Pretentii civile. Speta. Decizia 1415/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1415
Ședința publică din data de 17 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.203 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.9C,.34, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului potrivit motivelor scrise aflate la dosar, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta, a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta să-i achite contravaloarea aprovizionării toamnă - iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin. l și 2 din CCM pentru anul 2005, sumă reactualizată la data plății.
In motivarea acțiunii reclamanta a susținut că în perioada 2004- 2005 fost salariata pârâtei SC SA B Zona, raporturile de muncă încetând la data de 16.12.2005, iar potrivit art. 176 din contractul colectiv de muncă 2005-2007 s-a prevăzut în mod expers că salariații societăților semnatare ale contractului beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște și și în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarna de câte o suplimentare salarială constând dintr-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, iar în perioada 2005-2007 nu a beneficiat de aceste suplimentări salariale deși erau obligatorii pentru angajator.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamantă, că potrivit Codului muncii, sunt nule clauzele contractuale care conțin renunțări salariale iar dispozițiile art.99 alin.2 din Contractul colectiv la nivel național pe anii 2005-2008 prevăd că drepturile stabilite în contractul colectiv sunt considerate minime la nivelul cărora începe negocierea celorlalte contracte colective la celelalte niveluri.
In dovedirea acțiunii, reclamata a solicitat proba cu acte.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond respingerea acțiunii, susținând că potrivit art.176 din contractul colectiv pe ramură, capitolul 7 cuprinde dispoziții privind protecția socială a salariaților distinct privind salarizarea.
In ceea ce privește excepția prescripției, s-a susținut de către pârâtă că cererea reprezintă o acțiune pentru plata unor venituri altele decât cele salariale, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art.283 lit. e din Codul muncii, referitor la modul de calcul al prescripției, că termenul de 6 luni începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin întâmpinare pârâta a mai susținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă, precizându-și creanța prin invocarea art.176 din contractul colectiv pe ramură care reprezintă însă premisele acordării unui drept patrimonial salariatului, constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă și nu un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.203 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-au respins excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă, s-a admis acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă iarnă pentru anul 2005 calculat la nivelul salariului minim la nivel de ramură conform art.176 din CCM la nivel de ramură, sumă ce va fi calculată și actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective cu ocazia executării.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate sunt neîntemeiate întrucât potrivit art.283 din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori unor clauze ale acestuia.
A mai reținut instanța de fond, că în speță se solicită de către reclamantă obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale și nu neexecutarea unor clauze salariale, fiind incidente dispozițiile art.282 lit.c din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, considerente față de care în baza art.137 Cod pr. civilă tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de fond reținut că este neîntemeiată deoarece potrivit art. 176 alin. 1-2 la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare a drepturilor se stabilesc în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură.
A apreciat instanța de fond că între reclamantă și titularul dreptului există identitate, considerente față de care a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut, că prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2005-2007 s-a prevăzut că salariații societăților semnatare beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște și C și în luna octombrie de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o în sensul că nu a acordat aceste drepturi reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta - pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursala - unde a fost salariată reclamanta, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată - astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ - Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din carnetele de muncă ale reclamantei rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civ. Curtea îl va admite, va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.203 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.9C,.34, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./
3 ex./02.07.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
