Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 840/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 840/R-CM
Ședința publică din 28 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Corina
Judecător - --
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LD3ERTĂȚILOR și ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.232 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, înalta Curte de Casație și Justiție, intimata-reclamantă, intimații-pârâți Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă și admiterea excepției lipsei de interes a reclamantei, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Având cuvântul asupra recursurilor declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și înalta Curte de Casație și Justiție, arată că este de acord cu admiterea lor așa cum au fost formulate.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
La data de 15.08.2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la: acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în cele trei etape, astfel: cu 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2%, începând cu 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul septembrie 2007; acordarea sporului de confidențialitate de 15% începând cu data de 30.07.2007 și până la data de 14.11.2007 și a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective, pe perioada 30.07.2007-14.11.2007; obligarea la plata sporului de 10%, acordat grefierilor de la executări penale și civile, pe perioada 30.07.2007-14.11.2007 și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
în motivarea acțiunii se arată că prin acțiunile introduse la instanțe, personalul auxiliar de specialitate a solicitat creșterile salariale, acțiuni care au fost admise, încât prin excluderea reclamantei de la aceste creșteri salariale acordate s-a creat un caz de discriminare.
In drept se invocă, prevederile art.21 alin.l din nr.OG137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției se solicită respingerea acțiunii, cu privire la primul capăt de cerere arătând că personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
în ce privește cel de-al doilea capăt de cerere referitor la sporul de 15% de confidențialitate se arată că acesta nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate cu cel al diferitelor categorii de salariați, situația nefiind comparabilă, astfel că nu poate fi vorba de o discriminare.
De asemenea, se arată că în ce privește indemnizația lunară de 10% din salariul de bază aceasta nu se cuvine decât categoriilor de grefier expres și limitativ prevăzute de legea specială.
înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a acesteia, cu motivarea că este organ al puterii judecătorești, în timp ce Ministerul Justiției este organ de specialitate al Administrației Publice Centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului, fiind ordonator principal de credite.
Menționează că Ministerul Justiției este subiect de drept distinct și stă în judecată în nume propriu, participă nemijlocit ca subiect de drepturi și obligații în proces, situație în care se impune să fie citat în calitate de pârât în nume propriu.
în urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.232 din 27 februarie 2009, respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de înalta Curte de casație și Justiție prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâți să plătească acesteia drepturile salariale, și anume: creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007 la art.l alin.l în cele trei etape, astfel: cu 5% începând cu data de 01 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007; sporul de confidențialitate
în cuantum de 15%, calculat la salariul de încadrare brut lunar pentru perioada 30 iulie 2007 - 14 noiembrie 2007, precum și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de încadrare brut lunar pentru perioada 30 iulie - 14 noiembrie 2007, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins capătul de cerere privind sporul de 10% acordat grefierilor ce execută lucrări privind executările penale și civile, calculat la salariul de încadrare brut lunar pentru perioada 30 iulie 2007 - 14 noiembrie 2007.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că prin Decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
înalta Curtea concluzionat că art.I pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. alin.l din Constituția României și își încetează efectele.
Rezultă deci că reclamanta este îndreptățită să solicite acest spor pe perioada 30.07.2007-14.11.2007.
Referitor la sporul de 15% s-a constatat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care, având caracter sinalagmatic, presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.I6 alin.l și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art. din Codul muncii.
Față de aceste considerații, este cert că reclamanta se află într-o situație comparabilă și chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Referitor la acordarea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr. 10/2007, s-a constatat că prin nr.OG 10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează:5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate judecătorilor și personalului auxiliar, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariate substanțiale în anii 2006 și 2007.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din Declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. în acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
S-a constatat, de asemenea, că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților și personalului auxiliar.
Reclamanta se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG 10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariate care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariate care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea sporului de 10%, acordat grefierilor de la executări penale și civile, instanța a constatat că această cerere este neîntemeiată.
Potrivit art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG83/2000, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut raportat la timpul efectiv lucrat în aceste activități.
De asemenea, conform dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești art.38 alin.2, art.42 alin.2 și art.48, personalul auxiliar este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției de către președintele secției.
Revine președintelui instanței atribuția de a stabili, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia.
Așadar, atribuțiile personalului auxiliar repartizat prin ordin de serviciu se stabilesc prin fișa postului de către președintele instanței.
Din analiza textelor de lege menționate, tribunalul a reținut că trecerea personalului auxiliar pe unul din posturile enumerate de art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 nu impune condiția existenței unui examen sau concurs.
Reclamanta invocă existența în cauză a unui tratament discriminatoriu.
Prin decizia nr.24 din 12 mai 2008, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că dispozițiile art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 și ale art.3 alin.8 din nr.OG8/2007 se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele sus menționate.
Prin urmare, prevederile legale aplicabile unei anumite categorii de grefieri nu se pot extinde și asupra celorlalți grefieri care nu fac parte din categoriile expres și limitativ prevăzute de lege.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și înalta Curte de Casație și Justiție
Se arată, în recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
1. La pronunțarea sentinței instanța de fond, prin acordarea creșterilor salariale reclamantei, prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
2. Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În mod greșit s-a reținut că personalul auxiliar se află în situații similare și comparabile cu alte persoane din alte categorii profesionale și nu s-a avut în vedere că grefierii și personalul conex au beneficiat în anul 2007 de indexări în temeiul prevederilor cuprinse în legea specială de salarizare.
Referitor la sporul de 50%, instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50%, însă avându-se în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, pretențiile reclamantei - personal auxiliar - sunt nefondate după această dată.
Referitor la sporul de 15% de confidențialitate, instanța de fond nu a avut în vedere că în speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate al personalului auxiliar al instanțelor.
Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor stabilește condițiile în care grefierii sunt numiți de președinții curților de apel, cât și condițiile de promovare, suspendare, delegare și detașare, rezultând astfel că acest personal beneficiază de un statut propriu, diferit de cel al altor categorii profesionale.
Pe de altă parte, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de legea specială de salarizare, respectiv nr.OG8/2007 și nu le pot fi aplicabile alte dispoziții legale care reglementează salarizarea altor categorii profesionale.
Față de aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Nu s-a avut în vedere că față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv drepturi salariale, această instituție nu poate avea nicio obligație față de reclamantă, cu care nu are niciun fel de raporturi juridice pentru a se justifica în vreun fel calitatea procesuală pasivă.
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada culpei procesuale a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru ca acesta să poată fi obligat la alocarea fondurilor necesare plății.
Și pe fondul cauzei se arată că acțiunea reclamantei este nefondată în ceea ce privește drepturile salariale solicitate.
În recursul declarat de înalta Curte de Casație și Justiție se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, întrucât în mod greșit s-a reținut calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte cu care reclamanta nu s-a aflat niciodată în raporturi de muncă.
Întrucât reclamanta nu a desfășurat niciodată activitate în cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de această pârâtă.
Recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și înalta Curte de Casație și Justiție sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Referitor la recursul Ministerul Finanțelor Publice se constată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de acest pârât și a admis acțiunea formulată obligându-1 să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor salariale respective.
Curtea constată că, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății datorate cu acest titlu de către instituția la care este angajată reclamanta. Aceasta, întrucât, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțelor publice, nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acest minister are atribuții în ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective, anterior adoptării Legii bugetului de stat.
Pe de altă parte, acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, aceste sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
împrejurarea că ordonatorul principal de credite, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantei, neacordându-i sporul solicitat, nu poate conduce la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorul principal de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Cum Ministerul Finanțelor Publice nu are niciun rol în adoptarea acestor acte normative, legea bugetară fiind adoptată de Parlamentul României, iar ordonanțele fiind emise de Guvernul României, nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești solicitate de reclamantă, întrucât nu are în atribuțiile sale obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci numai atribuții în derularea unui proces legislativ prin întocmirea proiectului de buget.
Așa fiind, întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în alocarea sumelor de la bugetul de stat instanța de fond trebuie să respingă acțiunea formulată împotriva acestuia.
Și recursul declarat de înalta Curte de Casație și Justiție este întemeiat, întrucât din actele dosarului rezultă că reclamanta nu s-a aflat niciodată în raportul de muncă cu aceasta, iar calitatea procesuală pasivă a unei părți în litigiu, presupune esența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Cum reclamanta nu a desfășurat activitate în cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, între acestea neexistând raporturi de muncă, instanța de fond trebuia să respingă acțiunea formulată.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este nefondat.
Primul motiv de recurs vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.l 1 alin.(l) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.l6 alin.(l) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
C de-al doilea motiv de recurs vizează nerespectarea și aplicarea greșită a legii prin acordarea reclamantei a sporurilor menționate în sentință.
Referitor la acordarea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr. 10/2007, se constată că prin nr.OG 10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate judecătorilor și personalului auxiliar, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. In acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Se constată de asemenea că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal:1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar;2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților și personalului auxiliar.
Reclamanta se află însă în situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că este tot persoană salariată de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu poate beneficia decât de acele creșteri salariale care îi sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
In aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților și a personalului auxiliar de la beneficul creșterilor salariale.
Referitor la sporul de 50% din salariul de bază, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, se constată că acest spor a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin Decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a reținut prin această decizie că prin art.I pct.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, însă abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă. Potrivit art. alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. în baza acestei dispoziții constituționale, prin art.I lit.Q pct.1 din Legea nr. 125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. în acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr. 189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
S-a mai reținut în decizia pronunțată în recurs în interesul legii că norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art. 23 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
unei legi sau ordonanțe poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești, însă Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretareaper a contrarioa art.147 alin.l, cu referire la art.126 alin.l din Constituție, instanțelor judecătorești.
Ca atare, Înalta Curtea concluzionat că art.I pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.l din Constituția României, și își încetează efectele.
Rezultă deci că reclamanta este îndreptățită să solicite acest spor pe perioada 30 iulie 2007-14 noiembrie 2007.
Referitor la sporul de 15% se constată că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.l6 alin.l și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Față de aceste considerații, este cert că reclamanta se află într-o situație comparabilă și chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Sistemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamantei.
Prin urmare, aprecierea discriminării nu se face prin prisma criteriului socio-profesional, apartenența unei persoane de o anumită profesie nefîind motiv pentru includerea sau excluderea ei de la aplicarea sporului de confidențialitate care se acordă exclusiv funcție de obligația de confidențialitate, ce implică corelativ o contraprestație din partea celui căruia îi profită.
Dacă diferențierea salariilor se face în raport de nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, aceasta nu privește și sporurile salariale care se acordă în considerarea unor criterii specifice, în cauză, păstrarea confidențialității asupra datelor și informațiilor obținute în executarea obligațiilor de muncă.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
La fel, se grevează pe art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție, pe art.14 din Convenție, Protocolul 12 care interzice discriminarea și art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Față de cele arătate, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției apare în totalitate nefondat și în baza art.312 alin.l Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, împotriva sentinței civile nr.232 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta și pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de acești pârâți.
Menține în rest sentința.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red./9.05.2009
/GM/4 ex.
Jud.fond: /
Opinie separată
de noi, judecător - -- asupra recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de V împotriva sentinței civile nr.232 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta și pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, în sensul respingerii lui ca nefondat, cu opinie comună, asupra celorlalte recursuri.
Un raport de muncă în sens clasic reclamanții nu au, prin activitatea acestora realizându-se în fapt puterea judecătorească.
Astfel, recurenta greșit califică raportul atipic de munca a fi încheiat cu instanța de judecată în cadrul căreia reclamanții activează.
Acesta nu se încheie cu o anumită instanță de judecată, care constituie numai locul unde, pentru o anumită perioadă de timp, activitatea jurisdicțională se desfășoară.
Aceste raporturi, în esența lor, sunt încheiate cu Statul, persoana numită, ca magistrat, prin decret al Președintelui exercitând autoritatea publică a puterii jurisdicționale., în sarcina Statului, ia naștere obligația de plată indemnizației obișnuielnic numite salariu, pentru magistrați.
Statul este cel care exercită puterile, prin ramura legislativă, executivă, jurisdicțională și reprezentativă.
În exercițiul acestor puteri, Statul angajează persoane în fiecare domeniu în parte, răspunzând de salarizarea acestora în conformitate cu propriile sale norme.
Ca atare, atât Ministerul Justiției cât și Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalele și curțile de apel, stau în procesele legate de litigiile salariale ca intermediari mai îndepărtați sau mai apropiați ai unuia și același angajator general, Statul Român, fiecare dintre cei de mai sus având atribuțiuni concrete în desfășurarea acestor raporturi cu persoanele prin intermediul cărora se exercită autoritatea respectivă, în cazul de față autoritatea jurisdicțională.
Cât despre obligațiile concrete în constituirea și alocarea unor astfel de fonduri, ele revin recurentului, așa cum prima instanță de fond a reținut,
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din nr.HG208/2005 și ale art.3 din nr.HG386/2007.
Recurentul nu arată de ce nu ar fi legală reținerea potrivit căreia, în temeiul dispozițiilor art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de sat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligarea sa, are ca temei dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, neputându-se spune că acest pârât nu a manifestat, încă, o opoziție în ceea ce privește alocarea fondurilor, câtă vreme, formulează motive de netemeinicie, motiv pentru care critica se constată a fi nefondată.
Judecător,
-
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Corina
