Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 856/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 856/R-CM
Ședința publică din 29 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței nr.114/F-CM din 21 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru
Cauza a avut termen de judecată la data de 28 aprilie 2009, când
s-a întocmit încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Constată că la data de 5.11.2007, reclamanții, R( ), C, (), C, (), -, -, (), au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel București, Tribunalul București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunță să recunoască discriminarea să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu luna septembrie 2004 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective.
Solicită, de asemenea, obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială și sunt discriminați față de restul personalului bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate menționat, deși au obligația ca și ceilalți salariați din sistemul bugetar să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în exercițiul profesiei.
Astfel prin art.3 din Legea nr.444/2006, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Reclamanții mai arată că prin art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din 24 august 2005 s-a instituit obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-a obținut în această calitate, deci să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul. Acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea, recunoașterea folosinței și exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor la remunerarea pentru păstrarea confidențialității unor date.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea acțiunii, arătând că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul reglementat de OG nr.137/2000.
În al doilea rând, dispozițiile referitoare la acordarea sporului de confidențialitate, nu sunt discriminatorii.
Conținutul diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte.
La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, susținând că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
Raportul juridic de serviciu este creat între reclamanți și ceilalți pârâți, situație în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la virarea vreunei sume de bani, acțiunea față de acesta urmând a fi respinsă.
Prin încheierea de ședință din 28.01.2008 a Tribunalului București, Secția a VIII-a civilă, s-a înaintat cauza spre soluționare Tribunalului Argeș, urmare a admiterii cererii de strămutare din 10.01.2008, pronunțată de Înalta curte de Casație și Justiție.
Tribunalul Argeș prin încheierea camerei de consiliu din 11.07.2008, în baza art. I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008 a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de Apel Pitești spre competentă soluționare, cauza fiind înregistrată la aceasta la data de 22.07.2008.
Prin sentința nr.114/F-CM din 21 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 26.10.2004 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație la momentul plății efective.
A obligat pe pârâta Curtea de Apel București să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
S-a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că reclamanții funcționează ca personal auxiliar de specialitate la Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, iar potrivit art.99 lit.d și art.4 din Legea nr.303/2004, precum și art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea nr.328 din 24 august 2005, au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile obținute în această calitate, deci să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile ce le parvin în exercițiul funcției.
Mai mult, nerespectarea secretului deliberării sau al confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară - pentru care este posibilă aplicarea unei sancțiuni disciplinare - inclusiv excluderea din magistratură, cea mai gravă pe scara ierarhică a sancțiunilor prevăzute de legea specială pentru aceștia.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiunilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul (indemnizația) de încadrare.
În acest sens, instanța reține că funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ, beneficiază de acest spor de confidențialitate.
În această situație se pune problema de a aprecia dacă personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești se află în situație comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor în beneficiul lor constituie o discriminare sub acest aspect, avându-se în vedere Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării care constituie aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării.
Prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
S-a apreciat astfel că reclamanții se află nu doar într-o situație comparabilă, dar chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Sub acest ultim aspect se constată că sistemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților.
Prin urmare, aprecierea discriminării nu se face prin prisma criteriului socio-profesional, apartenența unei persoane de o anumită profesie nefiind motiv pentru includerea sau excluderea ei de la aplicarea sporului de confidențialitate care se acordă exclusiv funcție de obligația de confidențialitate, ce implică corelativ o contraprestație din partea celui căruia îi profită.
Dacă diferențierea salariilor se face în raport de nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, aceasta nu privește și sporurile salariale care se acordă în considerarea unor criterii specifice, în cauză, păstrarea confidențialității asupra datelor și informațiilor obținute în executarea obligațiilor de muncă.
În consecință, prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanții au fost discriminați în sensul art.2 alin.1 și 3 și art.6 din nr.OG137/2000, aflându-se în mod clar într-o situație juridică și faptică identică și comparabilă ce fundamentează acordarea acestui spor și pentru alte categorii de personal.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
La fel, se grevează pe art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție, pe art.14 din Convenție, Protocolul 12 care interzice discriminarea și art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Față de cele expuse este inexact că acordarea sporului de confidențialitate nu are suport legal pentru reclamanți și că aceștia nu se află în situații comparabile cu alte categorii de personal pentru care este prevăzut.
În ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, s-a constatat că avându-se în vedere prevederile art.161 pct.4 din Codul muncii, precum și faptul că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului.
Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
În baza Decretului nr.92/1976, a fost obligată Curtea de Apel București să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Referitor la acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, avându-se în vedere apărările acestuia, instanța a reținut că nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății datorate cu acest titlu de către instituția la care sunt angajați reclamanții. Aceasta, întrucât, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțelor publice, nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acest minister are atribuții în ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective, anterior adoptării Legii bugetului de stat.
Pe de altă parte, acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, aceste sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
Împrejurarea că ordonatorul principal de credite, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, neacordându-le sporul solicitat, nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorul principal de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Ministerul Justiției, criticând-o pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă astfel:
1.- Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a grefierilor, respectiv nr.OUG8/2007.
Intimații sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia decât de drepturile prevăzute expres în favoarea lor.
Acordarea acestui spor de 15% înseamnă o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
De altfel, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;
2.- În cazul neacordării sporului de confidențialitate nu poate fi reținută o încălcare a nr.OG137/2000 a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu ne aflăm în fața unui drept la acest spor, ca drept recunoscut și protejat de lege pentru personalul auxiliar de specialitate, întrucât nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi acest personal spor de confidențialitate.
Nu există nici discriminare în raport de prevederile art.1 alin.3 din nr.OUG137/2000, deoarece personalul auxiliar de specialitate reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004, respectiv nr.OUG8/2007, iar situația acestui personal nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, întrucât statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite, instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, iar categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă nr.OG19/2006 sunt diferite față de cele la care se referă Legea nr.567/2004.
De asemenea, situația grefierilor nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a funcționarilor publici și nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării întrucât statutul acestora din urmă este diferit, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și casarea sentinței.
Recursul este nefondat sub aspectele tuturor criticilor invocate.
Astfel, așa cum bine a reținut și instanța de fond, potrivit dispozițiilor art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.145/25005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, reclamantele au obligația de a păstra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Art.4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe, între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Principiul nediscriminării este reglementat și în dreptul intern, prin dispozițiile art.6 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și prin nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e, punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Este adevărat că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 au fost declarate neconstituționale, prin deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820 și 821 din 3.07.2008, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, însă dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar în caz de neconcordanță, se aplică reglementările internaționale, așa după cum s-a arătat și anterior.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Toate aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță, iar prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamantele ar fi prejudiciate, întrucât se află în aceeași situație juridică și faptică cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, fiind evident vorba despre o situație comparabilă numai că, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul de natură salarială prin acte normative, ca de exemplu: art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, art.15 alin.1 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, etc.
Nu în ultimul rând trebuie menționată și decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Această decizie este obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
În consecință, criticile formulate nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar, astfel că, în baza art.291 Codul muncii și art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței nr.114/F-CM din 21 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, R( ), C, (), C, (), -, -, (), și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie
Grefier,
Red./27.05.2009
GM/2 ex.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Ion Rebeca, Georgiana
