Pretentii civile. Speta. Decizia 1046/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1046
Ședința publică din data de 15 mai 2009
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.502 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în -Scăieni,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă SC "" SA avocat din Baroul Prahova, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar la fond, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC "" SA, declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei-pârâte că alte cereri nu mai are de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă SC"" SA, avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În subsidiar, să se modifice în parte sentința atacată și să fie obligată pârâta la sumele de bani comunicate de societate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că sumele sunt brute. Cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova reclamantul a chemat in judecata pe parata SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa fie obligata parata la plata suma de 5961,65 RON din care 5781 RON drepturi salariale cuvenite și neacordate și 180,65 RON daune materiale pentru neachitarea la termen a obligatiilor ce-i revin, in raport cu rata inflatiei.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând in suplimentari salariale cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C, drepturi ce nu i-au fost acordate in perioada 2005-2007.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că începând cu anul 2002 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând si excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusa in discuția părților și unita cu fondul.
În cauza s-a administrat proba cu acte.
Prin sentința civilă nr.502 din 26 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins exceptia prescriptiei invocata de parata, a admis in parte actiunea formulata de reclamant și a obligat parata sa plateasca acestuia prima de C 2005 si Paste 2006 in suma bruta de 1974 lei, ce urmeaza a fi actualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei pana la data platii efective.
A respins capatul de cerere privind acordarea primei de Paste 2007 si 2006-2007, ca neintemeiat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit actelor existente la dosar, reclamantul a fost salariatul paratei in perioada 2002 - 2005, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari C pe anul 2005 si respectiv pentru Paste 2006. Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
A mai reținut că reclamantul a fost salariatul paratei, însă în anul 2005 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de C si Paste, astfel încât parata este obligata sa achite aceste drepturi reclamantei, mai ales ca nu exista nicio dovada la dosar ca parata ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau ca le-ar fi inclus in salariul de baza.
Prin urmare instanța de fond, în baza Contractelor colective sus-menționate și a art.161 și urm. muncii, a admis în parte acțiunea, așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC SA, susținând, în esență, că, pe de o parte, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe de altă parte că nu a reținut faptul că sumele solicitate au fost incluse în salariul de bază.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, prima instanță a stabilit în mod corect că reclamantul a fost salariatul paratei in perioada 2002 - 2005, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari pentru C pe anul 2005 și pentru Paști 2006. Potrivit disp. art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004, angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004 - 2007.
Reclamantul nu a încasat drepturile salariale suplimentare în anul 2005 cu ocazia sărbătorilor de C și Paști, astfel încât, în mod corect parata a fost obligata sa achite aceste drepturi reclamantului, neexistând nicio dovada la dosar ca parata ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau ca le-ar fi inclus in salariul de baza.
Cu privire la critica privind nepronunțarea asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prima instanță s-a pronunțat asupra mai întâi asupra acesteia, respingând-o, cu motivarea că nu sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, ce privesc neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Într-adevăr, acestui drept pretins de reclamant i se vor aplica dispozițiile art.283 al.1 lit.c din Codul Muncii, potrivit căroraCererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, și nu cele ale art.283 al.1 lit.e din același cod.
Față de aceste considerente, Curtea, văzând dispozițiile art.304, art.3041și art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.502 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în -Scăieni,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2009.
Președinte JUDECĂTOR 2: Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - - - ---
Grefier
-
Red.CL/CL
2 ex./16.06.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal nr.3120
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela