Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5241/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5241
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr. 147 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, Tribunalul Olt și Curtea De APEL CRAIOVA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care;
Instanța, constatând că numai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Tribunalul O l t, prin sentința civilă nr. 147 din 11 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele, ,cu domiciliul ales la sediul Tribunalului O l t, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Slatina, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei BALȘ, Județul O, - cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Caracal, județul O, - cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei CORABIA, județul O în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții dețin funcția de grefieri-arhivari la instanțele din circumscripția Tribunalului O l t, calitate în care au fost salarizați potrivit legii 567/2004, respectiv cu o indemnizație lunară aplicabilă unui coeficient corespunzător funcției deținute, diferit de cel al altor categorii de grefieri, respectiv grefierii informaticieni, statisticieni, documentariști, aspect pe care îl apreciază ca fiind discriminatoriu în temeiul OG137/2000. În plus au arătat că discriminarea rezultă și din faptul că nu le sunt valorificate studiile superioare în raport de celelalte categorii de grefieri.
Instanța analizând actele aflate la dosarul cauzei urmează a respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Astfel, așa cum rezultă din Ordonanța nr. l37/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege - orice deosebire,excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, sex, religie, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Rezultă că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesară să se stabilească dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiunilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate - grefier arhivar și registrator față de alte categorii de personal auxiliar invocate, precum și sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situația comparabilă între categorii profesionale distincte, respectiv grefieri arhivari și registratori pe de o parte și grefierii informaticieni, statisticieni, documentariști. Acest aspect rezultă din analiza atribuțiilor de serviciu stabilite prin regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hot. CSM nr. 387/2005.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispoz. art. l6 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, reclamanții, -, arătând că prin natura serviciului, al grefierilor arhivari, sunt in permanenta legătura si in opozabilitate activa cu actul de justiție, cu diferite categorii de justițiabili, inclusiv avocați, experți, consilieri juridici.
Ca numeroase acte de procedura de evidenta, de documentare sunt îndeplinite de grefierii arhivari si nu justifica discriminarea.
Ca principiile 567/2004 nu pot constitui obiect de interpretare in acordarea unor drepturi materiale in opozabilitate si apreciere diferita a unor categorii profesionale.
Ca stabilește atribuțiile nu modul de salarizare si nici criteriile de departajare si deosebire intre categoriile de grefieri: de ședința, dactilografi, informaticieni, grefieri arhivari.
Ca este inexacta afirmația ca grefierii de ședința si grefierii dactilografi, documentariști, statisticienii sunt cu studii superioare este inexacta deoarece, inclusiv grefierii de ședința in majoritate sunt cu studii medii.
Ca înțeleg sa completeze motivele de recurs cu precizările la acțiune pag. 42-48.
Ca nu s-au prezentat argumente care sa specifice cauzele obiective ale discriminării.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
Potrivit art. 3(1) din OG 8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
In anexele la actul normativ precizat s-au prevăzut coeficienții de multiplicare aplicabili la valoarea de referința sectoriala in valori diferite, in raport grad/treapta, nivelul studiilor si funcția deținuta.
Funcțiile sunt cele prevăzute de 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate si anume: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni si registratori.
Legiuitorul a stabilit in cadrul categoriei, in mod general numita personal auxiliar de specialitate, o diversitate de funcții, având in vedere multitudinea atribuțiilor de serviciu care corespund fiecărei funcții in parte, precum si pregătirii profesionale cerute in raport de funcțiile respective.
Condițiile de studiu cerute in raport de funcția respectiva sunt cele prevăzute in 567/2004, in timp ce atribuțiile de serviciu aferente funcțiilor sunt cele prevăzute in Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești.
o politica de competente diversa sub aspectul atribuțiilor si pregătirii necesare, legiuitorul a stabilit si o politica de salarizare graduala aferenta funcțiilor stabilite.
Potrivit art. 27 al 1 din OG nr. 137/2000 republicată, persona care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Potrivi dispozițiilor art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Reclamanți au susținut, în esență, faptul că există două situații comparabile, tratate juridic diferit, fără nici o justificare obiectivă.
La analiza unei cereri în despăgubiri întemeiate pe ideea de discriminare, judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat între situații comparabile sau analoage manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, Curtea constată că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage, fiind diferite sub aspectul complexității atribuțiilor de serviciu exercitate efectiv si sub aspectul condițiilor de studii cerute de lege pentru funcțiile respective.
Prin urmare modul de organizare a muncii stabilirea atribuțiilor sunt prerogative exclusive ale angajatorului, care va organiza munca salariaților în funcție de experiența, eficiența și pregătirea profesională a acestora.
Pe de alta parte, se retin si considerentele, cuprinse in Decizia nr. 819/2008 a Curtii Constitutionale, potrivit cu care, referitor la prevederile art.1, art.2 alin.3 si art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 se arata: " un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat.
Ca atare, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile respective sunt neconstitutionale in masura in care din acestea s-ar desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prvederi cuprinse in alte acte normative.
In consecinta, se retine ca motivele invocate de catre recurenti sunt neintemeiate, Curtea urmand sa respinga recursul ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr. 147 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, Tribunalul Olt și Curtea De APEL CRAIOVA, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red.jud..10.2009
Tehnored./2 ex./ Octombrie 2009
Red. Jud. Fond//
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Lucian Bunea, Manuela Preda