Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3412/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1211/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3412R
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenții, împotriva sentinței civile nr.2173 din 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Tribunalul Teleorman, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, având ca obiect-drepturi bănești diferență spor de fidelitate.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare, având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2173 din 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, invocată de acesta, și a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - în calitate de expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în cazul neacordării sporului de fidelitate personalului auxiliar în procentul stipulat pentru magistrați nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000, întrucât nu ne aflăm în fața unui drept recunoscut și protejat de lege pentru personalul auxiliar de specialitate.
Personalul auxiliar de specialitate reprezintă o categorie aparte de salariați, chiar dacă funcționează ca și magistrații, în sistemul justiției au un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv nr.OG8/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007.
Situația personalului auxiliar de specialitate nu poate fi considerată comparabilă cu cea a magistraților, statutul acestora, drepturile și îndatoririle fiind diferite, diferența de tratament între cele două categorii fiind justificată de atribuțiile diferite exercitate de cele două categorii profesionale.
Prin modul de fidelizare al magistraților față de cel al personalului auxiliar, s-a avut în vedere de legiuitor importanța funcției magistratului într-un stat de drept, rolul complex al acestuia în înfăptuirea actului de justiție, responsabilitățile acestuia în ceea ce privește aplicarea și interpretarea corectă a legii.
Dispozițiile nr.OG137/2000, pretinse a fi nesocotite în cauză, prevăd ca exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol să privească persoane aflate în situații comparabile. întrucât atribuțiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate au un conținut diferit față de cel al magistraților, se poate conchide că nu există o situație comparabilă între categorii profesionale distincte, respectiv între aceea a magistraților și personalului auxiliar de specialitate din cadrul autorităților judecătorești, conținutul diferit al atribuțiilor de serviciu, importanța și complexitatea funcției de magistrat față de aceea de personal auxiliar și sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale determină să nu poată fi reținută o situație comparabilă între magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
de vechime în specialitate este diferit, respectiv vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate și vechimea numai în funcția de magistrat sau personal asimilat magistraților. în consecință, diferențierea nu este arbitrară, ci este justificată de conținutul concret diferit al funcției ocupate, pregătirea profesională diferită, responsabilitățile fiecăreia dintre cele două categorii profesionale. în acest context, nu poate fi reținută, cum eronat a statuat tribunalul, o încălcare a dispozițiilor art.5 și 6 Codul muncii și nr.OG137/2000, a art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, întrucât nu s-a dovedit existența unei legături de cauzalitate între diferența de tratament și criteriile de discriminare interzise de lege, cu atât mai mult cu cât, deși se susține că legea de salarizare a personalului auxiliar este discriminatorie, nu se individualizează criteriile de discriminare, fiind lipsite de temei legal pretențiile intimatei de acordare a sporului de fidelitate în procentul prevăzut pentru magistrați.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenții au arătat că, rin p. OUG 27/2006 a fost stabilit pentru magistrați un spor de fidelitate într-un cuantum majorat față de personalul auxiliar de specialitate, justificat la acea vreme de eliminarea sporului de vechime pentru magistrați, însă, ulterior, la adoptarea legii de aprobare a OUG nr.27/2006, respectiv Legea nr.45/06.03.2007, ordonanța a fost modificată iar sporul de vechime a fost reintrodus cu menținerea sporului de fidelitate majorat, motiv pentru care considerăm că era necesar să intervină modificări și cu privire la cuantumul sporului de fidelitate acordat personalului auxiliar de specialitate, pentru eliminarea oricărei discriminări, în sensul majorării acestuia în același cuantum ca și la magistrați, având în vedere că acest spor este generat de același criteriu - vechimea în specialitate.
Recurenții au arătat că, prin OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a fost stabilit un cuantum al sporului de fidelitate pentru magistrați, după cum urmează: de la 3 la 5 ani-10%; de la 5 la 10 ani-15%; de la 101a 15 ani-20%; de la 15 la 20 ani-25%; peste 20 de ani - 30%.
La momentul respectiv, această majorare a fost justificată prin eliminarea sporului de vechime pentru magistrați. Ulterior, la adoptarea legii de aprobare a OUG 27/2006, ordonanța a fost modificată, iar sporul de vechime reintrodus, toate acestea cu mențiunea sporului de fidelitate la cuantumul acesta majorat.
Potrivit OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar beneficiază de următorii coeficienți ai sporului de fidelitate: de la 5 la 10 ani -5%; de la 10 la 15 ani-10%; de la 15 la20 ani-15%; peste 20 de ani - 20%.
Este de observat că, pe lângă diferența de 5 până la 10 procente, în funcție de vechime, existentă între magistrați și personalul auxiliar, sporul de fidelitate se acordă pentru magistrați începând de la 3 ani vechime în instituție, iar pentru personal de la 5 ani vechime în instituție.
Prin aceasta apare o discriminare între magistrați și personalul auxiliar de specialitate întrucât își desfășoară activitatea în aceleași condiții în unitățile judecătorești, așa cum s-a recunoscut și de către Ministerul Justiției, prin adresa 59955/01.05.2007.
Prin respectiva adresă se precizează chiar că egalizarea cuantumului sporului de fidelitate este unul dintre amendamentele propuse chiar de către Ministerul Justiției.
In conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, purtând titlul "Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, "lista cuprinsă în art.14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit" ( 23 iulie 1968 citat de - "Convenția europeană a drepturilor omului" - Comentariu pe articole -. I - Drepturi și libertăți).
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar, instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.16, "Egalitatea în drepturi", din Constituția României, potrivit căruia: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia și noi, personalul auxiliar, să beneficiem de același spor de fidelitate, atât timp cât lucrăm în aceeași instituție.
Recurenții au făcut referire și la dispozițiile OG nr.137/2000 cu modificările și completările ulterioare, în art.1 alin.2 prevede principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, art.20 și 53 din Constituția României și am invocat că în mod discriminatoriu ni s-a acordat un spor de fidelitate inferior, prin art.16 alin 1 din OG nr.8/2007, celui acordat magistraților prin art.4 din OUG 27/2006.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferenței salariilor numai în raport de nivelul studiilor, cu treptele și gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă, cu efectul juridic al acumulării vechimii în specialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: beneficiul sporului de fidelitate începând de la aceeași vechime în specialitate și în același procent.
Recurenții au arătat că sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu magistrații, sub aspectul prestării unei muncii în mod continuu sau succesiv, cu efectul recunoașterii vechimii în specialitate, însă la aplicarea sporului de fidelitate, noi reclamanții suntem tratați diferit, în mod discriminatoriu fată de magistrați, fără a exista nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională sau alta (magistrați sau grefieri) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru acordarea discriminatorie a sporului de fidelitate.
S-a mai arătat că, acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a dispozițiilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Astfel, singura condiție avută în vedere la acordarea sporului de fidelitate, atât pentru reclamanți cât și pentru magistrați, este vechimea în funcție (de grefier, judecător, procuror), însă pentru magistrați acordarea sporului de fidelitate începe de la o vechime de 3 ani și începe cu 10% din indemnizația de încadrare brută lunară, iar pentru personalul auxiliar de specialitate beneficiul sporului de fidelitate începe după 5 ani vechime în specialitate și se pornește de la 5%, astfel, încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Directiva 2000/EC/78 - privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000, în vederea prevenirii și constatării discriminării directe, tratamentului diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Existența discriminării directe a recurenților, susțin aceștia, rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, tară nici o distincție); art.14 din Convenția europeană, privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările) art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, ori în speță, acordarea discriminatorie a sporului de fidelitate, nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece magistrații nu primesc sporul de fidelitate, în procentele prevăzute de art.4 din OUG nr.27/2006, pentru calificările cerute de ocupația acestora (răspunderea, complexitatea și riscurile funcției), ci doar ca efect a vechimii în specialitate.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță nu se poate aprecia conform considerentelor expuse, că acordarea sporului de fidelitate mai devreme și în procent mai mare pentru magistrați, față de sporul de fidelitate acordat grefierilor, a fost justificată pentru apărarea securității naționale și ordinii publice.
Prin întâmpinare intimatul Ministerul Justiției și Libertăților, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Recurenți - reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Judecătoriei Alexandria, beneficiind de sporul de fidelitate, prevăzut de OG nr.8/2007, neexistând vreo dispoziție legală care să stabilească în beneficiul acestora cuantumul sporului de fidelitate pentru magistrați prevăzut prin OUG nr.27/2006.
În aceste condiții, criticile formulate de recurenți nu pot fi primite, întrucât, așa cum a reținut și prima instanță, prin Decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a statuat următoarele:"prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Recurenții consideră că sunt discriminați și că pretenția concretă dedusă judecății vizează acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare, însă aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât, Deciziile Curții Constituționale, mai sus amintite, au un caracter obligatoriu, potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, iar instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a cenzura dispozițiile legilor, în speță OUG nr.27/2006 și OG nr.8/2007.
Mai mult decât atât, Curtea apreciază că în cauză nici nu poate fi reținută existența unei discriminări de natură salarială, întrucât categoriile profesionale în discuție, deși își desfășoară activitatea în cadrul aceluiași sistem judiciar, nu se află în situații comparabile.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile.
Or, în speță, condițiile de numire și recrutare, statutul și atribuțiile concrete conferite personalului auxiliar de specialitate, în raport cu judecătorii, procurorii, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, sunt diferite.
Sporul pretins de recurenți nu se confundă cu sporul de vechime în muncă, de care acestea beneficiază, neputând fi socotită discriminatorie prevederea legală prin care magistrații, sunt recompensați pentru munca prestată în sistemul justiției, pe perioadele prevăzute de lege, în condițiile în care nu se poate reține o situație comparabilă a acestor categorii profesionale, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, prin prisma unor atribuții, statut, condiții de numire și recrutare diferite.
n cauză nu poate fi vorba de o vădită discriminare, întrucât este vorba de două categorii profesionale distincte, espectiv magistrați și personal auxiliar de specialitate, iar diferențierea făcută de legiuitor se datorează faptului că sunt categorii profesionale diferite, care, chiar dacă își desfășoară activitatea în domeniul justiției, au atribuții și responsabilități diferite.
Dreptul la sporul de fidelitate nu face obiectul articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006 consacră expres la art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.", astfel că nu poate fi aplicat în speța câtă vreme personalul auxiliar beneficiază de spor de fidelitate în cuantumul stabilit de lege.
Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
Este adevărat că modalitatea de salarizare a magistraților este distinctă de cea reglementată pentru personalul auxiliar, dar diferențele sunt motivate de locul și rolul lor în cadrul actului de justiție, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie profesională, acordarea beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială în procent mai mare decât personalului auxiliar de specialitate nu presupune aflarea acestora din urmă într-o situație discriminatorie.
Acesta este motivul pentru care există acte normative diferite în domeniul salarizării, OG. nr.8/2007, respectiv nr.OUG27/2006, care reglementează în mod distinct particularitățile ce intervin în stabilirea drepturilor salariale pentru cele două categorii profesionale, drepturi ce, în mod evident, nu sunt identice.
Astfel, nu poate fi reținută o situație comparabilă între magistrați și personalul auxiliar de specialitate, împrejurarea că aceștia își desfășoară activitatea în aceleași condiții în unitățile judecătorești. Aceste criteriu nu a fost avut în vedere la stabilirea sistemului de salarizare a acestor categorii profesionale, ci au fost avute în vedere răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Simpla apartenență la o categorie socio-profesională care își desfășoară activitatea în sistemul judiciar, nu poate constitui temei pentru ca acordarea sporului salarial pentru fidelitate să fie generalizată sub aspectul cuantumului acestuia, motiv pentru care Curtea apreciază că nu poate fi reținută incidența prevederilor art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, și nici existența unei discriminări directe a personalului auxiliar de specialitate rezultând din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, art.4 din Carta socială europeană revizuită, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, precum și a celorlalte dispoziții legale invocate de către recurenți.
Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art.16 alin.1 din OG nr.8/2007, raportat la dispozițiile art.4 din OUG nr.27/2006, se reține că prin mai multe decizii Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, așa încât stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminări și nici privilegii.
Astfel prin Decizia nr.693/2006, Curtea Constituțională a reținut că: sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă,le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.Astfel, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării, invocat de autorul excepției, aplicându-se doar situațiilor egale ori analoage, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă în cauza de față nici privilegii și nici discriminări."
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.2173 din 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Tribunalul Teleorman, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
08.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Ignat Silvia Georgiana
