Pretentii civile. Speta. Decizia 1969/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR.1969

Ședința publică din data de 7 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă

JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1994 din 17 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, domiciliată în comuna Mari, sat, nr. 82, județul P, domiciliată în comuna, sat, nr.14, județul

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă SA, intimatele-reclamante,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură, s-au depus concluzii scrise formulate de recurenta-pârâtă care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la acestea fiind atașată împuternicirea avocațială de reprezentare a recurentei-pârâte în instanță, a domnului avocat.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.

URTEA

Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 1994 din data de 17 iulie 2008 Tribunalului Prahova, constată următoarele:

Reclamanții și au chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să le achite câte 6631 lei pentru fiecare, sumă ce reprezintă contravaloarea primelor de Paști și C pe anii 2005-2007, reactualizate, începând cu data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că au calitatea de salariați ai unității pârâte și că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, câte o primă constând într-un salariu brut mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamanți au fost incluse în salariul de bază și prin urmare, aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.

Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

După administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova, prin sentința sus-menționată, a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea precizată, obligând pârâta să plătească reclamantelor suma de 5781 lei pentru fiecare, reprezentând contravaloarea primelor de Paști și C, sumă ce urmează a fi actualizată de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.

Prin aceeași sentință a obligat pârâta și la 200 lei reprezentând onorariu de avocat către reclamante.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantele au calitatea de salariate ale pârâtei și, potrivit art.168 din, aveau dreptul la prime pentru Paști și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.

Această concluzie rezultă din faptul că pârâta, care a pretins că, începând cu anul 2003, primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.

Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu precum și din Nota Comisiei Paritare a SC SA din 31.08.2007.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă, în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului, vreodată, ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamantelor, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului mediu de bază pe, conform art. 168 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006,2007 valoare ce rezultă din adresa societății nr.830/5.02.2008 depusă în copie la fila 37 dosar fond.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, - -, nr.239, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 1994 din 17 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, domiciliată în comuna Mari, sat, nr.82, județul P, domiciliată în comuna, sat nr.14, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina

- - --- - -

Grefier,

Red. /

2 ex./13.10 2008

f- - Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Alexandru Bobincă
Judecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1969/2008. Curtea de Apel Ploiesti