Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 388/R-CM

Ședința publică din 06 Mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător

JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

Judecător - - -

Grefier - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și MINISTERUL JUSTITIEI, împotriva sentinței civile nr.151/CM din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Justitiei, intimatele-reclamante, și, intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș și intimatul-intervenient Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Constată că la data de 28.11.2007, din dosarul cu nr- s-a disjuns cererea de intervenție formulată de, formându-se prezentul dosar.

Reclamantele au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la calculul și la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna septembrie 2004 până la data pronunțării hotărârii, ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.

A fost chemat în judecată și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, pentru a fi obligat la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești cuvenite.

S-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în baza art. 27 din nr.OG137/2000, modificată și completată.

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că sunt grefieri în cadrul Judecătoriei Câmpulung și sunt discriminate, cu încălcarea prevederilor art.1-6 din nr.OG137/2000 și ale art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.

Prin numeroase acte normative se conferă categoriilor de salariați care gestionează informații confidențiale sau clasificate sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.

Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut, pentru păstrarea confidențialității, în legătură cu informațiile clasificate, un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.

Art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici a stabilit că sporul de confidențialitate de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.

Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Potrivit principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituția României și grefierii trebuie să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15% atât timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege pentru categoria profesională în discuție, iar prin neplata lui nu s-a creat o situație discriminatorie deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.

Stabilirea prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii profesionale ori nereglementarea lor nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării.

Plata sporului de confidențialitate este condiționată de întocmirea unor lucrări sau de desfășurarea unor activități confidențiale, de existența unor alocații bugetare, precum și de decizia ordonatorului principal de credite, care urmează să stabilească persoanele ce desfășoară activități cu caracter confidențial.

Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.

Prin mai multe decizii Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, așa încât stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminări nici privilegii.

La data de 21.01.2008 a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor. Acesta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.

Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art. 19-35 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002.

Ministrul economiei și finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este și ministrul justiției iar potrivit art. 47 alin. 4) din Legea nr. 500/2002 creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate ori utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

Pe fond, pârâtul a arătat că reclamantele nu fac parte din categoriile profesionale enumerate de textele de lege care reglementează sporul de confidențialitate.

Salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești se face prin lege specială.

Acordarea sporului unor anumite categorii profesionale prin dispozițiile legale menționate în acțiune are un scop legitim, și anume combaterea corupției și constituie pentru atingerea lui o metodă adecvată și necesară.

O altă apărare este aceea potrivit căreia obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Justiției prin lege este inadmisibilă. Procedând în sensul solicitat instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă la termenul de judecată din data de 20.02.2008. S-a reținut atunci că ministerul are calitatea de ordonator principal de credite și un rol important în elaborarea proiectului bugetului de stat.

Prin sentința civilă nr.151/CM/22.02.2008, Tribunalul Argeșaa dmis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% începând cu 20.11.2004 și până la data pronunțării acestei hotărâri, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de către reclamante și l-a obligat pe acesta să aloce pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.

A fost obligată pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamantele fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, unități finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2.

Prin lege le-a fost impusă o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate - art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic. Prin natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamante implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperite, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu - art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001, sesizările adresate organelor statului, de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999, veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.

În celelalte unități bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.

Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.l OG9/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au dreptul la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.

Raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamante.

Reclamantele se află, sub aspectul analizat, într-o situație identică, nu doar comparabilă, cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private.

Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.

Pe de altă parte, nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamantelor de la acordarea acestui spor.

În mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamantelor pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea sporului de confidențialitate.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul/indemnizația de bază, nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.

Reclamantele sunt discriminate în sensul art.2 alin.1, art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu - art.2 alin.1 din nr.OG137/2000.

Existența discriminării directe a reclamantelor a fost reținută și din perspectiva dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție; art.4 din Carta socială europeană revizuită, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f, art.54 alin.3, art.65 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantelor, instanța a aplicat, prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.I din nr.OUG123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.

Cât privește decizia nr.232/29.08.2007 a Consiliului Director al, instanța a reținut că aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii, fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicarea legii, împrejurare confirmată și de art.27 din nr.OG137/2000, conform cărora acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Deciziile Curții Constituționale de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares", mai mult instanța este obligată să facă aplicarea cu prioritate a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Reclamantele au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a privit-o ca admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. A reținut pentru aceasta că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporului, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.

Pârâta Curtea de APEL PITEȘTIa fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor în temeiul dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 92/1976.

Cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost considerată întemeiată întrucât potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.

Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Justiției.

Se arată, în recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

- În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent, fără a se avea în vedere că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale și că, pe de altă parte, ministrul economiei și finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și ministrul justiției, situație în care primul nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.

Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantelor are instituția angajatoare, respectiv Ministerul Justiției.

Un alt argument este acela că suplimentarea cheltuielilor stabilite prin lege a bugetului de stat este o problemă de legiferare în care nu este implicat ministerul.

- Pe fondul cauzei, susține recurentul, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000, modificată și completată deoarece acordarea sporului de confidențialitate numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare. Prevederile criticate au un scop legitim, și anume combaterea corupției. Stabilirea prin lege a categoriilor profesionale care beneficiază de acest spor este o metodă adecvată și necesară atingerii scopului menționat.

Mai mult, se arată, reclamantele nu au invocat niciunul dintre criteriile de discriminare enumerate de art. 2 alin. 1 din ordonanță. Principiul egalității între salariați nu poate fi aplicat în speță, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești fiind prevăzute prin lege specială.

Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiției este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia instanța de fond a consacrat drepturi care nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Exercitarea unor drepturi la care se referă art. 1 din nr.OG137/2000, atunci când interzice discriminarea, vizează modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

Aceasta înseamnă că în afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.

Pornind de aici, recurentul formulează un al doilea motiv de recurs, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege.

Sistemul de salarizare instituit prin lege specială pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești nu include plata unor sporuri cum este cel de confidențialitate.

De aceea, nu se poate reține existența tratamentului discriminatoriu în privința recunoașterii folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.

Pe de altă parte, se susține, exercitarea drepturilor enunțate în art.1-3 din nr.OG137/2000 privește persoane aflate în situații comparabile.

Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești nu poate fi considerată comparabilă în niciun fel cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare naționale, ordine publică și siguranță națională, al căror statut este reglementat de Legea nr.360/2002.

Aceasta deoarece statutul menționat prevede drepturi și îndatoriri diferite, instituțiile din care face parte personalul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională constituie o categorie distinctă de autorități publice, iar categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate prevăzut de nr.OG19/2006, și anume informațiile clasificate, sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii. Informațiile clasificate au un regim special, reglementat de Legea nr.182/2002.

Pentru aceleași argumente, situația acestui personal nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a funcționarilor publici sau cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Nu se poate vorbi despre un drept al magistraților de a beneficia de sporul de confidențialitate în condițiile în care dosarele de judecată sunt documente publice iar activitățile desfășurate de aceștia nu implică intrarea în contact cu vreun tip de informație dintre cele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Ca urmare, se arată, discriminarea despre care vorbește instanța de fond nu există, iar pretențiile reclamantelor referitoare la aplicarea unui spor de confidențialitate suplimentar, față de cele prevăzute de lege, sunt neîntemeiate.

Recursurile nu sunt fondate.

În conformitate cu prevederile art.19 și următoarele din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite salariaților altui minister, în mod corect tribunalul a reținut, fără a adăuga la lege, calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Primul motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției vizând soluționarea cauzei cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu este fondat.

Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice, este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege, a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.

Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.

Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr. VI /2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002, art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.

Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind acte de corupție, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale.

Legat de motivul de recurs vizând soluționarea cauzei cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantele funcționează ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Câmpulung, iar potrivit dispozițiilor art.78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și ale art.9 din Hotărârea nr. 145/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au obligația de a păstra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

Mai mult, nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 84 lit. e) din Legea nr. 567/2004.

Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul/indemnizația de încadrare.

În acest sens instanța a făcut referire la funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.

În această situație se pune problema de a aprecia dacă personalul auxiliar de specialitate se află în situația comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor constituie o discriminare, prima instanță făcând corect trimitere la Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării.

S-a reținut corect că reclamantele se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având, în general, același conținut. Ca și pentru categoriile profesionale beneficiare ale sporului în discuție, obligația de confidențialitate nu vizează numai informațiile clasificate.

Iar excluderea lor de la plata acestui drept nu este justificată decât prin reglementarea diferențiată a salariilor.

Așa cum s-a arătat și la judecata în fond, diferențierea salariilor se face numai în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, iar aceasta se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare brută sau în salariul de încadrare brut, neavând nicio legătură cu sporurile salariale, care alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.

Diferențierea salariilor, cu privire la care s-a reținut că nu justifică tratamentul deosebit, conduce mai degrabă la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale menționat expres în dispozițiile legale la care s-a făcut referire în motivarea sentinței-art.2 alin. 1 din nr.OG137/2000.

De aici rezultă existența discriminării directe a reclamantelor și încălcarea normelor interne și internaționale care consacră dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.

Față de cele arătate, este inexact că acordarea sporului de confidențialitate nu are suport legal pentru personalul auxiliar de specialitate.

În privința cuantumului stabilit de instanța de fond, a fost avută în vedere stabilirea prin legile amintite în considerente a aceluiași procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, precum și lipsa criteriilor după care să fie justificată de către angajator acordarea unui procent mai mic decât maximul prevăzut de lege.

Reținând că nu sunt întrunite condițiile de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, așa cum au fost invocate de către pârâți, în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de aceștia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.151/CM din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele, și, pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL ARGEȘ, respectiv intervenientul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./02.06.2008

Jud.fond: /

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Pitesti