Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 758/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.758
Ședința publică din 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursului declarat de reclamanții, și, prin Sindicatul Zona R, cu sediul în municipiul R,-, județul S, împotriva sentinței nr.732 din 06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal se prezintă liderul de sindicat G, pentru reclamanții recurenți, lipsă fiind aceștia, precum și reprezentanții pârâților intimați: Inspectoratul Școlar Județean S, Școala cu Clasele I-VIII nr.1 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care întrebat fiind, reprezentantul recurenților precizează că începând cu data de 1 mai 2008 reclamanții primesc sporul solicitat.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, dă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul reclamanților recurenți, G, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și obligarea pârâților la plata sporului de 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare, pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 1 mai 2008, actualizarea sumelor în raport cu rata inflației la data plății și înscrierea în carnetul de muncă al fiecărui reclamant și în celelalte evidențe salariale a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi salariale.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava - Secția civilă și înregistrată sub nr- din 16.01.2009, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar al Județului S și Școala cu clasele I-VIII, pentru a fi obligați să acorde personalului didactic,didactic auxiliar și nedidactic sporul pentru condiții vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, actualizate în raport cu rata inflației la data plății, precum și la plata în continuare a acestui spor de la data pronunțării hotărârii și până la încetarea raporturilor de serviciu și obligarea pârâților la înscrierea în carnetul de muncă al fiecărui reclamant și în celelalte evidențe salariale a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în sistemul de învățământ sunt cadre didactice, cadre didactice auxiliare și personal nedidactic care își desfășoară activitatea utilizând efectiv calculatorul cel puțin 50% din programul de lucru, iar utilizarea calculatorului poate duce la dobândirea unor afecțiuni, astfel că se impune acordarea sporului salarial în condițiile legii pentru condiții vătămătoare.
Au mai arătat reclamanții că în legătură cu măsura protecției și securității în muncă sporurile la salariu pot fi stabilite până la valoarea maximă permisă de lege, pentru locurile de muncă cu condiții grele sau vătămătoare, mai ales că aceste sporuri pot fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite, fiecare generatoare a unui drept distinct.
Au mai arătat reclamanții că sporul de calculator de 15% din salariul de bază pe care îl solicită a fost și este acordat anumitor categorii de salariați din anumite domenii, iar în măsura în care legea este aplicabilă tuturor în mod egal se încalcă în acest fel principiul nediscriminării.
Reclamanții au mai precizat că în fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică la începutul anului școlar are loc controlul medical efectuat de personalul de specialitate din cadrul medicinii muncii și cu acest prilej au fost expertizate locurile de muncă cu risc pentru sănătate datorită faptului că se lucrează la calculator, angajatul expunându-se radiațiilor emise în timpul efectiv de lucru.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.6 alin.2 și art.241 alin.1 lit.d din Codul muncii, art.8 lit.c din HG nr.281/1993, Legea nr.54/2003, Legea nr.128/1997, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007- 2010 și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ.
Prin sentința civilă nr. 732 din 6 aprilie 2009, Tribunalul Suceavaa respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei Școala cu clasele I-VIII, în funcții de cadre didactice, cadre didactice auxiliare și personal nedidactic, în baza unor contracte individuale de muncă, astfel cum rezultă din adeverințele depuse la dosar.
Invocând dispozițiile art.8 alin.1 lit.c din HG nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările ulterioare, art.24 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010 încheiat conform art.10 și 11 din Legea nr.130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.2895/21/29.12.2006, art.43 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004, precum și art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, tribunalul a reținut că prin art.8 alin.1 lit.c din HG nr.281/1993 nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept, ci a fost instituită o posibilitate a salariaților de a beneficia de acest drept și care este condiționat în ceea ce privește aplicarea la instituțiile bugetare de stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare de către ministere, celelalte instituții centrale și locale ale administrației publice, cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.
Or, reclamanții nu au dovedit în cauză faptul că Ministerul Educației și Cercetării a stabilit că locurile lor de muncă se încadrează în condiții grele de muncă, mărimea concretă a sporului ori condițiile de acordare, iar acest drept nu le-a fost plătit.
De asemenea, tribunalul a reținut că prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 încheiat conform art.10 și 11 din Legea nr.130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.2895/21/29.12.2006 (art.24 alin.1) nu s-a prevăzut imperativ acordarea acestui drept, ci acordarea sa a fost condiționată de prevederea lui în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unități, unități și instituții.
Totodată, tribunalul a reținut că prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004, părțile au prevăzut doar că se acordă salariaților sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite, pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, fără însă a negocia concret cuantumul sporului.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că potrivit art.9 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003- 2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004, acest contract colectiv de muncă se încheie pe durată de un an și intră în vigoare la data înregistrării acestuia, cu posibilitatea de prelungire.
Dacă acest contract nu este denunțat de nici una dintre părți cu minimum 60 de zile înainte de data expirării sau dacă nici una dintre părți nu are inițiativa renegocierii lui, contractul se prelungește automat pe o perioadă de un an.
Prin urmare, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004 a fost valabil inițial pentru perioada 9.01.2004 - 9.01.2005 și, ca urmare a nedenunțării lui, s-a mai prelungit pentru încă un an, respectiv 9.01.2005- 9.01.2006.
În consecință, pentru perioada cu privire la care reclamanții solicită sporul, respectiv 9.01.2006- 9.01.2009, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004 nu mai era în vigoare, întrucât în cuprinsul acestuia nu se specifică faptul că se prelungește pe perioade de câte un an, ci doar pentru un an.
Totodată, instanța nu a reținut nici argumentele invocate de reclamanți privind discriminarea, pentru motivele arătate pe larg în considerentele hotărârii atacate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, prin Sindicatul Liber și Independent "" al Salariaților din Învățământ, Zona R, invocând faptul că, din interpretarea prevederilor art.8 alin. 1 din nr.HG 281/1993, art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Învățământ, art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, se desprinde concluzia că personalul din învățământ beneficiază de acordarea unui spor de 15% din salariul de bază, pentru activitatea desfășurată în condiții periculoase sau vătămătoare.
Datorită exercitării funcțiilor care presupun utilizarea computerului cel puțin 50%, personalul este expus condițiilor vătămătoare de muncă, iar salariații sunt supuși unui risc real de îmbolnăvire profesională, legat direct de profesiuni, așa încât acțiunea lor greșit a fost respinsă.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, art. 8 lit. a din HG281/1993, art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură de învățământ, art. 24 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel național, dispoziții ale Contractelor colective de muncă la nivel național pentru anii 2005-2006, 2007-2010.
În dovedirea cererii de recurs au depus la dosar, în copie, Hotărârea nr. 2 Comisiei Paritare la nivelul Inspectoratului Școlar Județean S (fila 5).
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 5521/01/9.01.2004, valabil ca urmare a nedenunțării lui și pentru perioada 9.01.2005-9.01.2006, prevedea, la art. 36 alin. 4 că, pentru condiții grele de muncă, salariații beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de către minister, cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice.
Art. 24 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006, dispune că, pentru prestarea activității în locurile de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariații au dreptul, după caz, la sporuri la salariul de bază, prevăzute de contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unități, unități și instituții.
HG nr. 281/1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, stabilește că, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, poate fi acordat pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective (art. 8 alin. 1 lit. a).
De asemenea, reține Curtea că, prin Hotărârea nr. 2 Comisiei Paritare la nivelul Inspectoratului Școlar Județean S, întrunită în data de 14.04.2008, (fila 5 dosar recurs), s-a stabilit că se acordă un spor de 10-30%, calculat la salariul de bază, personalului din unitățile de învățământ/inspectoratul școlar, care lucrează la calculator.
Dar, această acordare nu este necondiționată. În art. 2 al aceleiași hotărâri se arată că acest spor se va acorda în funcție de timpul lucrat la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ/Inspectoratul Școlar și a deciziilor emise în acest sens.
Articolul 3 precizează clar - sporul de 10-30% se va acorda după îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.2.
Deși reclamanții au solicitat acordarea acestui spor de la data introducerii acțiunii precum și cu 3 ani anterior introducerii acesteia din coroborarea dispozițiilor mai sus menționate, rezultă că acest drept devine actual din momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.2 din Hotărârea nr.2 a Comisiei Paritare la nivelul S din data de 14.04.2008, respectiv de la emiterea buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.
La dosar a fost depus (fila 9 recurs) Buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr.112 din 25.02.2008, iar din adresa nr.346 din 21 mai 2009 (fila 13 recurs) rezultă că reclamanții primesc sporul de 15% pentru calculator începând cu data de 01.02.2008.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECID E:
Respinge, recursul declarat de reclamanții, și, prin Sindicatul Zona R, cu sediul în municipiul R,-, județul S, împotriva sentinței nr.732 din 06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/ 10.06.2009
Jud.fond.
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Timofte Cristina