Pretentii civile. Speta. Decizia 1038/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 6137/2009)

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.1038R

Ședința publică din data de 26.02.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta împotriva încheierii de ședință din data de 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "drepturi bănești - recurs la încheierea din 30.09.2009".

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta a depus la dosar la data de 22.02.2010, prin serviciul registratură al acestei secții, cerere prin care solicită soluționarea cauzei conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea, invocă excepția nulității recursului pentru nesemnarea acestuia și având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea dată la 30.09.2009 de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta SC SA B și s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art.286, art.287, art.288, art.298 alin.2 ultima liniuță, art.222, art.282 din Codul muncii, art.73 art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999, art.164 Cod pr.civilă și art.28 al.2 din Legea nr.54/2003 invocate de pârâta SC SA

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:

Dispozițiile art.284 al.2 din Codul muncii sunt imperative și de strictă interpretare, competența în cererile referitoare la cauzele privind conflictele de muncă aparținând instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are locuința sau reședința, ori, după caz, sediul.

n raport de prevederile art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, republicată - Curtea Constituțională nu se putea pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.

Într-o atare situație nu se impunea sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestora, întrucât prin invocarea excepțiilor sus menționate, s-a pus în discuție modul de aplicare a unor norme legale, raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea lor, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.

Pe de altă parte, verificând conform dispozițiilor art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în alin.1,2 și 3 ale aceluiași articol, instanța de fond a constatat neîndeplinirea condiției ca, de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.

Dispozițiile art.298 al.2 ultima liniuță, art.222, art.282 din Legea nr.53/2003, art.73, din Legea nr.168/1999, art.28 al.2 din Legea nr.54/2003 nu vizează obiectul cauzei, referindu-se pe de o parte la norme dispozitive privind reprezentarea părților, iar pe de altă parte la norme procedurale privind desfășurarea procesului și soluționarea cu celeritate a cauzelor.

De asemenea, s-a reținut că dreptul dedus judecății nu este guvernat nici de dispozițiile art.286, art.287, art.288 Codul muncii, art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999, întrucât acestea vizează procedura de soluționare a litigiilor de muncă pentru care legiuitorul a instituit un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun.

Cât privește neconstituționalitatea dispozițiilor art.164 Cod pr.civilă, instanța de fond a constatat că prin posibilitatea conferită instanței de judecată de a aprecia asupra oportunității măsurii conexării cauzelor, care se dispune doar în interesul unei mai bune judecăți a cauzelor, se evită de fapt prelungirea artificială și nejustificată a procesului și se asigură părților exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.

S-a reținut în acest context că normele de drept invocate reflectă principiul disponibilității părții, legiuitorul lăsând la dispoziția acestuia modalitatea de prezentare a membrilor de sindicat prin intermediul organizațiilor sindicale în vederea soluționării procesului cu celeritate, însă niciunul din principiile constituționale arătate de pârâtă nu este încălcat de normele legale cu privire la care s-a invocat neconstituționalitatea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen și motivat pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale privind excepțiile de neconstituționalitate ale prevederilor art.286, art.287, art.288, art.298 alin.2 ultima liniuță, art.222, art.282 din Codul muncii, art.73 art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999, art.164 Cod pr.civilă și art.28 al.2 din Legea nr.54/2003.

La termenul de judecată din data de 26.02.2010, Curtea a invocat din oficiu, excepția nulității recursului, pentru nesemnarea acestuia.

Cu privire la excepția nulității recursului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.3021al.1 lit.d Cod pr.civilă, cererea de recurs va cuprindesub sancțiunea nulitățiisemnătura celui care a exercitat calea de atac a recursului.

În speță, se constată că cererea de recurs nu a fost semnată și ștampilată la momentul depunerii acesteia (fila 17 dosar recurs) iar ulterior, deși la termenul de judecată din 22.01.2010, recurenta a fost citată cu mențiunea de a semna și ștampila recursul (fila 37 dosar recurs), nu a procedat în acest sens, motiv pentru care, Curtea văzând dispozițiile art.3021al.1 lit.d Cod pr.civilă, va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de recurenta împotriva încheierii de ședință din data de 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

-

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./16.03.2010

Jud.fond:;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Opriș Daniela Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1038/2010. Curtea de Apel Bucuresti