Pretentii civile. Speta. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 116/R/2008
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1767 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 06.09.2007 în dosarul nr- privind și pe pârâta PRESS T, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1767 din 6 sept.2007, Tribunalul Cluja respins acțiunea reclamantului, împotriva pârâtei SC PRESS SRL T, pentru obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 9983,8 lei pentru munca prestată în perioada 01.10.2004 - 31.12.2005 în calitate de redactor șef fără contract individual de muncă, la plata sumei de 2436 lei urmare nerespectării drepturilor avute de reclamant în calitate de redactor șef pentru perioada 01.01- 30.06.2006 când a avut încheiat contract individual de muncă.
De fapt, instanța a reținut că reclamantul a susținut că în perioada 01.10.2004 - 30.06.2005 a fost redactor șef la Ziarul 21 editat de pârâtă, însă nu a fost plătit și nici nu i s-a încheiat contract individual de muncă ci i s-a solicitat să semneze un act numit "Declarație" prin care a consimțit să fie plătit și i s-a cauzat un prejudiciu de 5865,4 lei.
În perioada 01.07 - 31.12.2005 a fost redactor șef la aceeași publicație și a încheiat cu pârâta un contract de comandă în condițiile Legii 8/1996, prejudiciul cauzat fiind de 4118,4 lei.
În perioada 04.01.-30.06.2006 a fost angajat la pârâtă cu contract de muncă, însă nivelul salarizării nu era cel prevăzut de legislația în vigoare, ci unul mai scăzut, prejudiciul cauzat fiind de 2436 lei.
Tribunalul a conchis însă că cererea reclamantului este nefondat pentru următoarele motive:
Actul intitulat "Declarație" prin care reclamantul a consimțit să nu fie plătit în perioada 01.10.2004 - 30.06.2005 este nul, deoarece nu poate renunța la dreptul la salarizare pentru munca depusă.
muncă în lipsa unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, reclamantul nu a făcut dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice mijloace de probă.
În speță, reclamantul nu a făcut dovada acestor prevederi și prestații, astfel că cererea sa privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5865,4 lei și la înscrierea perioadei în carnetul de muncă a fost respins în temeiul art.16 alin.2 și 3 din Legea nr.53/2003.
Pentru perioada 01.07.2005 - 31.12.2005 nu sunt aplicabile prevederile Codului muncii, deoarece reclamantul nu a fost încadrat la pârâtă cu contract individual de muncă.
Pentru perioada 04.01.-30.06.2006, tribunalul a constatat că acesta este nul, deoarece nu cuprinde salarizarea care este în legătură directă și indisolubilă cu celălalt element al obiectului contractului individual de muncă prestarea muncii.
În această situație, reclamantul este îndreptățit potrivit art.57 alin.5 din Legea nr.53/2003 să primească remunerația, însă acesta ca și la primul petit, nu a făcut dovada pretențiilor.
Împotriva sentinței, reclamantul a declarat în termen recurs, solicitând
modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
Susține că în privința soluției dată de respingere a primului capăt de cerere descris la punctul A, motivația instanței este ciudată în condițiile în care, prin actele depuse la dosar, a făcut dovada că a lucrat fără întrerupere în funcție de redactor șef în perioada sept. 2004 - iunie 2006, în folosul pârâtei, fapt recunoscut de aceasta din urmă.
Referitor la soluționarea celui de-al doilea petit al acțiunii de la punctul B, reclamantul susține că, hotărârea instanței se bazează pe p confuzie, deoarece contractul de comandă stipula, că de fapt reclamantul punea la dispoziția și în interesul pârâtei a unor articole redactate de reclamant, care nu are nimic de a face cu munca depusă de el în calitate de redactor șef.
Reclamantul mai critică sentința și în privința modului în care instanța a respins cel de-al treilea petit de la punctul C, prin care a solicitat suma de 2436 lei, rezultată din nerespectarea drepturilor sale în calitate de redactor șef, pe perioada 01,01.2006 - 30.06.2006, când de fapt a avut un contract de muncă pe o funcție inferioară celei pe care o presta și fără respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă pe ramura mass media.
Prin întâmpinarea de la dosar, fila 10, pârâta s-a opus admiterii recursului, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamant Curtea cu majoritate de voturi reține următoarele:
Așa cum corect a susținut și pârâta în întâmpinările formulate în cauză, pretențiile reclamantului referitoare la perioada 01.10.2004 - 31.12.2005 sunt total nejustificate în condițiile în care s-a dovedit că el a fost cel care și-a oferit în mod gratuit serviciile societății, prin acest mod promovându-și imaginea în calitate de jurnalist.
De fapt această stare de lucruri este clar dovedită cu actul intitulat "declarație" întocmită și semnată de reclamant la 1 oct.2004, astfel că din acest punct de vedere soluția de respingere a acestui petit este corectă.
Tot fără succes trebuie privită și cea de a doua critică a sentinței care vizează soluția adoptată de instanță referitoare la respingerea petitului de obligare a pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei 01.07.2005 - 31.12.2005.
Astfel, deși reclamantul a susținut că în perioada de mai sus ar fi lucrat pentru pârâtă în calitate de redactor șef pe baza unui contract de comandă care avea prevederi din care se deduc relațiile de muncă existente între părți și care ar fi necesitate întocmirea unui contract de muncă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, nu s-a făcut dovada existenței între părți în perioada respectivă a unor raporturi de muncă ci doar a unor raporturi contractuale concret și clar stabilite prin contractul de comandă încheiat la 1 iulie 2005 și care nu pot fi interpretate în sensul dorit de reclamant.
Este justificată însă ultima critică adusă sentinței de către reclamant.
Astfel, prin petitul trei de la punctul C al acțiunii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței dintre salariul ce i-a fost achitat pe perioada 05.01.2006 - 30.06.2006 și drepturile salariale cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă nr.993/8 mai 2006, la nivel de ramură mass-media.
De fapt, potrivit dispozițiilor art.29 alin.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură mass-media s-a prevăzut că salarizarea prevăzută în contract pentru personalul mass-media se stabilește prin negociere între angajator și angajat iar salariul minim pe ramura mass-media să fie echivalentul salariului minim e economie la nivel național majorat cu 10%.
În cazul din speță, potrivit contractului individual de muncă, a statelor de plată, a declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat se reține că în cazul reclamantului, pe perioada derulării contractului individual de muncă, dispozițiile mai sus arătate ale contractului colectiv de muncă nu au fost respectate, acordându-i-se doar salariul minim pe economie, fără aceea majorare de 10%.
Este adevărat că pârâta nu este membră semnatară a acordului la nivel de ramură, însă este de știut că potrivit dispozițiilor art.11 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, clauzele acestuia produc efecte printre altele pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea cu majoritate de voturi va admite în parte recursul reclamantului și va modifica în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantului și va obliga pârâta să-i plătească diferența dintre salariul achitat pe perioada 5.01.2006 - 30.06.2006 și drepturile salariale cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă nr.993/8 mai 2006 la nivel de ramură mass-media.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței de respingere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate de voturi admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1767 din 06.09.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului contra pârâtei SC Press SRL T și obligă pe pârâtă să plătească reclamantului diferența dintre salariul achitat pe perioada 05.01.2006-30.06.2006 și drepturile salariale cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă nr. 993/8 mai 2006, la nivel de ramură mass-media.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Cu opinia separată parțială a d-nei judecător, în sensul admiterii în parte a recursului reclamantului, cu consecința modificării în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantului și a diferenței dintre suma primită în baza contractului de comandă și suma corespunzătoare salariului datorat pentru perioada 01.07.2005-31.12.2005, potrivit limitelor minime stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură mass media pentru anul 2004-2005 și al obligării pârâtei la înregistrarea în cartea de muncă prestate și a drepturilor salariale aferente acestei perioade, respingând pretențiile aferente perioadei 1.10.2004-30.06.2005.
Red.AR
Dact./3ex.
12.03.2008
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Apreciez întemeiată acțiunea reclamantului inclusiv în ce privește petitul de obligare a pârâtei la plata sumei corespunzătoare salariului datorat pentru perioada 01.07.2005-31.12.2005, potrivit limitelor minime stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură mass media pentru anul 2004-2005 precum și în ce privește petitul de obligare a pârâtei la înregistrarea în cartea de muncă reclamantului a muncii prestate și a drepturilor salariale aferente acestei perioade.
Este necontestat faptul că reclamantul a activat în calitate de redactor șef al publicației editate de Press și în această perioadă, pentru care a avut încheiat un contract de comandă cu pârâta. Din cuprinsul acestui contract (filele 13-14 dosar fond) reiese că obiectul contractului îl reprezenta redactarea de materiale săptămânal.
Or, este evident că activitatea de redactor șef al unei publicații implică mult mai multe atribuții. Prin contractul de comandă, părțile au reglementat doar o parte din activitatea aferentă funcției de redactor șef, anume cea de redactare de materiale supuse publicării. În schimb, pentru activitatea de coordonare a apariției publicației, pe care se presupune că trebuie să o desfășoare un redactor șef, acest contract nu este acoperitor.
Pe de altă parte, dacă în mod normal un contract de comandă nu presupune o subordonare între cocontractanți decât cel mult sub aspectul respectării tematicii solicitate de publicație a fi redactată în vederea publicării, din cuprinsul contractului depus la dosar reiese că în speță, reclamantul avea obligația de a respecta regulamentul de ordine interioară al societății, ceea ce presupune o activitate de durată desfășurată la sediul societății. De asemenea, o serie de obligații ale autorului, inserate în cuprinsul contractului de comandă, lasă să se înțeleagă același lucru, anume, desfășurarea de activitate la sediul social și sub autoritatea pârâtei, nu doar în ce privește conținutul materialelor redactate, ci și sub aspectul derulării activității zilnice. Astfel, reclamantul avea obligația de a înștiința conducerea societății despre indisponibilizarea sa în termen de două zile de la producerea evenimentului respectiv, ceea ce induce ideea obligativității prezenței zilnice a reclamantului la sediu. De altfel, se face chiar vorbire în cuprinsul contractului despre obligația de a se comunica pârâtei orice angajamente care pot afecta programul de lucru la societate.
Față de toate aceste clauze contractuale, apreciez că deși părțile au denumit contractul încheiat între ele contract de comandă, realitatea juridică existentă corespunde unui contract de muncă, întrucât contractul de comandă nu poate determina alte obligații decât cele de redactare de materiale supuse publicării, pe când între părțile din prezentul litigiu au existat raporturi juridice specifice dreptului muncii, descrise de art. 10 Codul muncii, unde este definit contractul individual de muncă drept contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator în schimbul unei remunerații denumite salariu.
De esența contractului individual de muncă este prestarea activității pentru și sub autoritatea angajatorului, or din clauzele contractuale prezentate în cele de mai sus, reiese cu prisosință exercitarea acestei autorități prin impunerea unui program de muncă regulat salariatului, obligația acestuia de a anunța angajatorul în situație în care s-ar afla în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, de a respecta regulamentul de ordine interioară.
Pe de altă parte, se remarcă faptul că întemeierea în drept a contractului de comandă se face prin trimitere la prevederile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, or s-au arătat în cele de mai sus considerentele pentru care raporturile juridice dintre părți pe perioada arătată nu sunt specifice doar acestei ramuri a dreptului, fiind evident că activitatea reclamantului desfășurată în interesul pârâtei exceda simpla vânzare a drepturilor de autor în favoarea publicației.
Așa fiind, apreciez întemeiată cererea reclamantului de a i se plăti drepturile salariale aferente acestei perioade, prin raportare la nivelurile minime prevăzute pentru funcția de redactor șef în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, cu scăderea însă a sumelor primite în baza contractului de comandă, întrucât aceste sume corespund unei părți din prestațiile pe care derularea contractului individual de muncă le presupunea. Or, de îndată ce se plătește reclamantului salariul integral pentru întreaga activitate de redactor șef, apare ca lipsit de temei juridic predarea unei sume suplimentare pentru redactarea de materiale destinate publicității, întrucât printre atribuțiile de serviciu ale redactorului șef este și aceea de a redacta astfel de materiale, astfel încât salariul reprezintă contraprestația inclusiv pentru această redactare de materiale destinate publicării.
Petitul de obligare a pârâtei la înregistrarea în cartea de muncă reclamantului a muncii prestate și a drepturilor salariale aferente acestei perioade are caracterul unui petit accesoriu, ce urmează a fi admis în baza Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
Față de aceste considerente, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9.proc.civ. apreciez întemeiat recursul reclamantului și pentru perioada 01.07.2005-31.12.2005.
Pentru celelalte perioade pentru care reclamantul solicită admiterea acțiunii sale, îmi însușesc soluția și considerentele exprimate cu opinie majoritară.
JUDECĂTOR 2: Lucia Ștețca Ioana Tripon
- -
Red. dact.,
06.02.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon
