Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 750/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 750/
Ședința publică de la 09 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Rizea
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA OMV GRUP, împotriva sentinței civile nr. 493/15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentei pârâte SC Membru Grup, precum și a intimatului reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinarea formulată de intimatul reclamant.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, cât și față de motivele invocate în recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 493/15 mai 2008 a Tribunalului Covasna pârâta SC SA a fost obligată să- plătească reclamantului suma de 9900 lei reprezentând primă de Paști și C pentru perioada 2005 - 2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu din societate, respingându-se totodată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate de către pârâtă.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 400,4 lei reprezentând daune.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut cu privire la excepție, că aceasta este nefondată întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. e din Codul Muncii care se referă la o prescripție specială de 6 luni pentru situația neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze contractuale ale acestuia, ori acțiunea dedusă judecății are ca obiect drepturi salariale.
Pe fond, s-a reținut că potrivit art 168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă "cu ocazia sărbătorilor de Paști și salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe societate", iar pârâta nu și-a respectat obligația de a negocia cu acordarea acestor drepturi bănești.
Apărările pârâtei potrivit cărora începând cu anul 2003 primele de Paști și au fost introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat au fost înlăturate pe considerentul că un contract încheiat în mod valabil reprezintă lege pentru părți câtă vreme nu a fost desființat, iar hotărârea comisiei paretare a SC SA din 2007 nu poate modifica retroactiv clauzele contractelor de muncă pe anii anteriori. De asemenea, s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada că suplimentările salariale solicitate au fost incluse în salariile salariaților și nici nu s-a dovedit că există diferențe între salariul mediu brut și salariul de bază mediu la nivel.
Împotriva hotărârii pronunțate la fond a formulat recurs pârâta SC SA, iar prin motivele de recurs este reiterată excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât se solicită drepturi bănești mai vechi de 6 luni încălcându-se astfel termenul imperativ prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii. În acest sens, prin motivele de recurs se arată că drepturile solicitate prin acțiune nu constituie drepturi salariale pentru a fi prescriptibile în termenul de 3 ani, acest lucru rezultând din analiza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul pe anul 2004 din care rezultă că drepturile solicitate sunt înscrise în capitolul VI intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi", iar nu în capitolul V intitulat "Salarizarea".
Pe fond, soluția atacată este criticată pe considerentul că prima instanță a ignorat faptul că începând cu anul 2004 salariații și-au primit prima de Paști și de C fiind introdusă în salariul de bază. În final, prin motivele de recurs se invocă faptul că instanța de fond a calculat pretențiile admise în funcție de un alt criteriu decât cel prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă, respectiv în funcție de salariul mediu brut în loc de salariul de bază mediu, deși este de notorietate că cele două categorii sunt distincte.
Recursul este fondat în parte, după cum urmează:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, curtea reține că în mod corect prima instanță a respins această excepție deoarece pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă și au un caracter periodic cu scadență anuală. Fiind vorba de drepturi bănești acordate de către angajator salariaților, acestea au ca izvor raporturile de muncă dintre părți și se încadrează în categoria drepturilor salariale ca formă de răsplată pentru munca depusă de salariat în baza contractului individual de muncă. Primele acordate de către angajatori cu diverse ocazii constituie componente ale salariului în sensul art 155 Codul Muncii, reprezentând un "adaos" ce a fost stabilit prin voința părților.
Chiar prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă părțile au folosit noțiunea de " suplimentări salariale"pentru a desemna primele ce constituie sursa pretențiilor din acțiune.
Fiind vorba de drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art 166 alin. 1 și art. 283 lit c Codul Muncii.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. e Codul Muncii care instituie un termen de 6 luni " în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia" întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale.
Curtea reține că nu este fondat nici cel de al doilea motiv de recurs potrivit căruia primele de paști și de crăciun au fost introduse în salariul de bază din 2003. Astfel cum a reținut și instanța de fond voința părților a fost clar exprimată cu ocazia negocierilor pe anul 2003 când la alin. 2 al art 168 din Contractul Colectiv de Muncă s-a prevăzut că " în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 au fost introduse în salarul de bază al fiecărui salariat"
Doar în situația în care o clauză contractuală este susceptibilă de mai multe interpretări este necesar să se apeleze la regulile de interpretare logico - juridice, însă clauza menționată mai sus este clară, iar interpretarea dată de comisia paritară a intimatei în cursul soluționării prezentelor litigii reprezintă adăugare la voința părților.
C de al treilea motiv de recurs este fondat doar în ceea ce privește cuantumul pretențiilor. Recurenta a depus adeverința nr.6576/2007 din care rezultă care au fost salariile de bază medii pe în lunile anterioare acordării drepturilor solicitate pentru a face dovada că pretențiile reclamantei trebuie raportate la dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă care prevăd că valoarea primelor solicitate se calculează în funcție de salariul de bază mediu.
Instanța de fond în mod greșit și-a însușit calculul reclamantei, pronunțând astfel o soluție greșită.
Potrivit adeverinței 6576/2007, prima de Paști pe 2005 avea valoarea de 850 lei, prima de C pe 2005 avea valoarea de 927 lei, prima de Paști pe 2006 avea valoarea de 1047 lei, prima de C pe 2006 avea valoarea de 1160 lei, prima de Paști și de C pe 2007 aveau valoarea fiecare de 1260 lei, în total suma de 6504 lei și nu cea de 9900 lei acordată de instanța de fond, printr-o eroare de calcul matematic, la care se adaugă suma de 298,26 lei calculată conform ncicelui de inflație depus de intimatul reclamant la fond.
Pentru aceste considerente acest motiv de recurs va fi admis și drept consecință, în baza art.3041Cod procedură civilă raportat la art.312 alin.1 Cod procedură civilă, sentința va fi modificată în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de SC SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 493/2008 pronunțată de Tribunalul Covasna pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta la plata sumei de 6504 lei către reclamant cu titlu de drepturi salariale suplimentare neacordate pe anii 2005, 2006, 2007 și la plata sumei de 298,26 lei cu titlu de daune.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 09 Iulie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red DR 10.07.2008
Dact AG 14.07.2008 / 3 ex
Jud fond /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pîrvulescu, Dorina Rizea