Pretentii civile. Speta. Decizia 1020/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1020/R-CM
Ședința publică din 27 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE și chemata în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr. 357/CM din 11 aprilie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul- pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE și intimatul- pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar și recurentul- chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimata- reclamantă și intimatul- pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -DIICOT - STRUCTURA CENTRALĂ.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente susțin că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Consilier juridic pentru recurentul - pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE susține că a făcut dovada că recursul este declarat în termen și solicită admiterea lui, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii.
Cu privire la recursul declarat de chemata în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR, solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta recurentului- chemat în garanție susține că a făcut dovada că recursul este declarat în termenul legal și solicită admiterea lui, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE solicită admiterea lui așa cum a fost motivat în scris.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 10.12.2007, la Tribunalul Argeș, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - - Structura Centrală și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI să facă o corectă aplicare a dispozițiilor cuprinse în Legea nr.59/1996, coroborată cu Legea nr.567/2004, în sensul stabilirii drepturilor salariale conform acestui act normativ, reactualizate, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a funcționat în calitate de grefier dactilograf la unitatea de parchet din circumscripția pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
În aplicarea Legii nr.567/2004, parchetul menționat a emis decizia nr.25/03.06.2005 prin care reclamanta a fost trecută din funcția de grefier - dactilograf în cea de grefier, dar cu menținerea salariilor de încadrare avute.
În acest fel, reclamanta nu a fost lipsită de diferențe de drepturi salariale, respectiv de 0,500 din coeficientul de multiplicare la care ar fi fost îndreptățită potrivit legii.
Această situație s-a menținut până la apariția OG nr.8/2007 când salarizarea a fost stabilită la nivelul funcției de grefier.
A mai solicitat reclamanta și actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale cuvenite.
La data de 21.02.2008, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând să fie obligați Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală să plătească drepturile salariale cuvenite actualizate cu indicele de inflație începând cu 01.01.2005 până la data de 31.12.2006, respectiv stabilirea nivelului coeficientului de salarizare pe toată perioada indicată, de la nivelul de 4,00 - grefier dactilograf, la nivelul de 4,500 - grefier; pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI să acorde sumele cu titlu restant; pentru perioada 01.01.2006 - 31.12.2006, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism să acorde sumele cu titlu restant.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamantă ca inadmisibilă, formulând și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea, să fie obligat chematul în garanție să aloce fondurile necesare achitării pretențiilor reclamantei.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, învederând disp.art.25 din Decretul nr.31/1954, precum și cele ale art.3 din HG nr.208/2005 și inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, deși la dosarul cauzei nu fost depusă o astfel de cerere.
Asupra excepțiilor arătate anterior, având în vedere disp.art.137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 09.04.2008.
Prin sentința civilă nr.357/CM din 11 aprilie 2008, Tribunalul Argeșa admis acțiunea precizată formulată de reclamanta și a obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă să plătească acesteia diferențele de drepturi salariale conform coeficientului de multiplicare 4,500 prevăzut de Legea nr.567/2004 pentru perioada 0.01.2005-31.12.2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale conform coeficientului de multiplicare 4,500 prevăzut de Legea nr.567/2004 pentru perioada 1.01.2006 - 31.12.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești cuvenite reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
"Reclamanta îndeplinește în prezent funcția de grefier în cadrul parchetelor aflate în subordinea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
Prin decizia nr.25/03.06.2005 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reclamanta a fost încadrată începând cu data de 01.01.2005 în funcția de grefier conform tabelului anexă la decizia menționată.
La emiterea acestei decizii, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa avut în vedere dispozițiile Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.
Anterior numirii în funcția de grefier, reclamanta a îndeplinit funcția de grefier-dactilograf, fiind încadrată potrivit anexei nr.2 al legii de salarizare nr.50/1996, în vigoare la acel moment.
Conform acestei anexe, grefierului dactilograf i se stabilea drepturile salariale avându-se în vedere coeficientul de multiplicare de 4,000.
Tot conform anexei nr.2 la Legea nr.50/1996 grefierul era salarizat potrivit coeficientului de multiplicare de 4,500.
Conform art.154 alin.1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza Contractului Individual de Muncă.
În ceea ce privește salariile personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat, art.157 alin.2 din cod stipulează faptul că salarizarea acestei categorii de personal se stabilește prin lege.
În acest sens, potrivit disp.art.91 alin.2 din Legea nr.567/2004, grefierii - dactilografi ale căror posturi au fost transformate în posturi de grefieri urmează să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare.
În speță, reclamanta, începând cu data de 01.01.2005, din momentul în care postul acesteia a fost transformat în post de grefier, trebuia să i se stabilească drepturile salariale prin raportare la coeficientul de multiplicare de 4,500, prevăzut de anexa nr.2 la legea de salarizare pentru funcția de grefier.
Dimpotrivă, prin decizia nr.25 din 03.06.2005 pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa dispus încadrarea reclamantei în funcția de grefier, dar cu menținerea salariilor de încadrare avute.
Procedând în felul acesta, pârâtul menționat a creat reclamantei un prejudiciu constând în diferențe dintre coeficientul de multiplicare de 4,500 corespunzător funcției de grefier și cel de 4,000 corespunzător funcției de grefier dactilograf, transpusă în drepturile salariale cuvenite fiecăreia potrivit mecanismului de calcul al salariilor prevăzut de fosta Lege nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare.
De altfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sesizat în cauză, a stabilit că existența doar a distincției salariale și nu și între atribuțiile și sarcinile de servicii ale grefierilor dactilografi deveniți grefieri, constituie un tratament diferențiat.
Față de cele menționate anterior, tribunalul a apreciat, în lumina și a prevederilor art.14 din, că în cauză nu există un scop legitim și necesar, respectiv o justificare obiectivă și rezonabilă pentru care reclamantei i-au fost menținute aceleași drepturi salariale, deși funcția pe care o îndeplinea din 01.01.2005 este cea de grefier.
Așa fiind, instanța a obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P și Parchetul de pe lângă să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale conform coeficientului de multiplicare 4,500 prevăzut de Legea 567/04 pentru perioada 0.01.2005- 31.12.2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pârâtul Parchetul de pe lângă a fost obligat să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale conform coeficientului de multiplicare 4,500 prevăzut de Legea nr.567/2004 pentru perioada 1.01.2006 - 31.12.2006, actualizate cu indicele de inflatie la data plății.
Cererea de chemare în garanție a fost admisă și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești cuvenite reclamantei."
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.
Recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a susținut că sentința este nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă, constând în următoarele:
- Prima instanță a dispus în mod nelegal plata drepturilor salariale către reclamantă cu coeficientul de multiplicare de 4,500 corespunzător salarizării grefierilor, în condițiile în care Legea nr.567/2004 prevede expres că salarizarea grefierilor dactilografi urmează să se efectueze conform dispozițiilor legii de salarizare ce urmează a fi adoptată.
- Hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât Legea nr.567/2004 a fost modificată prin Ordonanța nr.100/2007 prin care au fost abrogate dispozițiile cuprinse în anexa I, capitolul 3, pct.16 și 17 din Legea nr.50/1996, care reglementau salarizarea grefierilor dactilografi.
- S-a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, în condițiile în care acesta este o instituție bugetară și nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală.
S-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a susținut că hotărârea este nelegală pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, în sensul că în mod greșit a fost admisă acțiunea față de acesta prin respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și a fost obligat să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale.
În dezvoltarea motivului de casare s-a arătat că cererea formulată de reclamantă împotriva acestuia era inadmisibilă, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, că reclamanta, în calitate de grefier-dactilograf la o unitate de parchet din circumscripția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, nu are nici un raport juridic de serviciu cu acesta în baza căruia să fie obligat la achitarea drepturilor salariale.
De asemeni, se arată că această instituție nu are printre atribuțiile expres enumerate în art.19 din Legea nr.500/2002, obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate de către recurenți, în raport cu actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este întemeiat și urmează a fi admis, întrucât instanța de fond fără nici un temei legal a obligat această instituție să aloce pârâților față de care s-a admis acțiunea fondurile necesare achitării drepturilor bănești cuvenite reclamantei.
Sub acest aspect în mod greșit a fost respinsă excepția invocată de această instituție, aceea a lipsei calității procesuale pasive în cauză, față de obiectul supus judecății, plata drepturilor salariale pretinse de reclamantă pentru munca prestată de grefier pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005 și respectiv 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006.
Între reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice nu există nici un raport de drept material care să îndreptățească pe reclamantă să-l valorifice prin acțiunea de față, raportul juridic de serviciu fiind creat între aceasta și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, astfel că este nelegală soluția instanței de fond prin care a respins ca neîntemeiată excepția invocată de această instituție.
De fapt, respingerea acestei excepții prin încheierea din 9 aprilie 2008 nu este motivată în nici un mod de către instanță (fila 82), cum de altfel nici admiterea cererii de chemare în garanție (84).
Prin urmare, prima instanță a pronunțat o soluție nelegală în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție și obligării Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești cuvenite reclamantei.
În consecință, în temeiul art.312 pct.3 Cod procedură civilă va fi admis recursul declarat de către acest pârât, în sensul modificării în parte a sentinței și respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice.
Referitor la recursul formulat de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în raport de actele dosarului Curtea constată că este nefondat și urmează a fi respins.
Nici unul din cele două motive de recurs invocate și încadrate în dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă nu este fondat.
Astfel, pentru a fi întemeiat motivul prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă trebuie ca instanța să depășească atribuțiile puterii judecătorești, ori în speță, în raport de obiectul cauzei - plată diferență salariu - respectiv diferența dintre coeficientul de 4,000 pentru funcția de grefier dactilograf, la coeficientul de 4,500 corespunzător funcției de grefier, fiind un conflict de muncă este de competența instanțelor de judecată soluționarea acestuia.
Prin urmare, instanța și-a exercitat atribuțiile puterii judecătorești prin interpretarea legii, situație față de care nu poate fi justificat acest motiv de recurs invocat.
În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă sub cele două aspecte, se constată de asemenea a fi nefondat și urmează a fi respins, întrucât prima instanță a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor Legii nr.567/2004 și a aplicat corespunzător în speță dispozițiile art.154 din Codul muncii.
S-a stabilit cu actele de la dosar faptul că începând cu 1 ianuarie 2005, reclamanta a fost încadrată ca grefier conform Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel că potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, drepturile salariale cuvenite trebuiau să aibă în vedere coeficientul de 4,500.
Susținerile recurentului în sensul că Legea nr.567/2004 a fost modificată prin nr.OG100/2007, situație în care au fost abrogate prevederile cuprinse în anexa 1, capitolul 3 pct.16 și 17 din Legea nr.50/1996, nu au relevanță în speță, având în vedere că această ordonanță nu produce efecte retroactive.
Critica privind acordarea greșită a drepturilor actualizate cu rata inflației este nefondată față de dispozițiile art.161 alin.4 din Codul muncii.
Se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective tocmai pentru repararea prejudiciului produs reclamantei, măsura fiind justificată prin necesitatea realizării unei corelări între salariul real și momentul la care această sumă de bani intră în patrimoniul său.
Nefiind întemeiate motivele de recurs invocate și întrucât din verificarea sentinței în condițiile art.3041Cod procedură civilă se constată că nu există nici un motiv care să conducă la casarea sentinței, urmează ca în baza art.312 (1) Cod procedură civilă să se dispună respingerea recursului formulat de acest pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.357/CM din 11 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Modifică în parte sentința și respinge acțiunea față de această instituție.
Respinge recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.4/11.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan