Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 159/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 159/R-CM

Ședința publică din 26 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu

Judecător - -

Grefier - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.781/CM din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-chemat în garanție MEF-DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI.

Procedura este legal înE.ită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.

Reprezentanta recurentului-chemat în garanție MEF prin DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă.

CURTEA

Constată că la prin acțiunea înregsistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor, ultimul în calitate de pârât-chemat în garanție, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în cele 3 etape: 5% începând cu 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, 2% începând cu 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din septembrie 2007, precum și obligarea primilor trei pârâți la plata creșterii salariale în cuantum de 4%, prevăzute de nr.OG3/2006 pentru perioada 1.02.2006-1.04.2006, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâtului-chemat în garanție să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin acte normative succesive, respectiv nr.OG6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii. În acest fel s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.

Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive (întemeiată pe faptul că această instituție răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, dar și pe faptul că și Ministerul Public este ordonator principal de credite, cum este și Ministerul Economiei și Finanțelor) și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție (neexistând nici un fel de obligație de garanție din partea acestui minister).

Și pârâtul Ministerul Justiției, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților pentru următoarele considerente:

- reclamanții fac referire la acte normative care reglementează salarizarea altor categorii profesionale;

- dispozițiile nr.OG3/2006 au fost abrogate prin nr.OUG27/2006;

- pretențiile reclamanților sunt cu atât mai nefondate cu cât în anul 2006 indemnizațiile magistraților au fost substanțial majorate prin noua grilă de salarizare;

- reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor;

- în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000;

- orice diferență de tratament nu semnifică, automat, încălcarea art. 14 din Convenție, referitor la discriminare.

Prin sentința civilă nr.781/CM/21 noiembrie 2007 au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanți și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând creșteri salariale prevăzute de nr.OG10/2007, respectiv 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1.04.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, precum și 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007. Au mai fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților și creșterile salariale în cuantum de 4% prevăzute de Ordinul nr.3/2006 pentru perioada 1.02.2006-1.04.2006. A fost obligat chematul în garanție să aloce pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Ulterior, prin încheierea camerei de consiliu din10.12.2007 a fost îndreptată eroarea din dispozitivul hotărârii, în sensul că creșterea de 2% se va face față de nivelul lunii martie, nu față de nivelul lunii septembrie, așa cum greșit s-a menționat în hotărâre.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate de pârâți.

A apreciat tribunalul că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor este neîntemeiată, întrucât, potrivit art.10 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, propunând rectificările corespunzătoare. Ca tare, luând în considerare atribuțiile legale de rectificarea bugetului, instanța a constatat că această instituție are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește alocarea fondurilor necesare acoperirii sumelor revendicate de reclamanți.

Ca neîntemeiată a fost apreciată și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de același pârât, având în vedere faptul că nu s-a solicitat de la acesta plata directă, către reclamanți, a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, ci s-a solicitat ca acesta să pună la dispoziția celorlalți pârâți cu care aceștia au raporturi de muncă, chiar dacă în formă atipică, sumele de bani ce li s-ar cuveni.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții.

Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.

Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul a reținut că prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.

Conform art.1 salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.

Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și magistraților, motivându-se, printre altele, și prin aceea că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.

Această apărare nu a putut fi primită de vreme ce creșterile salariale prevăzute de Ordonanța nr.10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie intrând, după cum riguros se arată în întâmpinarea depusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim Procurorului general și acestuia, menționate de anexa nr. II pct.11-13 din Legea 154/1998.

Pe de altă parte, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de prevederile art.5 din cod, în raport de care în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Din examinarea textului legal (nr.OG10/2007) precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit. a, b și c din nr.OG10/2007.

Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

La cele menționate anterior s-a adăugat și faptul că dispozițiile art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar, în raport de art.20 din legea fundamentală și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului( care face parte din dreptul intern) statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.

aplicabile în speță sunt și prevederile art.14 din care reglementează interzicerea discriminării.

În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat că această cerere este întemeiată, din perspectiva art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului, Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.

În termen legal, sentința a fost recurată de pârâtul Ministerul Justiției și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:

Prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică, întrucât, pe de o parte, drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, instanța adăugând la lege prin încălcarea atribuțiilor conferite puterii judecătorești, iar pe de altă parte, în speță nu se poate vorbi despre existența unei discriminări în sensul dispozițiilor nr.OG137/2000.

Se mai arată că reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu beneficiarii creșterilor salariale reglementate de nr.OG10/2007 și nr.OG3/2006 și că în vederea constatării unei eventuale constatări de discriminare, aprecierea s-ar putea face doar în raport cu magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, reclamanții au fost înlăturați de la beneficiul creșterilor salariale reglementate de nr.OG10/2007 și nr.OG3/2006, întrucât în cursul anului 2006 această categorie de personal a beneficiat de o creștere substanțială a salariilor, prin adoptarea nr.OUG27/2006.

Creșterile salariale acordate reclamanților în anul 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare (conform nr.OUG27/2006), cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale (spor de vechime, primă de vacanță etc. conform Legii nr.45/2007 pentru aprobarea nr.OUG27/2006), depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar.

Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru netemeinicie, arătând că în mod greșit prima instanță a apreciat că acest recurent are calitate procesuală pasivă, cu toate că între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției - nu a acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea chematului în garanție.

Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor sunt expres prevăzute de Legea finanțelor publice nr.500/2002, art.19-35.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:

Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, este nefondat pentru următoarele considerente:

Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.

De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.

Apare astfel ca nefondată susținerea chematului în garanție, în sensul că instanța ai fi depășit atribuțiile judecătorești, intrând în sfera legislativului.

În ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamanților, Curtea reține că rin p. nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.

Asemenea creșteri salariale, pentru aceleași persoane au fost acordate și prin nr.OG3/2006.

Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și judecătorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.

Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.

Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.

Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.

Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.

recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.

Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1.personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2.personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

La aceleași 2 categorii de personal se referă și nr.OG3/2006.

Rezultă că cele două acte normative nu au în vedere categoria magistraților.

Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.

Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.

De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.

Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anii 2006 și 2007.

Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.

În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între aceștia.

Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.

Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.

Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă ca și chemat în garanție.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursurile civile formulate de recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.781/CM din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./29.02.2008

GM/2 ex.

Jud.fond:.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 159/2008. Curtea de Apel Pitesti