Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 735/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 735
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 432/6 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, R, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S, Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi A, Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic, în reprezentarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâților solicită admiterea recursului promovat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii, pentru motivele arătate în scris.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 432 din 6.05.2008, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, -N, R, ȘI - procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad;, - procurori în cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Arad;, -, TA, - grefieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad;, - grefieri în cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Arad, toți cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cu sediul în loc. A,--10, jud. A împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B, B-dul -. 12-14, sector.4; PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA cu sediul în loc. T,-, jud. T; PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARAD cu sediul în loc. A,--10, jud. A; MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5; PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C S cu sediul în loc. Reșița,--4, jud. S; CAMERA DE CONTURI A cu sediul în loc. A,-, jud. A; CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI cu sediul în B,--24, sector 1; DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM cu sediul în B,--14, sector 5, și a obligat pârâții la plata către reclamanții - magistrați procurori, a primelor de vacanță, egale cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu de odihnă corespondent perioadei 2003 - 2006, obligat pârâții la plata către reclamanții - grefieri a primelor de vacanță, egale cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu de odihnă corespondent perioadei anilor 2003-2004.
A obligat de asemenea pârâții la plata către reclamanți - magistrați procurori și grefieri la actualizarea sumelor cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective, și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanți ale tuturor reclamanților
A fost obligat pârâtul Ministerul economiei și finanțelor să aloce fondurile bănești necesare plății sumelor cuvenite reclamanților, și a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul finanțelor publice, pe care îl obligă să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sumele de bani necesare plății drepturilor bănești către reclamanți.
Pentru a pronunța respectiva soluție, tribunalul Arada reținut următoarele:
Reclamanții sunt procurori respectiv grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și beneficiază de dispozițiile art. 41 indice 1 alin 1 din legea nr. 50/1996 privind salariul și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și completată prin ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/2000 potrivit cărora s-a prevăzut ca magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul pe perioada concediului de odihnă la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Actul normativ a fost publicat și a produs efecte în Monitorul Oficial nr. 425/01.09.2000. Dreptul reclamanților s-a născut din lege ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Dreptul prevăzut în textul legal menționat nu le-a fost conferit reclamanților pentru anii 2005, 2006 întrucât prin art. 3 alin 2 din ordonanța ie urgență a Guvernului nr. 33/2001 acesta a fost suspendat, iar conform prevederilor art. 41 indice 1 alin 1 din legea nr. 50/1996 până la 01.01.2002 cât și prin art. 12 alin 4 din legea nr. 743/2001 termenul de suspendare a aplicării art. 41 indice 1 alin 1 din legea nr. 50/1996 a fost prelungit până la 31.12.2002.
Ulterior acestei reglementări prin legea nr. 631/2002 - termenele prevăzute la art. III din ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a unor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin legea nr. 386/2001 cu modificările ulterioare se prelungesc până la data de 31.12.2003.
Potrivit art. 9 alin 7 din legea nr. 507/2003 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin 2 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare se suspendă până la data de 31.12.2004, iar potrivit art. 8 alin 5 din legea nr. 511/2004 plata premiului anual aferent anului 2005 pentru personalul din instituțiile publice, indiferent de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile de pe lângă unele instituții publice finanțate integral din venituri proprii se efectuează din prevederile bugetare pe anul 2006, începând cu luna ianuarie 2006 iar la alin 7 al art. 8 din legea nr. 511/2004 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă precum și a celor ale art. 32 alin 2 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici republicată. cu modificările ulterioare se suspendă până la data de 31.12.2005.
Revenind la fondul acțiunii, este necesar să observăm dispozițiile art. 64 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care prevăd că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
2 al art. 64 prevede imperativ că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare. În consecință la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art. 41/1 alin. 1 din legea nr. 50/1996 a reintrat în vigoare.
Dar acest drept patrimonial reglementat de legea nr. 50/1996 lege organică potrivit art. 73 lit.j din Constituția revizuită a fost suspendat prin legile ordinare menționate în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conținut a însuși dreptului categoriilor profesionale salarizate în baza acestei legi la plata anuală a primei de concediu, situație ce echivalează cu recunoașterea unui drept patrimonial, vidarea acestuia de însăși substanța sa, lipsindu-1 practic de orice valoare. În acest mod personalul din organele autorității judecătorești, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu, au fost lipsiți de a se bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.
Instanța constată că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența de la instituire până azi, mai mult prin art. 24 alin. 1 din legea nr. 45/2007 pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și legea nr. 486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 s-a prevăzut și s-a dispus plata dreptului pentru anul 2007
Astfel deși dreptul există exercițiul său a fost împiedicat, contravenindu-se astfel art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția din 1991) împrejurare în care instanța va restabili principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare cât și principiul că un drept legal prevăzut are un conținut real, efectiv, neputând fi redus lanudum jus.
În argumentarea acestei soluții instanța are în vedere și dispozițiile art. 38 din actualul cod al muncii în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Dispozițiile constituționale și cele cuprinse în legea nr. 50/1996 și codul muncii amintite sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art. l din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil și în dreptul nostru intern.
Pe lângă sumele bănești care se vor acorda reclamanților pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2003-2006, acestora li se cuvine daune interese compensatorii, în scopul acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art. 161 al.4 și art. 295 al.2 din legea nr. 53/2002, aplicabile și magistraților și procurorilor. Potrivit acestora codul muncii se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale dacă acestea nu sunt complete și se dispune completarea lor cu dreptul comun, respectiv codul muncii, care prevede în art. 161 al.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
Împotriva sentinței susmenționate au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice A și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea recursului declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că obligația de salarizare a reclamanților o are doar Ministerul Justiției și între reclamanți și Ministerul Finanțelor nu există nici un raport contractual, precum și faptul că aplicarea dispozițiilor art. 41 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 sunt lipsite de orice fundamentare legală.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1, 112 din Codul d e procedură civilă, art. 40 alin. 2 din Codul muncii, legea 388/2008 privind bugetul pe anul 2008, legea 50/1996 și OG 37/2008.
Recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2003 - 21.03.2005, reținând în mod netemeinic că sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. A mai invocat faptul că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a încălcat dispozițiile art. 329 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, prin nerespectarea deciziei nr. 23 din 12.12.2005 a Înaltei Curți de casație și Justiție.
A mai arătat recurentul că începând cu data de 01.01.2003 dreptul la primele de vacanță cuvenite magistraților a fost abrogat prin art. 50 din OUG 177/2002, iar prin HG 146/2007 a fost dispusă plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, iar dispunerea plății drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație este nelegală, deoarece nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți Curtea, cu opinia majorității membrilor completului de judecată, constată recursurile întemeiate pentru următoarele motive:
În ceea ce privește primele de vacanță solicitate de reclamanții magistrați, potrivit dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, articol introdus prin OUG nr. 83/2000 ce a intrat în vigoare de la data de 01.01.2001, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută, sau după caz, indemnizația de încadrare brută lunară, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor ce prevedeau dreptul la prima de concediu, prin art. III alin. 2 din OUG nr. 33/2001 (intrată în vigoare la data de 2 martie 2001) privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001 s-a prevăzut că"se suspendă până la data de 1.01.2002 aplicarea prevederilor art. 411alin.1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu pentru odihnă" din Legea nr. 50/1996.
Pe perioada de la data intrării în vigoare a art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin OUG nr. 83/2002 respectiv 01.01.2001 și data intrării în vigoare a normei de suspendare, 02.03.2001, magistrații care au efectuat concediul de odihnă pe anul 2001 au beneficiat de prima de vacanță.
Prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002, termenul prevăzut la art. III din OUG nr. 33/2001 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2002.
Aceleași prevederi au fost introduse prin art. 32 din Legea nr.744/2001 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 (termenul prevăzut la art.III din OUG nr. 33/2001 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2002).
În conformitate cu art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevăzute în art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la data de 31 decembrie 2003.
Ordonanța de urgență nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților publicată în Monitorul Oficial nr.924 din 18 decembrie 2002, prin dispozițiile art. 50 alin. 2, abrogat toate dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică, deci implicit, dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr.50/1996.
Noua lege de salarizare a magistraților (OUG nr.177/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr.347/2003) aplicabilă în perioada 2005-2006 nu a mai prevăzut dreptul la prima de concediu.
Astfel, prin OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1^1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești [.], cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Rezultă deci că dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul la prima de concediu al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi au fost abrogate implicit la data de 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002.
În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Totodată, în considerarea dispozitiilor art. 329 al. 3 teza II cod procedură civilă, instanța are în vedere și Decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație în dosarul nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii. Prin această decizia s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411din Legea nr. 50/1996.
Pentru a se pronunța astfel, ÎCCJ a reținut că "de la 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă".
S-a mai arătat în considerentele acestei decizii faptul că "succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 41^1 alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 41^1 alin. 1 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe. Așa fiind și cum, în raport cu principiul neretroactivității legii civile, înscris în art. 15 din Constituție și în art. 1 din Codul civil, dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu au putere retroactivă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat magistraților prin art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin art. I pct. 38 din OG nr. 83/2000, a existat numai în perioada anilor 2001 - 2002".
În ceea ce privește pe reclamanții intimați grefieri, se constată că dreptul la prima de vacanță instituit prin art. 41^1 alin. 1 din Legea 50/1996 li se cuvine acestora și după apariția OUG 177/2002, acest ultim act normativ menționat având efect doar asupra drepturilor magistraților, plata acestor prime fiind suspendată succesiv prin legile bugetare anuale, precum și prin actele normative anuale de salarizare a funcționarilor publici, respectiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001, art. 32 din Legea nr. 744/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004, art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005.
Prin OUG 146/2007 privind aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 20 decembrie 2007, s-a dispus plata în luna iunie a primelor de vacanță suspendate pentru anii 2003 și 2004, plată ce a fost efectuată către reclamanții grefieri, așa cum rezultă din adeverințele depuse la dosarul cauzei de către pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, astfel încât acțiunea formulată de aceștia a rămas fără obiect.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea, cu opinia majoritară a membrilor completului de judecată, va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 432/6 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, și va modifica în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 432/6 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 mai 2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Notă: Cu opinie separată, în sensul respingerii recursurilor.
PREȘEDINTE,
- -
Red. /21.06. 2009
Tehnored /21.06. 2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt și a dat o justă interpretare dispozițiilor legale incidente în cauză care reglementează, pentru magistrați și personalul auxiliar, dreptul la prima de vacanță pentru anii 2005-2006, drept care se acordă pe lângă indemnizația brută sau după caz, salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Astfel, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a inclus și art. 411alin. 1 în care se prevede că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau plecării în concediu, care se impozitează separat.
Acest drept, în ce-i privește pe reclamanții, personal auxiliar de specialitate, a fost suspendat prin acte normative succesive.
Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, precum și dispozițiile art. 53 din Constituția României revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept cât și reglementările art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Omului și Libertăților Fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existența este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic să devină lipsit de orice valoare (decizia nr. 114/15.01.2008 pronunțată în dosar nr- al Înaltei C de Casație și Justiție).
De altfel prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007, drept pentru care, Guvernul României a aprobat prin Ordonanță de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În ce-i privește pe reclamanții, magistrați, este adevărat că începând cu data de 1 ianuarie 2003, dreptul la primele de vacanță cuvenite acestora a fost abrogat prin art. 50 din OUG nr. 177/2002, contrar susținerilor recurenților, prin abrogarea art. 41 indice 1 din OG nr. 83/2000, însă prin lipsirea reclamanților de dreptul salarial conferit de acest text legal, drept deja câștigat, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 12 Adițional la Convenție, și întrucât nu se constată existențe unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
abrogării acestui articol poate fi constată chiar de instanțele judecătorești după cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 147 alin. 1 cu referire la art. 126 alin. 1 din Constituție, dar și din considerentele deciziei civile nr. 21/10 martie a Înaltei Curți de Casație și de Justiție, pronunțată de Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Mai mult, faptul că această abrogare nu era necesară, rezidă și prin aceea că s-a abrogat numai acestei categorii de salariați din sistemul bugetar, menținându-se pentru alte categorii socio-profesionale, precum polițiștii, sau chiar personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, ulterior fiind reintrodus.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, deoarece dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2000 nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art. 28 lit. f din același act normativ, care prevăd că elaborarea bugetelor se realizează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Calitatea procesuală pasivă a acestui minister nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite, ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Executarea unei sentințe în speță nu ar fi posibilă fără alocarea fondurilor, ori aceasta ar însemna o nefinalizare a procesului conform jurisprudenței CEDO și o încălcare a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenție.
În privința actualizării creanței, în mod corect instanța a procedat în acest fel, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil.
legislativă astfel invocată, trebuie sancționată, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamanților să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel și scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
