Pretentii civile. Speta. Decizia 160/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 160/R-CM
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.565/CM din 25 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât MEF-DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-pârât MEF-prin DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 22 noiembrie 2006, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10 % din salariul brut pe perioada noiembrie 2003-01.11.2006, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, iar ultimul pârât să fie obligat să includă în bugetul de stat, la prima rectificare bugetară, sumele mai sus menționate.
Reclamanții au mai solicitat și acordarea pe viitor a sporului în cauză până la prevederea sa în lege.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că norma juridică stabilită prin dispozițiile art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG83/2003, este discriminatorie, în sensul că stabilește acordarea unui spor de 10 % doar pentru grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și de executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii.
Se încalcă astfel art.6 2 din Codul muncii, dispozițiile OG nr.137/2000, precum și art.20 și art. 53 din Constituția României.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare (25,26) invocând, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivată de faptul că această instituție este ordonator principal de credite ca și Ministerul Justiției. De asemenea, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nici un fel de raport juridic, astfel încât primul minister nu poate avea calitate de pârât în cauză.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că acordarea sporurilor respective se face în temeiul legii care enumeră limitativ categoriile de personal ce beneficiază de aceste sporuri.
Prin întâmpinarea formulată la data de 26 ianuarie 2007, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată, arătând că sporul în cauză se acordă raportat la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate de Legea nr.50/1996.
În ceea ce privește întâmpinarea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției a arătat că rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare îl are Ministerul Finanțelor conform art.3 1 pct.2 din nr.HG208/2005.
Prin sentința civilă nr.565/CM din data de 25 septembrie 2007, Tribunalul Argeșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis în parte acțiunea, obligând pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada 1 noiembrie 2003 - 1 noiembrie 2006, conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expert, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, sume ce vor fi actualizate în continuare până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze primilor trei pârâți fondurile necesare achitării drepturilor salariale de mai sus.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea în continuare a indemnizației de 10% calculată la salariul brut.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Costești.
Potrivit art.19 3 din Legea nr.50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG83/2000, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut raportat la timpul efectiv lucrat în aceste activități.
De asemenea, conform dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art.38 2, art.42 2 și art.48, personalul auxiliar este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției de către președintele secției.
Revine președintelui instanței atribuția de a stabili, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia.
Așadar, atribuțiile personalului auxiliar repartizat prin ordin de serviciu se stabilesc prin fișa postului de către președintele instanței.
Din analiza textelor de lege menționate, s-a constatat că trecerea personalului auxiliar pe unul din posturile enumerate de art.19 3 din Legea nr.50/1996 nu impune condiția existenței unui examen sau concurs.
Conducătorul instanței poate avea în vedere doar pregătirea profesională și experiența fiecărui grefier. Dar, tot din dispozițiile legale enumerate mai reiese și condiția obligativității respectării acestor criterii. Alegerea este lăsată la latitudinea președintelui instanței.
Reclamanții au invocat existența în cauză a unui tratament discriminatoriu.
Conform art.2 1 din nr.OG137/2000, discriminare înseamnă orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
2 al aceluiași articol arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor arătate față de alte persoane în afara cazului în care toate acestea sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Tot în domeniul discriminării, Constituția României statuează,prin dispozițiile art.4 și art.16, principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Nu mai puțin trebuie respectate și dispozițiile tratatelor internaționale, pe care Statul Român le-a ratificat și care, conform art.11 și art.21 din Constituție, fac parte din dreptul intern și se impun ca atare.
În acest sens, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la o plată egală pentru o muncă egală.
Cele arătate sunt incluse, cu valoare de principiu și în dispozițiile Codului muncii, care în art.6 1 și 2 stipulează că pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice formă de discriminare.
Principiul nediscriminării este consacrat, de altfel și de dispozițiile art.5 1, 2, 3 și 4 din Codul muncii.
În speță, este evident că între personalul auxiliar enumerat limitativ de art.19 3 din Legea nr.50/1996 și celălalt personal auxiliar al instanțelor este creată o diferență în domeniul social, cu impact asupra unui element fundamental al contractului individual de muncă, respectiv salariul.
În România, instituția abilitată prin lege să se pronunțe asupra existenței unei discriminări este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care, în punctul de vedere înaintat instanței, analizând condițiile pe care o faptă trebuie să le îndeplinească pentru a fi discriminare, arată că nu se impunea existența unor diferențe în cadrul aceleiași categorii profesionale.
Deosebit, tribunalul a reținut și că nu sunt îndeplinite criteriile art.2 1 din OG nr.137/2000 pentru justificarea diferenței statuate de art.19 3 din Legea nr.50/1996.
Este evident că tratamentul diferențiat adoptat de legiuitor are ca efect înlăturarea de la prevederile legii a unei părți a aceleiași categorii profesionale, respectiv personalul auxiliar al instanțelor, fără însă a se justifica un scop legitim în cauză sau cel puțin necesitatea unei astfel de măsuri.
Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat ca discriminatorie acordarea unui spor doar pentru anumite categorii de grefieri, fapt care conduce la existența unui tratament diferențiat în cadrul aceleiași profesii, iar singura modalitate de înlăturare a acestei discriminări o reprezintă admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata acestui spor.
Pentru cuantificarea drepturilor salariale ale reclamanților, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă de către expertul i care a calculat diferențele salariale pe care reclamanții le au de primit.
Referitor la Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut că are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anulează pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Potrivit art.3 1 pct.2 din nr.HG208/2005, Ministerul Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală are în principal printre atribuții "elaborarea proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificarea corespunzătoare".
Pentru aceste motive a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest minister și a fost admisă în parte acțiunea reclamanților.
Capătul de cerere privind acordarea pentru viitor a sporului solicitat prin acțiune a fost respins, reținându-se că la baza răspunderii contractuale stă existența certă a unui prejudiciu, excluzându-se atât prejudiciul eventual cât și cel incert.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța a apreciat că este aplicabilă nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, deși acest act normativ nu are în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin acte normative, ci modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie drepturi.
Ca atare, prima instanță nu era abilitată să examineze soluții legislative alese de către legiuitor, iar în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau într-o ordonanță în vigoare este în contradicție cu art.16 din Constituție, partea interesată poate invoca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești excepția de neconstituționalitate din respectiva dispoziție legală.
Soluția primei instanțe este greșită, întrucât dispozițiile art.19 3 din Legea nr.50/1996 prevăd în mod expres categoriile de personal auxiliar care beneficiază de indemnizația lunară de 10% din salariul brut, ceea ce înseamnă că numai persoanele care prin fișa postului îndeplinesc atribuțiile respective, sunt îndreptățite să primească această indemnizație, or, reclamanții nu sunt în această situație.
Mai arată recurentul, că în speță nu există discriminare, deoarece în conformitate cu art.1 3 din nr.OG137/2000, trebuie să fie vorba despre situații comparabile, ceea ce nu este cazul în speță.
se stabilesc în raport de nivelul studiilor, funcția îndeplinită, cantitatea și calitatea muncii, condițiile de muncă, iar conform art.155 din Codul muncii sporurile la salariu care formează partea variabilă a acestora se plătesc numai în raport cu performanțele individuale ale fiecărui salariat.
Prima instanță a reținut că există discriminare numai prin prisma calității de personal auxiliar, criteriu mult prea general, fără să aibă în vedere reglementările privind organizarea judiciară în legătură cu conținutul concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției.
Dacă instanța ar fi avut în vedere regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005, ar fi concluzionat că atribuțiile diferitelor categorii de personal auxiliar nu sunt identice.
În fine, chiar dacă s-ar reține "situația comparabilă", recurentul apreciază că acordarea sporului de 10% urmărește un scop legitim, justificat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile pe care le implică îndeplinirea acestor atribuții și de volumul de muncă.
Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința în ceea ce privește greșita apreciere de către instanță a calității sale procesuale pasive.
În dezvoltarea recursului pârâtul arată că nu poate aloca fonduri pentru plata despăgubirilor solicitate, deoarece Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune.
Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite avea obligația să prevadă în bugetul său propriu venituri din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile salariale solicitate de reclamanți.
Se mai arată că nici un text de lege nu prevede sarcina Ministerului Finanțelor Publice, obligația de a asigura fonduri necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituții, în speță Ministerul Justiției.
De altfel, prejudiciul invocat de către reclamanți nu s-a produs din culpa Ministerul Economiei și Finanțelor, neexistând fapta ilicită și nici legătură de cauzalitate, condiții absolut obligatorii pentru o astfel de cerere.
Recursurile sunt nefondate.
Contrar susținerilor recurentului Ministrul Justiției, tribunalul nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr.VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 (1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea recurentului în sensul că instanța ar fi intrat în sfera legislativului.
De asemenea este nefondată susținerea recurentului Ministerul Justiției în sensul că reclamanții, invocând o dispoziție contrară unei norme constituționale, aveau doar posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale respective, fără a putea să invoce existența vreunei discriminări.
Astfel, art.27 1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit 4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Rezultă așadar că actul normativ reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție de către persoana care se consideră discriminată, fără a condiționa o atare acțiune de eventuala de invocare în prealabil a excepției de neconstituționalitate. Această prevedere este de altfel în concordanță cu principiul accesului liber la justiție.
Al doilea motiv de recurs formulat de Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
Este adevărat că potrivit art.19 3 din Legea nr.50/1996 "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Rezultă că textul enumeră limitativ categoriile de grefieri care beneficiază de sporul de 10%, excluzând cea mai mare parte a grefierilor de la plata acestui spor.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 2 lit.i din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar conform 2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
De asemenea, potrivit art.1 3 din același act normativ, exercitarea drepturilor enunțate cuprinse în prezentul articol privește persoane aflate în situații comparabile.
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției pretinde că dispozițiile nr.OG137/2000 nu ar fi aplicabile în speță, deoarece reclamanții din prezenta cauză nu se află în "condiții de egalitate" și nici în "situații comparabile", condiții cerute de actul normativ arătat.
Această susținere este nefondată, întrucât reclamanții în cauză sunt încadrați pe postul de grefier și atribuțiile lor sunt asemănătoare, inclusiv din punct de vedere al complexității și volumului de muncă, iar faptul că între atribuțiile diverselor categorii de grefieri există anumite diferențieri, nu poate duce la concluzia că aceștia nu s-ar afla în "situații comparabile".
Criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție, în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a unora dintre atribuțiile pe care o parte dintre grefieri le aveau, ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți grefierii din parchete și instanțele judecătorești necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră nu numai dispozițiile art.16 1 din Constituția României, republicată, pe cele ale art. 23.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", precum și pe cele ale art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art. 1.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de grefieri, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a participării grefierilor la actul de justiție.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere pentru tratamentul salarial pentru grefieri a apartenenței la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica.
Rezultă deci, că distincția ce se face, ținându-se seama de anumite atribuții ale grefierilor este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de grefieri, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu atribuțiile îndeplinite de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre grefieri nu au beneficiat de sporul specific de 10% din salariul brut lunar, aceștia să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor grefierilor fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor în perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare.
În concluzie, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele categorii de grefieri, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata acestui spor și pentru personalul care desfășoară alte activități decât cele enumerate de art.19 3 din Legea nr.50/1996 reprezintă singura modalitate de eliminare a discriminării existente.
Privitor la recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut că are calitate procesuală pasivă în cauză.
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Față de aceste considerente, ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.565/CM din data de 25 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/05.03.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu
