Drepturi salariale (banesti). Decizia 869/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 869/

Ședința publică din 30 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr.224 din 13 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termenul prevăzut delege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că au sosit relațiile solicitate de instanță la termenul anterior din partea Tribunalului Harghita - Serviciul contabilitate.

Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza n pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înaintată la data de 13 decembrie 2007 la Tribunalul Harghita, reclamanții, și, precum și a intervenientei în nume propriu, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Finanțelor, DGFP H, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata în favoarea fiecărui reclamant a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, pentru perioada decembrie 2004 - decembrie 2007, precum și pentru viitor, cu actualizare în momentul plății și înscrierea în carnetele de muncă.

În motivare, reclamanții au relevat că sporul solicitat li se cuvine potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, care stabilește că magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Ulterior, prin OG nr.83/2000 sporul de mai sus a fost abrogat, însă aceasta contravine normelor de tehnică legislativă, în sensul că ordonanțele de urgență pot modifica sau completa o lege însă nu o pot abroga total sau parțial, mai ales în materia salarizării.

Prin sentința civilă nr.224 din 13 februarie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de MEF prin DGFP H; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, precum și a intervenientei în nume propriu, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP H;a obligat pârâții să plătească reclamanților și intervenientei în nume propriu sumele reprezentând scopul de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada decembrie 2004 - decembrie 2007, după cum urmează:, - 17.510 lei, - 18.328 lei, - 10.738 lei pentru perioada mai 2006 - decembrie 2007, - 17.160 lei, - 2.380 lei, - 5.935 lei pentru perioada mai 2006 - decembrie 2007, - 9.668n lei pentru perioada august 2005 - decembrie 2007, - 18.536 lei, - 17.950 lei, - 1,727 lei pentru perioada martie 2007 - decembrie 2007, - 16.965 lei, - 8.594 lei pentru perioada mai 2006 - decembrie 2007, - 11.963 lei, - 9.764 lei pentru perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, - 4.807 lei pentru perioada mai 2006 - decembrie 2007, - 17.031 lei, - 14.678 lei și - 6.653 lei pentru perioada aprilie 2005 - august 2006; a obligat pârâții în solidar să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 01.01.2008, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculate până la data plății efective; a obligat pârâtul Tribunalul Harghita să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile acordate prin hotărâre; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăților solicitate de reclamanți.

Împotriva sentinței civile menționate DGFP H, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor, a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu invocarea motivului prev de art.304 pct.9 coroborat cu art.304 ind.1 pr.civ.

Se relevă de către recurent, în primul rând, lipsa calității procesuale pasive atât a ministerului cât și a direcției financiare, în condițiile în care aceste instituții nu sunt în raporturi juridice de muncă cu reclamanții, având calitatea de terți. Rolul Ministerului Finanțelor a cărui politică bugetară se execută în teritoriu de către direcțiile financiare județene, este de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, cu respectarea Legii nr.500/2002.

Pe fondul pricinii se arată că art.47 din Legea nr.50/1996 s-a aflat în vigoare până la data de 01.10.2000 când a fost emisă Ordonanța de Guvern nr.83/2000, sporul de 50% fiind abrogat expres. Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are un caracter definitiv și, în opinia recurentului, nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.

În termen legal s-a declarat recurs și de către Ministerul Justiției, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de reclamanți, considerându-se că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. ce art.304 pct.9 pr.civ.

În memoriul de recurs al Ministerului Justiției se arată că într-adevăr prin art.47 din legea nr.50/1996 reclamanții au beneficiat de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, însă textul de lege menționat a fost abrogat total prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000. Prima instanță a reținut în mod greșit că abrogarea nu poate produce efecte întrucât OG nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996. În opinia ministerului, această reținere a instanței de fond este greșită și contravine disp.art.56 din Legea 24/2000 coroborat cu art.73 din Constituția României. Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, lege ordinară, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale, care permit, în condițiile date, intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe. Mai mult, OG nr.83/2000 a fost aprobată prin lege, act normativ care are același nivel cu Legea nr.50/1996, pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu în limitele prev. de art.306 pr.civ. instanța de control judiciar reține următoarele:

Raportat la cele relevate prin memoriile de recurs, urmează a se analiza în condițiile art.137 pr.civ, cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor, care în opinia recurentului face inadmisibilă acțiunea reclamanților.

Potrivit Legii nr.500/2002 și HG nr.208/2005, Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar. De asemenea, ministerul răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.

În plus, calitatea procesuală a ministerului Finanțelor rezidă și din dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, se realizează din sume aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Trebuie specificat și faptul că, drepturile salariale solicitate de reclamanți nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de Ministerul Finanțelor, împreună cu ceilalți pârâți, aceștia fiind obligați concomitent de lege să aprobe sumele datorate.

În contextul menționat, nu se poate susține că Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, sens în care orice hotărâre judecătorească de genul celei din speță ar fi inexecutabilă. De asemenea, DGFP H are calitate procesuală pasivă în cauză, tot în baza textelor de lege menționate, în condițiile în care realizează în teritoriu politica bugetară a ministerului.

Pe fondul pricinii, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, pentru modificarea și completarea legii sus citate, s-a dispus că art.47 se abrogă. Ordonanța menționată a fost aprobată prin Legea nr.334/2001 publicată în nr.370 din 9 iulie 2001.

După cum este în de obște cunoscut, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României care, potrivit art.73 alin.1 din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, în baza art.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul judiciar.

La rândul ei, Legea nr.24 din 27 martie 2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definea în mod explicit, în ce constă modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ. Din analiza textului de lege menționat reiese că, modificarea, completarea sau abrogarea totală ori parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte. Ori, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.

În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000, au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptată de Parlament, încălcându-se disp.art.73 alin.1 și 108 alin.3 din Constituția României. Strict juridic abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, în contextul menționat, nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Astfel, art.I pct.42 din OG nr.83 din 29 august 2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, este neconstituțional conform art.147 din Constituția României și își încetează efectele.

Ca atare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială vizând art.47 din Legea nr.50/1996, conduce la ideea că acest text de lege își produce efectele și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000. Acest lucru presupune că dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidăm incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin nu numai pe perioada de referință (ultimii 3 ani), ci și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

În contextul menționat, intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din sistemul judiciar și care nu prevede sporul de 50%, nu face inaplicabil art.47 din Legea nr.50/1996, astfel cum s-a relevat anterior și s-a conformat cu putere de lege prin Decizia nr.21 din 10 martie 2008 ICCJ-Secțiile unite.

Cât privește noțiunea de discriminare, trebuie avut în vedere nu numai legislația internă cât și practica în materie a CEDO, care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.

Ori, este evident că interpretarea diferențiată a unor norme juridice cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 din Constituție, coroborat cu art.2 și 27 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Sub aspectul menționat, nu se poate reține că prima instanță, prin soluția pronunțată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că a anulat ori a refuzat să aplice acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În contextul, menționat, prima instanță în mod legal și temeinic a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor și a făcut o corectă aplicațiune a dispozițiilor legale în materia dedusă judecății.

Perioada de referință indicată de reclamanți prin acțiunea civilă dedusă judecății este decembrie 2004 - decembrie 2007, însă din cele comunicate de Tribunalul Harghita, rezultă că la data de 1 noiembrie 2007 reclamantei i s-a desfăcut contractul de muncă prin acordul părților.

Astfel fiind, se vor admite recursurile declarate în cauză numai în ceea ce privește pe reclamanta sus indicată, pentru perioada noiembrie 2007 - decembrie 2007; în rest se vor menține integral dispozițiile hotărârii primei instanțe privind pe ceilalți reclamanți

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâții H cu sediul în M C,-, județul H, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor, și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.224 din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamanta (), cu domiciliul ales în M C, str.-.- nr.6, județul H, pentru perioada noiembrie 2007-decembrie 2007.

Menține restul dispozițiilor.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

26.05.2009.

Jud.fond:-

Asist.jud.-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 869/2009. Curtea de Apel Tg Mures