Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 864/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 864
Ședința publică de la 26 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Camelia Drăghin
Grefier - -
*********************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de chematul în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 155 din 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru intimatul-pârât CONSILIUL LOCAL, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța reiterează excepția lipsei de interes în promovarea recursului, ridicată din oficiu la termenul de judecată din 22 iulie 2009.
Consilier juridic solicită să se ia act de lipsa de interes a recurentului în promovarea recursului de față și în consecință respingerea recursului ca inadmisibil.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare pe excepția lipsei de interes.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 155 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis acțiunea reclamanților, G, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul -, reclamanții, G, prin mandatar Sindicatul Liber din Învățământul Județului B, au chemat în judecată pârâții Școala De Arte Și Meserii, Consiliul Local, Inspectoratul Școlar Județean B și Școala solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, actualizată în funcție de coeficientul de inflație, defalcată pe fiecare lună, până la data efectivă a plății.
În motivarea cererii s-a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic, de modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 50 din acest act normativ personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Deși Legea 128/1997 a suferit numeroase modificări dar și abrogări ale unor aliniate, totuși prevederile art. 50 alin 1 si 2 nu au fost modificate sau abrogate.
Această creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzătoare tranșei anterioară nu s-a acordat nici reclamantei, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii 128/1997 să fie greșit calculate precum și efectuarea de înscrieri eronate în carnetele de muncă, în consecința calculării greșite a pensiilor.
Motivând în drept acțiunea, reclamanții au invocat dispozițiile art. 283 alin 1 litera c din Codul muncii, ale art. 48 - 51 din Legea 128/1997 cu modificările și completările ulterioare, iar în dovedirea susținerilor au depus la dosar înscrisuri (fila 4, 44- 54, 74 - 87 dosar fond).
Pârâta Consiliul Local al comunei a chemat în garanție pe Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Economiei și Finanțelor motivând că, conform prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic "valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre de Guvern, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile salariale". așadar, plata drepturilor salariale nu se efectuează din veniturile proprii ale consiliului local, ci din bugetul național, sume ce se virează la bugetul local al comunei de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în urma distribuirii pe județe a acestor sume de către Ministerul Economiei și Finanțelor. Prin adresa nr. 30343/09.01.2008 B le-a comunicat alocarea sumei de 2460 mii lei, sumă care a fost aprobată la bugetul anual pentru anul în curs, urmând ca directorii de școli să dispună de suma în cauză pentru salarii, burse elevi și obiecte de inventar. Între Consiliul Local Județul B și personalul didactic nu există relații de supușenie - subordonare, Consiliul Local nu este nici parte - semnatar al contractului Colectiv de Muncă.
Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt încadrați ca profesori astfel cum rezultă din adeverințele depuse la dosarul cauzei filele 75-87 și din care rezultă că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea tranșelor de vechime astfel: vechime de 30 ani începând cu 14.02.2005 și tranșă vechime de 30,35 ani începând cu 01.12.2005; G- vechime de 30 ani începând cu 14.02.2005; - vechime de 30 ani începând cu 01.09.2006; - vechime de 30 ani începând cu 14.02.2005; - vechime de 30,35 ani începând cu 14.02.2005; - vechime de 30 ani începând cu 14.02.2005 și tranșă vechime de 30, 35 ani începând cu 01.09.2005; -vechime de 30 ani începând cu 01.09.2006; - vechime de 30 ani începând cu 14.02.2005 și tranșă de 30, 35 ani începând cu 01.09.2007; - vechime de 30 ani începând cu 14.02.2005; - vechime de 30 ani începând cu 01.09.2007; - vechime de 30 ani începând cu 14.02.2005; - vechime de 30,35 ani începând cu 14.02.2005 și tranșă de 30,35,40 ani începând cu 01.09.2007.
Potrivit art.50 din Legea 128/1997 potrivit statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 si la peste 40 de ani de activitate în învățământ (alin. 1), pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime acordându-se o creștere de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Cum pârâții nu au făcut dovada acordării drepturilor salariale solicitate, în temeiul art. 269 Codul muncii, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a obligat pârâții Școala De Arte și Meserii, Consiliul Local, Inspectoratul Școlar B și Școala să plătească sumele rezultând din creșterea coeficientului de ierarhizare potrivit art. 50 alin 2 din Legea 128/1997, corespunzător tranșelor de vechime, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărui salariu astfel calculat la data plății efective.
Împotriva sentinței civile nr. 155 din 30.01.2009 în termen legal a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru următoarele motive:
- instanța s-a pronunțat în sensul obligării acestei pârâte la plata sumelor acordate reclamanților, fără a se preciza niciun temei legal;
- pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesual pasivă în cauză.
La termenul din 22.07.2009 instanța a ridicat din oficiu excepția lipsei de interes a pârâtului în promovarea recursului.
Excepția este întemeiată.
Partea care formulează o acțiune sau o cale de atac, în speță recurs, trebuie să justifice un interes.
În cauză, din lectura dispozitivului hotărârii, se constată că recurenta-pârâtă nu a fost obligată la plata drepturilor salariale, alături de celelalte pârâte, hotărârea nefiind pronunțată și în contradictoriu cu aceasta.
Nefiind prejudiciată prin hotărârea atacată, recurenta-pârâtă nu justifică niciun interes în promovarea căii de atac a recursului, sens în care urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de chematul în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 155 din 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-. pentru excepția lipsei de interes.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.08.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red./
Red.
Tehn.AA 20 ex. 3.09.09
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Camelia Drăghin