Pretentii civile. Speta. Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - conflict drepturi -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1062
Ședința publică din 3 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Primăria comunei - prin primar, împotriva sentinței nr. 1305 din 7 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurentă și reclamantul intimat, asistat de avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, consilier juridic pentru recurent, a depus la dosar, în copii, sentințele nr. 1256 din 25 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Fălticeni, nr. 1972 din 12 septembrie 2001, Tribunalului Suceava și adresa nr. 15638 din 8 octombrie 2008, eliberată Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S și a solicitat cuvântul la dezbateri.
Fiind întrebate părțile cu privire la perioadele pentru care s-au achitat sumele de bani în baza sentinței, acestea nu au putut preciza care este intervalul avut în vedere, suma achitată reprezentând doar o fracțiune din cea datorată de 40.987.250 lei stabilită prin decizia nr. 1972 din 12 septembrie 2001 Tribunalului Suceava.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru recurentă, referindu-se la motivele precizate în scris, a solicitat admiterea excepției tardivității introducerii acțiunii de către reclamant, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Avocat, pentru intimat, a precizat că prin sentința pronunțată în anul 1990 pârâta a fost obligată să îl reintegreze pe acesta pe postul deținut anterior și consideră că dreptul se păstrează până în momentul reintegrării, însă unitatea nu și-a respectat obligația. Cu privire la despăgubirile care i se cuvin, avocatul intimatului a arătat că în octombrie 2008 primăria a achitat parte din suma datorată. Intimatul, prin avocat, a mai precizat că a solicitat, de asemenea, completarea carnetului de muncă la zi și achitarea către stat a tuturor obligațiilor. În concluzie, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În replică, reprezentanta recurentei a precizat că postul deținut de intimat a fost desființat și astfel se explică că aceasta nu a fost reintegrat, însă drepturile bănești cuvenite au fost stabilite prin decizia nr. 1972 din 12 septembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Suceava.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, după casare, așa cum a fost precizată la fila 8 dosar -, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei, județ Sas olicitat obligarea acesteia din urmă la plata despăgubirilor salariale aferente perioadei 12.11.2001 și până la data introducerii acțiunii la instanță - 27.06.2007, precum și obligarea pârâtei în calitate de angajator, la completarea și modificarea carnetului de muncă, cu toate operațiunile la zi și virarea contribuțiilor la bugetul de stat.
În motivare, reclamantul a arătat că în vederea executării sentinței civile nr. 1857/01.06.1990 pronunțată de Judecătoria Suceava, pârâta avea obligația reintegrării reclamantului în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă și plata despăgubirilor până la reintegrarea efectivă, obligație nerespectată nici până în prezent. Prin decizia civilă nr. 1972/12.09.2001 a Tribunalului Suceavai -au fost acordate despăgubirile reactualizate aferente perioadei 1.01.1997 - 10.04.2001, prin prezenta acțiune solicitând acordarea în continuare a despăgubirilor, începând cu data de 12.11.2001 și până la introducerea cererii la instanță.
Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Suceava, conform sentinței civile nr. 1495/10.12.2007, a admis acțiunea reclamantului și a obligat-o pe pârâtă să plătească acestuia despăgubiri reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, pentru perioada 9.02.2005 - 10.12.2007, precum și să vireze contribuțiile la bugetul de stat în favoarea reclamantului și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al acestuia.
Sentința a fost atacată cu recurs de către pârâtă, iar prin decizia civilă nr. 186 din 19.02.2008, Curtea de APEL SUCEAVAa admis recursul, a casat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare cu recomandarea de a se verifica susținerile pârâtei potrivit cărora aceasta a oferit celui în cauză un post corespunzător pregătirii sale, însă în mod nejustificat reclamantul i-a refuzat oferta, iar în momentul de față se află în imposibilitate obiectivă de a-l reintegra pe reclamant, deoarece moara respectivă nu mai face parte din patrimoniul său.
Cu ocazia rejudecării cauzei, conform indicațiilor date prin decizia de casare, la cererea apărătorului reclamantului, instanța a solicitat pârâtei să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile în original privitoare la litigiul dintre părți.
Prin sentința civilă nr. 1305 din 07 iulie 2008, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pentru perioada 12.11.2001 - 27.06.2007, a obligat pârâta să vireze contribuțiile la bugetul de stat în favoarea reclamantului și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului, obligând pârâta să plătească reclamantului 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1857 din 01.06.1990 pronunțată de Judecătoria Suceava, s-a admis contestația formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 19/11.10.1990 emisă de Primăria comunei, a fost anulată decizia și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de - măcinător la moara și totodată a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului, despăgubiri conform art. 136 din codul muncii. Reclamantul a făcut dovada îndeplinirii obligației ce-i revenea, respectiv de a depune la sediul pârâtei o cerere prin care a solicitat reintegrarea potrivit sentinței judecătorești, mai mult, s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc pentru a-l sprijini în executarea sentinței și a formulat și o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni în care a reclamat nerespectarea hotărârii judecătorești de către pârâtă. Pârâta în schimb, nu și-a respectat obligația legală de a-l reintegra efectiv în postul deținut anterior invocând motive străine de cauză, iar postul de casier oferit conform adresei nr. 503/25.05.1993 nu are legătură cu funcția deținută anterior, respectiv măcinător, reclamantul neavând calificarea necesară, astfel că în mod firesc nu a acceptat un asemenea post. Față de aceste aspecte, în temeiul dispozițiilor art. 78 alin. 1 din codul muncii, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pentru perioada 12.11.2001 - 27.06.2007, în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din codul muncii, obligând pârâta să vireze contribuțiile la bugetul de stat, în favoarea reclamantului. În temeiul dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, a obligat pârâta să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, pârâta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant constând în onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta care a reiterat susținerile privind imposibilitatea reintegrării reclamantului, concluzionând că nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate de acesta în lipsa reținerii relei sale credințe. Recurenta a arătat că nu a refuzat restituirea carnetului de muncă al reclamantului, în mod greșit fiind obligată la plata contribuțiilor către bugetul de stat în condițiile în care între părți nu mai există raporturi de muncă. S-a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, formularea unei simple cereri de reintegrare neputând fi considerată suficientă dovadă cu privire la refuzul pârâtei de a-l reintegra pe reclamant, în condițiile în care moara nu mai este în administrarea recurentei.
Prin precizările formulate la data de 19 ianuarie 2009, recurenta a susținut că a depus demersuri în vederea reintegrării reclamantului, până la data de 19 aprilie 1994 fiind oferite acestuia mai multe posturi pe care, din diferite motive, le-a refuzat. Dispozițiile art. 34 al. 2 din codul muncii nu limitează în timp durata pe care se poate imputa angajatorului acoperirea prejudiciului cauzat fostului angajat prin plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care este lipsit, în decizia nr. 186/2008, Curtea de APEL SUCEAVA menționând însă că nu se poate transforma această obligație într-o rentă, sine die, pentru reclamant. S-a invocat depășirea de către reclamant a termenului de trei ani, prevăzut de art. 283 din codul muncii, pentru solicitarea drepturilor salariale. S-a reiterat afirmația privind lipsa dovezilor privind refuzul recurentei de a elibera carnetul de muncă al reclamantului, apreciind că s-a demonstrat imposibilitatea de a fi reintegrat reclamantul pe funcția deținută anterior, respectiv a bunei credințe a pârâtei recurente în aducerea la îndeplinire a obligațiilor ce îi reveneau.
Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța îl constată întemeiat, urmând a modifica parțial sentința recurată.
Deși recurenta a susținut în mod constant că a dovedit buna sa credință în executarea dispozițiilor instanței în cadrul litigiilor avute pe parcursul unei perioade îndelungate cu reclamantul intimat, în ceea ce privește obligația de reintegrare a acestuia, conform sentinței civile nr. 1857 din 01 iunie 1990 Judecătoriei Suceava, instanța reține că după data de 01 iulie 1993 nu a mai existat nici un demers din partea recurentei în vederea reintegrării reclamantului. În cuprinsul precizărilor recurentei (fila 63 dosar recurs), aceasta menționează că instanța trebuie să aibă în vedere diligențele depuse în scopul reintegrării reclamantului, diligențe expuse pe larg în adresa nr. 303 din 19 aprilie 1994 emisă de Primăria comunei și înaintată Postului de poliție comunal. Atât din cuprinsul acestor precizări, cât și din înscrisurile depuse în copie la dosar, instanța reține că după data de 01 iulie 1993, recurenta nu a mai întreprins nici un demers în vederea reintegrării reclamantului, din anul 1997 moara în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea acesta nemaifiind în administrarea recurentei, aspect despre care reclamantul a fost încunoștințat.
Față de situația de fapt expusă de recurentă și necontestată de către reclamantul intimat, instanța constată că aceasta a rămas neschimbată față de situația de fapt avută în vedere la data pronunțării deciziei civile nr. 1972 din 12 septembrie 2001 Tribunalului Suceava, prin care s-a calificat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei recurente de a achita reclamantului intimat despăgubirile reprezentând salariile de care ar fi beneficiat reclamantul pentru perioada 01.01.1997 - 10.04.2001. După data rămânerii irevocabile a acestei decizii, singurele demersuri ale părților au vizat executarea, respectiv opunerea la executarea acestei decizii, astfel că instanța nu poate reține buna credință a pârâtei recurente în aducerea la îndeplinire a obligațiilor stabilite anterior de instanțele judecătorești în sarcina sa. Reintegrarea reclamantului nu a fost dispusă, recurenta neieșind din pasivitatea în care a rămas încă din cursul anului 1993 în ceea ce privește această obligație ce îi revenea conform sentinței civile nr. 1857 din 01 iunie 1990 Judecătoriei Suceava.
Constatând că reclamantul este îndreptățit la plata despăgubirilor solicitate, instanța reține ca fiind parțial întemeiate criticile recurentei privind cuantumul acestora, în raport de perioada pentru care acestea puteau fi solicitate. Despăgubirile cerute au fost raportate la drepturile salariale pe care reclamantul le-ar fi putut obține, în măsura în care dispozițiile legale ar fi fost respectate în ceea ce îl privește. Obligația de plată a drepturilor salariale este o obligație cu executare succesivă, astfel că solicitarea de obligare a pârâtei recurente la plată trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 12 raportat la art. 3 al. 1 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Dispoziții similare cu privire la durata termenului de prescripție și momentul de la care începe acesta să curgă sunt cuprinse în art. 283 al. 1 lit. c din codul muncii, potrivit cărora " Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat". Față de cuprinsul acestor texte normative, instanța constată că, nefiind făcută dovada intervenirii vreunui motiv de suspendare ori întrerupere a prescripției, pârâta recurentă poate obligată la plata despăgubirilor doar pentru perioada de 3 ani anterior datei introducerii prezentei acțiuni, dreptul reclamantului pentru solicitarea despăgubirilor aferente perioadei 12.11.2001 - 26.06.2004 fiind prescris.
Având în vedre aspectele reținute, precum și dispozițiile normative citate anterior, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța va admite recursul pârâtei, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada 12.11.2001 - 26.06.2004, obligând pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pentru perioada 27.06.2004 - 27.06.2007, data introducerii acțiunii. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii, privind admiterea acțiunii reclamantului, respectiv obligarea pârâtei la virarea contribuțiilor la bugetul de stat în favoarea reclamantului și efectuarea mențiunilor din carnetul de muncă, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria comunei - prin primar, împotriva sentinței nr. 1305 din 7 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința civilă nr. 1305 din 07 iulie 2008 Tribunalului Suceava, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 12.11.2001 - 26.06.2004.
Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pentru perioada 27.06.2004 - 27.06.2007, data introducerii acțiunii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex./ 05.10.2009
Jud. fond:
-
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Oana, Timofte Cristina
