Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 737/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 737
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva Sentinței Civile nr. 76/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G, ia, ,Liber, G, și și pârâții intimați Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele.
Prin Sentința Civilă nr. 76/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-,a fost admisă acțiunea reclamanților, G, ia, ,Liber, G, și, in contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș,Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, și-n consecință au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 %,începând cu 25.10.2004 și pe viitor, iar pentru reclamanții, și,in calitate de moștenitori ai defunctului,până la data pensionării, drepturi bănești ce vor fi actualizate la data plății efective.
Prin aceeași hotărâre judecătorească pârâta Curtea de Apel Timișoaraa fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni in carnetele de muncă ale reclamanților,iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost îndatorat să aloce fondurile bănești necesare acestor plăți.
Pentru a pronunța această hotărâre,Tribunalul depășit excepția lipsei calității procesual pasive invocată în cauză de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reținând că potrivit art.19 lit.a) și g) al Legii nr.500/2002, pârâtul in discuție are atribuțiile de a pregăti proiectele legii bugetare și ale legilor de rectificare, de a analiza propunerile Ministerului Justiției de includere in legile bugetare a sumelor care fac obiectul litigiului, iar in faza de execuție bugetară, potrivit art. 48 alin.2 din aceeași lege, de a repartiza pe trimestre ordonatorului principal de credite cheltuielile de personal alături de celelalte cheltuieli bugetare aprobate.
În fine,referitor la fondul cauzei, Tribunalul a constatat că reclamanții îndeplinesc funcția de judecători la ribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara și ca atare fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Autorilor acțiunii le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul d eontologic / art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă și care presupune,spre exemplu, sarcina de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-a obținut in această calitate.
De asemenea,pornind de la enunțarea unor acte normative cu caracter special,cum sunt art.3 din G nr.19/2006,aprobată prin Legea nr. 444/2006, art.15 alin.1 din G nr.6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, referitoare la sporul de confidențialitate recunoscut in favoarea altor categorii de bugetari cărora li s-a impus prin lege o obligație similară cu cea a reclamanților, Tribunalul a conchis că autorii acțiunii sunt în mod evident discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică ce fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De aceea,ei pot invoca cu succes prevederile art. 21 alin.1 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate formula in fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare,potrivit dreptului comun.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 11.07.2008, solicitând casarea sentinței supusă reformării și trimiterea cauzei spre rejudecare in primă instanță la Curtea de Apel Timișoara,cu motivarea că judecătorii fondului au ignorat prevederile art. I alin.1 din OUG nr. 75/11.06.2008,care atribuie in favoarea curților de apel competența de soluționare a litigiilor având ca obiect salarizarea magistraților și a personalului auxiliar din sistemul justiției.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Justiției,care a solicitat casarea acesteia,iar pe fond,respingerea acțiunii reclamanților.
Sintetizând motivele de recurs ale Ministerului Justiției,Curtea constată că acestea s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.4 și pct.9 /pr.civ. și au vizat in primul rând depășirea limitelor puterii judecătorești de către instanța de fond, care prin acordarea ( și pentru viitor) a unor drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de actul normativ incident in materia salarizării, respectiv OUG nr. 27/2006 și-ar fi arogat atribuții de putere legiuitoare.
Recurentul mai susține că hotărârea de fond este criticabilă și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor de drept substanțial,mai precis sub aspectul stabilirii eronate a incidenței in cauză a prevederilor OG nr. 137/2000, dar și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, de vreme ce nu există in legislația internă actuală o prevedere legală menită să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru magistrați.
Pârâtul Ministerul Justiției a mai adăugat că magistrații sunt o categorie aparte de salariați din sistemul bugetar, cu un statut specific,reglementat de Legea nr. 303/2004,iar ei nu se pot compara cu celelalte categorii de personal,cum ar fi personalul militar, funcționarii publici cu statut special,ori personalul din aparatul propriu al Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării,Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor etc. Intre categoriile de bugetari mai sus enumerate există diferențe evidente de statut, instituțiile din care fac parte,ori categoriile de informații pentru care se datorează obligația de confidențialitate.
Reclamanții intimați nu s-au prezentat in fața instanței de control judiciar și nu au depus întâmpinare,cu toate că au fost citați cu această mențiune in cursul procesului.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursurile declarate in cauză,prin prisma motivelor invocate și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ., Curtea reține că acestea nu sunt întemeiate,cu următoarele argumente.
Asupra motivului de recurs ce vizează necompetenta Tribunalului dea soluționa cauza in fond, Curtea observă că hotărârea atacată a fost pronunțată in data de 27 mai 2008,in timp ce OUG nr. 75/2008, pe care recurentul și-a fundamentat motivul de casare a fost publicată in Monitorul Oficial nr. 462 abia in 20 iunie 2008, așa încât nu li se poate reproșa judecătorilor fondului nesocotirea unor norme de competență de ordine publică, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.3/pr.civ.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că prin Decizia nr. 104/2009 Curtea Constituțională a României s- pronunțat asupra neconstituționalității prevederilor atributive de competență conținute de art. I și II din OUG nr. 75/2008.Ori, cum potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, Curtea nu mai poate acorda eficiență unor prevederi legale declarate neconstituționale. De aceea, văzând că in cauză sunt aplicabile normele de drept comun in materia litigiilor de muncă, anume art. 284 alin.1 și 2 din Codul Muncii care face trimitere la prevederile art. 2 și 3 din Codul d e Procedură Civilă, apreciază că recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu este întemeiat.
Referitor la criticile ce au fost aduse hotărârii de fond prin recursul declanșat de pârâtul Ministerul Justiției,Curtea reține că, intr-adevăr,dreptul de a stabili prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu,vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de, repaus săptămânal, inclusiv obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la informațiile despre care au luat cunoștință pe parcursul derulării raporturilor de muncă.
Ori dacă pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați Codul Muncii,in ale sale art.20,21,26,117 și următoarele, dar și actele normative cu caracter special ale diferitelor categorii de bugetari cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea direct ori indirect a unor sporuri sau procente egale, ce se raportează la salariile de bază diferențiate in raport cu natura atribuțiilor, modul de acces în respectiva profesie, pregătirea inițială, continuă,modul de negociere etc. nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru executarea obligației de confidențialitate, iar alții nu.
În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,Curtea va înlătura argumentele pârâtului Ministerul Justiției,potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, nici conținutul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu ar putea justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. deoarece în speță instanța de fond nu aînțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,ci să acorde despăgubiri pentru omisiunea legiuitorului.
O atare abordare a atribuțiilor judiciare in materie este conținută de alin. 15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE,privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, in care se menționează că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Curtea nu va putea reține nici incidența in speță a motivului de reformare prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ., de vreme ce prima instanță a apreciat in mod corect că reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică,de confidențialitate" prin Legea de organizare judiciară, Codul d eontologic și respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul magistratului al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Din însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, așa încât aceștia se află într-o situație identică cu salariații bugetari cărora li s-a recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială, ca urmare a faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate. Rezultă deci că reclamanții deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În speță prezintă relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, respectiv existența obligației de confidențialitate în sarcina reclamanților, nefiind determinant criteriul categoriei socio-profesionale pentru că acest aspect al categoriei socio-profesionale nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege.
În concluzie, după cum corect a sesizat și tribunalul, prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
De altfel, doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
In fine,un argument determinant pentru soluția pe care Curtea urmează s-o pronunța asupra recursurilor supuse analizei este și conținutul Deciziei nr. 46/15.12.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție,având de soluționat un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J, a statuat că,in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin.1 lit.d) din Legea nr. 303 /2004,privind statutul judecătorilor și procurorilor,raportat la art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004,privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,modificată și completată,judecătorii procurorii,magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%,calculat la indemnizația brută lunară. date asupra chestiunilor de drept de către instanța supremă sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești,potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ.
Concluzionând asupra argumentelor de fapt și de drept de mai sus,Curtea va face aplicarea art. 312 alin1/pr.civ.,sens in care va respinge ca nefondate cele două recursuri ale pârâților,cu consecința evidentă a menținerii dispozițiilor sentinței de fond,considerată a fi legală și temeinică.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței Civile nr. 76/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 05.06. 2009
Tehnored 05.06.2009/2 ex
Prima instanță: și - Trib.
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Vasilica Sandovici, Dumitru Popescu
