Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 862/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 862/
Ședința publică din 30 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în S, Calea - nr.18, județul M, împotriva sentinței civile nr.1730 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentanta pârâtei-recurente SC SRL, av. și reprezentanta reclamantului-intimat Sindicatul MEDIA SIND M, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
au sosit relațiile solicitate de instanță la termenul anterior din partea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș.
Reprezentantele părților declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înaintată la 11 martie 2008 la Tribunalul Mureș, reclamanta prin HG reprezentant legal Sindicatul Mac hemat în judecată pe pârâta SC""SRL S, solicitând obligarea acesteia la plata diferenței dintre salariul efectiv primit și salariul cuvenit potrivit contractelor colective de muncă la nivel național pe perioada 2007 - 2010 și respectiv, 2006 - 2007; diferențele solicitate vizează intervalul 1 ianuarie 2006 - 8 iunie 2007 și respectiv 8 iunie 2007 - 17 decembrie 2007.
În susținerea acțiunii reclamanta a relevat că este angajată la societatea pârâtă în calitate de reporter radio având un salariu efectiv încasat de 455 lei lunar, deși potrivit art.40 din cele două contracte colective de muncă sus indicate, salariul cuvenit pe perioadele de referință trebuia să fie 1056 lei lunar și respectiv 1100 lei lunar.
Prin sentința civilă nr.1730 din 17 octombrie 2008 Tribunalului Mureșs -a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă și s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantă conform solicitării, soluția fiind fundamentată pe disp.art.40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național coroborat cu dispozițiile Legii 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Împotriva sentinței civile menționate pârâta a înaintat î termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamantă, cu invocarea motivului prev. de art.304 pct.9 coroborat cu art.304 ind.1 pr.civ.
În primul rând, societatea recurentă a invocat tardivitatea acțiunii civile înaintată de reclamantă, arătând că în speță sunt incidente dispozițiile art.283 lit.e din Codul muncii, în sensul că dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune și nu în trei ani astfel cum a reținut prima instanță.
În plus, societatea pârâtă nu face parte din lista unităților în care se aplică contractul colectiv de muncă, reclamanta trebuind să cheme în instanță "Radio " Tg-M, unde are locul de muncă efectiv și de unde primește lunar retribuția ce i se cuvine. În contextul menționat, reclamanta nu poate emite pretenții de la societatea pârâtă pentru nerespectarea clauzelor contractului colectiv de muncă, acesta nefiind opozabil părților din litigiu de față.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art.283 lit.c din Codul muncii, cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat., în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță, fiind vorba de plata unor drepturi salariale neacordate reclamantei și nu de neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, prima instanță în mod legal și temeinic a statuat în sensul că în cauză se aplică termenul de 3 ani și nu cel special de 6 luni, astfel cum s-a analizat anterior.
Conform art.1 din Legea 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între Organizația patronală și salariați, reprezentați prin sindicate, ce stabilesc clauzele privind condițiile de muncă, salarizarea, și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național.
Reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă până la finele anului 2007 în calitate de reporter la Radio Tg-M și din statele de plată existente la dosar rezultă că în tot cursul anului 2007 încasat lunar un salariu de 455 lei.
Potrivit art.40 din CCM la nivel național pentru anii 2007 - 2010, coroborat cu art.29 alin.2 din același contract la nivel național aferent anilor 2006 - 2007, rezultă că pentru primele 6 luni ale anului 2007 reclamantei i se cuvenea un salariu lunar de 1056 lei. Pentru perioada iunie 2007 - decembrie 2007, în baza acelorași texte de lege reclamantei i se cuvenea un salariu lunar de încadrare de 1100 lei.
Ca atare, dând eficiență dispozițiilor Legii 130/1996 prima instanță în mod legal și temeinic a statuat în sensul admiterii acțiunii civile formulată de reclamantă, prin acordarea drepturilor bănești solicitate.
Privitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, instanța de control judiciar a solicitat de la ORC M, relații privind sediul și obiectul de activitate al SC""SRL S, cu mențiunea specială dacă Radio Tg-M face poarte integrantă din această societate. Din înscrisurile noi depuse în recurs (filele 61 și următoarele) rezultă faptul că societatea pârâtă are sediul în S-, având puncte de lucru în mai multe municipii, printre care și Radio Tg-M cu sediul în str.-.- nr.14, unde efectiv reclamanta a lucrat în tot cursul anului 2007.
Față de cele ce preced, nefiind incident motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul SC""SRL cu sediul în S,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1730 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.26.05.2009
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat