Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6861/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6861
Ședința publică de la 27 2009
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 759/02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic și pentru intimații-reclamanți, avocat ales A, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat urmare a din 31.08.2009 și pentru comunicare întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului și de modificare a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Avocat A pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate potrivit întâmpinării.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 759 din 02 martie 2009 admis acțiunea privind pe reclamanții, și G în contradictoriu cu pârâta SC SA
A fost obligată intimata către reclamanți la plata diferențelor dintre salariul de bază ce trebuia plătit și cel efectiv acordat conform raportului de expertiză după cum urmează: - 801 lei, - 3348 lei, - 3668 lei, - 5624 lei și G - 7303 lei (sume nete actualizate).
A fost obligată pârâta către reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei reprezentând onorariu expert.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamant este angajatul unității pârâte la diviziile de mentenanță de la in funcția de electrocanic.
La data de 31.07.2008 această societate și-a schimbat denumirea în SA B astfel după cum rezultă din certificatul eliberat de ONRC B.
Pe perioada cât a lucrat la pârâtă reclamantului nu au fost acordate salariile de baza conform prevederilor CCM pe anii 2005 - 2008 și anume:
- în art. 128 alin. 5 din CCM 2005 - februarie 2008 în cadrul SC SA și al sucursalelor, salariul de bază minim este de minimum 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie.
La salariul stabilit în condițiile articolului 128 alin. 5 din CCM se menționează că potrivit art. 129 CCM se mai aplică un coeficient de salarizare în funcție de categoria de personal angajat.
Dispozițiile privind această modalitate de salarizare au fost menținute în perioada 2005 - 2008, iar după data de 05.06.2008, salariul reclamantului trebuia calculat avându-se în vedere protocolul încheiat în aceiași data între sindicatul și unitatea pârâtă.
Instanța a reținut potrivit concluziilor raportului de expertiză că în perioada 20.12. 2004-31.10.2008, pârâta nu a acordat reclamantului salariul de bază minim prevăzut de art. 128 al. 5 și art. 129 din contractul colectiv de muncă, iar diferențele salariale cuvenite reclamantului în această perioadă au fost calculate de expertul contabil.
Prin urmare având in vedere și dispozițiile art. 287 din Codul muncii potrivit, cărora deși îi revenea sarcina probei, pârâta nu a depus dovezi din care să rezulte că s-au achitat aceste drepturi bănești, instanța a admis in parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului sumele nete reprezentând diferențe salariale actualizate dintre salariul de bază minim ce trebuia plătit și cel acordat efectiv pe perioada 20.12.2004-31.10.2008.
Împotriva sentinței declarat recurs pârâta SC SA B criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că instanța de fond nu a ținut cont de fondul de salarii stabilit și alocat și de actele adiționale încheiate cu fiecare salariat și prin care s-au negociat salariile de bază.
A mai susținut că potrivit art. 129 alin. 4 valoarea salariului minim pe SC SA se stabilesc prin negociere cu pentru fiecare semestru, cu precizarea dacă acesta se introduce (reașezarea salariilor) sau nu în grila stabilită conform Anexei 3 bis".
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații au depus întâmpinare în cauză prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Este nefondată critica recurentei care a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de fondul de salarii stabilit și alocat în funcție de situația financiară a firmei.
Pe de o parte, chestiunea stabilirii fondului de salarii este reglementată expres prin dispozițiile contractuale, părțile stabilind conform art. 128 alin. 6 din contractul colectiv de muncă că "negocierile salariale se vor desfășura pornind de la un fond convenit printr-un act adițional ce va face parte din prezentul contract". Cu alte cuvinte, în lipsa stabilirii de comun acord de către partenerii sociali fondului de salarii, negocierile nu puteau avea loc.
Pe de altă parte, prin negocierea contractului colectiv de muncă, respectiv a grilelor de salarizare aplicabile la nivelul unității, angajatorul și-a asumat o obligație necondiționată, astfel că alocarea sau nealocarea de fonduri pentru executarea acestei obligații de către angajator nu este relevantă.
Este nefondată și critica legată de existența negocierilor individuale și semnarea de către angajați a contractelor individuale de muncă și actelor adiționale, deoarece drepturile negociate colectiv și stabilite prin contractele colective de muncă au caracter minimal, potrivit art. 238 alin. 2 din Codul muncii, contractele individual de muncă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Este nefondată și susținerea recurentei referitoare la faptul că angajatorul nu avea obligația de a respecta dispozițiile din grila prevăzută la anexa nr. 3 bis.
Interpretarea recurentei în sensul ca aplicarea grilei de salarizare din anexa nr. 3 este facultativă nu are nici un suport în dispozițiile contractului colectiv de muncă.
Dimpotrivă, partenerii sociali au reglementat expres faptul că anexa nr. 3 bis este cea care să la baza stabilirii salariilor individuale, dreptul astfel reglementat nefiind afectat de nicio condiție.
Art. 129 alin. 4 din contractul colectiv de muncă se referă la stabilirea valorii salariului minim pe unitate prin negociere semestrială, părțile contractante menționând obligația partenerilor sociali de a menționa expres dacă valoarea salariului minim astfel stabilit se introduce sau nu în grila stabilită conform anexei 3 bis.
Se constată astfel că dispozițiile art. 129 alin. 4 nu afectează în niciun fel obligația de stabilire a salariului de bază conform grilei de salarizare negociate la anexa nr. 3 și nu face ca aplicarea acestei anexe sa devina facultativă, cum în mod greșit susține recurenta.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să-l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 759/02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și G, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 2009.
PREȘEDINTE: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 3: Manuela Preda - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/08.12.2009
fond:
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda