Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 82/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 6868/2009)

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.82R

Ședința publică din data de 08.01.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea România (fostă SC România, împotriva deciziei civile nr.2110/R din data de 02.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "drepturi bănești - contestație în anulare".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea Romania prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială nr.37/2009, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de contestație în anulare.

Contestatoarea Romania, prin avocat solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și anularea deciziei civile pronunțată în recurs, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3926/08.05.2008 pronunțată în dosarul nr.24008/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta România SRL și a obligat reclamanta la 1.521,48 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei începând cu data de 1.05.1996, inițial în calitate de reprezentant de vânzări, potrivit contractului individual de munca înregistrat sub nr.-/16.05.1996. Raporturile de muncă au încetat din inițiativa salariatei, prin cererea de demisie înregistrată la intimată cu nr.185/9.03.2006.

Prin decizia nr.1/30.09.2003 intimata a aprobat cererea reclamantei de includere a cotelor variabile de salariu în salariul de bază al acesteia.

La data de 1.10.2003 părțile au convenit prin actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă asupra modificării felului muncii și salariului de bază brut lunar, acesta fiind negociat la 27.000.000 lei (Rol).

Expertul contabil a stabilit, pe baza statelor de plată a drepturilor salariale din perioada septembrie 2003 - martie 2006, că drepturile salariale încasate de reclamantă în această perioadă au fost de 46.541,03 lei, la care s-a adăugat suma de 29.055,63 lei încasată suplimentar, corespunzător vânzărilor. Potrivit expertului, salariul net cuvenit reclamantei pentru salariul brut de 1340 lei este de 47.581,14 lei, iar pentru salariul brut de 2.700 lei este de 72.670,51 lei.

S-a reținut din conținutul deciziei nr.1/30.09.2003 că pârâta și-a exprimat acordul de a include cotele variabile în salariul de bază al reclamantei, la cererea acesteia, urmând ca reținerile reprezentând contribuțiile la bugetul de stat să se facă corespunzător salariului de bază anterior și în plus, în raport de nivelul realizat pentru diferența de salariu ce ar corespunde cotelor variabile. În această situație, instanța de fond a apreciat că de fapt prin actul adițional încheiat pe baza deciziei menționate, părțile nu au convenit asupra unei veritabile majorări a salariului de bază, ci numai asupra stabilirii unei sume care să includă salariul de bază stabilit inițial și suma estimată în funcție de încasările lunare de până la acel moment ale salariatei cu titlu de cote variabile pentru vânzările efectuate, care să nu fie mai mică decât suma corespunzătoare salariului brut de 2700 lei, căci obligațiile cu titlu de contribuții la bugetul statului urmau să se calculeze în același mod ca înainte de adoptarea deciziei, corespunzător salariului brut de 1340 lei și sumelor variabile, cu condiția ca acestea să nu fie mai mici de 2700 lei brut lunar.

Pe baza concluziilor expertului contabil, prima instanță a constatat că suma cuvenită reclamantei cu titlu de drepturi salariale pentru perioada septembrie 2003 - martie 2006 este de 47.581,14 lei, corespunzător salariului brut de 1340 lei, la care se adaugă suma variabilă de 29.055, 63 lei, încasată în funcție de vânzări, și că această sumă este mai mare decât cea care a fost efectiv încasată de salariată. Pentru aceste considerente, reținând că pârâta a dovedit că și-a îndeplinit obligația de plată a drepturilor salariale către reclamantă, în cuantumul convenit de acestea, instanța a respins cererea în pretenții cu acest titlu.

Cererea având ca obiect plata dobânzii legale având caracter accesoriu față de cea privind drepturile salariale, va avea aceeași soartă.

În baza art.274 cod procedură civilă, reclamanta, aflată în culpă procesuală, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de către pârâtă cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, reprezentând onorariu expert, de 150 lei și onorariu avocat, de 1371,48 lei, cuantumul rezultând din chitanțele depuse la filele 110 și 190 din dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.2110/R din data de 02.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admis recursul formulat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.3926 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.24008/LM/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă România SRL, a fost modificată, în tot, sentința atacată, în sensul că a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 23.744,05 Ron, cu titlu de diferențe salariale între salariul cuvenit și cel efectiv încasat pe perioada 1.10.2003 - 9.03.2006 și suma de 6.908,78 Ron, reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume, în total suma de 30.652,83 Ron, precum și la plata către reclamantă a sumei de 6379,70 Ron, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu expert și avocat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că alariul de bază constituie partea principală a salariului total, ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare calificarea, pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. Acesta reprezintă partea fixă și principală a salariului, în raport cu care se calculează și celelalte drepturi ale salariaților.

și sporurile la salariu, indemnizațiile formează o parte variabilă a salariului pentru că se plătesc numai în raport de performanțele personale individuale ale fiecărui salariat, obținute prin muncă, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, pentru compensarea pe această cale, a efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca, dacă experiența dobândită pe durata vechimii în muncă se concretizează în creșterea economică a muncii prestate.

În concret, salariul de bază al reclamantei înscris în actul adițional la contractul individual de muncă nr.1/1.10.2003 și în contractul de muncă al salariatului este de 27.000.000 lei vechi și nu cel încasat de 13.400.000 lei, aspect recunoscut de altfel și de angajator prin întâmpinarea depusă la dosar la instanța de fond.

Numai că, în mod greșit prima instanță a apreciat că raportat la conținutul Deciziei nr.1/30.09.2003 prin care s-a decis includerea cotelor salariale în salariul de bază al reclamantei, practic părțile nu au convenit asupra unei veritabile majorări a salariului de bază, ci numai asupra stabilirii unei sume ce se include în salariul de bază, raportat la vânzările efectuate, fapt ce s-a concretizat de altfel în actul adițional nr.1/1.10.2003 atașat la fila 69 dosar fond. Practic, prima instanță transformă conținutul unei decizii a angajatorului Decizia nr.1/30.09.2003 într-un veritabil act adițional, situație inadmisibilă.

Or, în speță raportat la conținutul în date al înscrisurilor sus menționate Decizia nr. 1/30.09.2003, actul adițional nr.1/1.10.2003, a carnetului de muncă al recurentei poziția 20 și poziția procesuală a pârâtei de recunoaștere a acestui aspect, instanța de recurs conchide că salariul de bază este de 27.000.000 lei vechi, existând astfel diferențe salariale neachitate, raportat la salariul efectiv încasat de 13.400.000 lei, prima instanță a realizat astfel o greșită interpretare a probelor administrate în cauză, cât și a normelor de drept material incidente în cauză, art.154 alin.1, art.161-166 Codul muncii, salariul de bază de încadrare fiind cel înscris în carnetul de muncă și în actul adițional sus-menționat - respectiv suma de 27.000.000m lei și nu de 13.400.000 lei vechi la care s-ar adăuga anumite cote variabile, inclusiv procentul din vânzări.

Raportat la aceste considerente, singura problemă care se pune în speța dedusă judecății este evident aceea a cuantificării sumei, avându-se în vedere că în speță s-au efectuat două expertize contabile.

Instanța de recurs a constatat astfel că prima instanță corect a apreciat nul primul raport de expertiză contabilă efectuat în cauză. Astfel, conform art.208 alin.1 pr.civ. dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi realizată decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele, orele când începe și continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului, dovadă inexistentă în cauză. În atare condiții, pentru încălcarea dispozițiilor privitoare la citarea părților la efectuarea expertizei corect s-a aplicat sancțiunea nulității expertizei în condițiile în care a fost invocată de partea interesată (intimatul-angajator) la prima zi de înfățișare după săvârșirea expertizei.

Numai că în mod greșit la refacerea expertizei, instanța de fond a stabilit un nou obiectiv în afara celor stabilite inițial, respectiv de a calcula procentele realizate din vânzare. Cum însă raportul de expertiză este un mijloc de probă ce poate fi cenzurat de instanța de judecată în cadrul procesului în care a fost administrată această probă, evident că instanța de control se va raporta la raportul de expertiză refăcut, însă fără a lua în considerare acest ultim obiectiv, cu atât mai mult cu cât așa cum s-a mai arătat salariul de bază, este cel înscris în carnetul de muncă, salariu ce nu include însă procentul din vânzări. Ori, concluziile expertizei contabile refăcute - fila 166 dosar fond - expert atestă clar că există diferențe între salariul brut de 27.000.000 lei înscris în carnetul de muncă și cel efectiv încasat, diferențe estimate la suma totală de 30.652,83 RON, reprezentând diferențe salariale pentru perioada 1.10.2003-9.03.2006 (23.744.055/200) și 6.908,78 Ron dobânda legală aferentă. Instanța de recurs s-a raportat astfel la concluziile acestui ultim raport de expertiză, întrucât constatările sale se coroborează și cu probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză (act adițional nr.1/1.10.2003, copie carnet de muncă în poziția 20), concluziile sale finale și temeiurile pe care au fost fondate formând convingerea că exprimă un punct de vedere corect.

Acordarea dobânzii legale se justifică în temeiul art.1088 Cod civil, pentru a asigura persoanei prejudiciate o reparare integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate cu atât mai mult cu cât acestea sunt drepturi bănești cuvenite din raporturile de muncă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâtă România SRL ( fostă SC România.

În motivarea contestației, întemeiată în drept pe dispozițiile art.318 pr.civ. s-a arătat că n ceea ce privește cuantumul sumelor la care contestatoarea a fost obligată, instanța de recurs nu a apreciat in mod corect cuantumul acestor sume raportat in primul rând și la petitul cererii de chemare in judecata formulata de însăși intimata având in vedere probele administrate in cauza respectiv expertiza Tehnica de specialitate contabila in cuprinsul căreia se stabilesc alte sume decât cele reținute de către instanța de recurs.

Astfel, in cadrul cererii introductive, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând diferența dintre salariul net aferent salariului brut de 2700 lei si salariul net de 1340 lei (efectiv încasat), precum si dobânda legala.

În fata instanței de fond au fost efectuate doua expertize contabile, prima dintre acestea fiind anulata de către instanța de fond deoarece a fost efectuata cu încălcarea prevederilor legale, acesta fiind de altfel si motivul pentru care s-a dispus efectuarea unui noua raport de expertiza.

În cadrul acestui nou raport de expertiza, expertul tehnic desemnat a stabilit următoarele concluzii respectiv: suma totala a diferențelor salariale aferente perioadei 1.10.2003- 09.03.2006 este in cuantum de 23.545,63 lei; dobânda datorata de către subscrisa pentru acesta suma este de 6.154,29 lei.

Instanța de recurs insa, prin decizia civila nr.2110/R/2.04.2009 a admis recursul formulat de către recurenta si a stabilit obligarea intimatei la plata unor sume de bani reprezentând tocmai aceasta diferența salarială.

Astfel, instanța de recurs s-a raportat, în stabilirea acestor sume la un raport de expertiza ce a fost in mod legal înlăturat de către instanța de fond, aceasta trebuind sa ia in calcul si sa se raporteze la al doilea raport de expertiza tehnica contabila ce stabilește următoarele sume: suma totala a diferențelor salariale aferente perioadei 1.10.2003- 09.03.2006 este in cuantum de 23.545,63 lei; dobânda datorata de către subscrisa pentru acesta suma este de 6.154,29 lei.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către contestatoare, încadrate în dispozițiile art.318 alin.1 pr.civ. Curtea reține următoarele:

Ipoteza reglementată de dispozițiile art.318 pr.civ. nu se regăsește în speța de față, deoarece potrivit acestui articol, "otărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Textul de lege vizează greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece, în caz contrar s-ar da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, ceea ce ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac.

Ipoteza prevăzută de lege prin art.318 teza I-a pr.civ. vizează erori materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unor soluții greșite. Este vorba deci, despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată, aspect ce nu se regăsește în speța de față, deoarece susținerile contestatoarei prin care se critică măsura dispusă de către instanța de recurs de raportare la stabilirea sumelor datorate de societate către reclamantă la un raport de expertiză, cu privire la care instanța de recurs a dispus că, în mod greșit la refacerea expertizei instanța de fond a stabilit un nou obiectiv înafara celor stabilite inițial, și motivându-și soluția dată în recurs prin reaprecierea probelor administrate în cauză, poate constitui, eventual, o greșeală de judecată și nu o eroare materială în sensul prevăzut de dispozițiile art.318 pr.civ.

Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art.318 pr.civ. Curtea va respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatoarea România (fostă SC Romania, împotriva deciziei civile nr.2110/R din data de 02.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

18.01.2010

Jud. recurs:;;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 82/2010. Curtea de Apel Bucuresti