Pretentii civile. Speta. Decizia 1572/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1572

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Consiliul Local T, Inspectoratul Școlar Județean T, Școala Generală nr. 16 T, Primarul Municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 3743/20.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată, avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor formulate de către pârâții recurenți ca nefondate, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.

CURTEA,

Deliberând constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3743 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, pârât INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN T, pârât SCOALA GENERALA NR. 16 T, și i-a obligat pe aceștia la plata către reclamantă a sumei de 2136 lei reprezentând diferența de indemnizație neachitată în temeiul art. 50 din CCM unic la Nivel național pentru anii 2007-2010, și a sumei de 1477 lei reprezentând diferențele salariale aferente perioadei 03.04.2005 - 01.09.2007.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Timișa reținut următoarele considerente:

Potrivit disp. Art. 50 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării, nereținându-se astfel apărarea formulată de pârâtul inspectoratul Școlar al Județului T, conform căreia CCM la nivel de ramură învățământ pe anii 2003 - 2004, prevede la art. 37 lit. e, că salariații care se pensionează la vârsta standard primesc indemnizație de cel puțin un salariu de bază, iar reclamanta a primit acest salariu.

Cu privire la petitul doi al acțiunii, instanța de fond a constat că reclamanta nu a fost salarizată conform legii 220/2007.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții.

Recurenții pârâți Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T și Inspectoratul Școlar al Județului T au invocat lipsa calității procesuale pasive.

Recurenta Școala nr. 16 Tai nvocat în recursul declarat dispozițiile art. 304 pct 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, arătând că sunt aplicabile dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel național, intimata fiind îndreptățită să primească echivalentul unui salariu de bază cu titlu de indemnizație de pensionare.

Cu privire la petitul doi al acțiunii, recurenta pârâtă a arătat că legea 220/2007 s-a publicat în monitorul oficial 478 din 17.07.2007, astfel că aplicabilitatea este din luna iulie și nu din ianuarie 2007 cum greșit a reținut instanța de fond.

Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții Curtea constată recursurile neîntemeiate pentru următoarele motive:

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive invocate de către recurenții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T și Inspectoratul Școlar al Județului T, Curtea constată că aceasta a fost în mod legal respinsă de către instanța de fond, care a reținut incidența dispozițiilor legii 128/1997 privind statutul personalului didactic și ale Legii 84/1995 pentru a reține calitatea procesuală pasivă a T, precum și dispozițiile HG 538/2001 privind calitatea procesuală pasivă a Consiliul Local al Municipiului

În ceea ce privește motivele de recurs privind fondul cauzei invocate de pârâții recurenți, Curtea constată că au fost aplicate în mod legal dispozițiile art. 50 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, potrivit căruia salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării.

În ceea ce privește aplicarea legii 220/2007, Curtea constată că această lege a fost adoptată pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, și a stabilit coeficienți de multiplicare diferiți de cei menționați inițial în OG 11/2007, dar a menținut dispozițiile art. 9 din această ordonanță, care dispune că "prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007", rezultând intenția legiuitorului de a acorda aplica acești coeficienți începând cu luna ianuarie, și nu de la data publicării Legii 220/2007 de aprobare a OG 11/2007.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea găsește recursurile neîntemeiate urmând să le respingă.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pe recurenții pârâți la plata către reclamanta intimată a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat conform chitanței aflată la dosarul cauzei.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Local T, Inspectoratul Școlar Județean T, Școala Generală nr. 16 T, Primarul Municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 3743/20.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Obligă pe recurenții pârâți la plata către reclamanta intimată a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 10.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /21.12. 2009

Tehnored /21.12.2009/2 ex

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Jud., jud.

Președinte:Aurelia Schnepf
Judecători:Aurelia Schnepf, Florin Dogaru, Dumitru Popescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1572/2009. Curtea de Apel Timisoara