Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 92/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 92
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T B, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 1,--30, împotriva sentinței nr. 1074 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru reclamanții intimați:, și -, membrii ai Ligii Sindicatelor din Învățământ B, lipsă fiind aceștia, reprezentanții recurentului, a pârâților intimați Inspectoratul Școlar B, Consiliul local, Școala cu clasele I-VII " cel M".
Procedura este completă.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamanții intimații:, și -, membri ai Ligii Sindicatelor din Învățământ B, a depus la dosar concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică întrucât corect tribunalul a reținut că sunt aplicabile în speță prevederile art. 1, 10 din nr.HG 538/2001 precum și a art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997. Totodată, apărătorul intimaților a precizat că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani - Secția civilă și înregistrată la data de 14.08.2007, disjunsă prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2007 și completată ulterior, reclamanții:, și - prin Liga Sindicatelor din Învățământ B, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar al județul B, Școala cu clasele I-VIII " cel M" și Consiliul local, solicitând obligarea acestora la acordarea tranșelor suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 și, pe cale de consecință, la plata diferențelor de salarii rezultate pe ultimii trei ani anterior introducerii acțiunii, actualizate în funcție de indicii de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente. Prin completarea la acțiuni, reclamanții au solicitat și plata în continuarea a salariilor calculate conform art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, atât timp cât temeiurile de fapt și de drept invocate nu se vor schimba, respectiv abroga.
În motivarea acțiunii s-a arătat că toți membrii de sindicat în numele și pentru care s-a formulat acțiunea au o vechime de peste 30 de ani în învățământ și deși potrivit art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997 trebuiau să beneficieze de tranșe suplimentare de vechime, cu toate acestea nu li s-au acordat, nefiindu-le majorat corespunzător coeficientul de ierarhizare, încât drepturile salariale au fost greșit calculate inclusiv prin raportarea sporurilor la o bază mai mică.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003.
Pârâtul Inspectoratul Școlar al județului B, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu are calitatea de angajator al cadrelor didactice din instituția de învățământ chemată în judecată. Totodată a susținut că prevederile art. 50 alin. 1,2 din Legea nr. 128/1997 reglementează numai un cadru de principiu privind stabilirea coeficienților de salarizare în funcție de tranșele de vechime de peste 30, 35 și 40 de ani de activitate și nu baza de calcul și procedura de aplicare concretă a acestui spor special. Astfel, aceste aspecte sunt reglementate în mod separat, prin lege, așa cum dispune art. 157 alin. 2 din Codul muncii; în cauză, aceste prevederi normative sunt reprezentate de nr.HG 467/1007; OUG nr. 8/2000, care începând cu 1 aprilie 2000 introdus în Legea nr. 128/1997, anexele cuprinzând coeficienții de salarizare ai personalului didactic diferențiate pe tranșe de vechime și OG nr. 11/2007, începând cu 1 ianuarie 2007. Pe fond, pârâtul a cerut respingerea acțiunii, ca nefondată, întrucât prevederilor anexelor Legii nr. 128/1997 au fost respectate și reclamanții au primit salariul conform coeficienților de salarizare prevăzuți de anexele Legii nr. 128/1997.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Taf ormulat întâmpinare la acțiunea reclamanților, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, neavând calitatea de angajator al reclamanților, iar în drept, acesta a invocat prevederile art. 10 și art. 283 alin. 1 lit.c din Codul muncii, HG nr. 538/2001 și Legea nr. 128/1997.
Prin sentința civilă nr. 1074 din 19.10.2007 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Educației, Cercetării și T B și Inspectoratul Școlar Județean B, a fost admisă excepția prematurității cu privire la cererea având ca obiect drepturile salariale pentru viitor și, pe cale de consecință, a fost respinsă, ca inadmisibil acest capăt de cerere, iar pe fond, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți, prin Liga Sindicatelor din Învățământ B, pârâții Școala cu clasele I-VIII " cel M" și Consiliul Local au fost obligați să recunoască reclamanților tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, de la data îndeplinirii criteriilor de acordare de către fiecare reclamant, cuprinse în intervalul 14 august 2004 - 19 octombrie 2007, să calculeze și să plătească acestora diferențele salariale astfel rezultate în perioada 14 august 2004 - 19 octombrie 2007, actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective precum și dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, calculată de la data de 14 august 2007 până la data plății efective.
În esență, pentru a statua astfel, prima instanță a reținut că Ministerul Educației, Cercetării și T, precum și Inspectoratul Școlar al Județului B au atribuții în procedura de finanțare a învățământului, așa încât este necesară judecata în contradictoriu cu acești pârâți în vederea asigurării opozabilității hotărârii.
Potrivit art. 33 lit.a din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin nr.HG2191/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cuprinse la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și T funcționează Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.
Acest organism consultativ propune spre aprobare nivelul conturilor standard corespunzătoare finanțării de bază a unităților din învățământ și întocmește un raport trimestrial/anual privind necesarul financiar din învățământul preuniversitar de stat, pe baza informațiilor centralizate transmise de către inspectoratele școlare județene.
Potrivit art. 16 din aceleași norme metodologice, "Finanțarea unităților preuniversitare de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea", iar potrivit art. 17(2), finanțarea unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean și bugetul de stat.
Pe fond, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de cadre didactice și o vechime de peste 30 de ani în învățământ.
Salarizarea personalului didactic din învățământ se realizează conform Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Acest fapt reiese, de altfel, și din titulatură, precum și din cuprinsul nr.OG11/2007, care se referă la creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, ersonalul p. didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate. Prin urmare, a reținut instanța de fond că art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 are un caracter imperativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. susținând următoarele motive:
- Instanța de fond a aplicat în mod greșit atât prevederile legale referitoare la capacitatea procesuală pasivă a cât și prevederile art. 50 din Legea nr. 128/1997.
- Instanța de fond a reținut motive contradictorii în stabilirea calității procesual-pasive a, prevederile legale la care se referă nefiind incidente în cauză; deosebit de aceasta, respectiva hotărâre de guvern are în vedere drepturile salariale din anul 2004.
- Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că prevederile art. 50 din Legea nr. 128/1997 ar fi fost aplicate în mod greșit.
Recursul care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ. este nefondat pentru următoarele considerente:
Cât privește motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesuale pasive, această excepție a fost în mod corect soluționată de instanța de fond întrucât în atribuțiile recurentului intră și asigurarea finanțării unităților, din învățământul preuniversitar iar plata salariilor pentru personalul didactic și auxiliar din învățământ reprezintă o parte componentă a acestei finanțări. Este de reținut faptul că în temeiul Legii nr. 128/1997, recurentul Ministerul Educației, Cercetării și TBa emis o serie de acte normative ulterioare prin care se stabilește metodologia de calcul pentru salarizarea personalului didactic din învățământ, dar cu toate acestea, s-a ignorat acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din legea enunțată.
Ori potrivit dispozițiilor legale, răspunzătoare de aducerea la îndeplinire prevederilor privind salarizarea sunt și direcțiile generale din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și T, inspectoratelor școlare județene și din municipiul B, unitățile de învățământ de stat și alte unități subordonate. Conform art. 167 alin. 1 din Legea învățământului nr.84/1995, cu modificările ulterioare, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene sau locale pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării aprobată prin hotărâre a guvernului și asistența tehnică inspectoratelor școlare, edificatoare în acest sens fiind dispozițiile nr.HG 53/2001 cu modificările ulterioare. Fiecare unitate de învățământ are obligația de a întocmi bugetul propriu, de a fundamenta cheltuielile pe bază de indicatori fizici și valorici. De asemenea, fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat are obligația de a fundamenta sumele necesare conform normelor metodologice pentru elaborarea proiectelor de buget emise de Ministerul Finanțelor Publice care se înaintează la Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat, care propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării, criteriile și standardele de finanțare, costurile anuale orientate după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă și le comunică inspectoratelor școlare în vederea stabilirii necesarului de fonduri. La nivelul fiecărui inspectorat se constituie comisia pentru stabilirea cheltuielilor medii anuale pe instituții de învățământ preuniversitar de stat. După elaborarea bugetelor, acestea se prezintă autorității publice locale, urmând a fi deschise credite bugetare de către ordonatorii principali de credite.
Recurentul are calitatea procesuală pasivă, cât privește obligațiile despre care este vorba în acțiune. Alături de inspectoratele școlare județene, recurentului îi revin atribuții în domeniul finanțării învățământului (art. 33 lit.a din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004).
Art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranșe de vechime, anume cea stabilită de lege și câte o tranșă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 și 40 de ani de activitate didactică în învățământ, text de lege care conține prevederi exprese și nu suportă alte interpretări.
Întrucât hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii iar criticile recurentului nu sunt justificate, văzând și prevederile art. 3041.pr.civ. constatând nefondat recursul, în temeiul art. 312 din același cod, urmează să fie respins ca atare, nefiind date nici motive de casare de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1074 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:
Dact.
2 ex, 22.02.2008
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai, Pungă Titus