Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 877/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 877
Ședința publică din data 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale prin Direcția Legislație și Asistență Juridică și pentru Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 64/14.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic G în reprezentarea pârâților-recurenți, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 19 mai 2009, intimații au depus concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul pârâților-recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele expuse în cererea de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 64/14.10.2008 a Curții de Apel Timișoaras -au respins excepțiile lipsei procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării și Direcției Instanțelor Militare, invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice.
Au fost obligați primii doi pârâți să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu luna martie2007; și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport cu rata inflației, la data plății efective și s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și obligă chematul în garanție să aloce fondurile necesare plății pretențiile bănești ale reclamanților.
Curtea de Apel Timișoaraa reținut:
În ce privește excepția necompetenței materiale a soluționării cauzei de către Tribunalul, invocată de pârâții Ministerul Public și Guvernul României, se va constata că în baza dispozițiilor art. II alin.1 și 2 din OUG75/2008, raportat la dispozițiile art. I alin.1 din același act normativ, Curtea a fost corect investită cu soluționarea cauzei, așa încât excepția invocată este rămasă fără obiect.
Excepția lipsei procedurii prealabile s-a respins, față de dispozițiile art. 109 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, care îndatorează partea la parcurgerea unei proceduri prealabile numai în situația în care legea prevede aceasta, ori, în legislația muncii nu este prevăzută o asemenea procedură.
De asemenea, instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului apărării și a Direcției instanțelor Militare, constatând că reclamanții în calitate de magistrați militari funcționează în cadrul tribunalului Militar Timiș iar sub aspectul salarizării aceasta este efectuată de Ministerul Apărării care are calitatea de ordonator principal de credite.
Pe fond, instanța a constatat că reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Tribunalului Militar Timiș.
Potrivit art.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust, reclamanții fiind tratați discriminatoriu prin nerecunoașterea drepturilor de salarizare corespunzătoare nivelului puterii legiuitoare, așa cum s-a procedat în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul altor instituții bugetare, ca de exemplu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi sau judecătorii Curții Constituționale.
Potrivit jurisprudenței CEDO, există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ( CEDO, decizia nr. 26.09.2002, Duchez contra Franței, decizia nr. 6.12.2007, Beian contra României ).
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică(nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același:creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
S-a reținut în acest sens, faptul că prin nr.OG 10/31.01.2007, tuturor demnitarilor numiți sau aleși, judecătorilor Înaltei curți de Casație și Justiție, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi, judecătorilor Curții constituționale, tuturor funcționarilor publici și tuturor salariaților contractuali ai statului le-au fost acordate majorări salariale de 5% începând cu 01 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01 aprilie 2007 și de 11% începând cu 01 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, pentru acoperirea inflației.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art. 295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.
În consecință, solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil.
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale G nr. 177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Astfel, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând seama și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este obligat, dacă se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanta nu a solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Ținând seama de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit. e, pct. i din G nr. 137/2000, art.2 alin.1-3, art. 29 pct. 2 din G nr. 137/2000, art.2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată în parte cererea reclamanților, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art. 269, art. 165 și art. 292 din Codul muncii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța constată că nu este dată, câtă vreme, art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor are în responsabilitate pregătirea proiectelor legilor de rectificare bugetară, iar potrivit art. 3 alin.1 pct. 2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat, precum și a proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Astfel, s-a constatat întemeiată cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de ceilalți pârâți, pe care a admis-o, față de prevederile art. 60 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Apărării Naționale și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a criticat sentința ca nelegală invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă și a susținut că extinzând prevederile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 la categoria magistraților a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a susținut că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 neexistând o situație discriminatorie pentru reclamanți și nefiind incidente nici dispozițiile art. 14 din Convenție.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința ca nelegală pentru greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive și a susținut că s-au încălcat prevederile art. 16-30 și 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că sunt nefondate pentru considerentele ce vor f expuse în continuare.
Principiul indexării și compensării salariilor reprezintă un principiu al sistemului de salarizare impus de creșterea costului vieții. Prin indexare se realizează corelația dintre salariu și costul vieții și are funcția de prevenire a eroziunii puterii e cumpărare și atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Compensarea reprezintă suma de bani cu care s-au majorat salariile ca urmare a creșterilor prețurilor.
, și la fel compensarea, este atât legală, cât și convențională, fiind prevăzută și în contractul colectiv de muncă unic la nivel național începând cu anul 1996.
Creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 se încadrează evident în măsurile de compensare în sensul principiului de mai sus, recunoscut în literatura de specialitate.
Reclamanții sunt magistrați, făcând parte dintr-un raport juridic de muncă, guvernat de legislația muncii, întrucât prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul muncii.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Reclamanții, aflându-se într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din cadrul unităților bugetare, sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferențiat față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Mai mult, aceste creșteri salariale, cu caracter compensatoriu reprezintă o "speranță legitimă" și nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii categoriei magistraților de la acordarea acestora și a lipsirii lor de aceste drepturi salariale, care din perspectiva acestui principiu al indexării reprezintă un bun, în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție.
Având în vedere că reclamanții se înscriu în categoria de salariați în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de aceste indexări, domenii care sunt finanțate, ca și justiția, de la bugetul de stat, înseamnă că acordarea acestor drepturi doar unor salariați din sectorul bugetar și neacordarea drepturilor pretinse și reclamanților în speță, reprezintă, în realitate, o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituție, art. 5 alin. 3, art. 6 din Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate și anume, cel bugetar.
Reclamanții au fost discriminați și în sensul dispozițiilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea unor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Prin neaplicarea adaosurilor salariale reprezentând majorări și indexări aplicate salariilor începând cu 01.01.2007, astfel cum au fost solicitate de către reclamanți, pârâții sunt culpabili în producerea unui prejudiciu pentru reclamanți, constând în primirea unui salariu mai mic față de criteriul avut în vedere de către legiuitor în aplicarea acelor majorări și indexări, și anume: creșterea indicelui prețului de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Raportat la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României care prevede că în situația în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, nu se poate reține nici încălcarea principiului separației puterilor în stat de către instanță și nici inadmisibilitatea acțiunii.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor se apreciază că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât pârâtul are calitatea de ordonator principal de credite, însă obligația ce îi incumbă nu este de a plăti drepturile salariale cuvenite reclamanților, nefiind vorba despre un raport juridic direct de dreptul muncii dintre reclamanți și angajator, ci despre obligația Ministerului Economiei și Finanțelor conferită potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2008, respectiv Legea nr. 388/2007, aceea de a constitui volumul veniturilor și al cheltuielilor pe destinații și pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat.
Astfel, obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de obiectul cererii nu se referă la reglementările din art. 25 din nr.OUG 37/2008, strict cu privire la plata drepturilor salariale pentru angajații Ministerului Justiției. Totodată, acest minister, potrivit legii nr. 500/2002, a HG nr. 208/2005, coordonează activitățile privind sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete și aprobă prin bugete sume pentru instituțiile publice, care în temeiul ordonanței Guvernului nr. 22/2007 vor executa obligațiile de plată potrivit cu titlurile executoriu.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 64/14.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 64/14.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. aflată în concediu de odihnă
pentru care semnează
PREȘEDINTE SECȚIE,
JUDECĂTOR, - -
GREFIER,
Red. /14.07.2009
Tehnored.: M/ 2 ex./14.07. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Carmen Pârvulescu
