Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 757/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 757/R-CM
Ședința publică din 14 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr.94/F-CM din 15 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza împuternicirii depuse la dosar, lipsind recurentul-reclamant și intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea din oficiu, pune în discuție excepția de tardivitate a formulării recursului de către recurentul-reclamant.
Consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, solicită în principal respingerea recursului ca tardiv formulat și în subsidiar ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 23 iunie 2008, reclamanții, G, și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu citarea expertului în materia discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 2000-2004.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în mod greșit reclamanții au fost privați de dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pe perioada 2000-2004.
Prin Decizia nr. 21 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5/2008, s-a statuat că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la acest spor și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
La inițiativa ministrului justiției, a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobate prin nr.HG 232/2005 măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
A operat astfel întreruperea curgerii termenului de prescripție a dreptului la acțiune, conform art. 17 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 167/1958, cu consecința ștergerii prescripției anterioare și începerii unui nou termen de prescripție de la data de 10.03.2008, data soluționării recursului în interesul legii.
În drept, acțiunea este întemeiată și pe prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Prin încheierea de ședință din 3 iulie 2008, a fost scoasă cauza de pe rol și înaintată spre soluționare Curții de APEL PITEȘTI în baza prevederilor art. II pct. 2 din nr.OUG 75/2008.
În cursul cercetării judecătorești, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, în cazul în care se va admite acțiunea, acesta să ia act de obligația adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă sumele pretinse.
A motivat cererea prin aceea că potrivit art. 131 pct. (1) din Legea nr. 304/2004 republicată privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin întâmpinare, Ministerul Publica invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune, în susținerea căreia a arătat că pentru perioada 2000-01.10.2004, dreptul la acțiune a fost exercitat cu depășirea termenului de prescripție de trei ani reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Prin sentința civilă nr.94/F-CM/15.10.2008, Curtea de APEL PITEȘTIa respins acțiunea formulată de reclamanți, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a xaminat cu prioritate excepția invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a considerat că dreptul material la acțiune al reclamanților s-a prescris pentru următoarele argumentele:
Dreptul invocat de către reclamanți de plată a sporului de risc este unul de creanță ce se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul general de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958, privitor la prescripția extinctivă.
Dreptul material la acțiune a început să curgă de la data la care acesta s-a născut, însă, ca urmare a modificărilor legislative, reclamanții au considerat că s-a întrerupt cursul prescripției, fiind astfel în termenul general de formulare a acțiunii prin care să se recunoască existența dreptului.
Potrivit art.16 din același act normativ, cursul prescripției se poate întrerupe numai pentru cazurile expres prevăzute, respectiv prin recunoașterea dreptului de către debitor, introducerea unei cereri de chemare în judecată ori printr-un act începător de executare.
Reclamanții, în sprijinul pretențiilor lor, au invocat întreruperea cursului prescripției ca urmare a hotărârii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 martie 2008, prin care s-a stabilit că procurorilor și personalului auxiliar li se cuvenea sporul de risc și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000 ce a abrogat plata acestuia.
De la data pronunțării hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții au cunoscut că pot solicita dreptul la plata sporului de risc, astfel că de la această dată a început să curgă un nou termen.
S-a constatat că apărarea reclamanților nu are relevanță juridică întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripției sunt limitativ prevăzute și nu pot să fie extinse la alte cauze asemănătoare.
Împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat în soluționarea unui conflict de interese existența dreptului la plata sporului de risc și după intrarea în vigoare a Ordonanței nr.83/2000, nu presupune o recunoaștere a acestui drept în sensul art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, întrucât această recunoaștere trebuia să provină numai din partea debitorului, și nu a unei autorități publice.
Întrucât actul de recunoaștere a dreptului nu provine din partea debitorului, pentru a se încadra în excepția prevăzută de art.16, instanța de fond a constatat că nu poate fi recunoscută apărarea reclamanților ca o cauză de întrerupere a cursului prescripției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în sensul că la soluționarea excepției privind prescripția dreptului la acțiune nu s-a ținut seama de intervenția întreruperii termenului de prescripție.
Astfel, nu s-a avut în vedere pronunțarea deciziei din 10 martie 2008 prin care a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție recursul în interesul legii și s-a stabilit că procurorilor și personalului auxiliar de specialitate li se cuvenea sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
S-a făcut, prin urmare, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Recurentul mai arată că hotărârea atacată nu a fost comunicată la domiciliul său, ci la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești.
În perioada 10.10.2008 - 05.12.2008 a fost plecat din localitate din motive de sănătate și de aceea nu a luat cunoștință de soluția pronunțată decât la data de 08.12.2008.
Examinând cu prioritate, potrivit art.137 coroborat cu art. 316 și 298 Cod procedură civilă, exercitarea recursului înăuntrul termenului prevăzut de lege, Curtea constată următoarele:
În materia conflictelor de drepturi, Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, modificată a stabilit prin dispozițiile art. 80 un termen de recurs de 10 zile, mai scurt decât cel de drept comun.
Acest termen curge de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În cauză, hotărârea a fost comunicată recurentului-reclamant, la domiciliul ales în acest sens, respectiv la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești în ziua de 17.11.2008. A semnat pentru primirea actului de procedură grefierul, având printre atribuții primirea corespondenței.
Trebuie observat faptul că domiciliul procesual a fost ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești de la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu toate că de pe atunci reclamantul era înscris la pensie.
Dovada de comunicare a hotărârii de la fila 111 din dosar este semnată de persoana însărcinată cu primirea corespondenței, de la serviciul registratură.
Comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond s-a făcut, așa cum rezultă din cele de mai sus, cu respectarea prevederilor art. 93 pr.civ.
Cererea de recurs a fost depusă în instanță în ziua de 10.12.2008, conform plicului poștei.
Până la această dată, termenul de recurs de 10 zile, prevăzut de norma imperativă a fost depășit, ceea ce atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Nu ne aflăm în situația de excepție constând în împiedicarea părții din motive mai presus de voința acesteia în introducerea cererii de recurs.
Lipsa din localitate pentru motive de sănătate nu constituie o imposibilitate de exercitare a căii de atac.
Pentru aceste considerente, în baza art. 103 alin.(1) Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.94/F-CM din 15 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./29.04.2009
Jud.fond: /-
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Paula Andrada Coțovanu, Nicoleta
