Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7122/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7122
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, G -, R,împotriva sentinței civile nr.1854/19.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimații - SA și FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata pârâtă - SA, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care constatându-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Avocat pentru intimata pârâtă - SA, pune concluzii de admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1854 din 19 martie 2009, respins excepția necompetenție materiale a Tribunalului Gorj, invocată de intimată.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, G -, R, în contradictoriu cu pârâta - SA.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale teritoriale a fost respinsă cu următoarea motivare: abrogarea reprezintă procedeul tehnico-juridic prin care actele normative fără termen își încetează activitatea prin renunțarea la ele.
Abrogarea cunoaște mai multe forme, respectiv expresă (directă și indirectă) când noul act normativ prevede că vechiul act normativ se abrogă în mod expres sau tacită când în noul act normativ nu se prevede nimic în legătură cu acțiunea vechilor norme juridice.
În acest din urmă caz, întrucât norma juridică nouă dă o reglementare, organul de aplicare (în speță, instanța) înțelege implicit că, în mod tacit, legiuitorul a dorit să scoată din vigoare vechea reglementare. Cu alte cuvinte, prin însăși existența noului act normativ în mod tacit rezultă intenția legiuitorului de a scoate din vigoare reglementările normative în materie anterioare.
Trebuie subliniat însă că un act normativ nu poate fi abrogat decât printr-un act normativ cu aceeași forță juridică sau cu forță juridică mai mare decât a celui abrogat.
Se observă că, atât Legea 168/1999, cât și Legea 53/2003, sunt legi organice și prin urmare au forță juridică egală, astfel că, prin intrarea în vigoare a Codului Muncii (legea 53/2003) au fost abrogate implicit dispozițiile art. 72 din Legea 168/1999(abrogare parțială) conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea".
De altfel, dispozițiile din Codul Muncii se raliază prevederilor europene și internaționale referitoare la jurisdicția muncii, în sensul că reglementările de la art.284 privind competența teritorială au fost instituite în beneficiul salariatului(lucrătorului), pentru eficientizarea actului de justiție, în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție.
Potrivit acestuia, art. 168 alin. 1 și 2 s-a modificat, având următorul cuprins:
"In conformitate cu prevederile anterioare ale alin 1 al art. 168 din CCM, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de paște și C angajații SA primeau suplimentări salariale sub forma unei prime ( prima de Paști și C ) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul, calculat pe lunile anterioare celor in care se acorda prima. Valoarea completă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii primelor de Paști și C erau stabilite in cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care prima de Paști și C era acordată.
Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003 primele de Paște și de C au fost incluse in salariul lunar de bază al tuturor angajaților ( care au beneficiat in acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi in mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003 să poată fi modificate in mod distinct față de salariu.
Pentru înlăturarea oricăror neclarități părțile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că după anul 2003 primele de Paști și C au fost incluse in salariul lunar de bază an angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate in mod distinct salariaților SA. Această regulă se va aplica până la data la dare și vor conveni in mod expres altfel."
Instanța constatat deci că pentru anul 2008 în contractul colectiv de muncă nu mai este prevăzută acordarea primelor de Paști și Art. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul avut în contractele colective de muncă anterioare, ci s-a recurs doar la o interpretare a situației primelor de Paști și C începând cu anul 2003. Instanța apreciat că nu mai există temei legal sau contractual pentru acordarea drepturilor solicitate și în consecință a respins acțiunea.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs susține că nu există nici un act adițional la CCM care să justifice refuzul pârâtei pentru acordarea drepturilor bănești cuvenite, acestea nefiind nici introduse în salariul de bază.
Recursul este nefondat.
Curtea reține, astfel, că, într-adevăr, prin actul adițional pentru anul 2008 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul - SA B și înregistrat la B la data de 22.02.2008, au fost modificat conținutul art. 168 din contractul colectiv de muncă, astfel: 1.În conformitate cu prevederile anterioare ale alin. 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C angajații SA primeau suplimentări salariale sub forma unei prime (Prima de Paști și de C) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul SA, calculat pe lunile anterioare celor în care se acordă prima. Valoarea concretă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii Primei de Paști și de C erau stabilite în cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care Prima de Paști și C era acordată.
2.Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al tuturor angajaților(care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu. Pentru înlăturarea oricăror neclarități, părțile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că, după anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate distinct salariaților SA. Aceasta regulă se va aplica până la data la care și vor conveni în mod expres altfel."
Din analiza dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă în redactarea în vigoare de la data de 22.02.2008, se constată că pentru anul 2008 nu mai este prevăzută obligația de acordare a primelor de Paști și
Textul art. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul din contractele colective de muncă anterioare, partenerii sociali realizând o interpretare a situației suplimentărilor de Paște și de C începând cu anul 2003.
Rezultă în mod clar din redactarea textului art. 168 în vigoare pentru anul 2008, că acest drept a încetat să existe în mod distinct față de salariul de bază.
Textul în această reglementare este în deplin acord cu dispozițiile art. 176 alin 6 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, conform căruia: "fiecare din adaosurile de mai sus (printre care și suplimentările salariale de Paște și C) se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, și, în consecință, apreciind recursul ca fiind nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să-l respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
I DE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, G -, R,împotriva sentinței civile nr.1854/19.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimații - SA și FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
2 ex/ND/05.01.2010
fond:
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu