în profesie mai mare de trei ani și aceasta indiferent de calificativele anuale obținute de aceștia, rezultatele meritorii obținute de-a lungul activității, complexitatea sarcinilor de serviciu și modul de îndeplinire a acestora, calitatea activității desfășurate de magistrați, etc, criteriul vechimii cuprinse între 0 și 3 ani înlăturând în mod nejustificat și în lipsa unor criterii obiective de la acordarea stimulentelor marea majoritate a corpului magistraților.
Susținerea recurentului-pârât Ministerul Justiției în sensul că obiectivele urmărite de către acesta "în politica de reformare a sistemului judiciar" nu vizează și activitatea judecătorilor cu o vechime mai mare de trei ani nu poate fi considerat un argument pentru neacordarea drepturilor recunoscute de legislația muncii și nici un criteriu valabil pentru repartizarea stimulentelor.
Asa cum a retinut si instanta de fond, nu se poate reține nici sustinerea recurentului-pârât în sensul că temeiul juridic al acțiunii ar fi fost declarat neconstituțional întrucât, pe de o parte, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 2 alin. 1 și 2 și 3 lit. c din OG nr.137/2000 norme ce nu au fost supuse jurisdicției de contencios constituțional, iar pe de altă parte prevederile ordonanței au fost declarate neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.20 alin.3) sau instanțelor judecătorești (art. 1, art. 2 alin.3, art. 27 alin.1) competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. (Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale). În speța dedusă judecății hotărârea CNCD a fost invocată ca o dovadă a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu ce constituie un element al răspunderii civile delictuale incidentă în cauză, împrejurare ce atrage dreptul persoanei discriminate la despăgubiri iar discriminarea constatată a fost produsă printr-un act administrativ ( Ordin al Ministrului) și nu printr-un act normativ cu putere de lege.
de aceste considerente, instanta constata ca intimatul-reclamant a fost tratat discriminatoriu, fapt relevat si de Hotararera nr.15/23.01.2006 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, drept pentru care are dreptul la despagubiri, in mod corect instanta de fond admitand actiunea si obligand paratul la plata sumei de 1700 lei, cu titlu de despagubiri.
Curtea nu poate reține afirmația recurentului în sensul că temeiul juridic al acțiunii ar fi fost declarat neconstituțional întrucât prevederile ordonanței au fost declarate neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.20 alin.3) sau instanțelor judecătorești (art. 1, art. 2 alin.3, art. 27 alin.1) competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. (Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale).
În speța dedusă judecății hotărârea CNCD a fost invocată ca o dovadă a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu ce constituie un element al răspunderii civile delictuale incidentă în cauză, împrejurare ce atrage dreptul persoanei discriminate la despăgubiri, iar discriminarea constatată a fost produsă printr-un act administrativ ( Ordin al Ministrului) și nu printr-un act normativ cu putere de lege.
In ceea ce priveste dispozitiile referitoare la sporul de 50%, Curtea constata ca instanta de fond s-a pronuntat in baza unui recurs in interesul legii, care, de asemenea, are caracter obligatoriu pentru instantele judecatoresti, in baza art.329 alin.3 Cod procedura civila, recurs ce a creat o speranta legitima pentru reclamant, consolidata prin executarea de buna voie a anagajatorului, pentru o anumita perioada, in baza Ordinului Ministrului Justitiei, cu atat mai mult cu cat, prin nenumarate hotarari irevocabile, persoane aflate in situatii comparabile au obtinut aceste drepturi.
In ceea ce priveste sustinerile recurentului referitoare la prescriptia extinctiva a dreptului la actiune pentru pretentiile reclamantului aferente perioadei 1.03.2004-07.04.2005, Curtea constata ca cererea de chemare in judecata si sentinta recurata se refera la pretentii ulterioare datei de 1.03.2005, iar actiunea a fost introdusa la data de 24.03.2008. Cum drepturile salariale pentru luna martie 2005 devin scadente in luna urmatoare si termenul de prescriptie este de trei ani de la data nasterii dreptului la actiune, potrivit art.283 al.. C Codul muncii si Decretului nr.167/1958, Curtea constata ca actiunea a fost introdusa in termenul de prescriptie, motiv pentru care nu poate retine sustinerile recurentului.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.82/13.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4731/2008) în contradictoriu cu intimații-pârâți, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red/ Tehnored:
2 EX./29.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Petrică Arbănaș, Amelia Farmathy
