Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 166/R-CM
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.744/CM din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă MEF-DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentei-pârâte MEF-prin DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea în solidar a primilor doi pârâți la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, raportat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2004 - 01.02.2007, data la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996.
Pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reclamanții au solicitat obligarea acestuia la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuro-psihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a învederat că ulterior, prin art.50 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
Au considerat reclamanții, că dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare până la data de 1 februarie 2007, când a intrat în vigoare nr.OG8/2007 care a abrogat dispozițiile Legii nr.50/1996, pe cale de consecință el trebuie acordat pentru această perioadă.
Mai mult, s-a arătat că la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea,condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică și care nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, întrucât textul art.47 din Legea nr.50/1996, invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor lor, a fost abrogat total și explicit prin art.I pct. 42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea i completarea Legii nr.50/1996.
Și ârâtul p. Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, arătând că în speță raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
De asemenea, s-a arătat că atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Prin sentința civilă nr.744/CM din data de 14 noiembrie 2007, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada iulie 2004 - 01.02.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art.108 alin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.1 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996 deși, așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc i abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum s-a arătat în întâmpinarea Ministerului Justiției, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât Ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizată prin OG nr.83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1996, calculat din salariul de baza brut lunar pentru perioada iulie 2004 - 01.02.2007, data la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996.
Pe de altă parte însă, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
În cauză sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamanților a fost admisă așa cum s-a arătat.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând următoarele:
Într-un prim motiv de recurs se arată că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 care au reglementat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică au fost abrogate prin nr.OG83/2000, ceea ce înseamnă că prima instanță a aplicat dispoziții legale abrogate, abrogarea făcându-se cu respectarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă.
De altfel, Ordonanța nr.83/2000 nu a avut în nici un caz ca finalitate diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri, indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se critică concluzia instanței de fond privind incidența dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 al Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Astfel, în practica sa, Curtea a stabilit că acest protocol se aplică numai cu privire la dreptul de creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Cum reclamanții nu beneficiază de spor de stres pentru că legea nu-l prevede, rezultă că aceștia nu sunt titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Concluzionează recurentul că art.1 din Protocolul 1 nu are scopul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut, cu atât mai mult cu cât în perioada în care s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică drepturile salariale ale magistraților au fost majorate substanțial.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub următoarele aspecte:
În mod greșit prima instanță a apreciat că acest recurent are calitate procesuală pasivă, deși atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și Ministerul Justiției, fără ca în raporturile de muncă existente între aceștia Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Recurentul este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministerul Justiției, astfel că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, iar creditele bugetare acordate unor ordonatori principali de credite prin Legea bugetară anuală nu pot fi virate și utilizate pentru alt ordonator principal de credite.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este bine determinat prin Legea nr.500/2002, iar Guvernul este cel care răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat.
Se mai arată că Legea bugetului de stat este o lege organică ce poate fi modificată numai în condițiile prevăzute de lege, recurentul neavând nici un fel de atribuții în acest sens. Ca atare, suplimentarea cheltuielilor stabilite prin Legea bugetului de stat, se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare.
Recursurile sunt nefondate.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției, prin care se critică netemeinicia soluției primei instanțe care a aplicat dispoziții legale abrogate, este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit.h și 1 din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-adevăr că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o cauză de utilitate publică, așa cum statuează art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este de asemenea, nefondat.
Astfel, conform art.19 din Legea nr.500/2002, atribuțiile acestui minister constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc. ceea ce înseamnă că în acțiunea prin care se solicită obligarea sa la alocarea fondurilor bănești necesare plății acestor drepturi, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
Față de aceste considerente, ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.744/CM din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/04.03.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu