Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3882/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1004/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3882/
Ședința publică din data de 28 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Antoaneta Scrob
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.438 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(7311/2008), în contradictoriu cu intimata reclamanta și intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect - drepturi salariale, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 438/11.12.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis excepția lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, respingându-se ca atare acțiunea față de acesta.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta, așa cum a fost restrânsă, și s-a dispus obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata drepturilor salariale, reprezentând contravaloarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru intervalul 01.10.2006-01.06.2007, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât prin art. 30 din OG nr. 8/2007 s-a abrogat Legea nr. 50/1996, astfel încât acțiunea reclamantei apare ca inadmisibilă pentru perioada ulterioară datei de 03.02.2007.
Reclamanta a solicitat acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocând în susținerea acțiunii Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite.
Este adevărat că prin această decizie s-a statuat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul amintit și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, reținându-se că art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu a fost abrogat prin OG nr. 83/2000, fiind aplicabil și după data intrării in vigoare a acestui act normativ.
Raționamentul reclamantei este corect dar numai pentru perioada de până la 03.02.2007, deoarece de la acest moment a intrat în vigoare OG nr. 8/2007, care prin art. 30 abrogat în mod explicit întreaga lege nr. 50/1996, deci și art. 47. Aceasta înseamnă că toate dispozițiile Legii nr. 50/1996 și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare.
Și din Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se poate desprinde aceeași concluzie, deoarece instanța supremă a tratat doar problema eventualei abrogări a art. 47 de către OG nr. 83/2000, fără a se face referiri la prevederile OG nr. 8/2007.
Soluționând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere dispozițiile OG nr. 8/2007 și faptul că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin această ordonanță.
2. În mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Sub acest aspect trebuie avute în vedere prevederile art. 14 (2) din Legea nr. 500/2002, potrivit cu care nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. În același sens sunt și dispozițiile art. 47 din aceeași lege, din interpretarea cărora rezultă că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Fondurile alocate pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea nr. 388/2007, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de instanță.
Din aceste motive, obligarea la achitarea sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina pârâților a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Mai mult, aplicarea indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare pentru a-l determina să-și execute obligația asumată. O asemenea obligație apare ca fiind lipsită de cauză juridică.
3. În mod greșit s-a respins cererea de chemare în garanție.
Conform nr. 763/2003 și art. 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art. 19 din Legea nr. 500/2002 prevede că Ministerul Finanțelor Publice are rolul de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale și a celor de rectificare. Deci MFP răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat.
Rezultă că Ministerul Public, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate. Din acest motiv va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Trebuie avute în vedere și prevederile art. 3 din OG nr. 22/2002.
Așa fiind, în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63. proc. civ. pentru admiterea cererii de chemare în garanție.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, netemeinicia primului dintre motivele de recurs este demonstrată de conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, decizie care este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România în conformitate cu prevederile art. 329. proced. civ.
În dispozitivul acesteia se arată că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
În același timp, în considerentele aceleiași decizii, printre altele, se menționează expres că "inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000; că "sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice"; că "acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României]".
Așa cum s-a arătat mai sus, în redactarea acestei hotărâri judecătorești obligatorii, instanța supremă a folosit expresii care demonstrează că a considerat că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine celor îndreptățiți și după data de 03.02.2007. În acest sens, în decizie se evidențiază, printre altele, că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" și că "acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Ținând seama de faptul că respectiva decizie s-a pronunțat la data de 10.03.2008, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că și la acel moment, dar și în continuare, cei îndreptățiți trebuie să beneficieze de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Judecătorii instanței supreme nu puteau omite existența și efectele OG. nr. 8/2007 la momentul când au pronunțat și redactat decizia nr. 21/2008, deoarece și în cazul lor se aplică prezumția de cunoaștere a legii, exprimată prin adagiul latin " novit curia" (judecătorul este prezumat a cunoaște legea).
În plus, este de notorietate faptul că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică s-a plătit lunar de către debitorii acestei obligații și după data de 03.02.2007, exemple fiind în acest sens membrii și personalul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, etc. Or, dacă art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat la data de 03.02.2007, nu mai exista nici o justificare legală pentru achitarea și după acest moment a sporului în discuție către categoriile profesionale suscitate.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, instanța de fond procedând legal atunci când a dispus actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești acordate prin hotărâre.
Ținând seama de faptul că prin acțiune s-a solicitat acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata unor drepturi salariale, în speță sunt întrutotul aplicabile disp. art. 154-156 din Codul Muncii, și mai ales cele ale art. 161 alin. ultim din același act normativ, potrivit cu care neachitarea salariului dă dreptul angajatului să solicite daune interese pentru repararea pagubei ce i-a fost pricinuită în acest mod. Or, doar prin actualizarea cu rata inflației a sumelor de bani cuvenite intimatei-reclamante cu titlu de drepturi salariale restante, se asigură realizarea exactă și întocmai a obligației în discuție, conform principiului prevăzut de art. 1073.civ. principiu care se aplică și în speța de față dat fiind caracterul de drept comun al dreptului civil față de ramura dreptului muncii.
Este adevărat că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că el nu poate fi obligat la actualizarea cu rata inflației a sumelor de bani datorate intimatei-reclamante, câtă vreme există un text legal ce permite o astfel de măsură, fără a crea o situație de favoare pentru debitorii care au calitatea de instituții bugetare. Fără îndoială că la momentul punerii în executare a hotărârii recurate, Ministerul Public va fi în posesia fondurilor bănești necesare achitării sumelor de bani cuvenite intimatei-persoană fizică, fonduri pe care le va obține în urma unei operațiuni de rectificare bugetară.
Oricum, inexistența unor alte surse de finanțare nu putea conduce la respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fiind o problemă care nu ține de legalitatea și temeinicia sentinței atacate, ci de faza punerii în executare a acesteia.
În sfârșit, nici cel de-al treilea motiv de recurs al Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi primit. Dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție formulată în cursul judecății în fond este legală și temeinică, în speță nefiind întrunite cerințele impuse prin disp. art. 60 alin. 1.proc.civ.
Din acest punct de vedere, trebuie relevat faptul că acțiunea principală a avut caracterul unei acțiuni în despăgubiri, condiție pe care trebuia să o respecte și cererea de chemare în garanție. Or, cererea introdusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție contra Ministerului Finanțelor Publice are un cu totul alt obiect, vizând obligarea chematului în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor de bani solicitate de reclamantă. Aceasta este o pretenție total diferită ca natură juridică de cea exprimată prin acțiunea principală (reprezintă o cerere în constatarea existenței unui obligații de "a face), fără vreo legătură cu cererea în despăgubiri a reclamantei, motiv pentru care nu putea fi primită.
Ministerul Finanțelor Publice putea fi obligat, cel mult, să ia măsurile necesare alocării fondurilor financiare pentru plata despăgubirilor pretinse, date fiind și atribuțiile ce revin acestuia potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. Însă, recurentul-pârât nu a înțeles să formuleze o cerere în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr.. 438/11.12.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./19.06.2009.
Jud.fond:,.
Președinte:Bianca Antoaneta ScrobJudecători:Bianca Antoaneta Scrob, Liviu Cornel Dobraniște
