Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6069/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6069
Ședința publică de la 06 2009
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 1398/04.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru angajare avocat.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului și modificare a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1398 din 04 martie 2009 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active și excepția prematurității acțiuni,i invocate de intimată.
A admis acțiunea formulată de petenta, împotriva intimatei
A fost obligată intimata la plata către petentă a sumei de 8.026 lei, reprezentând diferența de plăți compensatorii cuvenite la concediere conform art. 128 alin.6 din pe anul 2007, sumei de 7.559 lei reprezentând contravaloarea a 5 salarii medii nete cuvenite la momentul concedierii, a sumei de 289 lei reprezentând contravaloarea tichetelor de masă cuvenite pe perioada 20.09-18.11.2007, conform art. 48 alin.1 pe anul 2007 și a sumei de 695 lei reprezentând contravaloarea a 21 de zile lucrătoare libere plătite pe perioada de preaviz, conform art. 49 alin.1 din pe anul 2007, sume ce au fost actualizate la data efectuării expertizei, urmând a fi actualizate la data plății efective.
S- luat act de renunțarea la capătul de cerere privind plata contravalorii acțiunilor cuvenite conform art. 168 alin.6 din pe anul 2007.
A fost obligată intimata la plata către petentă a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepțiile invocate de intimată, instanța le-a respins pe considerentul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.283 lit.c din Codul Muncii privind prescripția dreptului material la acțiune; petenta fiind titulara drepturilor solicitate, are calitate procesuală activă, iar cu privire la obligarea intimatei să atribuie acțiunile despre care face vorbire CCM-ul, petenta a renunțat la acest capăt de cerere.
Pe fondul cauzei, se reține că, atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța consideră că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit prevederilor art. 38 Codul Muncii, "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, amendamentul la planul social prin care se menționează că drepturile acordate nu se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, este nul conform art. 38 Codul Muncii, instanța urmând a admite acțiunea și a obliga intimata la plata indemnizației de concediere cuvenită petentei în funcție de vechimea în unitate, respectiv suma de 7559 lei, conform art.50 alin.1 din CCM pe anul 2005, actualizată la data plății.
Având în vedere că raporturile de muncă dintre petentă și intimată au încetat la data de 19.09.2007, petenta era îndreptățită să beneficieze de o indemnizație de concediere reprezentând echivalentul salariilor medii brute la nivel de pe anul 2007, anul concedierii. Petenta a primit suma de 6035 lei, rămânând o diferență de 8026 lei conform concluziilor raportului de expertiză la care intimata a fost obligată.
Conform art.41 alin.1 din CCM, în funcție de vechime, durata preavizului acordat este de 60 de zile calendaristice, pe această perioadă petenta fiind îndreptățită la acordarea a 42 de tichete de masă. Contravaloarea acestora rezultată din raportul de expertiză este de 289 lei, astfel că instanța a obligat intimata și la plata acestei sume către petentă.
Din concluziile aceluiași raport de expertiză a rezultat că petenta nu a beneficiat de 21 de zile lucrătoare libere plătite pe perioada de preaviz, conform art.49 alin.1 din CCM pe anul 2007. Astfel, suma cuvenită petentei este de 695 lei, conform calculelor efectuate de expert.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA - Membru Grup, criticând.o ca nelegală și netemeinică.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nici o motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prevăzute la alin.1 al prezentului articol.
Un al motiv de recurs se referă la tichetele de masă. Precizează că, potrivit Legii nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă pentru zilele de muncă efectiv lucrate de un salariat nu și pentru perioada în care un salariat beneficiază de zile libere, plătite, așa cum este perioada de preaviz.
In ceea ce privește contravaloarea celor 21 de zile de preaviz, susține că potrivit deciziei de concediere, acesta beneficiat de 60 de zile de preaviz, neîncadrându-se în dispozițiile art. 49 din CCM.
Ultimul motiv de recurs se referă la nulitatea art. 168 din CCM/2008, recurenta susținând că instanța de fond nu aduce nici un motiv pentru care consideră că art. 168 încalcă art. 24 din Legea nr. 130/1996.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizații.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, indemnizație care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii, soluția instanței de fond asupra excepției fiind corectă.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
Iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
Potrivit art. 9 din contractele colective de muncă "interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens". Cu toate acestea, în mod greșit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părților cu privire la cuantumul negociat al indemnizațiilor de concediere, instanța de fond apreciază clauzele ca fiind neclare și consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părți.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, trecând peste intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele instanței de fond în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul Muncii. Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Și în ceea ce privește modul de calcul al sumelor reprezentând indemnizații de concediere acordate conform prevederilor din Planul social, soluția instanței de fond este greșită.
Potrivit prevederilor din Planul social în versiune valabilă începând cu data de 21. 04.2005, pentru anul 2005 salariul care reprezintă baza de calcul pentru indemnizația de concediere este salariul mediu brut din din anul 2004.
Apreciind că nivelul indemnizației de concediere cuvenite contestatorului trebuia calculat în funcție de nivelul salariului mediu brut pe din anul concedierii, instanța de fond a nesocotit voința comună a partenerilor sociali care la data de 09.01.2006,considerând necesar să precizeze modul în care a înțeles să negocieze plata drepturilor rezultând din Planul social, au menționat în Amendamentul la Planul social, pct. 4, modul în care se stabilesc salariile medii brute care stau la baza calculului indemnizațiilor de concediere, astfel:
"Salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere".
Și de această dată, instanța de fond a nesocotit voința comună a părților, exprimată expres și neechivoc.
În ceea ce privește cererea de acordare contravalorii a21 de zile libere plătiteîn perioada de preaviz:
Art. 48 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității stabilește durata preavizului acordat salariaților al e căror contracte individuale de muncă sunt desfăcute din motive care nu țin de persoana lor.
Potrivit art. 49 din același contract:
(1)În perioada de preaviz salariații beneficiază, funcție de vechime (după treptele prevăzute la art. 48) de 15-17-21 de zile lucrătoare libere plătite, pentru a-și căuta un alt loc de muncă. Această situație nu va afecta salariul și celelalte drepturi bănești, ele acordându-se ca pentru programul normal de muncă. La cerere, zilele pot fi acordate cumulat.
(2) la care se referă alin. 1 pot fi extinse irevocabil până la întreaga durată a preavizului. la solicitarea salariatului, se poate conveni încheierea contractului individual de muncă înainte de terminarea preavizului.
În speță, din decizia de concediere rezultă că salariatului reclamant nu i-a fost acordat preavizul în natură, fiindu-i achitată o indemnizație egală cu salariul de bază și celelalte drepturi salariale care îi reveneau conform contractului individual de muncă pe durata preavizului de 60 de zile.
Scopul dispozițiilor contractuale de la art. 49 alin. 1 din contractul colectiv de muncă este acela ca, în perioada preavizului, salariatul concediat să aibă timpul necesar pentru a-și căuta un loc de muncă. Textul nu stabilește acordarea unor drepturi bănești suplimentare, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci acordarea de timp liber fără afectarea drepturilor salariale.
În condițiile în care, pe întreaga durată a celor 60 de zile de preaviz pentru care salariatul a fost indemnizat acesta nu a mai fost prezent la fostul loc de muncă, deoarece a consimțit ca preavizul nu-i fie acordat în natură, textul art. 49 alin. 1 nu își găsește aplicarea.
În ceea ce privește acordareatichetelor de masăîn perioada preavizului:
individuală de hrană este acordată de către angajatori sub forma tichetelor de masă. Acestea pot fi utilizate, lunar, într-un număr cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate ( art. 6 alin. 1 din Legea nr. 142/1998).
În condițiile în care reclamantul nu a fost prezent în unitate în nicio zi din perioada de preaviz, nu avea dreptul la acordarea tichetelor de masă.
Critica cu privire la nulitatea clauzei prevăzute la art. 168 din contractul colectiv de muncă este nepertinentă, întrucât prin sentința recurată nu a fost constatată nulitatea acestei clauze.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge capetele de cerere având ca obiect indemnizația de concediere, contravaloarea zile libere, tichete de masă și cheltuieli de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Cum acțiunea a fost respinsă sub toate capetele de cerere, va fi respinsă și cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIV,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 1398/04.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge capetele de cerere având ca obiect indemnizația de concediere, c/valoare zile libere, tichete de masă și cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 2009.
PREȘEDINTE: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 3: Manuela Preda - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/15.12.2009
fond:
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda
