Pretentii civile. Speta. Decizia 1190/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1190/R-CM
Ședința publică din 24 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta. împotriva încheierii civile din data de 1.04.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat, pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr.143 din data de 3.09.2008, emisă de Baroul Argeș -societate civilă de avocați, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 17 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și se retrage pentru deliberare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, la data de 09.12.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta B, solicitând să fie obligată la plata drepturilor salariale reprezentând cota de 10% de participare la profit ce trebuia achitată pe perioada 2005-2007 conform art.139 și urm. din CCM pe anii 2002-2007 și art.176 din Contractul Colectiv pe ramură energie electrică, termică, gaze, petrol.
În motivare, reclamanta a arătat că deși, în conformitate cu dispozițiile de mai sus i se cuveneau drepturile reprezentând cota de participare la profitul societății, pârâta a refuzat să le acorde. Din rapoartele anuale, precum și din bilanțul contabil și contul de profit și pierderi ale pârâtei, a rezultat că aceasta a înregistrat profituri, în raport de care fiecărui salariat i se cuvenea o sumă în cuantum de 8474 lei.
La data de 01.04.2009, pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima teză din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999 conflictele de drepturi se soluționează de către instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea pârâtă, respectiv Municipiul
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima teză Codul muncii, pârâta a susținut, în esență, următoarele:
Excepția este admisibilă, întrucât îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.29 pct.1, 2, 3 din Legea nr.47/1992. În ceea ce privește respectarea disp. art.29 pct.3 din Legea nr.47/1992, există o strânsă legătură între dispozițiile art.298 teza a 2-a din Codul muncii și soluționarea cauzei, întrucât acestea antamează asupra modalității de soluționare a excepției de necompetență teritorială a cauzei.
Astfel, soluționarea acesteia din urmă presupune analizarea ipotezei în care Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art. 298 alin.2 Codul muncii sunt identificate /marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "sau alte dispoziții contrare", aceasta constituind temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită. După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul 16/1967. Prevederile art.62, 63 din acest decret au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Pârâta a arătat că dispozițiile constituționale nesocotite de prevederile legale atacate sunt art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție.
Potrivit disp. art.72 din Legea 168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Art.284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar alin.2 prevede că cererile referitoare la cauzele menționate la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Se observă că suntem în prezența a două dispoziții legale aparent cu același obiect pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii competenței care, în ambele cazuri este absolută. Pentru a determina legea aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice:
1)principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială-norma de drept comun, din acest punct de vedere atât Legea 168/1999, cât și Legea 53/2003 fiind legi organice, Codul muncii fiind, potrivit art.73 din Constituția revizuită, lege organică reprezentând dreptul comun în materie, iar celălalt act normativ - lege organică specială, având deci forță juridică egală;
2)principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării. Din acest punct de vedere, după intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul 16/1967. Prevederile art.62, 63 din Legea 24/2000 au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
3)principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o normă nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/tehnică legislativă.
Având în vedere argumentele expuse la pct.2 de mai sus, dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea 24/2000, respectiv în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept și ținând seama și de art.15 din același act normativ potrivit cu care în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ în două sau mai multe acte normative, pentru sublinierea unor conexiuni legislative utilizându-se norma de trimitere, în cazul de față aceasta fiind reglementările Legii 168/1999.
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile de mai sus au în vedere principiul relativității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale în acord cu care legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedre al aplicabilității acestora, în sensul de a fi coerente, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță asupra aceleiași chestiuni încălcând art.6 din CEDO.
Art.1 alin.5 din Constituție dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, ceea ce generează obligația Parlamentului României de a respecta atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Cum Legea 24/2000 face parte din piramida constituțională se impune respectarea ei, iar Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, nu are dreptul să modifice prevederile acestei legi, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă, respectiv în acest caz -prevederilor art.62 și 63 din Legea 24/2000 în lumina cărora art.298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu putea modifica implicit dispozițiile legale cuprinse în Legea 168/1999, deoarece aceasta contravine dispozițiilor constituționale.
Tribunalul Argeș, prin încheierea din 01.04.2009, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată reținând următoarele:
Potrivit art.29 alin.1, 2, 3 din Legea 47/1992, pentru ca instanța să se poată pronunța dacă se impune sau nu trimiterea excepției de neconstituționalitate în vederea soluționării la Curtea Constituțională, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
1) excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
2)excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare;
3)soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
4)dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
Instanța a reținut că cerințele art.29 alin.1 și 4 ale Legii 47/1992 sunt îndeplinite în cauză, întrucât excepția art.298 alin.2 ultima teză din Codul munciia fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș și, de asemenea, nu a fost declarată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții. S-a constatat că excepția a mai fost invocată în fața curții, dar a fost respinsă (Decizia nr.254/24.02.2009).
În ceea ce privește condițiile prevăzute de alin.2 și 3 ale art.29 din Legea nr.47/1992, instanța a apreciat că deși formal se invocă neconstituționalitatea art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea 53/2003, în raport de dispozițiile art.1 alin.4, 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se axează pe contradicția dintre două texte de lege - art.72 din Legea 188/1999 și art.284 Codul muncii, precum și pe modul în care acest conflict de legi a fost soluționat de către instanțe.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că pârâta este nemulțumită de modul în care instanțele au înțeles să aplice în practică art.298 alin.2 ultima teză (liniuță), or modul în care instanțele judecătorești aplică legea și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale. Astfel, prin mai multe decizii (516/11.10.2005, 43/11.01.2007) Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ca inadmisibile, reținând că autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii, însă Curtea a apreciat că aceasta ține de competența instanțelor de judecată, nefiind chemată să cenzureze o eventuală aplicare neconstituțională a legii. Prin alte decizii (520/2205, 53/2001) Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate prin care se invoca de fapt neconcordanța, contrarietatea dintre legile în vigoare în aceeași materie, aceasta neputând cenzura incompatibilitatea dintre două articole de lege, ci se poate pronunța doar asupra constituționalității unui text legal raportat la prevederile Constituției.
Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță că art.72 este abrogat apare ca o problemă de aplicare a legii în timp ce nu poate fi supusă cenzurii Curții Constituționale.Prin prisma acestor considerente, invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei, întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă, ci tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În consecință, tribunalul a reținut că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă pentru că, pe de o parte privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționare a conflictului de legi în timp, iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate, considerente pentru care a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei încheieri, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, a formulat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând modificarea încheierii atacate în sensul sesizării Curții Constituționale, arătând în scris că apreciază ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 al.6 din Legea nr.47/1992.
Examinând încheierea atacată prin prisma acestei critici, se constată că recursul este nefondat.
Astfel cum rezultă din considerentele încheierii atacate, instanța de fond a analizat condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art.29 al.1-3 din Legea nr.47/1992, reținând corect că aceasta este inadmisibilă pentru că, pe de o parte, privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de legi în timp, respectiv a dispozițiilor art.298 al.2 ultima teză din Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În acest sens, în mod corect s-a reținut că prin Deciziile nr.516/11.10.2005 și 43/11.01.2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ca inadmisibile, reținându-se că autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii, iar Curtea a apreciat că aceasta ține de competența instanțelor de judecată.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta. B, împotriva încheierii din data de 01.04.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și pentru cauze cu minori și de familie.
Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/25.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan