Pretentii civile. Speta. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.131

Ședința publică din 10 februarie 2009

PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai

JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina

JUDECĂTOR 3: Sas Laura

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B - Membru Grup, cu sediul în B, sector 1,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.1544 din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns avocat care substituie pe avocat pentru pârâta recurentă, lipsă fiind aceasta din urmă și reclamantul intimat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru pârâta recurentă, reiterând motivele invocate în scris la dosar a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, precizând că a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr.3311/40 din data de 09 septembrie 2008, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta - Membru GRUP B, obligarea acesteia la plata sumei de 10.310 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite neacordate și 1120,83 lei reprezentând actualizarea în raport cu indicele de inflație a suplimentărilor salariale.

În motivare, reclamantul a arătat că, potrivit prevederilor contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, în afara drepturilor salariale arătate în acest act, mai beneficiază și de drepturile acordate în baza Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății care prin art. 168 prevede dreptul salariaților de a beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de o suplimentare a drepturilor salariale, la nivelul unui salariu de bază mediu pe unitate.

Deși această obligație a fost prevăzută succesiv în toate contractele colective de muncă aplicabile în perioada 2004-2007, nu ar fi beneficiat de aceste drepturi, respectiv pentru sărbătorile de Paști 2005, 2006 și 2007 - 1400 lei și 1850 lei, iar pentru sărbătorile de C în anii 2004, 2005 în cuantum de 980 lei, 1400 lei.

Pârâta deși legal citată nu a depus întâmpinare.

Tribunalul Botoșani - secția civilă, prin sentința nr. 1544 din 05 noiembrie 2008, a dispus următoarele:

- a respins excepția prematurității acțiunii invocate de pârâta SA B;

- admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru suplimentările salariale pentru C 2004 și pentru Paști 2004 și 2005 invocată de pârâta SA B și pe cale de consecință, respinge ca prescrise aceste pretenții;

- a admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta B;

- a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suplimentările salariale de C pentru anii 2005, 2006 și suplimentările salariale pentru paști 2006, 2007, potrivit art.168 (1) din contractul colectiv de muncă, respectiv câte un salariu de bază mediu pe SA de:

- 927 lei pentru C 2005;

- 1160 lei pentru C 2006;

- 1047 pentru Paști 2006;

- 1260 lei Paști 2007;

- a obligat pârâta să-i plătească reclamantului și actualizarea în funcție de indicii de inflație a sumelor susmenționate de la data scadenței fiecăreia în parte până la data plății efective.

Prin considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariat al societății pârâte pe postul de lucrător gestionar și casier, raporturile de muncă încetând ca urmare a concedierii conform dispozițiilor art. 65 și 66 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, situație confirmată prin copia carnetului de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 168 din Contractul colectiv de muncă, aplicabil în anii 2004, 2005, 2006, 2007 salariații acestei unități beneficiau de drepturi suplimentare în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, drepturi care trebuiau acordate cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.

Cum pârâta nu a contestat existența acestui drept și nici n-a făcut dovada plății sale, conform art. 163 din Codul muncii, acțiunea reclamantei a fost admisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 299 și următoarele Cod proc. civilă.

În susținerea recursului a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru drepturile stabilite conform art. 168 din Contractul colectiv de muncă, acordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, enunțând și dispozițiile art. 154 din Codul muncii potrivit căruia salariul cuprinde atât salariul de bază cât și sporurile dar și adaosurile la acesta. Cum reclamantul a solicitat acordarea unor drepturi suplimentare care nu fac parte din salariu, neavând un caracter periodic, a susținut că sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei a susținut că începând cu anul 2003 drepturile salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază, conform contractului colectiv de muncă încheiat între și Federația Sindicatelor Libere Independente, clauză reluată și în cuprinsul Contractului colectiv de muncă, încheiat în anul 2003 modificat în anul 2005 prin act adițional, astfel încât voința părților semnatare a fost aceea de a include în salariu primele la salariu.

Totodată a fost contestat și calculul sumelor pretinse, fiind recunoscută ca datorată doar suma de 4783 lei, în funcție de nivelul salariului de bază mediu pentru lunile martie și noiembrie, aferente anilor 2004 - 2007.

Recursul, nemotivat în drept dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel potrivit art. 168 din Contractul colectiv de muncă încheiat între SC SA și Federația Sindicatelor Libere și Independente din Industria Română, s-a stabilit (alin. 1) "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA", valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile dar și criteriile de acordare, fiind stabilite cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment.

Din analiza textului invocat ca temei legal rezultă cu certitudine că prin negocierea Contractului colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, care potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 constituie "legea părților", s-a prevăzut că salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale la nivelul a încă unui salariu de bază mediu brut pe unitate, pentru fiecare eveniment în parte, acesta fiind deci un drept de natură salarială.

În aceste condiții, sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", dispoziții ce urmează a fi corelate și cu textul art. 166 alin. 1 din Codul muncii referitor la dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor de plată a salariilor, prin care se stabilește termenul de 3 ani, care curge de la data la care aceste drepturi erau datorate.

Deși în subsidiar a fost invocată de recurentă și prescripția dreptului la acțiune pentru acordarea primei de Paște aferente anului 2004, în raport de data sesizării instanței, din verificarea tabelului de calcul depus de reclamantă la dosar, necontestat de unitatea angajatoare, rezultă că plata acestor drepturi nu a format obiectul litigiului urmând a fi respinse susținerile recurentei.

Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei și anume faptul că sumele pretinse nu sunt datorate întrucât ar fi fost cuprinse începând cu anul 2003, în salariul de bază al fiecărui salariat, din documentația depusă de recurentă în sprijinul susținerii acestui motiv de recurs rezultă că dispozițiile art. 168 se regăsesc și în conținutul contractelor colective de muncă existente la nivelul anilor 2004, 2005, 2006, 2007.

Se precizează însă prin alin. 2 al art. 168 că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al aceluiași articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, dar cum această prevedere a fost negociată doar pentru anul menționat, este evident că nu poate fi extinsă și pentru anii ulteriori.

Deși se invocă și concluzia comisiei paritare, înregistrată sub nr. 5140 din 31.08.2007, încheiată între SA și Federația Sindicatelor Libere Independente, aceasta nu poate avea caracter retroactiv, urmând a fi respinse susținerile recurentei privind aplicarea dispozițiilor art. 108 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă.

Potrivit comunicatelor SC SA, adresate conform prevederilor Contractului colectiv de muncă, către sucursalele acestei unități la nivelul anului 2005 salariul mediu brut a fost stabilit la 1400 lei, iar pentru anul 2006 la suma de 1850 lei, astfel încât nu se poate reține existența unui calcul greșit din moment ce instanța a dispus scăderea contribuțiilor datorate bugetului de stat.

Față de cele arătate, sentința instanței de fond fiind legală, nefiind date motive de nelegalitate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, recursul va fi respins ca nefondat, nefiind date nici motive de casare de ordine publică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B - Membru GRUP, împotriva sentinței nr. 1544 din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red..

Tehnored.

Jud. fond

Ex. 2/16.02.2009

Președinte:Gheorghiu Neculai
Judecători:Gheorghiu Neculai, Apetroaie Eufrozina, Sas Laura

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Suceava