Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 7120/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7120
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 1020 din 17 februarie 2009, pronunțată Tribunalul Gorj - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta pârâtă SC SA, lipsind recurenții pârâți
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SA,pune concluzii de admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul respingerii scțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1020 din 17 februarie2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale active, invocat de intimată.
A admis excepția prematurității capătului de cerere privind plata cotei de participare profit.
A admis în parte acțiunea, formulată de petenții, împotriva intimatei
A fost obligată intimata să plătească petenților ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv, 4000 c gaze naturale, anual, corespunzător perioadei lucrate de fiecare petent, sume reactualizate la data plății.
A respins capătul de cerere privind plata cotei de participare la profit, ca prematur introdus.
A respins acțiunea pentru perioada 01.11.2005 - 01.12.2005, ca prescrisă.
respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă întrucât drepturile solicitate de petenți fiind de natură salarială, termenul de prescripție este de trei ani, conform dispozițiilor art. 283 lit. c Codul Muncii.
De asemenea, drepturile solicitate de petenți fiind de natură salarială, aceștia au calitate procesuală pasivă, fiind titularii drepturilor solicitate, astfel încât a fost respinsă ci această excepție.
A fost admisă excepția prematurității capătului de cerere privind plata cotei de participare profit pentru anii 2005.2006, întrucât între patronat și sindicat nu a fost negociată cota de participare la profit a salariaților.
Pe fond a reținut că susținerea intimatei, în sensul că drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază nu a fost dovedită și nu poate fi reținută din următoarele considerente:
O astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 Codul Muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art.154 Codul Muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri;astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce c/val. adaosurilor prevăzute la art.176 din CCM la nivel de ramură, respectiv Paști, C, aprovizionare toamnă-iarnă și c/val. ajutorului material reprezentând cota de gaze naturale de 4000 mc./anual, despre care intimata susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie.
În această situație petenții nu au avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și nu au beneficiat de indexările și majorările acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de societate cu ocazia negocierilor.
Cât privește apărările referitoare la prematuritatea formulării acțiunii, invocată de intimată, s-a reținut că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat si sindicat. Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări; pe cale de consecință, această apărare va fi respinsă ca nefondată.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța a reținut că, prin clauza art.168 alin.1, acesta se raportează la salariul de bază mediu pe SNP SA, iar nu la salariul brut pe unitate, în baza căruia au fost calculate sumele solicitate prin acțiune.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În acest sens intimata SC" SA critică sentința, arătând că fără nici motivare instanța respins excepția dreptului la acțiune, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.
Că cererea petentei nu reprezintă o acțiune în plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui contract colectiv de muncă (CCM ramură).
Precizează că acțiunea petenților se încadrează, sub aspectul prescripției extinctive, în ipoteza art. 283 alin. 1 lit."e" Codul Muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Primul motiv de recurs vizează natura juridică a venitului solicitat de reclamant. Se susține astfel că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază, începând cu anul 1997, acest ajutor nemaiacordându-se separat salariaților, sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a acestui ajutor, ca urmare a introducerii acestuia în salariul de bază al fiecărui salariat SA, cu respectarea art. 187 CCM.
Se mai arată că prin art. 176 din CCM la nivel de unitate se prevede că la nivelul ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 1997. Astfel, începând cu data de 1 iulie 1997, recurenta susține că salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu.
Recursul se admite, avându-se în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă stipulează faptul că, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată în condițiile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
In cauză, sunt aplicabile aceste dispoziții legale care atrag admiterea recursului declarat de pârâtă, casarea hotărârii Tribunalului Gorj și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care, în mod greșit, această instanță a respins acțiunea, cu precizările ulterioare, ca prematur introdusă și nesoluționând fondul cauzei.
Astfel, în ceea ce privește obiectul acțiunii civile, o condiție esențială pentru exercitarea acesteia și dobândirea calității de parte în procesul civil, este reprezentată de dreptul dedus judecății care, pentru a putea fi valorificat pe calea unei cereri în justiție, trebuie să respecte anumite cerințe în sensul că: să fie recunoscut și ocrotit de lege; să fie exercitat potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de legi; să fi exercitat cu bună credință și să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
Sub aspectul ultimei condiții, care nu este îndeplinită, se poate respinge o cerere ca prematur introdusă pentru că dreptul de acționa nu s- născut sau s-a stins, considerându-se că dreptul dedus judecății nu este actual.
Raportând aceste dispoziții de ordin teoretic la datele speței, se constată că în mod greșit prima instanță reținut că excepția prematurității acțiunii formulate de reclamanți, pe baza considerentelor eronate, că nu s-a realizat condiția negocierii între patronat și sindicatul reprezentativ privind cota de participare la profit și constituirea fondului de premiere.
Drepturile respective, solicitate de către reclamanți, nu pot fi considerate că nu există sau că nu sunt actuale, în condițiile în care au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat între părțile contractante (art. 138 și 139 din CCM), contracte ce reprezintă convenția părților, fiind rezultatul unor negocieri și oglindind voința acestora, constituind legea lor conform prevederilor Legii nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, prin negocierea acestor clauze contractuale, intimata SC SA obligându-se să constituie un fond anual de premiere și să acorde salariaților o cotă de participare la profitul anual.
Se constată, astfel, că drepturile respective s-au născut prin negociere, cuvenindu-se părților de la data semnării contractului colectiv de muncă, numai ulterior aceleași părți urmând să stabilească criteriile de acordare și condițiile de diferențiere, aceste prevederi neputând fin interpretate în sensul că drepturile solicitate sunt afectate de un termen sau condiție suspensivă.
Față de cele arătate, se va reține că în mod greșit Tribunalul Gorj nu a soluționat fondul cauzei, astfel încât, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, recursul declarat de pârâtă SC.- se privește ca fiind întemeiat și se va admite, se va casa hotărârea recurată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
I DE:
Admite recursul formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 1020 din 17 februarie 2009, pronunțată Tribunalul Gorj - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
3 ex/ND/05.01.2010
fond.
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu