Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 755/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 755/R-CM
Ședința publică din 14 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței nr.181/F-CM din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți și intimații-pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față,
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 15.10.2008, reclamanții și R au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul București, Tribunalul Cluj, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de APEL PITEȘTI, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul d e Justiție și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligați să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu luna octombrie 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, sume actualizate la data plății efective; să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au fost edictate mai multe acte normative menite să ofere persoanelor care gestionează informații clasificate, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații, făcându-se referire la dispozițiile art.unic pct.1 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ale personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din indemnizația lunară.
Reclamanții invocă și dispozițiile art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici cu referire la sporul de confidențialitate care se acordă și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității etc. precum și dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor.
Aceștia arată că, prin Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor le revene obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri, decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate, obligație sancționată potrivit dispozițiilor art.99 litera d din Legea nr.303/2004.
Se susține că, prin neacordarea acestui spor s-ar crea un tratament discriminatoriu față de celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul de confidențialitate, discriminare sancționată de art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de art.11 și 20 din Constituția României și art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, precum și art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, acte normative care sancționează toate formele de discriminare.
Prin întâmpinare Institutul Național al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că în actele normative ce reglementează salarizarea magistraților nu a fost și nu este prevăzută acordarea sporului de confidențialitate, astfel că acțiunea nu are temei legal.
De asemenea, conform art.17 din Legea nr.303/2004, auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare egală cu indemnizația brută prevăzută de lege pentru judecătorii și procurorii stagiari, fără adăugarea altor sporuri sau prime.
În subsidiar, în ceea ce privește actualizarea despăgubirilor solicitate de reclamanți, atât în raport de rata inflației, cât și de dobânda legală, arată că, dacă suma daunelor solicitate acoperă și dobânda legală aferentă cuprinsă, de exemplu, în creanța reactualizată solicitată, ar fi injust ca dobânda legală să fie acordată încă odată, prin aplicarea art.1088 alin.1 Cod civil, întrucât paguba suferită de reclamant își are acoperirea integrală în daunele interese rezultate din reactualizarea sumei acordate.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că sporul de confidențialitate pretins nu este prevăzut de legislația care reglementează salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiție.
La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesuale pasive, arătând că între acest pârât și reclamanți nu există raporturi de muncă, iar acordarea acestor drepturi salariale, revine angajatorului, precum și excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că nu are atribuții legale de modificările legii bugetului de stat, iar obligarea sa în acest sens ar echivala cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Prin sentința civilă nr.181/F-CM/12 noiembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Tribunalul București, Tribunalul Cluj, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de APEL PITEȘTI, Institutul Național al Magistraturii și Ministerul Justiției să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna octombrie 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor în raport de perioadele efectiv lucrate la fiecare dintre pârâte, actualizate cu rata inflației până la data plății efective, și să efectueze mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă a fiecărui reclamant.
S-a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de către acesta este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat .
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, Curtea a constatat că acțiunea reclamanților este admisibilă avându-se în vedere că rt.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța a reținut că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Referitor la fondul cauzei, instanța a apreciat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane (sporul acordat judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
S-a reținut ca nefondată susținerea pârâților Ministerul Justiției și a Ministerului Economiei și Finanțelor în sensul că instanța ar fi intrat în sfera legislativului.
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Reclamanții, în calitate de judecători și auditori de justiție, le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Rezultă deci că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Curtea a apreciat astfel că fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele dintre categoriile socio-profesionale cărora le revine obligația de confidențialitate, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare pentru persoane aflate în situații comparabile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Justiției, Institutul Național al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Se arată în recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Nu s-a avut în vedere că în speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă sau să garanteze sporul de confidențialitate al magistraților.
Instanța de fond a stabilit în mod eronat că în cauză se aplică prevederile nr.OG137/2000, întrucât nu ne aflăm în prezența unui drept recunoscut de lege.
Nu s-a avut în vedere că magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.303/2004 și cu drepturi salariale stabilite printr-un act normativ special, respectiv nr.OG27/2006, situația acestora neputând fi comparabilă în nici un fel cu aceea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Ca urmare, nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora între magistrați și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, pentru că așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile emise, diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului.
În consecință, solicită admiterea recursului și a se constata că discriminarea de care vorbește instanța de fond nu există, iar pretențiile reclamanților referitoare la acordarea unui spor de confidențialitate suplimentar față de cele prevăzute de lege sunt nefondate.
În recursul declarat de pârâtul Institutul Național al Magistraturii se critică sentința instanței de fond ca nelegală întrucât în mod greșit s-a admis cererea de chemare în judecată fără a se avea în vedere că în actele normative care reglementează salarizarea magistraților nu a fost și nu este prevăzută acordarea acestui spor de confidențialitate.
Mai mult, auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare care se stabilește pe baza indemnizației brute prevăzute de lege pentru judecătorii și procurorii stagiari fără adăugarea altor sporuri sau prime, cum ar fi acest spor de 15% pentru condiții vătămătoare sau periculoase de muncă.
În subsidiar, în ceea ce privește actualizarea despăgubirilor solicitate de reclamanți în raport de rata inflației și de dobânda legală, acțiunea reclamanților este de asemenea neîntemeiată, întrucât potrivit art.1088 Cod civil, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, situație în care reactualizarea sumei acordate nu trebuie să mai cuprindă și încă o dobândă.
Față de motivele arătate, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și art.3041Cod procedură civilă.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, solicitând a se aplica și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
Se arată astfel că în mod greșit a fost obligată această instituție de a vira fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamanți, iar pe de altă parte, s-a admis excepția lipsei calității procesuale a acesteia.
Nu s-a avut în vedere că între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nici o obligație de garanție și simplul fapt că ordonatorii principali de credite a reclamanților nu a calculat și acordat în mod corect drepturile bănești, nu-i conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească în speță.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților le au instituția angajatoare, respectiv Ministerul Justiției, iar raporturi de muncă există între reclamanți și pârâți, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Față de motivele arătate, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată împotriva acestui pârât.
Recursurile declarate de pârâți urmează a fi respinse.
În recursul declarat de pârâții Ministerul Justiției și Institutul Național de Magistratură se critică sentința instanței de fond ca nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că în mod greșit s-a admis acțiunea formulată de reclamanți pentru plata sporului de confidențialitate de 15% deși în speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă acest spor și reclamanții nu sunt discriminați față de alte categorii de salariați din sistemul bugetar, în ceea ce privește aplicarea acestui spor.
Întrucât este vorba de aceeași încălcare a legii invocată de ambii pârâți, recursurile formulate urmează a fi analizate împreună.
În mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți, reținând că aceștia în calitate de judecători și auditori de justiție au avut impusă prin lege o obligație profesională, imperativă, specifică de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin natura sa activitatea desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând de exemplu în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu, sesizări adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar etc.
Nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.84 lit.e) din Legea nr.567/2004.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul/indemnizația de încadrare.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut, pentru păstrarea confidențialității, în legătură cu informațiile clasificate, un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici a stabilit că sporul de confidențialitate de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr.405/2002 s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Reclamanții se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având în general același conținut. Această obligație nu vizează numai informațiile clasificate.
Excluderea de la plata acestui drept nu poate fi justificată prin reglementarea diferențiată a salariilor.
Diferențierea salariilor în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, conținutul, calitatea și cantitatea muncii se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare lunară sau în salariul de încadrare lunar, neavând nici o legătură cu sporurile salariale.
Acestea din urmă alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.
Invocarea salarizării diferite în funcție de categoria profesională conduce mai degrabă la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale.
În lipsa unei alte justificări obiective a tratamentului diferențiat se va reține existența discriminării, sancționate de dispozițiile art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a căror prioritate este consacrată de dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României revizuită, implicit temeinicia pretențiilor supuse examinării.
În privința cuantumului sporului de confidențialitate, instanța observă faptul că nu au fost invocate criterii care să justifice acordarea unui procent mai mic decât maximul prevăzut de lege.
O reparație integrală a prejudiciului suferit prin neacordarea sporului în discuție presupune actualizarea acestor drepturi bănești cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Instanța de fond a obligat pe pârâți să plătească acest spor reclamanților până la rămânerea irevocabilă a hotărârii și pe viitor. S-au avut în vedere astfel dispozițiilor art.110 Cod procedură civilă, potrivit cărora se poate cere înainte de termen, executarea la termen a unei prestații periodice. De asemenea, s-a dispus acordarea acestor drepturi actualizate cu rata inflației până la data plății efective, fără a se dispune și dobânda legală, situație în care susținerea pârâtului Institutul Național al Magistraturii că nu se datorează și această dobândă este întemeiată, însă nu poate constitui motiv de recurs atâta vreme, cât nu s-a acordat.
Față de cele arătate, recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Institutul Național al Magistraturii sunt neîntemeiate și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice urmează a fi respins.
Prin sentința civilă atacată, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți față de ceilalți și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor.
Este drept că în considerentele sentinței, ultimul alineat, s-a menționat că va fi obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Analizând aceasta se constată că numai dispozitivul hotărârii poate fi atacat cu recurs, deoarece numai această parte a hotărârii constituie ordinul instanței cu privire la raportul juridic dedus judecății și este susceptibil de executare silită. Considerentele hotărârii servesc numai pentru a interpreta dispozitivul, pentru a-i preciza întinderea și înțelesul, necăpătând putere de lucru judecat decât prin dispozitiv și numai în măsura în care el explică și se reflectă în el.
În mod excepțional pentru unele motive de casare, recursul vizează nu numai dispozitivul, ci și considerentele hotărârii, atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, însă nici în această situație, recursul nu vizează exclusiv considerentele.
În speță, prin dispozitivul sentinței, așa cum s-a arătat mai sus, cât și prin minuta încheiată de judecător la pronunțarea acesteia se menționează că s-a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ca urmare, întrucât acest recurent a avut câștig de cauză, recursul său împotriva considerentelor sentinței prin care s-a menționat că va fi obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale urmează a fi respins ca lipsit de interes, întrucât numai dispozitivul hotărârii trece în puterea lucrului judecat.
Așa fiind, toate cele trei recursuri formulate de pârâți urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr.181/F-CM din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./15.04.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Paula Andrada Coțovanu, Nicoleta
