Pretentii civile. Speta. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 165/R-CM
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.775/CM din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă MEF-DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentei-pârâte MEF prin DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă, neavând calitate procesuală pasivă.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții (), () si, avînd calitatea de magistrați judecători în cadrul Judecatoriei Topoloveni, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș, Ministerul Justiției si Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea în solidar a primilor trei pârâți la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2004-1.02.2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996.
Pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reclamanții au solicitat obligarea acestuia la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
În motivarea cererii reclamanții au arată că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a învederat că, ulterior, prin art.50 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG177/2002.
Au considerat astfel reclamanții că dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în actualitate pana la data de 1 februarie 2007 când a intrat in vigoare a nr.OG8/2007, care a abrogat dispozițiile Legii nr.50/1996, pe cale de consecință el trebuie acordat pentru aceasta perioadă.
Mai mult, s-a arătat că la data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc si suprasolicitare neuropsihică și care nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca vădit neîntemeiată, arătând că textul art.47 din Legea nr.50/1996, invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor lor, a fost abrogat total și explicit prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, în speță raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
De asemenea s-a arată că atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Prin sentința civilă nr.775/CM/21 noiembrie 2007 fost admisă acțiunea formulată de reclamanți și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada septembrie 2004-1 februarie 2007. fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Or prin art.1 pct.1 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum s-a arătat în întâmpinarea Ministerului Justiției, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice, atâta vreme cât Ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizata prin nr.OG83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat din salariul de baza brut lunar, începând cu data de 1 aprilie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, data la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996.
Susținerea reclamanților că tocmai prin acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare este neîntemeiată.
De altfel, art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 prevede că abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Pe de altă parte însă, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, or lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr.50/1996 și art.1 din protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență acestui din urmă text.
În cauză au fost apreciate ca incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Pe cale de consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În termen legal sentința fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru netemeinicie, după cum urmează:
1. Instanța de fond a încălcat atribuțiile puterii judecătorești prin faptul că a aplicat un text de lege abrogat, respectiv art.47 din Legea nr.50/1996 care a fost abrogat prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000. Abrogarea acestui text de lege reprezintă o problemă de legiferare, ca atare numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
2. Hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv încadrat în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Arată recurentul că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin nr.OG83/2000, respectiv prin art.I pct.42 și că este greșită concluzia primei instanțe în sensul că s-au încălcat prevederile constituționale atunci când a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Mai arată recurentul că nr.OG83/2000 a realizat un nou sistem de salarizare a magistraților, prevăzând indemnizația lunară ca formă unică de remunerare și abrogarea tuturor sporurilor de care beneficiau magistrații, iar finalitatea acestui act normativ nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, ci, dimpotrivă, salariile au crescut.
Se mai susține de către recurent că în mod greșit prima instanță a apreciat că a fost încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Astfel, în practica sa Curtea a stabilit că acest protocol se aplică numai cu privire la dreptul de creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa. Cum însă reclamanții nu beneficiază de spor de stres pentru că legea nu-l prevede, rezultă că aceștia nu sunt titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Concluzionează recurentul că art.1 din Protocolul 1 nu are scopul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut, cu atât mai mult cu cât în perioada în care s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică drepturile salariale ale personalului din sistemul justiției au fost majorate substanțial.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, confundându-l practic cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Se arată că recurentul, ca și Ministerul Justiției, este ordonator principal de credite, iar creditele bugetare acordate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Sumele de la bugetul de stat sunt repartizate ordonatorilor principali de credite de către Guvern, iar rolul recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementate de Legea finanțelor publice.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară (sporul acordat judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Al doilea motiv de recurs formulat de Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar în mod corect tribunalul a constatat că abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Ulterior Legea nr.334/2001 a aprobat nr.OG83/2000, însă aprobarea a avut loc în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 lit. Q pct.1 menționat mai sus.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit. h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Pe de altă parte, conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-adevăr că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Dreptul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază brut lunar constituie un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o utilitate publică, așa cum prevede art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă ca și chemat în garanție.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Fără alocarea fondurilor necesare, ceilalți pârâți se află în imposibilitatea de a-și executa obligațiile din prezentul titlu executoriu.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarata de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.775/CM din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./29.02.2008
TC/GM/2 ex.
Jud fond.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu