Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 158/R-CM
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de de pârâtul MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.653/CM din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-chemat în garanție MEF-DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Guvernul României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-chemat în garanție MEF-prin DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a instituției pe care o reprezintă.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2007, reclamanții, și G, au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, precum și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în cele 3 etape: 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din septembrie 2007, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii se arată că prin acte normative, respectiv OG nr.6, nr.8, nr.10 și nr.11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.
În acest fel, se arată de reclamanți, s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost modificată și completată.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsa calității sale procesuale pasive, întemeiată pe faptul că această instituție răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, dar și pe faptul că și MINISTERUL PUBLIC este ordonator principal de credite, cum este și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Guvernul României a invocat prin întâmpinarea formulată excepția necompetenței materiale a instanței în raport de dispozițiile Legii nr.554/2004, precum și cele ale art.126 pct.6 din Constituția României. Se învederează că instanța competentă să soluționeze cauza este, pe cale de consecință, cea de contencios administrativ.
A fost invocată și excepția lipsei capacității sale juridice civile, argumentată prin faptul că acest pârât nu are personalitate juridică, putând sta în judecată numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă legalitatea actelor administrative adoptate în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale.
În ceea ce privește fondul cauzei se arată că reclamanților nu le-a fost creat nici un prejudiciu și nici nu au fost puși într-o situație discriminatorie față de categoriile invocate prin cererea de chemare în judecată.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, invocând, de asemenea, excepția necompetenței materiale a instanței, competența urmând a se stabili în conformitate cu dispozițiile art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 potrivit dreptului comun.
Pe fond, s-a susținut că acțiunea este inadmisibilă, de vreme ce reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică la care ordonanțele de creșteri salariale fac trimitere.
Susținerea reclamanților în ceea ce privește tratamentul discriminatoriu este, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din nr.OG137/2000.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.653/CM din 17 octombrie 2007, admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, să plătească acestora diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale, cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007, față de nivelul din septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării acestor diferențe.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Guvernul României, este neîntemeiată, deoarece reclamanții nu au contestat modul de stabilire a creșterilor salariale în cauză, ci au solicitat acordarea acestor drepturi bănești, acțiunea lor întemeindu-se pe dispozițiile art.1 alin.2 și art.281 Codul muncii, situație care atrage competența materială a soluționării cauzei de către tribunale.
Pentru aceleași considerente, dar având în vedere și existența raportului juridic de muncă atipic al reclamanților, instanța a apreciat ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Activitatea reclamanților este remunerată printr-o indemnizație, primită așadar pentru munca depusă, iar cauza discriminatorie a apărut în cadrul relațiilor de serviciu ale petenților. Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art.2 alin.1 lit.c Cod procedură civilă, dar și prevederile art.291 și art.295 Codul muncii, instanța a respins această excepție.
În ceea ce privește excepția lipsei capacități juridice civile a pârâtului Guvernul României, s-a apreciat a fi întemeiată, având în vedere natura colegială a acestuia, dar și faptul că această instituție poate fi chemată în judecată numai în limitele strict determinate de prevederile Constituției României și numai în legătură cu posibilitatea contestării legalității actelor administrative emise în exercitarea competențelor și atribuțiilor determinate de lege.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a reținut că potrivit art.10 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, propunând rectificările corespunzătoare.
Așa fiind, luând în considerare atribuțiile legale de rectificare a bugetului, instanța a constatat că această instituție are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește alocarea fondurilor necesare acoperirii sumelor revendicate de reclamanți.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația, în speța dedusă judecății se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul a reținut că prin nr.OG10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și procurorilor, motivându-se, printre altele, și prin aceea că această categorie profesională beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Această apărare nu a fost primită de vreme ce creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie intrând, după cum riguros se arată în întâmpinarea depusă de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, și Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prim Procurorului general și acestuia, menționate de anexa nr.II pct.11-13 din Legea nr.154/1998.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și C al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, față de art.2 alin.1 din nr.OG137/2000.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că dispozițiile art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
1. Se arată, în recursul formulat de pârât, că sentința instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Având în vedere că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, competența soluționării cauzei revenea judecătoriei și nu tribunalului.
2. Instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând majorări în cuantum de 2%, 5% și 11% din salariul de bază prevăzute de nr.OG10/2007, depășind atribuțiile puterii judecătorești, o asemenea acțiune fiind inadmisibilă.
Instanța de fond a acordat în mod nelegal aceste creșteri salariale prevăzute de art.1 alin.1 din nr.OG10/2007, în condițiile în care reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractant și nici din categoria personalului ce ocupă funcții de demnitate publică. Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie discriminare deoarece nu reprezintă o deosebire, excludere efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, etc.
Prin urmare, nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au acordat măriri salariale magistraților și personalului contractual.
3. Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație, în măsura în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.486/27 decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale, situație în care acordarea sumelor reprezentând indicele de inflație nu se justifică.
De altfel, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata sumelor actualizate, conform indicelui de inflație fiind lipsit de cauză juridică.
În recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
1. În mod greșit prima instanță a apreciat că acest recurent are calitate procesuală pasivă, cu toate că între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției - nu a acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea chematului în garanție.
Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor sunt expres prevăzute de Legea finanțelor publice nr.500/2002, art.19-35.
Se mai arată că Legea bugetului de stat este o lege organică ce poate fi modificată numai în condițiile prevăzute de lege, recurentul neavând nici un fel de atribuții în acest sens. Ca atare, suplimentarea cheltuielilor stabilite prin Legea bugetului de stat, se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare.
2. În mod neîntemeiat a fost admisă acțiunea reclamanților, cu toate că indexările reglementate de art.1 din nr.OG10/2007 se referă la alte categorii de personal decât magistrații, pentru aceștia din urmă legea specială reglementând drepturile salariale și majorările periodice aplicabile, ceea ce înseamnă că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, singura abilitată să adopte și să creeze legi fiind puterea legislativă.
Nu se poate reține, de asemenea, nici existența vreunei discriminări prin acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale, în speță neinvocându-se nici unul din criteriile de discriminare prevăzute de nr.OG137/2000 sau de art.154 alin.3 din Codul muncii.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Referitor la recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că acesta are calitate procesuală pasivă ca și chemat în garanție.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
C de-al doilea motiv de recurs formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, este de asemenea nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu C al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea chematului în garanție, în sensul că instanța ai fi depășit atribuțiile judecătorești, intrând în sfera legislativului.
Referitor la recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, se constată că primul motiv de recurs vizează încălcarea competenței altei instanțe, în sensul că acțiunea reclamanților trebuia soluționată de judecătorie în primă instanță.
Obiectul cererii de față îl formează obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007 în cele trei etape.
Referitor la aceasta, se constată că potrivit art.3 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, "conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă".
Potrivit art.55 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind organizarea judiciară, completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din doi judecători și doi asistenți judiciar.
În speță, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în limitele puterii conferite de art.124 și urm. din Constituție și Legea nr.304/2004 pentru organizarea judiciară, republicată și făcând o justă interpretare a dispozițiilor Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a nr.OG83/2000 și nr.OG10/2007.
Fiind vorba de drepturi salariale pe care angajatorul le datorează salariaților, chiar și în situația în care în cauză reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este vorba de un conflict de muncă ce se soluționează de tribunal în componența sus arătată.
C de-al doilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea obligării pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând majorările de 2%, 5% și 11% din salariul de bază prevăzute de nr.OG10/31 ianuarie 2007.
Analizând aceasta se constată că rin p. nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și procurorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1.personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2.personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul acesta.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între aceștia.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
C de-al treilea motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este de asemenea nefondat.
În cauză, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin neplata salariului indexat, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.653/CM din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./06.03.2008
Jud.fond:
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu
