Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 333/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 333
Ședința publică de la 27 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 283 din 20.03.2008 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimat fiind ȘCOALA CU CLASELE I - VIII DE.
La apelul nominal făcut în ședința publică recurentul, lipsă fiind reprezentantul intimatei ȘCOALA CU CLASELE I - VIII DE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-au depus la dosar întâmpinare și înscrisuri de către intimata ȘCOALA CU CLASELE I - VIII DE, întâmpinare care nu a fost comunicată recurentului.
Instanța constată recursul declarat în termen și motivat.
Recurentul, interpelat fiind de instanță, arată că nu dorește să-și angajeze apărător și că a văzut la acest termen întâmpinarea și înscrisurile depuse la dosar de intimată, dar că acestea nu i-au fost comunicate. Precizează că nu dorește acordarea unui termen pentru a lua la cunoștință de întâmpinarea și înscrisurile depuse la dosar de intimată și că dorește să se judece.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe deoarece aceasta este netemeinică, nefondată și nelegală. Arată că în cauză este vorba de reaua credință a intimatei și că, potrivit art.38 Codul Muncii, nu putea să renunțe la un drept recunoscut de lege. De asemenea nu putea să încheie o înțelegere prin care să renunțe la contractul de muncă și să fie de acord să primească ore suplimentare. Mai arată că în copia deciziei nr. 348 din 14.09.2006 a Inspectoratului Școlar Județean V ce i-a fost comunicată lui nu erau trecute numărul de ore. S-a încercat să se dea impresia că nu școala e de vină. Precizează că munca prestată peste durata normală este muncă suplimentară și că profesorii au 40 de ore pe lună din care 18 ore de predare. Indică faptul că nu i s-a acordat nici sporul de rural și că intimata din rea credință a spus că nu a făcut dovada vechimii în muncă, deși a solicitat acest spor. Depune la dosar concluzii scrise și copia deciziei nr.348 din 14.09.2006.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 283/20.03.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII i de.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia Inspectoratului Școlar Județean V nr. 348 din 14 septembrie 2006, a fost încadrat prin cumul, cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe catedra de religie la Școala cu clasele I - VIII de, în perioada 15.09.2006 - 15.06.2007, nivelul de învățământ primar și gimnazial.
Prin prezenta acțiune, reclamantul susține că a lucrat ca profesor de religie la unitatea pârâtă în perioada 2005 - 2007 și nu a beneficiat de sporul de vechime, de plata concediului de odihnă și de salariul tarifar aferent vacanțelor școlare.
Deși Școala cu clasele I - VIII i de nu a făcut dovada că raporturile juridice de muncă cu reclamantul au început în anul 2005, statele de funcții din octombrie 2005, ianuarie 2006 și statele de plată demonstrează că acesta a lucrat la unitatea pârâtă și în anul școlar 2005 - 2006.
În ce privește plata concediului de odihnă aferent anilor 2005 - 2006, solicitată de reclamant, normele metodologice privind concediul de odihnă al personalului didactic, depuse la fila 26 din dosar stabilesc: "cadrele didactice în activitate care îndeplinesc prin cumul o normă sau o fracțiune de normă în învățământ, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcția de bază."
Din copia de pe carnetul de muncă (filele 18 - 21 ) seria - - al reclamantului rezultă fără echivoc că funcția de bază a acestuia este cea de preot.
Articolul 3 alin. 1 din Hotărârea nr. 250/1992 prevede că: "salariații care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcția de bază, cu o normă întreagă, o altă funcție, au dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcția de bază".
În ce privește sporul de vechime, până în 2006 acest spor a fost inclus în salariul de bază al reclamantului până la apariția nr.OG 11/2007 privind drepturile salariale ale personalului didactic, ori, neavând grad didactic definitiv, a fost plătit ca stagiar.
Deoarece la dosarul cauzei nu sunt dovezi din care să rezulte că reclamantul a prestat activitate didactică în perioada vacanțelor școlare, acesta nu este îndreptățit la plata salariului pentru perioadele de întrerupere a activității elevilor (vacanțele școlare).
Față de cele reținute, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, împotriva pârâtei Școala cu clasele I - VIII de, județul
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că în mod greșit a considerat instanța de fond că a avut în anul școlar 2006-2007 contract de muncă pe durată determinată, întrucât nu a semnat acest contract. În aceste condiții, arată că instanța ar fi trebuit să aplice prezumția instituită de art. 16 alin. 2 din Legea nr. 53/2003.
Cu privire la concediul de odihnă, consideră că în mod greșit a reținut instanța aplicabilitatea prevederilor nr.HG 250/1995 și nr. 3251/1998, în realitate acestea fiind abrogate de Legea nr. 53/2003 - art. 298, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. 1, art. 103 alin. 1, art. 38 și 39 lit. "c" Codul muncii.
În ceea ce privește sporul de vechime, consideră recurentul că în mod greșit a reținut instanța că ar fi fost inclus în salariul de bază, ci trebuia aplicat asupra salariului de bază, conform tranșelor stabilite de HG281/1993.
Referitor la plata salariului în vacanțele școlare, arată recurentul că, și în ipoteza în care nu sunt dovezi că a prestat activitate, are dreptul la despăgubiri egale cu valoarea drepturilor salariale pe care le-ar fi luat dacă desfășura activitate, deoarece, conform art. 16 alin. 2 Codul muncii, se prezumă că ar fi avut contract de muncă și pe perioada vacanțelor.
Ca atare, solicită admiterea recursului și acțiunii formulate.
Motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
În recurs ambele părți au depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în perioada 01.09.2005-31.08.2007, a funcționat în calitate de profesor de religie (cu o normă de 13 ore) la Școala cu clasele I-VIII i de, funcția de bază fiind aceea de preot la i de.
Decizia nr. 348/14.09.2006 a Inspectoratului Școlar Județean V ce prevede încadrarea pe perioadă determinată /15.09.2006-15.06.2007) nu a fost urmată de încheierea în scris a unui contract de muncă între Școala cu clasele I-VIII i de și reclamant, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 80 alin. 2, art. 12 și art. 16 alin. 2 din Codul muncii, contractul de muncă se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată.
Greșit susține însă recurentul că nr.HG 250/1992 a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003. HG nr. 250/1992 a rămas în vigoare, așa cum prevede expres art. 43 alin. 6 din OUG123/11.12.2003, adoptată ulterior intrării în vigoare a Codului muncii (01.03.2003).
Ca urmare, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 3 alin. 1 din HG250/1992, conform cărora "salariații care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcția de bază, cu o normă întreagă, o altă funcție, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcția de bază. Unitatea în care salariații cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă plătite de la cealaltă unitate".
În acest sens sunt și prevederile Ordinului nr. 3251/1998 (pct. 8 din Anexă) "Cadrele didactice în activitate, care îndeplinesc prin cumul o normă sau o fracțiune de normă în învățământ, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcția de bază".
Rezultă că în mod corect a respins prima instanță, cererile privind acordarea concediului de odihnă pentru anii școlari 2005-2006 și 2006-2007, având în vedere că reclamantul beneficia de concediu doar pentru funcția de bază (cea de preot), precum și plata salariilor în vacanțele școlare, având în vedere că în această perioadă nu a desfășurat activitate didactică și a beneficiat de concediu de odihnă plătit pentru funcția de bază.
În schimb, raportat prevederilor art. 139 din Legea nr. 128/1997, în mod greșit a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea sporului de vechime în muncă.
Astfel, conform art. 139 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, persoanele angajate în învățământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada că au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii și care ocupă un post didactic în această specialitate, beneficiază de vechime în muncă, ca vechime recunoscută în învățământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale.
În atare condiții, se impunea ca unitatea școlară să plătească recurentului-reclamant sporul de vechime în muncă pe perioada 01.09.2005-31.08.2007, având în vedere că acesta a fost angajat ca profesor de religie și a profesat ca preot de la 01.09.1992.
Raportat tuturor considerentelor expuse, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul reclamantului și va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantului sporul de vechime în muncă pe perioada 01.09.2005-31.08.2007, conform art. 139 din Legea nr. 128/1997; va respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor de concediu de odihnă pentru anii 2005-2007 și plata drepturilor salariale pentru perioada vacanțelor școlare din același interval.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 283/20.03.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII i de.
Obligă pârâta să plătească reclamantului sporul de vechime în muncă pe perioada 01.09.2005 - 31.08.2007, conform art. 139 din Legea 128/1997.
Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor de concediu de odihnă pentru anii 2005 - 2007 și plata drepturilor salariale pentru perioada vacanțelor școlare din aceeași perioadă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 Mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red. -
Tehnored.
20.06.2008 - 2 ex.
Tribunalul Vaslui:,
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Daniela
